In atentia mea

Investitiile imobiliare revin in forta

, , , , Un comentariu

In ultimul timp, prin natura conjuncturii, am scris mai ales pe tema investitiilor la bursa.
In cadrul colaborarii mele cu SUCCESDUBLU am inceput o serie de articole despre BVB, care a avut o reactie pozitiva din partea cititorilor, urmate de abordarea subiectului bursei americane. Voi incepe o noua serie despre brokerii americani.

La Milionarul Mioritic nu au mai aparut articole despre investitiile imobiliare de saptamini bune. Am de gind sa remediez aceasta problema prin lansarea unei serii despre o metoda de investitie imobiliara, probabil despre FLIPPING.

Noul ebook despre FIXING-UL IMOBILIAR este in faza avansata de realizare, deci fiti cu ochii pe blog, pentru ca lansarea lui este o problema de zile. Cei care au descarcat ebook-ul Bazele finantelor personale au deja acces la Biblioteca Secreta, unde va fi prezenta cartea despre fixing, in sectiunea Biblioteca de Investitii Imobiliare. Ceilalti vor trebui sa foloseasca formularul de acces. Mai multe detalii la timpul potrivit.

Standard
In atentia mea

Retrospectiva lunii ianuarie

, , , , 2 comentarii

Incepind din acest an, in prima zi a fiecarei luni voi avea un post care va face analiza lunii precedente si va prezenta clasamentul celor mai populare articole ale lunii.

CLICK AICI pentru a citi continuarea articolului

Standard
In atentia mea

Cu cine mai colaborez

, , , , , , , , 9 comentarii

Ieri seara, in timp ce scriam un articol, am auzit in trecere o frintura din conversatia telefonica pe care o avea sotia mea cu o prietena. Probabil fusese intrebata „ce mai face barbatu’ tau”, pentru ca spunea:”sta la computer, ca totdeauna”.

Chestia asta m-a socat, pentru ca nu ma asteptam la un asemenea raspuns. In primul rind ca nu primisem nici un repros din partea nevestei (sau vorbea la telefon suficient de tare ca sa aud si eu : o aluzie fina ๐Ÿ™‚ ?).

Supriza a fost suficient de puternica pentru a ma determina sa ma opresc din scris (ceea ce pentru mine e rar, pentru ca ma scufund in totalitate in aceasta activitate) si sa reflectez la cele aflate.

Trebuie sa recunosc, in ultimul timp Milionarul Mioritic mi-a monopolizat timpul. Nu tin evidenta orelor petrecute scriind articole, imbunatatind blogul, urmarind alte bloguri, etc. etc. Cam multe etcetere.

E adevarat ca fac un lucru care imi place, ma pasioneaza si din aceasta cauza nu simt cum trece timpul. Dar viata trebuie sa ti-o imparti si cu familia, cu prietenii. Orice exces este nociv, chiar daca e vorba de un hobby.

Imediat dupa acest episod a venit cireasa de pe tort: un email imi propunea o colaborare la un site care tocmai urma sa se lanseze, unde mi se oferea spatiu ca sa scriu articole in sectiunea de finante personale. In umbra celor intimplate, am refuzat politicos, dupa ce, in prealabil, mi-am facut o contabilizare a colaborarilor mele prezente sau promise.

Cu cine mai colaborez? In ordinea cronologica:

  1. blogul SuccesDublu a lui Adrian Soare; sint deosebit de multumit de colaborarea cu Adrian, caruia ii multumesc pentru modul elegant in care a reusit sa ma capteze. Va recomand cu caldura blogul lui personal, dar va spun ca mai scrie si la Basic Marketing, unde ii apar articole pe care le citesc cu placere.
  2. blogul de carte Bookblog, un proiect pe care eu il admir cu sinceritate; cu sprijinul generos al initiatorului proiectului, Andrei Rosca, recenziile mele la carti de educatie financiara au fost acceptate desi este o lista foarte mare de asteptare la sectiunea de colaborari a blogului; sint foarte onorat ca am putut sa scriu pentru acest blog
  3. o colaborare foarte noua este cu TUALEGI.NET, un blog despre si pentru adolescenti; am acceptat cu placere, voi scrie articole de educatie financiara personala special concepute pentru tinerii sub 18 ani, alaturi de alti specialisti care scriu in blog articole despre cinema, medicina si ni se promite psihologie, sex, droguri, relatia cu parintii, cu profesorii, internet, muzica si tot ce intereseaza tinara generatie. Desi este la inceput, blogul Simonei este un proiect foarte ambitios caruia ii urez mult succes
  4. ultima colaborare „calda” este cea cu portalul dedicat (in special) sexului frumos si sensibil, ele.ro ; acolo voi scrie articole despre finantele personale si sint disponibil pe forum pentru intrebari

