Finante personale, Investitii la bursa

Manipularea valorii in trading

, , 8 comentarii

Procesul si mecanismul de manipulare a valorii in imobiliare este mult mai intuitiv, mai ancorat in real. Iti poti da seama de ce un teren nu e perceput ca o buna investitie cind economia e in cadere libera, intelegi cum va creste valoarea unei cladiri prin extindere si reamenajare. Cu tradingul e mai greu.

Bursa reprezinta esenta conceptului de inefabil, distilarea notiunii de valoare perceputa. La bursa TOTUL este imagine, perceptie si psihologie de turma. Pietele locale si mondiale, indiferent ca tranzactioneaza actiuni, derivate, valute sau materii prime sint in plin proces de „democratizare”. Cind spun asta ma refer la faptul ca micului speculator i s-au deschis portile marilor piete financiare. Cu un cont de citeva mii de dolari poti tranzactiona aproape orice.

Cine este micul speculator? Incepind de la intelectuali si terminind cu gospodinele care acceseaza wireless internetul cu laptopul, pus pe masa din bucatarie, alaturi de punga cu faina si pachetul cu drojdie. Aceasta febra a investitiilor a fost determinata de mirajul banilor facuti repede si usor, imagine promovata agresiv de brokeri si „guru” ai tradingului deopotriva.

Acestia nu mint cind spun ca potentialul de profit in trading este teoretic nelimitat. Dar ne amagesc cu discursuri despre cit de usor se fac banii la bursa. Datorita acestui cumul de factori tot mai multi oameni se indreapta cu veselie spre bursa, in speranta marilor cistiguri. Din pacate ei vor deveni masa de manevra din care vor scoate profit cei care cunosc si respecta regulile jocului.

De ce? Din acelasi motiv pentru care majoritatea dintre noi nu se vor imbogatii in timpul vietii: pentru ca nu stapinesc arta perceptiei relativitatii si manipularii valorilor. Intr-un joc de zeci de ori mai subtil decit realitatea: piata financiara.

Instrumentele financiare tranzactionate pe bursa, indiferent de natura lor, sint in esenta simboluri, reprezentari. Ia in mina un document care iti spune ca detii 100 de actiuni la firma X si incearca sa-ti imaginezi ce posezi. Daca in cazul unei cladiri poti sa-ti faci o idee asupra valorii acesteia, eventual sa chemi un specialist sa ti-o evalueze, cu actiunile e altfel. O suta de actiuni pot valora in acest moment 10.000 de dolari sau 1000 de dolari in viitoarele cinci minute. Daca reusesti sa intelegi care sint legile care guverneaza acest proces, te asigur ca poti avea citi bani doresti. Si inca pe atit.

Variatia valorii pe pietele financiare se realizeaza fulgerator. Aici e sursa esecurilor cutremuratoare si a succeselor fenomenale. Atunci cind valoarea unui lucru se modifica in secunde, se pot face si se pot pierde averi in secunde. De aceea tradingul reprezinta cel mai rapid mijloc de transport spre bogatie sau ruina.

Te invit sa privesti cotatiile in timp real ale unei perechi valutare, la un broker cu acces la level 2. Aici vei vedea cu ochii tai furtuna financiara care se desfasoara in plina forta pe una din cele mai competitive piete ale lumii. E fascinant sa vezi magia cifrelor care se schimba hipnotic. La inceput acest spectacol nu-ti spune nimic. Dar daca incerci sa intelegi, vei fi socat, pentru in dreapta si in stinga cotatiilor de ask (cerere) si bid (oferta) vei vedea valoarea tranzactiilor. Zeci de milioane de dolari se cumpara si se vind in secunde, miliarde de dolari isi schimba stapinul in citeva minute. Ai inteles? Poti sa realizezi ce inseamna aceste valori? Rezerva valutara a Romaniei, ce cuprinde citeva zeci de miliarde de dolari, este tranzactionata pe o singura pereche valutara activa cum este GBP/USD sau EUR/USD in cursul unei sedinte. Si sint zeci de perechi valutare tranzactionate mondial.

Oportunitatile in trading sint enorme, riscurile la fel. Dar esenta este aceiasi, ca in orice domeniu financiar: manipularea valorii. Iata citeva exemple de modificare si manipulare a valorii in trading.

CAUTATORUL DE AUR SAU CUM SA DEVII WARREN BUFFET

Legendarul investitor american nu este altceva decit un cautator de aur in nisipul pietelor financiare. El a facut avere identificind companii cu mare potential de crestere, la care a cumparat actiuni. Daca numele de Gillette, Washington Post si Coca Cola iti spun ceva, sa stii ca Warren a investit in ele in vremea cind nu erau vedetele de astazi.

