Finante personale

Negociaza cu banca

, , , , , 5 comentarii

Ai probleme cu plata ratelor la banca. Aceasta afirmatie nu e suficient de detaliata pentru a alcatuit un tablou complet.

A avea problema cu ratele, poate insemna ca banii nu iti mai ajung ca inainte, dar poti plati in continuare ratele. Standardul de viata ti s-a diminuat, o duci mai rau, dar inca poti sa-ti achiti obligatiile fata de banca.

Pentru altii, lucrurile pot sta mai rau. Banii sunt atat de putini, incat apare intarzierea la plata ratelor sau chiar lipsa platilor. De obicei, aceasta situatie nu apare „peste noapte”, ci este rezultatul unui proces de durata. Cel mai adesea, incapacitatea de plata apare odata cu disparitia unei surse de venit sau mai multor surse de venit, cel mai frecvent prin concediere.

Dar o concediere nu vine din senin. Se stie din timp ca firma la care lucrezi merge prost, ca vor avea loc restructurari, ca departamentul din care faci parte e  „pe lista neagra”, ca tu esti, dintre toti,  cel mai vizat. Cu toate acestea, astepti deznodamantul, cu speranta ca vei scapa de concediere.

Cand sursele tale de venit abia daca reusesc sa ajunga pentru plata ratelor si esti pe punctul de a fi concediat, e timpul sa actionezi. Trebuie sa pui raul in fata si sa mergi la banca, pentru a discuta situatia in care te afli, situatie care te va pune, in curand, in incapacitate de plata. Acesta este primul si cel mai important principiu, dintre cele care sunt legate de renegocierea creditului tau, atunci cand ai probleme cu plata ratelor:

Contacteaza din timp banca

Daca nu faci acest lucru, daca astepti sa intarzii cu ratele sau amani pana cand nu mai poti sa le platesti deloc, vei avea urmatoarele probleme:

Textul integral al capitolului a fost disponibil GRATUIT pentru cititorii fideli ai site-ului  Milionarul Mioritic.
Pentru a fi informat despre aparitia cartii si pentru a putea lansa o precomanda, care iti permite achizitionarea cartii cu o reducere semnificativa,  te rog viziteaza aceasta pagina.

Standard
Carti, filme si evenimente

Recenzie: Accidental Billionaires de Ben Mezrich

, , , 3 comentarii

Miliardari din greseala de Ben Mezrich

Titlu original: Accidental Billionaires -The founding of Facebook, a story of sex, money genius adn betrayal (Miliardari din greseala- Fondarea Facebook, o poveste cu sex, bani, geniu si tradare)
Autor: Ben Mezrich
Gen: non-fiction, dramatizare
Nr. pagini: 260
Editura : Doubleday
An aparitie: 2009
Limba: engleza

Totul a pornit de la un test.

Eram intr-un weekend prelungit, la schi, cu o trupa de prieteni, cand am vazut pe cineva citind dintr-un gadget care arata a e-reader. Era unul dintre pustii prietenilor cu care venisem. L-am intrebat din ce citeste si mi-a raspuns: „E un Amazon Kindle„. Mai precis, era versiunea a treia, cu WiFi si 3G integrat.

Cei care citesc Milionarul, stiu ca sunt fan al ebook-urilor. Auzisem de e-readere si de e-ink, dar pana atunci nu vazusem niciunul. Eu imi citesc cartile electronice de pe laptop.

Am luat „chestia” in mana: era destul de grea pentru cat era de subtire. In lumina camerei in care stateam, se putea citi, cu oarecare greutate, avand un constrast mai slab decat al foii de hartie. Am inceput sa rasfoiesc cartile din memoria sa, pana cand am ajuns la „Accidental Billionaires”.

„Interesant”, am zis. „Pot sa citesc un pic?”

Un semn aprobator din cap m-a indemnat sa pornesc lectura. Era cinci dupa-masa. Pana la miezul noptii citisem 80% din carte (curios, nu are pagini, ci un afisaj in procente plus un sistem ciudat de referinte). A doua zi am terminat, rapid, ultima parte. Cand m-am uitat la cuprins, am vazut ca citisem o carte de 260 de pagini, aproape dintr-un foc. Adevarul este ca de ceva timp nu facusem asa ceva.

