In atentia mea

Munca este pentru luzeri

, , , , , 8 comentarii
Foto:Cjcj

Foto:Cjcj

Luzer este un cuvant din jargonul adolescentilor.

Cuvantul provine din englezul loser, care inseamna invins, pagubas, ratat. Nu este neologism, doar un imprumut neliterar din engleza, care nu a patruns in limba, cum s-a intamplat, de exemplu, cu trend.

Pe vremea cand eu eram adolescent, nu se stia de luzer. Atunci luzerii se numeau fraieri.

Mi-am amintit de „fraieri” acum cateva zile, cand m-am intalnit, dupa foarte multi ani, cu un fost coleg de liceu. Era dintr-o clasa paralela cu a mea, dar il cunosteam bine, pentru ca era o persoana populara. Stii ce inseamna popular in liceu: acel tanar sau tanara care e „cool”, cum ar zice tinerii de azi, care facea tot felul de prostioare, mai mari sau mai mici, pentru „a iesi in fata”, pentru a atrage atentia celor din jur, a colegilor si a profesorilor.

Smecherii de acest gen erau, de cele mai multe ori, copiii unor oameni importanti: doctori, profesori universitari, avocati. Pe vremea comunistilor, atunci cand am facut eu liceul, clasa de mijloc era un fapt de viata, e drept nu la nivel oficial. In schimb, toata lumea stia ca medicii, militienii, membrii din conducerea partidului intrau in „alta categorie”.

Dintre tinerii cool, cei mai multi faceau parte, prin intermediul parintilor lor, din aceasta categorie. Mai era o categorie de tineri care ieseau in evidenta, tineri care nu aveau parinti „iesiti din comun”. Cand acesti tineri faceau o prostie, le era scazuta nota la purtare sau erau exmatriculati. Spre deosebire de ei, tinerii cu parinti din „clasa de mijloc” nu pateau nimic, erau cel mult mustrati daca spargeau tabla de sticla cu pietre sau daca aruncau o banca pe geam.

Intre acesti tineri, ajunsi aproape de varsta majoratului, circula o vorba: „Doar fraierii muncesc.” In traducere, in jargonul adolescentilor de astazi, poti auzi aceeasi butada, sub forma: „Munca este pentru luzeri.” Acelasi mesaj, alte cuvinte.

Ce m-a socat pe mine, acum cateva zile, cand m-am reintalnit cu colegul meu, a fost nu faptul ca la momentul de astazi era un om al clasei de mijloc, proprietar de reprezentanta ce comercializa produsele unui mare producator de computere, la nivel mondial. Am avut o alta revelatie: in momentul in care colegul a inceput sa vorbeasca de prietenii lui din liceu, cei cu care isi petrecea timpul, acelasi tip de tineri „cool” ca si el, mi-am dat seama ca fiecare dintre ei a ajuns „mare”.

Iata o lista cu ocupatiile tinerilor „cool” din liceul meu:

  • proprietari de reprezentante a unor firme mari
  • milionari in dolari, proprietari de afaceri
  • proprietari de hoteluri
  • proprietari de cluburi de noapte
  • proprietari de spatii imobiliare

Sunt aceiasi tineri care acum mai bine de 30 de ani considerau ca „Munca este pentru luzeri.” Aceiasi oameni care astazi, prin ceea ce fac, intaresc aceasta zicala.

Nu spun ca ei nu „muncesc”, din contra, intre acesti oameni sunt patroni care poate investesc in afacerea lor mai mult timp decat muncesc eu sau tu. Cultura lor legata de munca si de bani, care in timpul adolescentei venea probabil din familie, le spunea ca „munca este pentru luzeri”.

Stau si ma uit la mine, la ce am facut in viata: am fost angajat (ca medic), apoi liber profesionist (ca medic), apoi iarasi liber profesionist (ca autor). Toata viata mea am muncit (da, sigur, am mai si investit, si inca investesc), dar in esenta sunt, cel putin partial, un luzer.

Sunt un luzer pentru ca familia mea mi-a insuflat ideea de a fi liber profesionist. Poate daca parintii m-ar fi indemnat sa fac altceva decat a fi angajat (ceea ce, in timpul comunismului, era o indeletnicire periculoasa, de bisnitar), probabil la venirea revolutiei as fi ajuns un comercian de succes si apoi un patron bogat.

Ce vreau sa spun este ca suntem, in mare parte, produsul educatiei noastre. Sigur, ne putem schimba pe parcurs, la maturitate, dar educatia este deosebit de importanta, iar schimbarea la varsta adultului este a naibii de grea.