Buffet a pornit de jos, a muncit mult si a devenit cel mai bogat om din lume. Tehnica lui de investitie este simpla: gaseste o companie mica, ce are atuuri si posibilitati de crestere, intervine in managementul ei si propulseaz-o in top. Cu alte cuvinte, cumpara la o valoare de piata mica un viitor star. Lucrurile geniale sint simple.

STAI LA PINDA CIND APAR VESTILE

Piata reactioneaza emotional cind apar informatii legate de instrumentele financiare. Fiecare dintre acestea au date bine stabilite cind sint difuzate publicului. De aici apare oportunitatea de cistig, mai ales pentru cei care detin informatia inainte de publicare dar si pentru cei care stiu sa o tranzactioneze. Iata citeva exemple:

  • actiunile firmelor variaza puternic la anuntul datelor economice de performanta sau a valorii dividentelor (asa-numitele earnings); daca ai investit in directia in care se misca titlul, poti face bani frumosi
  • perechile valutare inregistreaza o volatilitate extrema in timpul anunturilor datelor economice; cele mai cunoscute anunturi sint schimbarea ratei dobinzilor de catre bancile nationale sau a parametrilor economici (de exemplu Non Farm Payroll la perechile de implica dolarul american)
  • materiile prime isi schimba puternic cotatiile la anunturi ale cartelurilor ce exploateaza aceste resurse (de exemplu OPEC pentru petrol), al marilor consumatori (SUA) sau la anuntul unor catastrofe naturale

URMARESTE CICLURILE

Pietele financiare inregistreaza cicluri pe diferite paliere de timp, de la cele multianuale, la cele anuale, sezoniere, saptaminale, zilnice sau orare. Daca le cunosti, poti profita de pe urma lor. Eu folosesc la forex ciclul de variatie a valorilor de tranzactionare intre perioada cind marile piete valutare sint inchise si perioada cind ele se pregatesc pentru deschidere. Stiu ca in aceasta zona de granita apar primele variatii de pret si ma stradui sa le folosesc, zi de zi.

FOLOSESTE STARTUL

IPO sau Initial Public Offer sau oferta publica initiala este lansarea la bursa a unor firme. Daca iti alegi cu atentie firmele, poti paria pe calul cistigator.

Deschiderea unor noi burse este un moment prielnic. Cine a investit in SIF-uri la lansarea lor si a lichidat pozitiile anul trecut inainte de caderea bursei romanesti, a facut o groaza de bani.

FOLOSESTE-TI IMAGINATIA!

Nu exista limita in a imagina modalitati de manipulare a valorii in trading. Gaseste un domeniu care iti place, in care te simti stapin, studiaza-l, gaseste metodele imaginate de altii, modifica-le, inventeaza altele. Incearca, regleaza, modifica, incearca din nou. Fii original, fii eficient si te vei imbogatii.

In trading e esential sa gasesti piata care ti se potriveste si metoda care te avantajeaza. Lucreaza sinergic si rezultatele te vor impresiona pozitiv. Ai incredere in intuitie, dar numai dupa ce ai acumulat suficiente informatii si ani de experienta. Daca inveti si respecti regulile jocului, esti condamnat la succes.

Standard
Finante personale, Investitii imobiliare

Manipularea valorii in imobiliare

, , , 16 comentarii

Dificultatea majoritatii oamenilor de a percepe notiunea de valoare si conceptul de relativitate a valorii este una din cauzele pentru care atit de putini oameni reusesc sa se imbogateasca.

In afara de acest obstacol, mai au de depasit unul si mai subtil. La nivel de subconstient, deoarece banii sint priviti ca o unitate de masura a valorii, ei sint conceptualizati ca avind o valoare unitara fixa. Desi realitatea ne spune in mod repretat ca nu e asa (prin inflatie si scaderea capacitatii de cumparare), in subconstient marea masa a oamenilor se gindesc la bani ca la o unitate de masura imuabila, neschimbata, cum e metrul sau kilogramul.

Daca faci un pas in spate vei vedea ca tocmai aceasta relativitate a valorii monedei (ca unitate de masura) si relativitatea valorii unui obiect (in functie de sistemul de perceptie umana sau de momentul in care ne aflam intr-un ciclu economic) reprezinta dificultatea si in acelasi timp oportunitatea cu care ne confruntam in acumularea potentei financiare.

