In atentia mea

Cum sa supravietuiesti cu un meniu de 1 $ pe zi

, 3 comentarii

Intimplator am dat peste o emisiune TV despre un cuplu american care a trait treizeci de zile cu un meniu care a costat 1 (un) dolar american pe zi (circa 3 RON).Un dolar pe zi pentru mincare...

Cuplul a declarat ca nu dorea sa faca acest experiment dintr-un motiv de protest politic. Sint multe asemenea exemple, care doresc sa atraga atentia publicului din tarile dezvoltate asupra faptului ca in lumea a treia un dolar pe zi pentru mincare este un buget obisnuit.

Karry si Christopher au vrut, pur si simpla, sa incerce. A fost, dupa spusele lor, o experienta extraordinara. Trei RON pe zi pentru o persoana mi se pare putin chiar si in Romania. Totusi, cei trei au supravietuit luna septembrie 2008 cu acest buget de super-criza.

Blogul lor, care relateaza acest eveniment, e o lectura interesanta, fiind o posibila sursa de informatii pentru un meniu frugal dus la extrem. Daca nu aveti rabdarea sa cititi cele treizeci de intrari (e vorba de luna septembrie) va invit sa vizionati un scurt reportaj despre odiseea lor.

Standard
In atentia mea

Cc: Unelte pentru evidenta cheltuielilor: Twitter

, , , Un comentariu

Articol aparut ca si guest post in site-ul dedicat dezvoltarii personala, empower.ro

Twitter a devenit foarte popular, pentru cei care vor sa fie permanent in interactiune sociala.  Din dorinta de a acapara toate nisele posibile, creatorii platformei au imaginat integrarea ei in domeniul finantelor personale. Tweet your spend este o functie care iti permite sa iti tii evidenta cheltuielilor personale. Pleaca de la ideea ca tinerii din ziua de azi au celular conectat la internet si isi pot accesa contul de Twitter.

Pentru a face din aceasta unealta extrovertita un tool de finante personale (un domeniu care ar trebui a fie la fel de intim ca si lenjeria de corp) , trebuie sa-ti faci un cont privat, altul decit cel cu care interactionezi cu prietenii tai. In acest cont vei trimite mesaje cu tipul cheltuielii si suma alocata. Softul inregistreaza datele, acestea putind fi ulterior exportate in diferite formate, pentru a fi folosite in softul cu care iti urmaresti bugetul (vezi articolul pe aceasta tema).

Detalii si exemple aici. Puteti urmari mai jos tutorialul video al acestei aplicatii.

Via Lifehacker si Lindsay Olson

Standard
Finante personale

Cite ceva despre bugetulfamiliei.ro

, Lasa un comentariu

bugetulfamiliei.ro este un site informativ pe teme de finante personale, realizat cu sprijinul Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorului, cu participarea Junior Achievement, Provident Financial (institutie de credit non-bancara) si alti citiva parteneri.

Trebuie sa spun ca am plecat de la o idee preconceputa in momentul in care am cautat bugetulfamiliei.ro

Credeam ca investigatia mea va duce la descoperirea unei resurse fara mare importanta, un site facut ca sa fie facut. Am inceput sa-l frunzaresc, plictisit, incerind sa navighez prin structura lui destul de ramificata.

Iata sectiunile sale:

  • ghidul tau
  • calculeaza-ti bugetul
  • intreaba expertul
  • contacte utile
  • noutati
  • glosar

Ghidul tau

De fapt sint mai multe ghiduri, pe urmatoarele subiecte:

  • buget
  • strategie
  • economii
  • credit
  • asigurari
  • taxe
  • pensie
  • legislatei

Subiectele sint pe cit de variate pe atit de generoase. Fiecare dintre ghiduri este prezentat in format html, pe sectiuni dar exista si un fisier pdf care contine intreaga informatie.

Am frunzarit in viteza aproape toate ghidurile si m-am oprit, curios, la cel despre economii si investitii. Intr-un paragraf de sase-sapte rinduri am gasit condensata intreaga istorie a banilor care eu am tratat-o in trei articole separate din seria Dincolo de bani.

Despre economii si investitii, paragrafe la fel de concentrate. Informatia mi s-a parut simplista si generalizatoare. Dar dintr-o data mi-am dat seama de un lucru: daca eu ar fi trebuit sa condensez acest subiect in acelasi spatiu, nu stiu daca l-as fi facut mai coerent. Cine a alcatuit textele are o capacitate deosebita de sinteza. Dar ele sint doar o introducere intr-un subiect de o vastitate aproape dezarmanta.