Daca aveti copii, incercati sa retineti acest lucru. Cand faceti planuri, impreuna cu copiii vostri, despre cum o sa-si castige banii cand ajung adulti, nu uitati sa le spuneti ca pot fi si altceva decat luzeri. Acest lucru le va deschide ochii si sunt sigur ca o sa va multumeasca, mai incolo, dupa ce trec de varsta de 30 de ani.

Standard
In atentia mea

Chestionar: ce ocupatie au cititorii Milionarului Mioritic? Primele concluzii.

, , , , , , , , Un comentariu

Sondajele pot produce, de multe ori, surprize. Acest lucru e valabil si in cazul de fata.

Chestionarul a fost completat de mai mult de o suta de vizitatori ai blogului, deci se pot trage primele concluzii, in ciuda faptului ca numarul participantilor nu este prea ridicat. Personal cred ca in timp nu vor exista rasturnari mari ale clasamentului.

Cistigator: angajatul.

Nici o surpriza. Cei mai multi oameni care vor sa-si imbunatateasca situatia financiara sint cei care lucreaza la patron. Patronii vor sa plateasca un salar cit mai mic, angajatii sa cistige cit mai bine (un slogan urban care are ceva simbure de adevar).

Angajatii sint oamenii cei mai bine integrati social, lotul statistic relevant. Iar repondentii mei reprezinta românul mediu.

Nimic peiorativ in asta. Din contra. Sint oameni onesti, care isi cistiga existenta cinstit. Toata lauda.

In plus mai merita o lauda. Nu se plafoneaza, vor sa cistige mai mult, poate chiar sa devina bogati. Pentru asemenea oameni am pornit Milionarul Mioritic.

Locul doi: studentii

Iarasi nu sint surprins. La angajati nu poti preciza gradul de cultura sau pregatire profesionala. Fiind vorba de studenti, obtii mai multe informatii, din acest punct de vedere. Cel putin teoretic, ei reprezinta pepiniera clasei de mijloc a tarii. Iar clasa de mijloc reprezinta forta unei natiuni. Prin pregatire profesionala, prin numar, prin idealuri.

Locul trei: elevii

Marea „supriza a emisiunii” sint elevii. Nu as fi crezut ca este un segment atit de puternic. La un moment dat erau pe locul doi.

Voi sinteti cititorii mei cei mai importanti. Daca problema financiara personala te preocupa inainte de 18 ani, ai un extraordinar potential de creste. Am mare respect pentru ei si ii invit sa-mi scrie fara nici o reticenta. Voi incerca sa scriu articole speciale pentru elevi, dar am nevoie de parerile lor pentru a alege subiectele. Dragilor, felicitarile mele!

Supriza totala

Numarul tinerilor (studenti plus elevi) se bate la egalitate, uneori depaseste numarul angajatilor.

Este un fapt mai mult decit imbucurator ca tinerii reprezinta un sector atit de important dintre cititorii blogului.

Dezamagirea: somerii

Banuiam ca sint mult mai multi. Ori tara asta n-are someri, ori sint cu adevarati pierduti pentru societate. Nu mai stiu ce sa cred. Astept comentariile voastre pe acest subiect.

Patronii, liber profesionistii,meseriile liberale la coada listei

Sint aceste categorii atit de bine realizate financiar ca nu mai au nevoie de idei proaspete? Ce parere aveti?

Investitorii: aproape inexistenti

Sint ori prea putini, ori plictisiti de articolele mele. Il rog pe investitorul care a raspuns chestionarului sa-mi scrie un email si sa-mi spuna parerea despre blogul meu.

Ce nu spune sondajul este citi dintre voi doresc doar sa-si imbunatateasca situatia financiara si citi vor sa se imbogateasca. Poate acesta va fi subiectului urmatorului chestionar.

  • Ti-a placut articolul? Iti recomand sa te abonezi la Milionarul Mioritic prin RSS sau prin email.
  • Daca vizitezi pentru prima acest blog, poate doresti sa stii mai multe despre el.
  • Daca esti foarte ocupat, descarca un ebook pe care sa-l citesti mai tirziu.
  • Parerile tale sint importante. Lasa un comentariu sau trimite un email.

Iti multumesc pentru vizita!

Standard
In atentia mea

A doua cheie spre libertatea financiara: investitiile

, , , , , , , 6 comentarii

Am ezitat destul de mult inainte de a incadra acest articol la categoria „Psihologia milionarului”. El se potriveste mai mult la „Cuvintul care imbogateste”. Dintre toate cuvintele cu putere magica in Regatul Banilor, „investitie” este printre cele mai puternice.

