Finante personale, Investitii imobiliare, Investitii la bursa

Planuri pentru 2022

, , , , , Lasa un comentariu

A trecut jumatate din prima luna a lui 2022 si deja m-am lansat in noile proiecte pentru acest an. Ele sunt din domenii diferite, ca si pana acum, dar voi incerca sa ma concentrez si sa ma focalizez doar pe cateva, desi tentatia este mare pentru a ma rasfira in activitati care imi plac sau care ma pasioneaza de-a dreptul. Ca de obicei, voi insista pe elementele financiare, pentru ca este un blog de finante personale si investitii, dar iti voi arata si cateva aspecte personale, pe care doresc sa le impartasesc cu tine.

Surse de venit activ

In acest an voi continua sa insist pe sursele de venit active, care mi-au adus satisfactii foarte mari in 2021. Este un element important, pentru ca acestea aduc acel surplus din care pot desprinde sume pe care sa le folosesc in investitii si pentru crearea de surse pasive de venit. Acest lucru imi va permite sa-mi maresc rata de economisire.

In 2022, care va fi anul Criptomonedelor pentru mine, voi lansa 3 workshopuri practice noi si un newsletter platit. Este un efort foarte mare, dar care este justificat de interesul meu tot mai mare fata de acest domeniu. Sunt pasionat de crypto (prescurtarea generica a domeniului) si vreau ca sa-mi dedic o mare parte din energie pentru a aprofunda in continuare acest domeniu si a oferi cat mai mult din informatiile si experienta personala, catre cei care doresc sa se implice in aceasta zona absolut fascinanta.

Cu cat studiez mai mult, cu atat imi dau seama ca e nevoie de si mai multa informatie adunata, care sa ma ajute sa inteleg elementele esentiale ale domeniului, modul in care functioneaza si tendintele sale. Este un domeniu care se dezvolta exploziv, dincolo de capacitatea unui om de a absorbi toata informatia si de a percepe complexitatea sa. Poti incerca sa sintetizezi informatiile si, cel mult, sa te implici in unul sau doua zone ale sale. Pentru mine cel mai important este Bitcoin, ca vehicul esential in cresterea capitalului, protejarea averii si mai apoi, in anii care vin, ca sursa de venit pasiv. Voi mai studia altcoins, si voi investi in ele doar cu scopul de a acumula mai mult Bitcoin. Voi acorda o atentie speciala sectorului DeFi (finante descentralizate), care alcatuiesc zona unde imi voi construi castigurile pasive din criptomonede. Las celelalte domenii (NFT, aplicatii ala blockchain etc.) pentru alti autori care sunt pasionati de ele si vor sa isi aduca o contributie.

O sursa de venit activ sunt orele de educatie financiara pe care le predau la Scoala Babel din Timisoara. Desi castigul este foarte mic, in comparatie cu efortul si timpul petrecut (mi-a crescut respectul fata de profesorii de toate felurile din Romania), acesta activitate mi-a adus satisfactii foarte mari. Interactiunea cu tinerii adolescenti iti consuma energie, si la un moment dat m-am gandit sa renunt la aceasta activitate dupa finalizarea anului scolar, dar dupa vacanta de iarna m-am surprins doritor de a ma intoarce la catedra. In viata trebuie sa faci si lucruri care iti plac, in dauna celor care iti aduc bani, deci probabil voi continua sa predau si in anul scolar 2022-2023. Decizia nu este definitiva, dar inclin spre aceasta varianta.

O alta sursa de venit activ foarte importanta este organizarea de evenimente. Voi continua realizarea, impreuna cu partenerii mei, Dan Sulica si Valentin Nedelcu, a Money Days, probabil tot in iunie, a Crypto Profit (impreuna cu Dan Sulica, prieten drag) in decembrie si a Money Forum (forumul educatorilor financiari din Romania), probabil tot in octombrie.

Surse de venit pasiv

In ultimul timp, zona de venit pasiv din produse educationale a mers, de vreo doi ani, pe pilot automat, fara nicio interventie din partea mea, pentru ca aduceau constant venituri. In a doua jumatate a 2022 am observat o scadere a mediei lunare a castigurilor, deci am inteles ca e nevoie sa intervin activ. Sunt in discutii cu o firma de prezenta si marketing online pentru a face o reconstructie a zonei online si o lansare a unei strategii de promovare online, care a devenit posibila si pentru zona crypto, careia i s-a ridicat interdictia de marketing online (Google, Facebook).

