Am citit un articol interesant in blogul Fratilor Miron, despre perceptia publica a populatie in legatura cu modul in care oamenii bogati ar trebui sa reintoarca spre societate cel putin o parte din banii pe care i-au facut. In comentariile la articol am intilnit pareri de toate felurile. Doua dintre ele mi-au atras atentia, pentru ca definesc o buna parte din populatie.
Initial am vrut sa scriu un comentariu, dar s-a dovedit a si prea lung si mi-am zis: „mai bine scriu un articol”
Parerile sint urmatoarele:
„Pentru ca un om care face un miliard il face muncind, insa DOAR prin munca celorlalti.”
„…omul de afaceri este cel care datoreaza mult comunitatii. si trebuie sa give back.”
Doua afirmatii interesante.
Din pacate prima este spuna in necunostinta de cauza (conform emitatorului, doamna/domnisoara/domnul in cauza a spus ca nu este bogata/bogat) iar a doua este declamata cu „revolta proletara”.
Se pot face multi bani DOAR prin munca proprie, FARA munca altora. Miliarde de dolari. E vorba de munca intelectuala, la bursa. George Soros, cind a atacat pe piata valutara Banca Angliei in vinerea neagra din 16 septembrie 1992, a facut in aproximativ doua luni 1.1 miliarde de dolari. Folosind doar inteligenta lui. Desigur, a fost un efort de echipa, dar fiecare si-a primit partea.
Aici e esenta. In momentul in care, ca angajat, ti-ai vindut munca pentru salar, nu mai ai nici un fel de drept sa ceri ceva in plus. Ai obtinut bani in schimbul muncii tale dar in plus ai obtinut lipsa responsabilitatilor. Angajatorul cauta comenzile, el iti traseaza sarcinile, el te plateste. Toate aceste procese le face el in locul tau, din aceasta cauza nu participi la cistig. In momentul in care ai semnat contractul tu esti pe pozitia: „da-mi de lucru, da-mi bani pentru ce fac, in rest nu ma intereseaza”.
Angajatii care au renuntat la aceste indatoriri si s-au limitat sa-si vinda munca pe bani, nu au nici moral si legat drept sa fie parte la profit.
Desigur, sint oameni care s-au imbogatit si care simt nevoia sa dea ceva inapoi. In ciuda faptului ca ei (in general) nu dau bani direct la oameni, ei … dau bani. Catre ONG-uri si fundatii, catre proiecte de cercetare care doresc sa obtina tratamente sau medicamente, etc. Tot bani sint. E o miopie groaznica si dovada de egoism atunci cind spui: „de ce nu-mi dai MIE”
Plus ca nu e vorba numai de bani. Sustinerea proiectelor prin asocierea brand-ului, transferul de know-how, sint multe modalitati prin care poti arata ca iti pasa. Nu e vorba sa dai inapoi ce ai „furat”, cum crede lumea, un fel de pomana ca sa-ti speli pacatele, ci de un gest uman, benevol, de solidaritate.
Sint de acord, exista si oameni care fac pomeni tocmai pentru a fi populari in ochii maselor.De obicei acestia dau bani in mina, persoanelor, pentru ca impactul este direct pentru cine primeste si orbitor in ochii publicului, care zice: „asta ar putea sa-mi dea si mie„. Dar se vede imediat, asta o stie oricine.
Cei care contribuie cu adevarat, de multe ori o fac low profile, departe de reflectoarele mass-media. Citeodata presa ii descopera, pentru ca sint bune subiecte de ziar. Apoi ii lasa in pace iar ei isi desfasoara munca mai departe.
Sint pomeni si… pomeni. Dar mie imi place sa cred ca cei care simt nevoia sa ofere ceva gratuit lumii dupa ce au devenit bogati (cu exceptia celor care dau bani in mina) sint generosi, nu impart pomeni.
Motivatia e motorul care ne propulseaza actiunile.
Bursa reprezinta esenta conceptului de inefabil, distilarea notiunii de valoare perceputa. La bursa TOTUL este imagine, perceptie si psihologie de turma. Pietele locale si mondiale, indiferent ca tranzactioneaza actiuni, derivate, valute sau materii prime sint in plin proces de „democratizare”. Cind spun asta ma refer la faptul ca micului speculator i s-au deschis portile marilor piete financiare. Cu un cont de citeva mii de dolari poti tranzactiona aproape orice.