Inclin sa cred ca materialele au fost furnizate in mare parte de Junior Achievement, pentru ca se vede mina de profesionist, nu e o incropeala facuta la reprezeala.

Calculeaza-ti bugetul

Am fost dezamagit de greutatea cu care se foloseste aceasta unealta web de calculare a bugetului. Am putut sa fac o comparatie cu mycash.ro, care functioneaza mult mai bine si mai intuitiv. Cu toate acestea m-am incapatinat sa merg pina la capat pentru a vedea rezultatul final.

Am ales un buget de adolescent, am introdus datele cerute (cit primesc de la parinti, cit consum cu diferite chestuieli) si am spus ca vreau sa-mi cumpar o masina in valoare de x lei. La final, supriza: programul mi-a spus ca in ritmul actual de economisire, mi-as putea lua masina dorita in 125 de ani.

Excelent! A fost un moment de AHA! Mi-a trecut iritarea dupa completarea greoaie a rubricilor si mi-am zis: eu am fost atent sa pun mai putine cheltuieli decit venituri si am obtinut un rezultat… centenar. Un tinar probabil ar fi iesit la minus. Cel putin isi va da seama ca nu are nici o sansa, din bugetul lui de adolescent, sa faca ceva in viata.

La final, programul tot greoi este. Ramine doar buna intentie.

Intreaba expertul

Multe intebari. Functionalitate deloc intuitiva. Sint numai intrebari, una dupa alta, listate acolo, fara raspunsuri. Dintr-o inspiratie de moment am dat click pe o intrebare si a aparut raspunsul.

Am tot dat click pe intrebari, curios ce spune expertul. Generalitati. „Ce altceva ar putea sa spuna?” zici tu.

Pai sa zica ceva concret! Si eu primesc tot felul de intrebari, desi nu sint expert 🙂 dar ma straduiesc sa dau informatii, mai indic o adresa de web, o carte, in nici un caz nu ma limitez la pareri generalizatoare, doar cind intrebarea nu are tinta precisa.

Contacte utile

Este o lista de link-uri web.

Noutati

Stiri cu importanta tintita pentru finantele personale. Apreciez pozitiv ca sint aduse la zi.

Glosar

Un dictionar de termeni de finante personale. Bine venit.

Nu stiu care a fost motivul aparitiei acestui site. Poate informatia (in spate e ANPC si JAR), poate reclama mascata (Provident). Din cite vad eu, pare a fi o initiativa fara o linie clara. E si una si alta

Dar in desertul informational din Romania, unde subiectul „finantele personale” e atit de greu de gasit, bugetulfamiliei.ro ramine o oaza, cu calitatile si defectele ei, dar totusi o oaza. Cine strimba din nas si critica, n-are decit sa faca el mai bine (eu am dreptul sa strimb din nas…).

Daca ar fi sa dau o nota, as spune ca merita din plin un 8 (opt), mai mult pentru intentie decit pentru calitate. De aceea va recomand sa luati la frunzarit acest site, pentru ca timpul acordat nu este timp pierdut. Daca nu altceva, veti recapitula notiunile de finante personale pe care le aveti si, poate, veti gasi citeva informatii noi.

Multumesc Isei pentru ca mi-a indicat adresa site-ului.

Standard
Finante personale

Cc:5 reguli legate de banii pentru traiul zilnic (pentru investitorul incepator si nu numai)

, , Lasa un comentariu

Acest articol a aparut ca si guest post in portalul de dezvoltare personala, empower.ro

De departe cel mai important sector din bugetul personal sau al familiei il reprezinta banii pentru traiul zilnic. Ei iti asigura, inainte de toate, supravietuirea fizica.

Traiul zilnic inseamna cazare, mincare si sanatate. Nimic mai mult. Desigur, in functie de standardul de viata pe care vrei sa il ai, bugetul pentru traiul zilnic poate varia foarte mult. Nu voi intra in detalii. Voi spune doar ca ma refer la standardul de viata mediu pe care il doresti si pe care vrei sa ti-l asiguri.

Cum bugetezi acest standart? Care sint regulile dupa care trebuie sa te ghidezi? Mai jos iti voi da citeva: unele esentiale, altele foarte importante. Ele trebuie sa fie un ghid pe baza caruia sa-ti alcatuiesti propriul set de reguli dupa care sa te ghidezi cind iti gestionezi banii pentru traiul zilnic.