Tot anul acesta voi incepe sa testez venitul pasiv din criptomonede, cu ajutorul platformelor DeFi. E vorba doar de testare, cu sume mici, pentru ca domeniul este in continuare sub atacul continuu al hackerilor, care reusesc sa fure sume exorbitante, de ordinul milioanelor de dolari. Mizez pe factul ca in 5 ani lucrurile se vor schimba major, prin cresterea securitatii. In acel moment voi mari sumele investite pentru venit pasiv (atunci cand domeniul va incepe sa se maturizeze).

Investitii imobiliare

Anul 2022 va avea, cu siguranta, investitii imobiliare. Vom incepe un proces complex si comprehensiv de reabilitare si imbunatatire a proprietatii care a fost odata casa noastra, si care de cativa ani functioneaza ca sediu de firma pentru afacerea de afterschool a sotiei. Anul 2021 a insemnat un salt calitativ si cantitativ foarte mare pentru Simona, care si-a dublat cifra de afaceri si s-a mutat in doua sedii noi de afterschool, eliberand sediul initial. Acel sediu il vom reface pentru a putea fi folosit in continuare ca sediu de afaceri, pentru (eventual) un al treilea sediu de afterschool, sau ca locatie de inchiriere in regim hotelier, in sistem de castig pasiv.

Planul meu este ca intreg procesul de refacere si dezvoltare al proprietatii sa fie prezent pe internet, sub forma unui videoblog, pe canalul meu de youtube.

Tot in domeniul imobiliar, suntem in cautare activa a unei parcele de teren extravilan, de minim 3 hectare, pe care sa ne construim viitoarea casa, pe terenul unei viitoare ferme agricole, probabil o livada de pomi fructiferi. Zona dorita este nordul Timisoarei. In masura in care gasim terenul potrivit, vom incepe si acest proiect, pentru care am bugetat o suma alocata in 2022.

Sanatate si biohacking

In ultimul timp am fost foarte preocupat de aspectele de imbunatatire a starii de sanatate si, mai mult, de contracararea efectelor senescentei.

Winston Churchil spune ca viata incepe la 50 de ani, si sunt pe deplin de acord cu el. Am observat o acuitate deosebita a proceselor de sinteza a informatiei dobandite de-a lungul timpul si un un tip special de generare a unor idei noi. In acelasi timp, am simtit nevoia sa pot sa-mi amintesc cu mai mare acuitate detalii si mai ales informatii pe care nu le-am folosite de ani si ani de zile.

La nivel fizic, am observat o reducere a capacitatii de efort si uneori o stare de oboseala diurna. Acest lucru m-au determinat sa iau mai multe masuri drastice, in 2021:

  • am reinceput sa folosesc dieta ZONE, pe care o folosisem acum 10 ani si care mi-a stabilizat constantele sanguine la niveluri de invidiat. Atunci am slabit 15 kilograme, dar dupa vacanta de vara care a urmat (cand am calatorit in Grecia), cand am neglijat dieta, si apoi am abandonat-o, am recastigat in greutate. Si de aceasta data am slabit 15 kg in aproximativ 4 luni, si imi mentin greautatea in ultimele 3 luni. Sunt decis sa continu cu aceasta dieta, indefinit, cel putin pana in situatia in care voi fi nevoit s-o schimb, tot din ratiuni de sanatate. Momentan ma simt excelent si sunt foarte bucurs de imbunatatirile aparute
  • am inceput sa fac minim 130 de minute de miscare aerobica pe saptamana. Vreau sa continu acest obicei, care inseamna sa folosesc bicicleta in deplasarile la supermarketurile din apropiere sau atunci cand o vizitez pe mama. Problema a aparut de cateva saptamani, odata cu temperaturile scazute, dar mai ales cu inghetul la sol. M-am decis sa fac alte tipuri de miscare, sau cel putin sa indeplinesc telul de 11.000 de pasi zilnici, cat este calculul necesarului zilnic pentru greutatea mea
  • in 2022 voi continua sa iau suplimente alimentare, destinate sa-mi imbunatateasca starea de sanatate, sa reduca efectele imbatranirii si sa-mi sporeasca capacitatea cognitiva. Am experimentat mai multe combinatii in 2021 si pot spune ca am ajuns la o varianta care, pentru moment, ma multumeste cu rezultatele sale

In general, dupa aceste modificari majore in dieta, activitate fizica si folosirea de suplimente alimentare, am observat o imbunatatire marcanta a capacitatii de efort fizic, o claritate mentala exceptionala, o putere imaginativa cum nu am avut, si un focus foarte bun, care ma ajuta sa gasesc solutii la problemele zilnice, din viata personala si de business, cu care ma intalnesc. Cu siguranta voi continua ceea ce am inceput si, in functie de necesitati, voi cauta solutii de imbunatatire.