Valoarea in imobiliare are o caracteristica esentiala, care nu trebuie sa o treceti cu vederea. Aceasta caracteristica este de fapt exceptia de la regula de mai sus (valoarea unui imobil este relativa). Tocmai pentru ca este atit de importanta, o voi scrie cu majuscule.

IN CIUDA RELATIVITATII VALORII IN OCHII OAMENILOR SAU DE-A LUNGUL CICLULUI ECONOMIC, PROPRIETATILE IMOBILIARE SINT IN CONTINUA APRECIERE A VALORII PROPRII.

Altfel spus, privite la scara istoriei, proprietatile imobiliare au o crestere constanta a valorii si vor avea in viitor o valoare cu crestere exponentiala (mai ales pamintul arabil).

Pentru a va ilustra mai bine acest aspect, va parafrazez o vorba de duh a unui investitor imobiliar:
Dumnezeu a ales sa creasca permanent numarul oamenilor dar pentru un motiv numai de el cunoscut nu vrea sa creasca suprafata pamintului.

Aceasta butada in sine ar trebui sa fie pentru voi un argument suficient pentru a investiti in terenuri. Pe termen lung si foarte lung, reprezinta o metoda fara gres de a acumula resurse financiare. Mai ales in urmatorii douazeci-treicezi de ani, cei care detin terenuri in proprietate vor fi intr-o pozitie privilegiata.

Revenind la tema manipularii valorii in imobiliare, voi enumera citeva din metodele cele mai intilnite de a realiza acest lucru:

CAUTA PROPRIETATI SUBEVALUATE

Orice proprietate imobiliara subevaluata este o buna investitie. Daca dupa achizitionare vei reusi sa modifici perceptia generala asupra ei, pentru a apare in ochii publicului la adevarata ei valoare, ai reusit sa obtii un profit.

Proprietatile pot fi subevaluate pentru ca proprietatea are probleme de o anumita natura (la nivel de localizare, structurare, exploatare, probleme financiare, de proprietate, de acte, etc.)
Prin rezolvarea problemelor poti aduce aceasta proprietate la valoarea ei adevarata. Pentru detalii poti studia gratuit ebook-ul Fixingul imobiliar

CAUTA PROPRIETARI CU DIFICULTATI FINANCIARE

Cind proprietarul trebuie sa vinda din cauza unor probleme financiare, el va fi nevoit sa scada pretul imobilului.

O situatie speciala este imobilul la care are loc o prescriere a ipotecii. Cind un creditor nu reuseste sa plateasca ratele de la un credit ipotecar si este declarat in incapacitate de plata, banca preia imobilul si il scoate la vinzare. De obicei aceasta vinzare se face sub valoarea reala a imobililui, ceea ce reprezinta o buna oportunitate de cumparare.

CAUTA MOSTENITORI SI MOSTENIRI

De obicei mostenitorii nu au tendinta de a mentine in posesie imobilele mostenite daca acestea se afla intr-o localitate la distanta fata de domiciliul lor. Pentru a fructifica mostenirea, ei vor vinde imobilul la un pret mai mic decit valoarea acestuia.

TINTESTE PROPRIETATI CARE ISI VOR SCHIMBA VALOAREA

Proprietatea este in iminenta de a-si modifica valoarea, datorita unor factori ce tin de imprejurari:

  • a intrat in cadrul unui plan de modernizare sau valorificare a zonei
  • se va construi un obiectiv de valoare in apropiere
  • se vor introduce imbunatatiri de infrastructura (apa, gaz, canal, etc.)
  • s-au descoperit zacaminte in subsol

Daca esti in posesia unei asemenea informatii, nu ezita sa actionezi! Cumpara proprietatea in cauza si ti-ai asigurat profitul.

DEZVOLTA PROPRIETATEA IMOBILIARA

De obicei, un dezvoltator investeste o suma intr-o proprietate imobiliara. La final, aceasta proprietate va inregistra o crestere a valorii mai mare decit suma investita. Diferenta de valoare este profitul dezvoltatorului.

Exemple de dezvoltare imobiliara:

  • schimbarea destinatiei terenului din arabil in teren bun pentru constructii, urmata de parcelare
  • introducerea de utilitati intr-o zona parcelata
  • construirea de imobile pe parcele de teren
  • orice imbunatatire la un imobil (mansardare, supraetajare, etc.)

FOLOSESTE-TE DE CICLUL ECONOMIC

In momentul de fata ne aflam spre virful ciclului de dezvoltare a pietei imobiliare in Romania. Nu stiu cind se va sfirsi cresterea si cind va incepe caderea, dar eu ma pregatesc pentru aceasta modificare de trend. Cind voi incheia ciclul de investitie imobiliara in care ma aflu, cred ca nu voi mai putea sa fac investitii speculative bazate pe cresterea pietei. Ma voi reorienta.