Desi nu am inceput colaborarea, trebuie sa subliniez ca nu am uitat de promisiunea data lui Ionut Ciurea care va incepe in acest an proiectul empower.ro
Chiar daca sint deja foarte ocupat, a promise is a promise: Ionut, fii linistit, imi voi gasi timp pentru a scrie articolele promise.

Multumesc inca o data celor cu care colaborez, atitudinii lor pozitive vis-a-vis de educatia financiara, pe care o promoveaza indirect acordindu-mi spatiu pentru articolele mele. In acest fel mesajul ajunge la cit mai multi oameni. Sper ca efortul meu sa inspire si pe altii, pentru ca sint multi oameni in Romania care au facut avere si care ar putea sa impartaseasca din experienta lor.

Standard
In atentia mea

Citi bani se pot face din blogging – blogul de limba romana sau (for now) no man’s land

, , , , , , , 44 comentarii

Cuprinsul seriei Bani din blogging

  1. Citi bani se pot face din blogging – blogul de limba engleza
  2. Citi bani se pot face din blogging – blogul de limba romana sau (for now) no man’s land

Simt cum intru pe teren minat…

Cind am inceput cercetarea pentru acest articol nu am crezut ca intre anumiti bloggeri din Romania exista atita inversunare, injuraturi, amenintari reciproce si comportament de mahala, cind vine vorba de notorietate si de bani din blogging. Eram pe punctul de a renunta.

Deoarece subiectul merita tratat, am schimbat abordarea: in acest articol nu voi da nume sau adrese de web. O sa fac referiri numai la continutul blogului, abonati RSS, trafic si modalitati de monetizare. De asemenea, aceasta analiza trebuie privita mai mult ca un exercitiu de psihologie socio-economica, pentru ca orice statistica sau fotografie (ce contine cecuri incasate de la Google sau alte firme de publicitate) se poate truca. Din punctul meu de vedere, multe din cifrele pe care le afiseaza bloggerii din Romania sint discutabile.

Voi da exemple din bloguri care se incadreaza in trei categorii de cistiguri declarate.

SUB 100 US$/luna

Cele mai multe bloguri apartin acestui segment. Am vrut sa nu analizez aceasta categorie de venit, dar mi-am spus ca multi wannabe (pro)bloggeri citesc articolul si poate invata ceva.

Cei care cistiga sub 100 US$ au continut variat, de la blog personal la blog de nisa (cum faci bani pe net, gadgeturi, etc). Majoritatea blogurilor arata aproximativ la fel: platforma cu tema din oferta standard, eventual putin schimbata, AdSense (serviciu de reclama text de la Google) peste tot, continut mai mult sau (de obicei mai putin) original.

Apropo de originalitate: e greu sa scrii intr-un fel diferit de altii. Din pacate, stiu citeva bloguri care au un ton aparte, au cititori destui dar nu isi monetizeaza blogul.

Cea mai intilnita greseala la blogurile <100US$ (in afara de lipsa unui continut original) este reclama plasata de la lansarea on-line. Te uiti pe feedburner counter (contor cu numarul de abonati) sau pe trafic stats (statistici cu numarul de vizitatori): cifrele sint subtirele, dar pagina e sufocata de reclame.

Acest tip de blog e prea verde pentru a suporta reclame. Este ca si cum ai cere unui pusti de 11 ani sa care saci de ciment in port. Nu poate. Daca incearca, isi va rupe spatele.