Pasiuni si hobby

In 2022 voi continua proiectele care ma pasioneaza. Cel mai mare si fara indoiala, cel mai solicitant (mental, fizic, emotional si financiar) este festivalul de film TGIFF. Este proiectul meu de suflet, care imi monopolizeaza resursele de timp, mai ales cu doua luni inainte de start, care este in luna septembrie. Anul acesta va avea loc a treia editie, in 17-25 septembrie, si simt nevoia sa investesc de pe acum energie si timp pentru acest proiect, pentru a face lucrurile si mai bine decat anul trecut.

Voi contribui, in continuare, cu materiale la cele doua reviste la care fac parte din redactie, planu9.ro (revista clubului SFF Sindicatul 9 din Timisoara) si galaxia42.ro (cea mai citita revista online de SFF din Romania). In masura in care voi avea timp, vreau sa particip in continuare la evenimente SFF in tara si strainatate, online dar mai ales fizic. Astept cu nerabdare anul 2023, cand voi participa la conventia mondiala de SF, Worldcon, care va avea loc in Chengdu, in China.

Un hobby pe care sper sa-l pot continua in 2022 este calatoria, de placere sau culturala. Am bilete la concertul Aurora din Amsterdam, in februarie, si sper din tot sufletul sa poata avea loc, ceea ce e destul de problematic, in lumina evolutiei situatiei epidemice din Europa. Avem planuri pentru vacanta de vara, cand vom merge pentru prima data intr-o statiune all inclusiv „sa ne plictisim pe plaja” (va fi o experienta noua pentru mine si Simona) si dorim sa redeschidem seria de citybreaks, care ne plac atat de mult. In ultimii ani am fost foarte frustati ca pandemia ne-a redus drastic libertatea de miscare si posibilitatea de a participa la evenimente culturale in strainatate.

Concluzie

Anul 2022 se arata foarte promitator, mai ales din punct de vedere financiar. Speram sa fie bine si in celelalte zone de viata pe care le iubim. Depinde de noi, dar din pacate depinde foarte mult si de ceea ne rezerva viata. Suntem pozitivi si incercam sa ne bucuram in continuare cat mai mult de viata, ceea ce iti doresc si tie in 2022.

Standard
In atentia mea

Stabilitate financiara: ce te opreste?

, , , , , Lasa un comentariu

Imagine: Sira Anamwong, freedigitalphotos.net

Imagine: Sira Anamwong, freedigitalphotos.net

In seria de articole despre drumul spre stabilitate financiara, ti-am aratat pasii pe care trebuie sa-i faci:

  1. stabileste-ti un tel clar, cuantificabil
  2. construieste sursele de venit
  3. cheltuieste-ti eficient banii, in asa fel incat sa poti economisi
  4. investeste banii economisiti
  5. reinvesteste profitul obtinut la punctul 4, pana in momentul in care profitul reprezinta tinta stabilitatii tale financiare

In plus, ti-am vorbit despre modul in care poti sa grabesti acest proces, cu ajutorul investitiilor accelerate.

In acest ultim articol, vreau sa abordez o intrebare care pe mine ma preocupa: de ce nu sunt mai multi oameni care sa lucreze pentru propria stabilitate financiara? Voi incerca sa dau cateva raspunsuri.

Din lipsa de informatii

Se stie ca nivelul educatiei financiare este destul de scazut in Romania. Sunt disponibile mai multe sondaje despre acest subiect, unul este interesant si ne plaseaza la nivelul Sudanului si al Hondurasului (sursa).

Nu pot contesta aceasta explicatie, desi din 2007 lucrez intens la educarea publicului roman, cand vine vorba de finante personale si investitii. NU e cazul tau, pentru ca citesti aceasta serie de articole.

Nu sunt interesat

Unul din motivele pentru care nu facem lucruri, este …lenea, confortul. E foarte greu sa iesi din zona de confort. Daca acum am un job care imi asigura un confort financiar, de ce sa economisesc? De ce sa-mi fac un fond de rezerva? De ce sa investesc? Sunt ok!