CAUTA TARI IN CARE SE SCHIMBA SISTEMUL POLITIC, IN SENSUL DESCHIDERII ACESTUIA CATRE ECONOMIA DE PIATA

Cel mai bun exemplu a fost caderea comunismului. Tarile din estul Europei au constituit o oportunitate senzationala pentru cei care au investit in imobiliare.

Mai sint si alte exemple sau variatii ale metodelor enuntate mai sus. Depinde de imaginatia voastra sa le gasiti si sa le exploatati. Ele reprezinta modalitati cu risc minim de a profita de pe urma manipularii valorii in imobiliare.

Standard
Finante personale

As fi dat mai mult de 2%!

, , , , 2 comentarii

Simbata trecuta, Simona de la TUALEGI.NET mi-a trimis invitatia de a asculta emisiunea ei, Colivia cu canari de Duminica trecuta, la West City Radio din Timisoara.

Simona realizeaza aceasta emisiune bilunar, avind teme legate de adolescenta si adolescenti. Emisiunea de acum trei zile avea ca invitati doi membrii din conducerea fundatiei „Salvati copii” din Timisoara. Duminica, la ora 12.00, asa cum am promis, am ascultat emisiunea respectiva, prin internet.

Desi auzisem de multe ori de activitatea acestei fundatii din presa si TV, nu mi-am dat seama de intinderea si complexitatea actiunilor pe care le desfasoara. Cei doi reprezentanti, directorul filialei din Timisoara si o studenta care se ocupa cu coordonarea activitatii tinerilor voluntari din Salvati copii m-au impresionat prin pasiunea si daruirea cu care isi alocau energia si timpul unei cauze umanitare.

Nu voi intra in detalii. Daca doriti sa stiti mai multe, va recomand sa le vizitati site-ul. Din punctul meu de vedere am remarcat atit tematica actiunilor cit mai ales transparenta totala in ceea ce priveste activitatea financiara, incepind cu listarea surselor de sponsorizare si terminind cu bugetarea lor.

Acest lucru m-a determinat, pentru prima data, sa apreciez in mod pozitiv activitatea unui ONG. Multe asemenea organizatii accepta sponsorizari dar pina acum nici una dintre ele nu m-a convins ca banii pe care ii voi dona o sa ajunga in miini bune. Acest lucru se datoreaza lipsei de transparenta in etalarea situatiei financiare.

Pe scurt, m-am hotarit sa virez 2% din impozit catre Salvati copii. Va spun cu mina pe inima, daca ar fi fost posibil, as fi virat tot impozitul meu spre aceasta asociatie. Din spusele lor, anual se string din cei 2% virati de persoanele particulare 60.000 US$ (o suma destul de mica fata de bugetul de aproximativ 2.000.000 US$ pe care il au). Anul viitor vor avea un pic mai mult, pentru ca atit eu cit si Simona vom transfera cei 2% catre ei.

Un alt lucru pozitiv este campania organizatiei de promovare a informatiei legate de posibilitatea de a dona 2% din impozit catre un ONG. Ei vor organiza la sediul Mall-ului din Timisoara un stand in care vor da posibilitate fiecarui cetatean platitor de impozit de a opta pentru aceasta donatie. Pe linga informarea propriu-zisa, voluntarii organizatiei se vor ocupa de formele legale de transfer a banilor. Nu trebuie decit sa te duci la Mall, sa-i cauti si sa semnezi hirtiile necesare.

Daca optezi pentru controlul total asupra procesului de donatie, ea se poate realiza folosind formularul 200 (pentru cei care au venituri suplimentare fata de cele din salarii) sau formularul 230 (pentru salariati). Detalii suplimentare puteti gasi pe site.

Daca te gindesti serios sa donezi bani pentru o cauza umanitara, iti recomand sa studiez acest ONG. Poti dona 2% din impozit sau mai mult, daca doresti (au chiar si un program de donatii on-line). Sint sigur ca accepta si donatii in natura. Trebuie doar sa vrei.

Standard
Finante personale

Esenta acumularii financiare: manipularea valorii

, , 18 comentarii

Am sa va spun o poveste. O poveste pe care va recomand s-o spuneti copiilor vostri seara, la culcare.

Intr-un sat de ses, undeva, departe, traia odata un tinar pe nume Paul. Era un flacau pe cinste: inalt, voinic, frumos de se opreau pasarile din zbor cind treceau pe linga el.

