In atentia mea

Cc: Unelte pentru evidenta cheltuielilor: Twitter

, , , Un comentariu

Articol aparut ca si guest post in site-ul dedicat dezvoltarii personala, empower.ro

Twitter a devenit foarte popular, pentru cei care vor sa fie permanent in interactiune sociala.  Din dorinta de a acapara toate nisele posibile, creatorii platformei au imaginat integrarea ei in domeniul finantelor personale. Tweet your spend este o functie care iti permite sa iti tii evidenta cheltuielilor personale. Pleaca de la ideea ca tinerii din ziua de azi au celular conectat la internet si isi pot accesa contul de Twitter.

Pentru a face din aceasta unealta extrovertita un tool de finante personale (un domeniu care ar trebui a fie la fel de intim ca si lenjeria de corp) , trebuie sa-ti faci un cont privat, altul decit cel cu care interactionezi cu prietenii tai. In acest cont vei trimite mesaje cu tipul cheltuielii si suma alocata. Softul inregistreaza datele, acestea putind fi ulterior exportate in diferite formate, pentru a fi folosite in softul cu care iti urmaresti bugetul (vezi articolul pe aceasta tema).

Detalii si exemple aici. Puteti urmari mai jos tutorialul video al acestei aplicatii.

Via Lifehacker si Lindsay Olson

Standard
In atentia mea

Finante personale: lichiditate versus solvabilitate

, , , 2 comentarii

Ce este mai important? Sa ai bani sau sa fii solvabil?

Multi oameni nu stiu ce inseamna sa fii solvabil si cum se calculeaza acest lucru. Daca te descurci cu engleza, iti recomand aceasta prezentare video care explica foarte clar cele doua concepte, cu exemple cifrice.

Ii multumesc lui titanium-fla pentru  link.

[display_podcast]

Standard
Finante personale

Cite ceva despre bugetulfamiliei.ro

, Lasa un comentariu

bugetulfamiliei.ro este un site informativ pe teme de finante personale, realizat cu sprijinul Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorului, cu participarea Junior Achievement, Provident Financial (institutie de credit non-bancara) si alti citiva parteneri.

Trebuie sa spun ca am plecat de la o idee preconceputa in momentul in care am cautat bugetulfamiliei.ro

Credeam ca investigatia mea va duce la descoperirea unei resurse fara mare importanta, un site facut ca sa fie facut. Am inceput sa-l frunzaresc, plictisit, incerind sa navighez prin structura lui destul de ramificata.

Iata sectiunile sale:

  • ghidul tau
  • calculeaza-ti bugetul
  • intreaba expertul
  • contacte utile
  • noutati
  • glosar

Ghidul tau

De fapt sint mai multe ghiduri, pe urmatoarele subiecte:

  • buget
  • strategie
  • economii
  • credit
  • asigurari
  • taxe
  • pensie
  • legislatei

Subiectele sint pe cit de variate pe atit de generoase. Fiecare dintre ghiduri este prezentat in format html, pe sectiuni dar exista si un fisier pdf care contine intreaga informatie.

Am frunzarit in viteza aproape toate ghidurile si m-am oprit, curios, la cel despre economii si investitii. Intr-un paragraf de sase-sapte rinduri am gasit condensata intreaga istorie a banilor care eu am tratat-o in trei articole separate din seria Dincolo de bani.

Despre economii si investitii, paragrafe la fel de concentrate. Informatia mi s-a parut simplista si generalizatoare. Dar dintr-o data mi-am dat seama de un lucru: daca eu ar fi trebuit sa condensez acest subiect in acelasi spatiu, nu stiu daca l-as fi facut mai coerent. Cine a alcatuit textele are o capacitate deosebita de sinteza. Dar ele sint doar o introducere intr-un subiect de o vastitate aproape dezarmanta.

Inclin sa cred ca materialele au fost furnizate in mare parte de Junior Achievement, pentru ca se vede mina de profesionist, nu e o incropeala facuta la reprezeala.

Calculeaza-ti bugetul

Am fost dezamagit de greutatea cu care se foloseste aceasta unealta web de calculare a bugetului. Am putut sa fac o comparatie cu mycash.ro, care functioneaza mult mai bine si mai intuitiv. Cu toate acestea m-am incapatinat sa merg pina la capat pentru a vedea rezultatul final.

Am ales un buget de adolescent, am introdus datele cerute (cit primesc de la parinti, cit consum cu diferite chestuieli) si am spus ca vreau sa-mi cumpar o masina in valoare de x lei. La final, supriza: programul mi-a spus ca in ritmul actual de economisire, mi-as putea lua masina dorita in 125 de ani.

Excelent! A fost un moment de AHA! Mi-a trecut iritarea dupa completarea greoaie a rubricilor si mi-am zis: eu am fost atent sa pun mai putine cheltuieli decit venituri si am obtinut un rezultat… centenar. Un tinar probabil ar fi iesit la minus. Cel putin isi va da seama ca nu are nici o sansa, din bugetul lui de adolescent, sa faca ceva in viata.

La final, programul tot greoi este. Ramine doar buna intentie.

Intreaba expertul

Multe intebari. Functionalitate deloc intuitiva. Sint numai intrebari, una dupa alta, listate acolo, fara raspunsuri. Dintr-o inspiratie de moment am dat click pe o intrebare si a aparut raspunsul.

Am tot dat click pe intrebari, curios ce spune expertul. Generalitati. „Ce altceva ar putea sa spuna?” zici tu.

Pai sa zica ceva concret! Si eu primesc tot felul de intrebari, desi nu sint expert 🙂 dar ma straduiesc sa dau informatii, mai indic o adresa de web, o carte, in nici un caz nu ma limitez la pareri generalizatoare, doar cind intrebarea nu are tinta precisa.