Dar maine, mai esti ok? Daca esti concediat, mai esti ok? Daca ajungi la pensie, mai esti ok?

Inteleg de ce confortul actual este o sursa de satifactie. Ce nu inteleg este de ce oamenii nu vad cat de efemer este confortul actual, cat de usor poti sa-l pierzi, cat de instabili financiari sunt acum, cu o singura sursa de venit, si asta depinzand de toanele angajatorului sau de ale pietei (daca esti liber profesionist sau ai o afacere)

Amanarea recompensei? Ce-i aia?

Vrem totul acum, aici, De aceea luam credite, devenim sclavii bancilor, pentru a ne satisface dorintele si emotiile cat mai repede. Sa economisesc? Sa pun bani deoparte? Nici vorba!

O.K., n-am nimic impotriva, dar folosirea creditelor de consum si cheltuirea banilor pe masura ce ii castigi te leaga in lanturi de banca si te face dependent pana in maduva oaselor. Nici vorba de stabilitate financiara.

E greu sa investesti/sa-ti deschizi o afacere

Da, trebuie sa citesti, sa te informezi, sa aloci timp si energie, sa incerci, sa gresesti si sa ai esecuri, pentru ca in final sa ai succes. Ca in orice lucru din viata. Daca ti se pare greu, nu e nicio problema, nu investi, nu-ti deschide o afacere, dar sa nu te astepti ca stabilitatea financiara sa cada din cer.

E riscant sa investesti

Am mai vorbit despre asta. Am spus ca exista investitii pentru ‘omul obisnuit’, cu risc mic si calculat. Trebuie doar sa accepti ca exista, sa te informezi despre aceste investitii si sa alegi ce ti se potriveste.

Mai sunt altele?

Probabil. Astept de la tine un comentariu, sa-mi spui care crezi ca ar mai fi alte cauze care te opresc in drumul spre stabilitate financiara.

Se poate!

N-as vrea sa inchid aceasta serie de articole intr-un ton sumbru. Vreau sa intelegi ca stabilitatea este ceva care poate fi atins, care a fost atins de multi oameni. Daca altii au putut, si tu vei putea. Trebuie doar sa:

  1. vrei
  2. inveti cum se face
  3. faci

si sa continui sa faci, pana cand reusesti. Ca de fiecare data in viata, succesul depinde de tine. Doar de tine.

Bafta!

P.S. Te astept sa faci primii pasi in directia stabilitatii financiare, participand la Money Camp 2016. Mai ai doar doua zile pentru  reducerea de Early Bird sau pentru a plati un avans. Inscrierile sunt pe terminate.

Standard
In atentia mea

Investeste ce economisesti

, , , , Lasa un comentariu

Imagine: fantasista, freedigitalphotos.net

Imagine: fantasista, freedigitalphotos.net

Cum spuneam in primul articol al seriei dedicat drumului spre stabilitate financiara, sunt oameni care economisesc bani, luna de luna, apoi ii tezaurizeaza. De obicei pun banii in depozite bancare. Tehnic, ei sunt investitori, din punctul de vedere al codului fiscal romanesc. Practic, banii pe care ii fac sunt relativ putini, tot mai putini, dupa cum ai observat, in ultimele luni, de cand au scazut continuu dobanzile la depozite bancare.

Banii trebuie sa munceasca

Banii sunt o forma de energie. Daca nu sunt folositi, ei se devalorizeaza. In conditiile actuale, a tine bani la banca este doar o masura de a proteja banii de inflatie. Daca vrei sa devii stabil financiar, trebuie sa pui banii sa muneasca mai mult. Mult mai mult. Poti face acest lucru prin investitii.

Ce sunt investitiile?

Investitiile sunt cumpararea sau producerea de bunuri materiale sau produse virtuale (produse financiare, opere artistice) cu scopul de a produce profit financiar prin inchiriere (de exemplu imobile), vanzare repetata (opere artistice, cum sunt filmele, beletristica etc.) sau vanzare ulterioara.