Paul traia intr-o casuta mica impreuna cu mama lui. Isi pierduse tatal la opt ani, din cauza unei boli la care nici un doctor nu i-a gasit leacul. Pe patul de moarte, tatal sau ii spuse baiatului:

-Dragul meu, va asteapta, pe tine, si pe mama ta, vremuri grele. Tu stii, mama e si ea bolnava, nu poate munci la cimp. Eu am tinut casa. Iar acum Dumnezeu vrea sa ma ia la el. Gospodaria asta ramine in miinile tale, tu esti de-acum barbat in casa. Toata raspunderea cade pe umerii tai.

Apasat de vorbele tatalui, Paul se intrista amarnic. O lacrima i se prelinse pe obraz.

-Nu plinge, baiatul meu. Stiu, vor veni peste voi ani grei. Dar asculta bine, pentru ca iti voi spune cum sa faci pentru a nu cadea in saracie.

In anii ce vin o sa traiti in nevoi. Asta nu inseamna ca veti fi saraci. Aveti pamintul pe care vi-l las. E pamint stramosesc, pe care eu l-am primit de la bunicul tau, care l-a rindul lui l-a primit de la tatal sau. Strabunicul tau, Andrei, a muncit din greu in America. A batut cu barosul, si-a undoit spatele carind sine de cale ferata. E pamint cumparat cu sudoare si singe. Sa nu-l vinzi la nimeni. Chiar daca va trebui sa mincati mamaliga cu ceapa, chiar daca va trebui sa va incalziti cu crengi adunate din padure, sa nu-l dai. Asteapta cu rabdare pina cind vei creste, pina cind vei fi in putere si vei putea sa-l muncesti. El este averea ta.

Vor veni multi oameni la voi. Va vor spune ca pamintul nu valoareaza nimic, acum cind nu-l mai munceste nimeni. Va vor amagi cu bani multi, aratindu-va cite lucruri scumpe poti cumpara cu banii pe care o sa-i primiti. Sa nu le dai crezare. Ei nu vor decit sa va ia singurul lucru cu adevarat de pret pe care il aveti. Pamintul este sansa voastra si impreuna cu el veti razbi din nevoi. Promite-mi asta!

Cu lacrimi in ochi, Paul jurase pe patul de moarte al tatalui ca nu va instraina pamintul.

Timpul trecuse, greu, apasator. Paul crescuse. Isi tinuse promisiunea fata de tatal sau. Pamintul strabunilor era inca a lui. Dormea, cu brazdele neintoarse de atita timp. Acum un barbat in toata firea, Paul trebuia sa ia viata in piept.

In cei zece ani de la moartea tatalui, Paul muncise impreuna cu mama sa, pe ici, pe colo, prin casele oamenilor. Au strins ban cu ban, truditi din greu, pentru cind vor avea nevoie. Sosise momentul.

TractorulCu agoniseala in buzunar, Paul se duse la tirg impreuna cu unchiul sau, George. Acesta era cunoscut in sat ca cel mai vrednic mecanic. George era cel mai potrivit om pentru aceasta treaba pentru ca Paul plecase la tirg sa-si cumpere un tractor.

S-au invirtit cei doi ce s-au invirtit. Au vazut trei masini, una mai aratoasa decit cealalta. George le-a scrutat pe rind, a pus mina pe ici, pe colo, a pornit tractoarele, le-a ascultat duduitul patrunzator. Dupa buna chibzuiala, s-a hotarit la unul dintre ele. Au dat banii si s-au intors in sat, multumiti de tirgul facut.

Cind au ajuns acasa, unchiul George i-a spus:

– Paul draga, ti-ai cumparat un lucru de valoare. Ai in mina unealta care te va hrani, pe tine si pe familia ta. Pretuieste-o ca lumina ochilor si ea va avea grija de tine precum o mama iubitoare. Tot ce trebuie sa faci este sa fii chibzuit si sa fii harnic.

Mai presus de orice, sa nu cazi in greseala de crede ca acest tractor este un lucru fara valoare. Indiferent ce se va intimpla in anii viitori, in orice problema te vei afla, sa nu-l vinzi. Este o masina de nadejde, care ar trebui sa te serveasca cu credinta zeci de ani de acum incolo.

Fara sa vrea, Paul isi aminti de promisiunea pe care o facuse tatalui sau. Isi incredinta unchiul ca asa va face.