Contacte utile

Este o lista de link-uri web.

Noutati

Stiri cu importanta tintita pentru finantele personale. Apreciez pozitiv ca sint aduse la zi.

Glosar

Un dictionar de termeni de finante personale. Bine venit.

Nu stiu care a fost motivul aparitiei acestui site. Poate informatia (in spate e ANPC si JAR), poate reclama mascata (Provident). Din cite vad eu, pare a fi o initiativa fara o linie clara. E si una si alta

Dar in desertul informational din Romania, unde subiectul „finantele personale” e atit de greu de gasit, bugetulfamiliei.ro ramine o oaza, cu calitatile si defectele ei, dar totusi o oaza. Cine strimba din nas si critica, n-are decit sa faca el mai bine (eu am dreptul sa strimb din nas…).

Daca ar fi sa dau o nota, as spune ca merita din plin un 8 (opt), mai mult pentru intentie decit pentru calitate. De aceea va recomand sa luati la frunzarit acest site, pentru ca timpul acordat nu este timp pierdut. Daca nu altceva, veti recapitula notiunile de finante personale pe care le aveti si, poate, veti gasi citeva informatii noi.

Multumesc Isei pentru ca mi-a indicat adresa site-ului.

Standard
Finante personale

Exemplu de gestionare a banilor in vremuri de criza

, , , 24 comentarii

Cuprinsul seriei Criza financiara mondiala

  1. Inconstienta? Nu cred…

Intr-un articol anterior propuneam citeva metode si tehnici de gestionare a banilor personali, metode pe care le-am implementat ca raspuns la criza financiara pe care o simtim deja si in asteptarea crizei economice care o va urma.

Va voi prezenta o simulare  a modului in care pot fi aplicate aceste metode. Ma voi referi la doua dintre tehnicile cele mai accesibile, depozitele bancare si respectiv mentinerea unei casete de valori. La fiecare dintre ele voi detalia citeva reguli generale:

Caseta de valori

  • tine in caseta de valori o suma suficienta pentru a-ti acoperi necesarul de plati critice pentru cel putin trei luni (plati critice sint: ratele la creditele importante, in primul rind la casa si apoi la masina respectiv chirie daca stai in chirie)
  • pentru o siguranta suplimentara, mai poti adauga bani necesari supravietuirii fizice pe trei luni (mincare, medicamente pentru bolile cronice, utilitati, cheltuieli de transport pina si de la servicim in cazul in care nu poti utiliza metode gratuite de transport: mersul pe jos sau bicicleta)
  • daca dispui de bani suplimentari, foloseste depozitele bancare (care sint garantate de stat)

Depozitele bancare

  • chiar daca unele banci sustin ca depozitele lor sint garantate pina la o anumita suma (mai mare decit cea garantata de Fondul de Garantare a Depozitelor in Sistemul Bancar),  nu te sfatuiesc sa iei in serios aceasta informatie
  • momentan depozitele pentru persoanele fizice sint garantate pina in suma de 50.000 euro
  • foloseste depozite cu capitalizare (dobinda este adaugata automat la suma depozitului la sfirsitul perioadei de depozit) si optiunea de reinnoire automata a depozitului (nu iti recomand certificatele de depozit, pentru care trebuie sa te prezinti personal la banca pentru a reinnoi depozitul)
  • foloseste depozitele pentru care se primeste dobinda cea mai mare; daca sint doua depozite cu aceiasi dobinda, foloseste depozitul pe termen mai mic (prin capitalizarea dobinzii se mareste suma acumulata)
  • daca un anumit depozit este favorizat de banca prin scutirea taxei de retragere a numerarului, opteaza pentru acel depozit, mai ales daca are o dobinda mare; de exemplu eu am optat la AlphaBank pentru depozitul la 3 luni in euro pentru ca la acel depozit pot scoate banii fara sa platesc taxa de retragere
  • imparte suma depozitata dupa urmatorul algoritm:
    -jumatate din suma (daca depaseste bugetul familiei pe o luna) se pune intr-un depozit
    -un sfert din suma (daca depaseste bugetul familiei pe o luna) se pune in alt depozit
    -restul de bani se impart in depozit egale cu bugetul familiei pe o luna
  • pentru cheltuieli minore (sub nivelul bugetului) lichideaza depozitele incepind cu cele mai mici si terminind cu cele mai mari
  • pentru cheltuieli majore, lichideaza depozitul care este cel mai apropiata de suma de care ai nevoie
  • personal am facut depozite in euro pentru ca, in criza care urmeaza, eu mizez pe faptul ca economia Romaniei o s-o duca mai rau decit economia europeana, deci leu va scadea fata de euro intr-un procent mai mare decit diferenta dintre dobinda la lei si cea la euro

Acest sistem este folosit pentru a pierde cit mai putin din dobinda sumelor din depozite, la lichidarea acestora, in functie de necesitate. El este flexibil si permite nenumarate variante de aplicare. E pacat sa nu-l folosesti, atita timp cit banca te lasa sa formezi depozite de orice valoare (cel putin asa e la AlphaBank)

Dupa cum ati observat, nu am dat valori exacte tocmai pentru a putea adapta sistemul in functie de sumele de care dispuneti.

Este foarte important sa considerati taxele suplimentare care pot aparea:

  • penalitati la lichidarea depozitului (nu exista la Alphabank)
  • taxe la retragerea de numerar

La AlphaBank, daca doresti sa retragi lei, o poti face fara taxe daca folosesti bancomatele bancii. La bancomate nu se pot face retrageri in alte monede. Optind pentru depozite in euro, am ocolit aceasta problema facind depozitele pe trei luni la care retragerea este scutita de taxe. Iti recomand sa adaptezi aceste principii in functie de oferta bancii tale.

Standard