Din definitia extinsa pe care ti-am prezentat-o, am realizat deja o clasificare a vehiculelor de investitii:

  • proprietatile imobiliare (pentru vanzare ulterioara sau inchiriere)
  • produsele financiare (pentru castig rezidual – de exemplu dividente la actiuni- sau vanzare ulterioara)
  • drepturi de proprietate intelectuala – pentru venit rezidual din vanzare repetata
  • obiecte de colectie, pietre sau metale pretioase – pentru stocarea capitalului sau vanzare ulterioara

O categorie speciala de investitie, care indeplineste cele doua criterii ale definitiei (venit rezidual si/sau vanzare ulterioara in profit) sunt afacerile. O afacere poate sa produca venit rezidual (profitul impartit proprietarului/proprietarilor, sub forma de dividente) si/sau poate fi vanduta, dupa ce a fost construita, pentru profit.

Sunt investitiile venit pasiv?

Da, pentru ca, in cea mai mare parte nu necesita, pentru prezervarea lor, mai mult de o ora pe zi din timpul tau. Din acest punct de vedere, ele sunt ideale pentru asigurarea stabilitatii financiare, dupa cum am explicat la articolul despre venituri.

Mai mult, daca ai construit o afacere, cu scopul de a deveni un venit pasiv, adica pentru a o aduce la o situatie in care prezenta ta e necesara, zilnic, mai putin de o ora, pentru functionarea afacerii, poti considera afacerea ca o investitie pentru venit pasiv.

De ce nu investeste mai multa lume?

Sunt multe cauze pentru care investitiile, in Romania, nu sunt populare:

  • sunt considerate a fi apanajul unor persoane foarte informate, sofisticate
  • sunt percepute ca riscante (desi exista investitii cu grad mic de risc, cum sunt investitiile imobiliare pentru inchiriere)

Din cauzele de mai sus, exista un asa numit sindrom al fricii de actiune in investitii: persoane care au bani, care vor sa investeasca, dar care nu pot trece la actiune. Voi vorbi despre acest subiect la Money Camp 2016.

Investitiile ca esenta a stabilitatii financiare

Pentru stabilitate financiara e nevoie de cat mai multe surse de venit, recomandabil sa fie surse de venit pasiv.

Sa construiesti o afacere pe care s-o transformi intr-o sursa de venit pasiv este foarte greu. Doar 10-15% din populatie are spirit antreprenorial. In schimb, exista investitii accesibile marelui public, cum ar fi investitiile in fonduri de investitii sau in proprietati imobiliare, pentru inchiriere, care au risc scazut, controlat, si care se preteaza pentru ‘omul obisnuit’. Money Camp este dedicat tocmai descoperirii oportunitatilor de investii pentru micul investitor, in 2016!

Daca vrei sa afli mai multe despre investitiile in fonduri de investitii, iti recomand acest curs online.

Daca vrei sa afli mai multe despre investitiile imobiliare, iti recomand un curs special dedicat acestui subiect (click aici).

Pentru stabilitate financiara,  iti doresti:

  • surse de venit pasive, care sa ofere flux de monetar cu minimum de consum de timp din partea ta
  • surse de venit cu risc mic, controlat
  • surse multiple de venit, care sa creeze un mix ce rezista conditiilor turbulente din vremurile de astazi

Vino la Money Camp si vom discuta despre aceste subiecte!

Te rog sa lasi un comentariu in care sa-mi spui daca investesti si in ce domenii, iar daca nu investesti, care sunt domeniile care crezi ca ti se potrivesc.

Standard
Finante personale

Drumul spre stabilitate financiara – introducere

, , , , , Lasa un comentariu

Photo: Ikunl, freedigitalimages.net

Photo: Ikunl, freedigitalimages.net

La inceputul acestei saptamani am inceput sa promovez Money Camp 2016, o initiativa unica in Romania, o intalnire semi-formala, de educatie, socializare si relaxare, dedicata micului investitor. Ca de obicei, atunci cand incep un asemenea proiect, incerc sa ofer o resursa gratuita. Pana acum, aceste resurse apareau sub forma unui minicurs, in format video. De aceasta data m-am gandit ca ar fi nimerit sa fac o serie de articole pe blog, pe care ulterior sa le grupez sub forma unui ebook.

Te-ai putea intreba ce rost are sa vorbesc despre stabilitate financiara, cand eu pregatesc un eveniment dedicat investitorilor. De la inceput trebuie sa spun ca nu exista, cu adevarat, stabilitate financiara, fara surse de venit pasiv, iar principalele surse de venit pasiv vin din investitii. Plecand de la acest postulat, am sa-ti arat ca investitiile, desi sunt importante, nu reprezinta decat pasii finali in mersul tau spre stabilitate financiara. Dar despre asta vom vorbi mai tarziu.