Anii de munca grea din copilarie si apoi din adolescenta l-au ajutat pa Paul intr-un mod ciudat. S-ar fi asteptat ca truda pamintului sa-l doboare, sa-l invinga. Era singur si fara experienta. Nu era nici pe departe asa. Simtea o putere launtrica ce il impingea sa faca eforturi pe care nu ar fi crezut ca poate sa le faca. Isi tragea energia din clipele minunate in care privea in urma tractorului cum se intorc brazdele, cum se ingroapa semintele, cum se prasesc plantele, cum se recolteaza roadele. Simtea promisiunea indestularii cind vedea cum se aduna bucatele in podul casei, cum se umplu camarile.

In duminici si in zilele de sarbatoare obisnuia sa se duca pe cimp, la marea de griu care se unduia sub vintul molatec. Privea pamintul pe care il mostenise si parca isi vedea tatal, bunicul si strabunicul muncind din greu. Fantasmele lor erau acolo, printre spice si il priveau zimbitoare, multumite ca averea familiei era in miini bune.

Zilele si anii treceau. Paul a prosperat. Si-a cumparat o casa, si-a luat o nevasta, a avut un copil. Lucrurile pareau pornite pe un drum imbelsugat, pentru totdeauna. Vremurile amare au ramas in urma, acoperite de colbul uitarii.

Era doar o iluzie. In spatele aparentelor se adunau semnele furtunii. An de an, la inceput pe nesimtite, apoi intr-un galop nebunesc, preturile au inceput sa creasca in timp ce banii primiti pe recolta se imputinau. La inceput, Paul stringea dupa vinderea griului bani cit sa-si acopere cheltuielile familiei si sa puna deoparte. Acum nu mai era asa. De la recolta la recolta banii, desi mai multi la numar, cumparau tot mai putina motorina, indestulau tot mai putine animale din grajduri. Lucrurile mergeau din rau in dezastru.

In acest timp, alti tarani au saracit. La inceput si-au vindut o parte din pamint pentru a acoperi chetuielile zilnice. Loviti de puterea tot mai mica a banilor de a cumpara lucruri, au fost nevoiti sa vinda din nou. Curind au ramas fara nimic. Si-au vindut si casele, pe nimic si au plecat la oras sau in tari straine pentru a gasi de lucru. Tara era in criza.

Preturile urcasera la cer, banii erau tot mai dificil de strins. Paul se lupta din greu. Motorina era mai scumpa ca laptele, piesele de rezerva pentru tractorul sau valorau o avere. Trebuia sa vinda porci din ograda pentru a putea repara herghelia mecanica ce ducea greul muncii sale.

In acest timp o multime de oameni se perindau prin curtile taranilor. Veneau de la oras, cu buzunarele pline de bani si se ofereau sa cumpere pamint la pret de nimic. Le spuneau: „Pentru ce va trebuie pamintul? Nu vedeti ca nu mai valoreaza nimic? Sta in paragina, se sufoca umplut de buruieni pentru ca voi n-aveti bani cu ce sa-l munciti. Copii pling de foame si voi tineti de pamintul asta care nu face doi bani.”

Au trecut astfel de oameni si prin curtea lui Paul. L-au momit cu tot felul de propuneri, l-au amagit fluturindu-i bani prin fata nasului. Ii privea, amintindu-si de sacrificiile pe care le face, de lupta zilnica pe care o duce cu nevoiele. Cu asemenea bani ar putea cumpara o casa la oras. Ar putea sa se angajeze acolo, sa munceasca, doar opt ore pe zi si sa-si intretina familia, nu sa asude de cum rasare soarele pina noaptea tirziu . Cind il napadeau astfel de ginduri, de undeva din coltul mintii il mustra o amintire: imaginea tatalui sau, pe patul de moarte, care ii spunea cu glas sfirsit:”Promite-mi. Promite-mi ca n-ai sa vinzi pamintul, indiferent cite greutati te vor apasa!”

In acele momente, amintindu-si de ochii inlacrimati, de durerea pierderii tatalui si de promisiunea data, Paul isi alunga din minte ideea de a renunta. Frustrarea si incrincenarea ii aprindeau sufletul, ii provocau mintea. Statea zile intregi si se gindea cum sa faca pentru a trece de vremurile crincene pe care le traia.