1.nu te baza pe investitii in asigurarea traiului zilnic

Tocmai ai inceput sa investesti. Sau o faci de ceva timp, cu un oarecare succes. In dorinta de a duce genul de viata pe care il doresti (de investitor) vei fi tentat inca din primul moment sa aloci din profitul investitiilor catre bugetul de trai zilnic.

Aceasta este o greseala frecventa pe care o fac investitorii incepatori. Ea se reflecta in moduri interesante asupra calitatii actului de investitie: creeaza o presiune suplimentara pentru obtinerea de rezultate pozitive.

Ca si cum nu ti-ar ajunge stresul intrinsec al actului investitional, tu adaugi unul suplimentar: cel al supravietuirii tale si/sau al familiei tale. E un stres de o factura aparte: acceseaza sentimente foarte intense. Cu instinctul de supravietuire nu e de jucat.

Din cauza presiunii suplimentare vei incepe sa devii sau prea precaut sau excesiv de tolerant la risc (pentru a produce rezultate suplimentare). Oricare ar fi modificarea, ea va produce, paradoxal, o scadere a performantei investitiilor tale, nu o crestere.

Un alt mod in care actioneaza aceasta decizie este reducerea capacitatii de investitie. Daca „ataci” prea devreme fondul tau de investitii (banii pe care ii folosesti la investitii) nu faci decit sa pierzi singele investitiei tale: capitalul. In plus, dispare acel avantaj enorm pe care il are procesul de investitie exponentiala.

Oricum o iei, e rau. Trebuie sa-ti alegi cu grija momentul in care vrei sa-ti asiguri traiul zilnic din investitii.

2. ai inceput investitiile; nu renunta la slujba

Aceasta regula este legata de prima. Slujba ta, care pina acum ti-a asigurat supravietuirea si probabil mai mult decit atit, nu e un bun de aruncat. Continua sa o folosesti ca sursa de venit. In cel mai rau caz poti reduce din timpul patrecut la serviciu dar NICIODATA nu renunta la slujba in momentul in care te-ai apucat de investitii. In plus, vei respecta regula mai multe surse de venit pe care o voi comenta mai jos.

3.asigura-te ca ai mai multe surse de venit

E esential sa nu te bazezi pe o singura sursa de venit in asigurarea banilor pentru traiul zilnic. Aceasta regula este cel mai adesea trecuta cu vederea in ziua de azi.

Nu mai traim vremuri stabile, in care o familie sa isi permita luxul de a avea o singura sursa de venit. A trecut timpul in care tatal, figura patriarhala, era singurul care asigura banii familiei. In situatia in care slujbele se obtin greu si se pierd usor, aceast regula este cel putin de bun simt.

Nu spun ca trebuie sa ai doua slujbe (desi aceasta solutie poate fi o rezolvare). Daca esti casatorit, ar fi indicat sa ca sotia sa aduca (in vreun fel sau altul- si nu te gindi la prostii!) bani in casa. O alta solutie ar fi sa incerci sa monetizezi un hobby pe care il practici (fotografia sau, de ce nu, blogging-ul). Sau sa ai un venit rezidual de undeva (desi personal nu agreez acest mod de a face bani, network marketing-ul poate fi una din activitatile care aduc venit rezidual). Sint nenumarate solutii. Alege una care ti se potriveste.

4.nu folosi banii pentru traiul zilnic in alt scop

Alta greseala imensa. „Te bagi” in banii de mincare sau cei destinati chiriei/ratei la casa. Cu gindul ca o sa-i completezi, cind poti. Daca nu vei putea? Se intimpla cazuri de acest gen. Nu vei reusi decit sa-ti pui in pericol supravietuirea proprie si cea a familiei.

5.alcatuieste un fond de rezerva

Toti specialistii in finante personale sint de acord cu acest punct. Ar trebui ca fiecare dintre noi sa avem un fond de rezerva in caz de „calamitate financiara” (incapacitate de a produce bani pentru traiul zilnic: accident, pierderea slujbei-indiferent de cauza, boala, etc.) Cei mai multi recomanda un fond care sa asigure supravietuirea timp de 6 luni (in lipsa unei surse de venit). Eu am pusi deoparte bani pentru 12 luni. Indiferent ce se intimpla, intr-un an pot incepe orice alta activitate care sa-mi asigure supravietuirea financiara.

E recomandabil ca acesti bani sa nu fie folositi in alte scopuri (de exemplu in investitii). Daca totusi ii folosesti in investitii, aloca metode cit mai putini riscante in gestionarea lor.

In cazul in care nu ai un fond de rezerva, iti recomand calduros sa incepi sa-ti stringi bani.