Subiect

E vorba de o relatare dramatizata a povestii constituirii  Facebook, cea mai tare retea de socializare online la nivel mondial. Cartea, desi pare scrisa ca un roman, cu vocea introspectiva si lirica a personajelor cartii, e de fapt o dramatizare, cam cum vezi reconstructiile cinematografice din documentarele de la Discovery Channel.

Cartea se bazeaza pe interviuri cu persoanele care au participat la evenimente, autorul documentandu-se extensiv si din presa (online si offline) a vremii plus din documentele oficiale legale la care a avut acces, inclusiv la transcrierile de la procesele la care au participat personajele.

Poveste

E o poveste cu personaje bine definite, care pune laolalta doua lumi cu morale diferite: cea de la Harvard (renumita universitate americana) in contradictie cu spiritul liber, combatant al hackerilor.

Cartea straluceste prin doua elemente:

  • descrierea „din interior” a lumii uneia din cele mai vechi si mai importante universitati din SUA, pepiniera de personalitati care vor conducele destinele natiunii americane in domenii ca stiinta, tehnologie, drept sau economie; se plonjeaza intens in lumea cluburilor elitiste de la Harvard, atat de secrete (si secretoase)
  • privirea „sub lupa”, cronologic, al modului in care apare si apoi se dezvolta un start-up american, din dormitoarele facultatii in lumea marilor investitori, care jongleaza sute de milioane si miliarde de dolari.

In carte vei vedea sclipirea de geniu care a precedat aparitia Facebook, faptul ca aceasta geneza se bazeaza pe ani si ani de activitate in domeniul computerelor, experienta anterioara pe care a avut-o Mark Zuckerberg, unul din fondatorii Facebook. Iti arata ca nimic nu se naste spontan, doar din inspiratie, ca e nevoie sa fii pasionat din adolescenta frageda, pentru ca la douazeci de ani sa produci o companie care va face istorie si te va propulsa spre titlul de cel mai tanar miliardar „prin forte proprii”.

De asemenea, iti arata volumul grandios de dedicatie, focus si munca, necesar pentru a produce asemenea rezultate, ceea ce iti va aminti de citatul lui Thomas Edison:

„Genius is 1inspiration and 99perspiration!”

(Geniul inseamna 1% inspiratie si 99% transpiratie)

E o carte deosebita, pe care o recomand tuturor tinerilor din ziua de azi si tuturor celor care aspira sa-si deschida propria firma si sa schimbe lumea.

De mentionat ca s-a realizat, deja, o ecranizare in regia lui David Fincher, cu titlul „Reteaua Sociala„, film nominalizat pentru 8 premi Oscar anul acesta, inclusiv pentru Cel mai bun film.

Standard
In atentia mea

Update la „Guerilla fiscala”

, , Lasa un comentariu

Cum sa economisesti o groaza de "maruntis"

Am scris un nou articol pe site-ul cartii „Guerilla fiscala„, care trateaza modul diferentiat in care statul impoziteaza platitorii mici si mijlocii de taxe, in comparatie cu multinationalele care produc miliarde de dolari.

Vei gasi descrisa o metoda „simpla” prin care, daca esti companie multinationala, poti face economii de 1 miliard de dolari pe an.

Pentru a citi articolul, te invit la

guerillafiscala.ro

unde te poti inregistra gratuit, pentru a avea acces la site. Gasesti articolul in blog, selectandu-l in meniul din partea dreapta.

Standard
Carti, filme si evenimente

Recenzie: Zeitgeist- Moving Forward

, , , Lasa un comentariu

Zeitgeist: Moving Forward

Titlu original: Zeitgeist- Moving Forward (Mergand mai departe)
Scenariu si regia: Peter Joseph
Muzica: Peter Joseph, Lili Haydn & YES
Animatie: Watertower Animation
Durata: 2h 41min.
Gen: Documentar
Filme din serie: Zeitgeist- The Movie, Zeitgeist- Addendum
Premiera: 15 ianuarie 2011, in 60 de tari si 20 de limbi

Trebuie sa recunosc: n-am simtit cand au trecut cele aproape trei ore ale filmului.

Prima impresie

Este, din punct de vedere cinematografic, cel mai bine realizat film din serie.

Sectiunile de inceput si de sfarsit, specifice filmelor lui Peter Joseph, poarta amprenta lui vizuala. De asemenea, trecerile cu care ne-am obisnuit deja, cand vocea este suprapusa pe un fond negru sau pe imagini neclare.

Noi sunt modalitatile de lucru cu persoanele intervievate, din punct de vedere al imaginii. Camera se apropie extrem de mult de persoana, uneori deranjant de mult, de parca ar dori sa sublinieze pasajele mai importante.