Lasati blogul sa creasca, sa cistige notorietate, sa aibe un nume. Lucrati la continut, fiti originali. Cind comentariile curg girla, cind statisticile se inrosesc sub presiunea vizitatorilor, atunci e momentul sa puneti reclame.

100-1000US$

Aici am sa analizez un caz concret:

  • tipul blogului: personal (comentarii cu iz sarcastic), articole pe teme de how-to-blog
  • statistici: 2683 vitatori unici pe saptamina (sursa trafic.ro), 400+ abonati prin feedburner
  • alte detalii: design curat, functionalitate buna, detinatorul blogului are prezenta extensiva pe retelele sociale (hi5, MySpace, etc.), este moderator la o sectiune a unui forum de blogging
  • sursa veniturilor: adsense, bannere, articole platite, review platit
  • venit declarat in urma cu citeva luni: 500+ US$

Dintre toate blogurile pe care le-am analizat, acesta este pe departe cel mai credibil. Incepind cu suma declarata si terminind cu trafic versus suma declarata.

Nu m-a deranjat in mod deosebit pozitionarea si cantitatea reclamei. Trebuie sa respecti decizia fiecaruia de a scoate bani din blog.

Aici ar trebui sa deschid o scurta paranteza. Cu cit continutul blogului e mai original, mai dens si pe o nisa cu cautare mai mare, cu atit poate suporta mai multa reclama. Un blogger de succes spunea ca nu il deranjeaza faptul ca blogul lui e plin de reclame, pentru ca e constient de valoarea articolelor sale si stie ca un cititor interesat va face slalom printre ele. In plus, cei care iti citesc blogul zi de zi au mai putin tendinta sa dea click pe reclamele, in afara cazului in care faci un review pozitiv la un produs de care sint interesati.

Peste 1000US$

Lucrurile devin mai interesante si mai greu de verificat.

Am reusit sa selectez trei tipuri de bloguri care se incadreaza in acest tipar financiar:

  1. bloggeri cu vechime de peste trei ani, de notorietate, cunoscuti in blogosfera, peste 1000 abonati RSS, peste 10.000 vizitatori unici pe saptamina; facind o extrapolare, cu pornire de la datele credibile prezente pe net, incasarile acestora ar trebui sa salte cu usurinta peste cifra de 1000 US$ pe luna
  2. bloggeri „de scandal”, eu i-as numi mai degraba scandalagii; fac vilva in jurul lor, posteaza imagini cu statistici si fotografii cu cecuri incasate; declara ca se ocupa si cu alte tipuri de site-uri cunoscute pentru afluenta de vizitatori (pornografie, hack, etc.)
  3. bloggeri romani cu bloguri de limba engleza, pe subiecte tematice (de la ciocolata la dezvoltare personala- bloguri de nisa); aici lucrurile sint mai clare, declaratiile sint sustinute de statistici clare (peste 5000 abonati RSS, peste 50.000 vizitatori unici pe saptamina); declara ca se cistiga 2-3000 US$ pe luna; de obicei au mai multe bloguri.

Ultima categorie nu ar trebui incadrata in acest articol, nefiind bloguri de limba romana. Cu toate acestea, i-am inclus aici pentru ca unii autori au si bloguri in limba romana.

Chiar si la acest nivel, cei mai „tari” bloggeri romani ai momentului nu se pot compara ca trafic si cistig financiar cu omologii lor de talie medie din blogosfera de limba engleza. Nu exista, inca, un problogger roman, in adevaratul sens al cuvintului. Se poate trai din blogging, dar nu la nivelul celor din zona anglo-saxona.