Cum am spus, acestea sint doar citeva reguli. Am vrut sa subliniez importanta pe care o are bugetul destinat traiului zilnic, importanta care trebuie asigurata prin impunerea unor reguli de conduita financiara.

Acest post va este oferit de :
librarie.net – cea mai mare librarie romaneasca pe internet

Standard
Investitii imobiliare

Fixing – rezolvarea problemelor

, , , , Un comentariu

Fixingul este etapa in care proprietatea achizitionata primeste intreaga voastra atentie pentru a rezolva problema sau problemele pe care le are, in vederea vinzarii. Aceste probleme pot fi:

  • legate de acte: proprietati obtinute prin mostenire dar fara realizarea succesiunii, proprietati neintabulate sau in curs de intabulare, proprietati care nu pot fi vindute din lipsa de aprobari sau acte administrative, etc.
  • legate de impartire sau functionalitate: cladiri anexe nefunctionale sau fara folosinta, care trebuie demolate, reimpartirea spatiului locativ (prin decompartimentare sau compartimentare)
  • legate de instalatii si structuri exterioare (instalatii lipsa sau nefunctionale, usi, geamuri, acoperis ce necesita reparatii/inlocuire, etc.)
  • legate de cosmetizare (vopsit, zugravit, curatenie)

Sint doua aspecte importante care trebuie urmarite: bugetul si calitatea lucrarilor.

BUGETUL

Daca etapa de evaluare si studiul de solutie au fost bine realizate, ar trebui sa va incadrati in buget sau sa-l depasiti cu putin. Desigur, exista asa numitele lucrari ascunse (de obicei structurale) care pot fi evaluate doar partial sau de loc. De exemplu putem descoperi ca peretii interiori sint realizati din vaiuga (pamint batut) si nu din caramida, lucru evident doar dupa decopertarea lor (indepartarea tencuielii).

In cazul in care, pe parcurs, lucrarile descopera probleme suplimentare, pentru a ne inscrie in buget este necesar realizarea de artificii, care sa includa regindirea intregului proces de reparatie. De exemplu, daca tuburile sistemului de incalzire, situat in pardoseala, sint compromise, decit sa spargem toata podeaua pentru a inlocui tevile, mai bine abandonam tevile vechi in pardoseala si refacem legaturile cu tuburi aparente.

De multe ori este necesara o investitie suplimentara de imaginatie si mai putin de bani. De aceea este de o importanta colosala alegerea unor colaboratorii potriviti. Un constructor care gaseste solutii costisitoare nu va este un bun aliat. Daca suspectati acest lucru, mai bine il concediati si cautati altul decit sa continuati, intrind in depasire de buget si in pierdere. Din pacate, sint cazuri in care veti gasi colaboratorul potrivit numai dupa un sir de insuccese.

CALITATEA LUCRARILOR
Chiar daca aveti un constructor bun, trebuie sa fiti in permanenta pe santier. Calitatea lucrarilor trebuie verificata iar constructorul trebuie sa stie ca e verificat. Cel mai bine este sa stabiliti, de comun acord, un grafic de lucrari si verificari pe parcurs. Sa nu se treaca la o etapa noua pina ce etapa executata nu a fost verificata si s-a dat acordul de continuare a lucrarilor.

Self fixing sau fixingul in regie proprie

Daca sinteti la inceputul investitiilor imobiliare si aveti expertiza, adica aveti studii in domeniul constructiilor sau experienta ca si constructor, cel mai potrivit ar fi sa alegeti o lucrare pe care o puteti realiza singuri. Asa am inceput eu si sotia. Primele doua investitii (o casa la tara si un garaj) le-am reparat si cosmetizat impreuna, in week-end-uri. A fost o experienta extraordinara. Cind pui mina si faci un lucru, cind te pricepi la ceva iti este mult mai usor sa ceri calitate si sa explici ce vrei, in termeni exacti.

Self fixing-ul este bun si din punct de vedere al cheltuielilor. Daca lucrarile nu sint de anvergura si le puteti realiza singuri, investitia in reparatii se va rezuma doar la cumpararea materialelor. Faceti o economie importanta, lasind loc unui profit mai mare.

Dintre toate etapele, fixingul propriu-zis este cea care va consuma o buna parte a resurselor financiare. De aceea e bine sa aveti un plan pus la punct si sa va asigurati de colaborarea eficienta a constructorului. Sau sa faceti fixingul in regie proprie.

Observatie importanta:

Nu te apuca de investitii pina nu ai citit bibliografia si nu ai studiat resursele disponibile in domeniul imobiliarelor.

Standard