A doua impresie

Dintre cele trei filme, acesta are cea mai mare greutate. Sunt prezenti in film specialisti de calibru mondial, in domeniile in care filmul incearca sa ne defineasca punctele sale de vedere:

In acest fel, filmul depaseste faza initiala (din episoadele precedente), in care ideile si convinderile autorului sunt doar exemplificate de autori sau participanti in domenii diferite, trecand la argumentatie din partea „greilor” scenei stiintifice actuale.

Alte impresii

Din ratiuni de consecventa, exista o parte care descrie ideile proiectului Venus, devenind o repetitie a unor elemente prezente in partea a doua a seriei. Modul diferit de abordare te ajuta sa treci peste senzatia de „deja vu”.

La final, viziunea autorului ramane sa fie receptata diferit de fiecare spectator. Personal nu cred intr-o disolutie pasnica a sistemului economico-financiar actual, bazat pe moneda si mecanisme financiare. Cred ca doar o prabusire catastrofica poate face loc unui nou sistem de inter-relatii. Sau, cine stie, doar unei variante „imbunatatite”.

Concluzii finale

Documentarul merita vazut. Pune la o parte trei ore din viata ta. Fii relaxat si odihnit, pentru ca densitatea informatiei e mare. Foloseste o traducere buna (vezi recomandarile mele din acest articol).

Sunt curios ce ne pregateste in continuare Peter Joseph…

Standard
Finante personale

Porneste un fond de rezerva

, , , , , 5 comentarii
„Aflati in situatia de a face fata unor gauri potentiale in capacitatea de a acoperi cheltuielile proprii, angajatii se simt mai vulnerabili si mai expusi. Forta de munca de astazi este intr-o situatie de risc financiar, mai mult ca oricand.”
Randy Horn, Presedinte de companie si CEO

Cand e vorba de fonduri de rezerva, sau fonduri de urgenta, cum sunt numite de autorii de finante personale americani, as putea sa-ti povestesc o groaza de intamplari. Experienta mea personala este vasta, pentru ca, de la inceputul activitatii mele profesionale, am avut nevoie de ele.

Am lucrat doar o scurta perioada in calitate de angajat la stat, mai putin de jumatate de an. Am decis sa trec, aproape imediat, „la patron”, apoi mi-am deschis propriu cabinet medical, in parteneriat cu un fost coleg de facultate. In final am ajuns sa lucrez sub propriul cabinet medical.

Una din provocarile cele mai mari, determinate de aceasta decizie, a fost faptul ca nu avem un venit fix, luna de luna. Erau luni bani bune, erau luni mai rele. In traducere, aveam luni in care imi acopeream cheltuielile personale, altele in care nu faceam suficient profit pentru ca sa am destui bani pentru cheltuieli.

Am observat aceasta situatie in primele luni de activitate. A trebuit sa economisesc bani, pentru ca sa nu fiu nevoit sa imprumut, in perioadele in care incasarile erau mai slabe. Din cauza seriozitatii situatiei, am strans bani pentru a-mi creea un fond de rezerva care sa-mi acopere cheltuielile personale (si apoi ale familiei) pentru sase luni de zile.

Chiar si dupa ce am inceput sa fac investitii, situatia nu s-a modificat, pentru ca in familie avem un principiu clar: banii de investitii „nu exista”, pana in momentul in care nu s-a adunat un capital suficient de mare, care sa nu fie pus in pericol de retrageri pentru cheltuieli urgente.

Lucrurile s-au imbunatatit treptat. In 2008 incepusem sa-mi cladesc cateva linii de venit rezidual, care la inceputul lui 2010 au devenit active. Situatia bugetului personal s-a imbunatatit brusc, ajungand sa am un excedent financiar, luna de luna. Dar asta e alta poveste, pentru care merita sa scriu o carte in sine.

Revenind la fondul de rezerva, pot spune cu mana pe inima, ca el a reprezentat o prezenta extrem de importanta in finantele mele personale. Te invit insistent sa-ti cladesti unul.

Textul integral al capitolului a fost disponibil GRATUIT pentru cititorii fideli ai site-ului  Milionarul Mioritic.
Pentru a fi informat despre aparitia cartii si pentru a putea lansa o precomanda, care iti permite achizitionarea cartii cu o reducere semnificativa,  te rog viziteaza aceasta pagina.

Standard