Chiar daca la inceput nu a stiut cum va face, hotarirea de a tine pamintul l-a facut sa nu renunte. A inceput sa traiasca mai simplu, multumindu-se cu putin, ca pe vremea cind era doar un adolescent. A muncit mai mult, zi si noapte, lucrind pamintul pentru alti oameni pentru a cistiga un ban in plus. Incet, pic cu pic, banii au inceput sa se stringa. Pe masura ce criza era tot mai mare, pretul pamintului a scazut si mai tare. Atunci Paul a inceput sa cumpere si alte parcele. Taranii ii vindeau mai degraba lui, multumiti ca terenurile lor nu vor cadea pe mina unor straini. Munca, iar munca, greutati, bani strinsi, pamint cumparat. Paul a continuat sa traiasca asa, cu gindul ca odata si odata timpurile putrede vor ajunge sa se termine.

Si s-au terminat. Pe nesimtite, asa cum incepuse, criza s-a topic, cum se moaie zapada sub soarele cald al primaverii. Preturile la roadele pamintului au inceput sa creasca, banii au inceput sa se stringa mai usor. Cum avea mai mult pamint decit putea sa lucreze, Paul si-a anagajat un tractorist sa-l ajute. In timpul crizei cumparase doua tractoare, la pret de nimic. Atunci nu le putea folosi, pentru ca nu avea destui bani ca sa cumpere motorina. Acum lucrurile stateau altfel. Tractoarele duduiau din greu, arind pamintul negru, din care ieseau aburi in soarele amiezii: promisiunea unor recolte bogate. Ca inainte, Paul se oprea si privea in zare. Printre norii ce pluteau agale pe cer, putea jura ca vede imaginea bunicilor sai, zimbind multumiti: nepotul lor razbise. Se puteau odihni linistiti.


Acest lucru ar trebui sa se invete in scoli.

Valoarea unui lucru este relativa. Ea tine de perceptia fiecaruia.
Ai in fata ta un teren in paragina, plin de buruieni. Aduci doi oameni. Unul vede evidenta; un teren in paragina, plin de buruieni. Altul, care zareste dincolo de aparente, simte esentialul: un teren arabil pe care poate creste o recolta, un teren pe care se poate construi.

Valoarea unui lucru este relativa. Ea tine de perioada ciclului economic in care te afli.
O casa. Daca o privesti inainte ca ciclul economic sa ajunga la punctul de maxima crestere, valoarea ei de piata este foarte mare.
Mai asteapta. Economia ajunge la virf, apoi o ia la vale. Cade, tot cade, pina ce se opreste. Ce vezi atunci cind privesti aceiasi casa? O proprietate a carei valoare de piata este ridicol de mica.

E vorba de acelasi teren, e vorba de aceiasi casa. Sa aiba, intr-adevar, doua valori diferite?

DA!

IN OCHII A DOI OAMENI acelasi lucru poate avea valori diferite, PRIN PRISMA PIETEI lucrurile au valori diferite in functie de perioada ciclului economic in care te afli.

AICI ESTE ESENTA ACUMULARII BOGATIEI.

Daca intelegi acest lucru esti pe jumatate bogat.

Trebuie doar sa gasesti un om care vede intr-un lucru o valoare mai mica decit ea apare in ochii altui om. Il cumperi de la primul si il vinzi la al doilea.

Trebuie doar sa cumperi lucruri cind valoarea lor este mica deoarece ciclul economic ii imprima aceasta valoare si sa vinzi acele lucruri cind valoarea lor este mare deoarece ciclul economic le imprima aceasta valoare.

Aplica aceasta stratagema simpla in imobiliare si la bursa, foloseste-o regulat si fara greseala si vei ajunge un om bogat.

Standard
Investitii la bursa

Cc: Antreneaza-te! parareal si paper trading.

, , , 5 comentarii

Acest articol a aparut ca guest post in blogul lui Adrian Soare, Succes Dublu.

Inainte de a participa la o competitie, fiecare sportiv care doreste sa cistige se pregateste cu seriozitate. Isi studiaza adversarii, isi alege echipamentul, il probeaza si se obisnuieste cu el, se antreneaza dupa un program bine stabilit, cu luni de zile inainte de concurs.

Ca trader, de ce ai face altfel?

Una dintre cele mai intilnite greseli ale traderilor este graba. Gasesc o metoda de tranzactionare sau o cumpara de la un trader de succes, o citesc pe nerasuflate si imediat se pornesc sa tranzactioneze. E ca si cum, copil fiind, ai incerca sa mergi cu bicicleta a doua zi dupa ce ai primit-o de la parintii tai. Tu, care nu ai mai urcat pe o bicicleta.