Constatari personale :

  • in anumite cazuri cifra cistigului din blogging este invers proportionala cu limbajul vulgar si/sau gradul de contestare; cu cit se declara cifre mai mari cu atit persoana in cauza ar putea avea sindromul Tourette sau este atacata mai tare de altii
  • la cazurile de mai sus, cu cit cifra de cistig este mai mare cu atit apar inadvertente sesizabile la o analiza detaliata (incongruente intre numarul de vizitatori afisati de statistici si cistig, probleme tehnice legate de unele scripturi care, de exemplu afiseaza numarul vizitatorilor on-line, etc.)
  • cei care sint banuiti ca ar face bani multi (datorita numarului de bloguri, calitatii continutului, numarului de vizitator/abonati RSS) nu declara citi bani fac
  • doar blogurile cu trafic mare pot incerca alte metode de monetizare decit clasicele AdSense si bannere
  • bloguri cu acelasi numar de vizitatori si/sau cu acelasi numar de abonati prin RSS declara cistiguri diferite; e foarte important si cum monetizezi blogul, nu doar numarul de vizitatori
  • sumele peste 3000 US$/luna se obtin (deocamdata) numai din bloguri de limba engleza; blogul „pur” de limba romana cu greu poate ajunge la aceasta cifra

Toate aceste constatari ma determina sa cred ca blogosfera romaneasca pluteste intr-o „dulce” copilarie, macinata de sindromul no man’s land, cind peisajul este colorat de existenta mai multor grupuri heterogene. Nu se incheaga nimic, nu exista profesionalism, pentru cititorul de bloguri nu exista posibilitate de alegere (sa poti citi zeci de bloguri pe aceiasi tema).

Mai avem mult pina departe…

Standard
In atentia mea

Sondaj: care din temele blogului va intereseaza. Rezultate preliminare.

, , , , , 3 comentarii

La momentul in care scriu articolul, 109 persoane au raspuns sondajului.
Rezultatele au reprezentat pentru mine o surpriza.

Cele mai apreciate teme ale blogului:

  1. cartea care imbogateste (26 de optiuni)
  2. investitii la bursa (25 de optiuni)
  3. investitii imobiliare si psihologia milionarului (16 de optiuni)

Suprize:

  • romanul interesat de situatia lui financiara (cine nu se uita la citi bani are in buzunar?) citeste; zilele trecute sotia mea imi vorbea despre un articol al lui Mircea Cartarescu in care literatul se plingea ca lumea nu pune mina pe carti; de beletristica, pentru ca editurile stiu ce bine se vinde cartea de dezvoltare personala
  • bursa este mai populara decit investitiile imobiliare; nu stiu carui fapt sa atribui aceasta situatie; sau resursele despre bursa sint putine (in limba romana) sau toata lumea doreste sa se imbogateasca rapid ๐Ÿ™‚
  • sint perceput ca un cunoscator al investitiilor la bursa; multumesc! daca stau sa ma gindesc este normal, am spus ca de investitiile imobiliare se ocupa sotia – trebuie sa fiu mai atent la ce vorbesc ๐Ÿ˜‰ย  ; intr-adevar, bursa e pasiunea mea, dar investitiile imobiliare sint cele cu care am inceput iar lumea zice ca „prima iubire nu se uita niciodata”

Ma asteptam ca lumea sa fie mai interesata de:

  • psihologia milionarului (locul trei pe care il imparte cu investitiile imobiliare); oameni buni, trebuie sa va schimbati prima data modul de gindire, apoi sa va apucati de investitii!
  • resurse de imobiliare si trading; aici este una din valorile acestui blog; eu „mi-am pierdut” noptile pe internet (sotia poate confirma) in cautarea de site-uri si am citit zeci de mii de pagini (nu exagerez!) in saptesprezece ani (incepind cu anii de dupa revolutie) ca sa separ bobul de neghina si va asigur, e plina lumea de maculatura pe bani, hirtie buna de pus pe foc
  • „ghid de supravietuire financiara” si „la servici” – aici trebuie sa recunosc ca am gresit; mi-a spus un prieten: „lumea vine la tine la blog ca sa invete cum sa faca bani, nu cum sa stringa cureaua”

Va multumesc pentru efortul de a raspunde chestionarului. Acestea rezultate mi-au demonstrat inca o data ce importante sint aceste sondaje.

Pe viitor voi insista pe temele blogului care au avut cea mai mare audienta.

Voi mai lasa acest sondaj pe prima pagina, pina cind il lansez pe urmatorul. Am citeva idei, trebuie doar sa ma decid.

Standard