Cuprinsul seriei Supravietuirea in vremuri de criza
- Pentru a putea stabili o poteca a supravietuirii
- Nicu si Ion: doua modele de supravietuire in vremuri de criza
- Organizarea comunitatilor
Pentru a putea stabili o poteca a supravietuirii, prima data trebuie sa ne dam seama unde ne aflam acum. In ce situatie ne aflam noi, majoritatea populatiei.
Haideti sa vedem. Un om simplu, slujbas la stat, angajat la o companie este neajutorat. Aproapa ca nu controleaza nici un aspect al propriei vieti.
Credeti ca exageram?
Sa vedem ce poate decide, influenta un om obisnuit si ce nu. Il exemplificam prin Ion Slujbasu care poate fi profesor, functionar sau sudor. Aproape ca nu conteaza.
- La locul de munca depinde de sef, patron, conducere. Oricand poate fi restructurat, pus in somaj.Ion Slujbasu nu se simte foarte confortabil. Oricand poate ramane fara servici. Se desfiinteaza locuri de munca, se inchid fabrici, vin acasa capsunarii care pun o presiune si mai mare pe piata fortei de munca. Deci Ion Slujbasu nu are nici un control asupra unicei sale surse de venit.
- In drum spre casa intra in magazin si vede ca poate cumpara din ce in ce mai putin din leafa. Preturile cresc si nu le poate controla.
- Ajunge acasa si deschide cutia postala. In ea gaseste o scrisoare de la banca prin care este anuntat ca i s-a majorat dobanda si implicit suma pe care trebuie sa plateasca lunar pentru creditul luat. Mai gaseste 3 facturi care toate sunt legate de cursul euro si de aceea ele cresc luna de luna. Arunca o privire pe afisier si vede un consum de 5 milioane de lei. Ion Slujbasu nu poate controla pretul facturilor, utilitatilor
- Nu a citit ultimele randuri din contractul sau de credit de nevoi personale. Este drept ca pentru a putea citi fiecare potential indatorat ar trebui sa poarte la el o lupa
- Nu-si poate controla copilul. Ioana Slujbasu, copilul sau de 12 ani urla ca-i trebuie un telefon nou si Ion chiar acum a scos din cutia postala factura de mobil de 2 milioane de lei din care o buna parte sunt convorbirile Ioanei cu prietenii ei. Ion trebuie sa taca. Nu o poate pedepsi pe Ioana fiindca imediat vin cei de la protectia copilului si o duc pe Ioana la un camin. Deci Ion Slujbasu nu-si poate controla, educa copilul.
- Deschide frigiderul si scoate „mancarea ” E 60 + E701. Ion Slujbasu nu stie ce mananca si ce contine ceea ce baga in gura. Nu stie unde a fost produsa, de cine a fost produsa, cum a fost produsa. Habar nu are de ce efect pot avea aceste adaosuri, potentiatori, amplificatori, coloranti artificiali, legume fara gust modificate genetic. Saracul Slujbasu este lipsit de cel mai elementar drept. Acela de a cunoaste cu ce se „hraneste”.
- Seara deja simte ca este deja prea mult pentru el si are un acces de anghina. Sotia lui suna la 112. Este dus la spital. Aici nu stie daca tratamentul pentru boala lui s-a prescris fiindca este cel mai ieftin, fiindca medicul vrea sa incaseze cat mai mult de la CAS. Daca are noroc si scapa primeste o reteta. Cand se duce la farmacie nu stie de ce costa medicamentele 3 milioane si nu stie daca medicul curant sau farmacistul primeste comisionul de la distribuitorul de medicamente pentru ca i-a prescris cel mai scump (Nu cel mai bun!) medicament posibil.
- Vin alegerile. Ion Slujbasu isi ia haina de sarbatoare si merge sa voteze cu partidul X sau Y. Crede ca votul lui conteaza. Nu stie ca indiferent cine va castiga saracul va fi tot mai sarac si tot mai lipsit de aparare.
- Daca are noroc Ion Slujbasu atunci ajunge la batranete. Banii lui depusi zeci de ani la fondurile de pensii nu valoreaza aproape nimic. Ioana, fiica lui isi construieste cariera si de aceea nu are timp sa-si ingrijeasca tatal asa ca ajunge la un azil de batrani, printre straini ca sa-si duca ultimele zile cersind un pahar de apa de la o asistenta slab platita si slab pregatita.
Putem concluziona ca Ion Slujbasu nu controleaza aproape nici un aspect al propriei vietii propri.
De ce?
Motive sunt multe:
- Oamenii obisnuiti vor sa fie protejati. De aceea doresc sa fie condusi, aparati de cineva. Aceasta este o dorinta fireasca fiindca omul din punct de vedere social este organizat in haita. In conditii ideale conducatorul haitei este cel mai puternic, cel mai experimentat, care poate asigura protectia grupului, poate asigura supravietuirea ei. Si in societatea umana asa a fost mult timp. Cum este acum? Decideti singuri.
- Toate canalele media scrise si nescrise propovaduiesc „idealul” succesului de unul singur, ideea drepturilor individuale, modelul unor false valori.
- Toate canalele media prezinta aproape in exclusivitate numai ce este abject in om.
- Toata mass media indeamna la a poseda acum imediat, cu bani imprumutati si viitorul amanetat.
- Politicienii, conducatorii actuali ai haitei…..
- Sistemul economic este conceput in asa fel ca niciodata sa nu ai destui bani ca sa supraavietuiesti, sa nu existe niciodata destule produse pentru fiecare. Nu ca nu ar fi posibil ci pentru ca astfel oamenii se pot asmutii unul impotriva celuilalt, pot fi controlati fortandu-i sa lupte pentru resursele voit diminuate.
Nu este in interesul sistemului actual sa asigure bunastare pentru fiecare membru. Este un sistem inuman cu unicul scop de a il forta pe Ion Slujbasu sa produca cat mai mult profit. Daca Ion Slujbasu ar avea toate cele necesare traiului, atunci ar avea demnitate. Atunci nu ar putea fi fortat sa lucreze in conditii inumane pentru o suma care abia ii ajunge pentru supravietuire.
Nu avem puterea sa schimbam sistemul, dar putem iesi din ea. Cum? Articolele urmatoare vor prezenta avantajele sistemului de organizare in comunitatile legilor satesti.