Un drum lung incepe cu un singur pas

Cum stii deja, imi plac citatele. Unul  dintre cele mai populare spune:

O CALATORIE DE O MIE DE MILE INCEPE CU UN PAS.

Aceste cuvinte sunt atribuite lui Laozi, filosof chinez care a trait cu 500 de ani inainte de Cristos si apar in Tao Te Ching, capitolul 64.

In cazul tau, drumul incepe cu o preocupare: cea pentru finantele personale. Atata timp cat vei fi o persoana care nu se gandeste la bani, care incepe sa-i cheltuie pana la ultimul, atunci cand ii castiga, vei ramane la o departare ‘confortabila’ de stabiltiatae financiara. Aceasta deoarece ai o abordare reactiva fata de bani: reactionezi la prezenta sau absenta lor.

Pentru a ajunge la stabilitate financiara, iti trebuie o abordare proactiva fata de bani: e necesar sa-ti alegi o tinta financiara, sa-ti faci un plan, sa incepi sa lucrezi la el, sa-l imbunatatesti pana cand ajungi la tinta.

Aceasta este calea pe care o stiu eu, calea pe care am ales-o, calea pe care am vazut ca pasesc nenumarati oameni si care ii duce, negresit, spre telul lor: o viata in care banii sunt suficienti ca sa-ti asigure stabilitate pentru nevoile tale materiale.

Totusi, care sunt pasii?

Pentru a ajunge la stabilitate financiara, e nevoie de cativa pasi simpli:

  1. stabileste-ti un tel clar, cuantificabil
  2. construieste sursele de venit
  3. cheltuieste-ti eficient banii, in asa fel incat sa poti economisi
  4. investeste banii economisiti
  5. reinvesteste profitul obtinut la punctul 4, pana in momentul in care profitul reprezinta tinta stabilitatii tale financiare

Pasii sunt simpli, dar dificil de executat, pentru cea mai mare parte din oameni. Cauza este lipsa de autocontrol si disciplina. De aceea vedem in jurul nostru diferitele grade de dizabilitate financiara :

  • saracie crunta
  • nevoi financiare mari
  • supravietuire la limita existentei
  • supravietuire cu joc nul (consumi toti banii pe care ii castigi)

Aici se afla o buna parte dintre noi, intr-una din situatiile de mai sus, in care ne complacem sau din care doar visam sa iesim, pentru a ajunge, candva, in zona stabilitatii financiare.

Mai este o categorie speciala, a oamenilor care reusesc sa economiseasca… si atat. Nu fac nimic cu banii economisiti, doar ii stocheaza, de cele mai multe ori la banca. Astfel ei cred ca sunt intr-o stare de stabilitate financiara, dar vremurile grele care se anunta le vor arata, cu cruzime si lipsa de discernamant, ca gresesc, pentru ca banii sunt doar o unitate de masura, o forma de energie, volatila si, mai nou, au devenit o vitrtualitate: o succesiune de informatii din computerele bancilor.

Te invit, in serialul care urmeaza, sa parcurgi, impreuna cu mine, drumul spre stabilitate financiara, in pasi simpli, explicati cu un limbaj comprehensibil.

Standard
In atentia mea

12 subiecte de interes pentru tine, in 12 luni

, , Lasa un comentariu

Care sunt subiectele tale de interes? Imagine: freedigitalphotos.net

Care sunt subiectele tale de interes?

E sfarsit de an si tocmai azi am o intalnire cu echipa mea, pentru a stabili orarul de lucru al anului 2016. Acum imi beau cafeaua, inainte de a intra in tura de cabinet si m-a ‘lovit’ inspiratia: e cazul sa scriu mai mult pentru tine, pentru nevoile tale.

Ce te intereseaza?

De aceea iti propun un pact:  voi scrie 12 articole de informare si analiza pe 12 subiecte de interes pentru tine, cate unul pentru fiecare luna a anului, daca imi spui despre ce sa scriu. Subiectele trebuie sa fie din domeniile in care am experienta: finante personale si investitii.

Cum facem?

Simplu! Lasa un comentariu la acest articol si scrie subiectul sau subiectele care te intereseaza. Voi face un top si primele 12 subiecte, in ordinea popularitatii, vor fi subiecte pe care le voi aborda preferential, cate unul in fiecare luna.

Sunt foarte curios, astept cu interes comentariul tau!

Standard