Dupa ce ai invatat o metoda noua de trading, trebuie sa te antrenezi. Pentru aceasta poti folosi:

  • un program gratuit de pe internet, care iti furnizeaza cotatiile vehicolului de tranzactionare (actiuni, derivate, forex…) si elementele de analiza ale pietei, cele de care ai nevoie
  • un soft de calcul tabelar pentru a tine un jurnal al tranzactiilor (personal folosesc un soft gratuit, Open Office)

sau

  • statia de trading a brokerului tau
  • facilitatile de memorare ale operatiilor de trading efectuate (daca brokerul tau are asa ceva) sau un soft de calcul tabelar

Antrenamentele se impart in doua etape:

  1. paper trading sau trading pe hirtie , care reprezenta folosirea datelor istorice pentru a simula operatiuni de trading conform metodei pe care doresti s-o folosesti.
  2. parareal sau tranzactionarea cu bani virtuali, urmarind live cotatiile pe care ti le ofera piata, zi de zi

Cele doua metode sint esentiale pentru a te familiariza cu metoda de trading.

Paper Trading

Te folosesti de statia de lucru a brokerului sau de un program gratuit de pe internet si urmaresti datele istorice ale vehicolului de tranzactionare.

Exemplu:

Metoda ta investeste in actiuni ale firmelor americane si utilizeaza media aritmetica de douazeci de zile (MA20) si media exponentiala de doua zile (EMA2). Intersectia celor doua medii determina intrarea sau iesirea din investitie.

Vei lua graficul cotatiilor actiunilor unei firme americane si vei seta cele doua medii. Apoi vei urmari zi de zi (incepind cu un an in urma) daca sint indeplinite conditiile de intrare in investitie.

Ziua in care conditiile metodei sint indeplinite va fi notata in foaia de calcul tabelar, mentionind:

  • data
  • conditia indeplinita pentru intrarea in investitie
  • valoarea la care a fost cumparat (sau vindut) titlul (actiunile firmei)
  • suma investita
  • numarul de actiuni cumparate (sau vindute)

Dupa aceea vei urmari datele istorice, zi de zi, pentru a vedea cind sint indeplinite conditiile pentru iesirea din investitie (in profit sau in pierdere). Cind aceste conditii sint indeplinite, vei nota detaliile in fisierul-jurnal:

  • data
  • conditia indeplinita pentru iesirea din investitie
  • valoarea actiunii la iesirea din investitie
  • profitul sau pierderea inregistrata

Vei repeta acesti pasi pina cind datele istorice te aduc in prezent.

Parareal

Dupa ce ai terminat cu paper trading vei incepe sa tranzactionezi in parareal (cu bani virtuali). Pentru aceasta iti stabilesti o valoare arbitrara a contului (sa zicem 10000 US$, bani de care “dispui” in prima zi de parareal) si:

  • deschizi computerul cu o jumatate de ora inainte de lansarea ordinului (in conformitate cu metoda de trading)
  • analizezi piata si observi daca sint indeplinite conditiile de a investi
  • in caz afirmativ, calculezi valoarea de intrare, take profit (iesirea in profit) si stop loss (iesirea in pierdere) conform metodei
  • in momentul in care a venit timpul de investit, lansezi ordinul (daca folosesti statia demo a brokerului tau) sau scrii detaliile ordinului (daca folosesti programul de calcul tabelar)
  • daca ai un ordin in piata, analizezi daca e momentul sa iesi din investitie; in caz afirmativ, lansezi ordinul de iesire (la statia demo) sau scrii paramentrii de iesire (in foaia de calcul tabelar)

Vei repeta aceasta rutina cel putin pentru doua saptamini pentru a te obisnui cu procesul de investitie specific acestei metode, pentru a-ti creea o rutina. Rutina iti permite sa folosesti statia de lucru fara efort. Nu trebuie sa te concentrezi in ce casuta sa scrii valorile tranzactiei, pe ce buton sa apesi. Totul este automat, esti atent doar la valorile scrise, pe care le vei verifica cu scrupulozitate.

Dupa ce ai terminat cu etapa de paper trading si dupa o perioada de parareal, vei ajunge sa stapinesti metoda. Cind te consideri pregatit poti incepe sa tranzactionezi cu banii din contul brokerului tau.

Aceste etape sint esentiale. Nu trebuie sa treci peste ele. Chiar daca esti familiar cu statia de lucru a brokerului tau, trebuie sa te antrenezi pentru fiecare metoda noua. Succesiunea operatiilor este alta, secventa de introducere a datelor necesare efectuarii investitiei este noua. Numai dupa ce ai exersat timp de mai mutle zile, te poti cronometra pentru a vedea cu exactitate cit timp iti ia sa analizezi piata si sa lansezi ordinul, pentru aceasta noua metoda de trading.

Standard