De la inceput trebuie sa spun ca a investi nu este singura cale de a face bani multi. Daca te uiti la topul celor mai bogati oameni din lume, o sa vezi ca majoritatea dintre ei sint cei care au facut bani din afaceri. Nici nu vreau sa sustin ca metodele pe care le prezint eu in Milionarul Mioritic sint cele mai bune, cele mai usoare. Ele sint cele pe care le-am ales eu pentru ca se potrivesc cu personalitatea mea.

De ce am ales eu investitiile in locul unei afaceri?

Din mai multe motive.

  • ca sa construiesti o afacere de succes trebuie sa fii un om foarte capabil. Sa ai expertiza intr-un domeniu de interes mondial, la momentul potrivit. Sa ai abilitati extraordinare de negociere, de lider, o viziune fara cusur si capacitatea de a o implementa. Pe de alta parte ca sa fii investitor trebuie sa ai anumite calitati psihologice (lipsa aversiunii fata de risc, capacitatea de a urma un plan si de a-l imbunatati pe parcurs, capacitatea de a finaliza) si sa ai know-how (adica sa stii cum sa faci). Mult mai putin decit un patron de afacere
  • ca om de afaceri timpul tau este dedicat in intregime afacerii tale. Fara o implicare 100% nu poti sa reusesti. Ca investitor, activitatea ta alterneaza intre perioade de plictis si perioade de maxima concentrare. In fazele de plictis ma dedic familiei si pasiunilor mele. Cel mai putin iti ia trading-ul (investitiile la bursa). In momentul de fata, nu dedic bursei mai mult de 30 de minute pe zi. De aceea imi place atit de mult! Investitiile imobiliare sint ceva mai solicitante dar, o data puse in ordine, n-ar trebui sa-ti ia mai mult de o ora pe zi.
  • investitiile le poti face fara a avea angajati . Acest lucru este un mare avantaj. Oamenii sint greu de condus, greu de format, greu de mentinut in firma. Nici eu, nici sotia nu avem calitati de lideri. Sotia a avut o firma timp de sapte ani, apoi a trebuit sa o inchida. Una din probleme a fost personalul. Acum e agent imobiliar autorizat, lucreaza cu colaboratori si se descurca incomparabil mai usor.
  • investitiile se pot conduce de la distanta. Pentru a investi la bursa, ai nevoie de un laptop si de o conexiune la internet. In unele investitii imobiliare ai nevoie doar de telefon. Poti sa pleci intr-un concediu perpetuu, atita timp cit ai la indemina cele enumerate mai sus. O afacere se prabuseste fara prezenta liderului ei.

Din aceste motivele pot spune ca (aproape) oricine poate fi investitor. Poate nu un investitor sofisticat. Dar sint tehnici de investitie imobiliare atit de simple, pentru care ai nevoie doar sa stii sa scrii si sa citesti ca sa le poti face. Voi descrie citeva dintre ele in articolele viitoare.

„Investitie” este un cuvint pretios pentru o activitate de multe ori comuna. Avem aceasta perceptie din filme, unde investitorii sint tipi la costum si cravata, cu geanta diplomat, care circula in masini luxoase, avind de cele mai multe ori sofer personal. Realitatea e alta. Am intilnit investitori inca de pe vremea lui Ceausescu. Erau persoane care cumparau o casa cu probleme (in care si locuiau), o reparau, o extindeau, dupa cinci ani o vindeau in profit. Comunistii nu puteau spune nimic, era casa lor, locul de domiciliu. Dupa ce vindeau casa cumparau alta, repetind procesul. Americanii au un termen pentru acest gen de investitori:”fixers” adica reparatorii. Persoanele in cauza erau oameni cu studii medii, el tehnician si ea asistenta medicala. Nici tu costum elegant, nici tu masina luxoasa.

Trebuie sa stergeti din memorie imaginea investitorului rasat. Investitia este doar o activitate ca oricare alta, in care materia prima sint banii. Folosesti bani ca sa faci alti bani. Prin diverse metode, mai mult sau mai putin sofisticate. Nu e o filosofie, nu e fizica nucleara.

Desigur, cu cit esti mai informat, cu atit esti mai bun. Cu cit o faci mai des si cistigi experienta, cu atit devii mai abil. Dupa citiva ani o sa te transforme. O sa poti identifica oportunitatile din zbor si o sa te miri cum de nu le-ai vazut pina atunci. O lume noua o sa se deschida spre tine, gata sa fie explorata si exploatata.

Pentru mine, calea spre libertatea financiara sint investitiile. Tie ti se potrivesc?

Standard