Autorul: Luca Dezmir

Investitii imobiliare

Scaderea preturilor la imobiliare

, , , , 5 comentarii

Imagine: svilen001

Proprietatile imobiliare, cu mare interes pentru populatie, sunt reprezentate de doua sectoare:

  1. terenurile pentru case
  2. imobile de locuinte

Din sectorul imobilelor de locuinte, cea mai mare pondere, in cadrul marilor orase, o au apartamentele din blocuri, atat cele vechi cat si cele nou construite.

Dupa aparitia crizei imobiliare, primele proprietati care au inregistrat o scadere abrupta au fost terenurile de case. Cauzele sunt evidente:

  • o mare parte din piata a fost „victima” tranzactiilor speculative
  • un teren de casa necesita o investitie suplimentara pentru a fi adus la valoarea finala, si anume construirea casei

Ca atare, preturile au plonjat vertiginos, pe parcursul celor doi ani de cand simtim criza economica si financiara in Romania. Eu locuiesc intr-o zona periferica a Timisoarei, intr-un cartie de vile nou, care nu a fost dezvoltat in intregime (inca se gasesc parcele de teren pe care nu s-a construit). In zona mea, preturile terenurilor au scazut in medie cu 30-40% (pret de oferta). In realitate, preturile de tranzactionare sunt mai mici cu 50% sau chiar mai mult, fata de varful pietei dinainte de cadere.

Situatia este diferita in cazul apartamentelor. Ele se tranzactioneaza la preturi cu 20-30% sub pretul pietei (vorbesc in continuare de Timisoara), cele mai mari scaderi fiind cele suferite de apartamentele vechi.

Economistul Cristian Orgonas arata intr-un articol recent ca in luna iunie piata imobiliara a apartamentelor din Timisoara a scazut mai puternic decat in lunile de la inceputul anului si pana acum. Chiar si asa, scaderile preturilor la apartamente nu se compara cu amplitudinea scaderilor la preturile terenurilor.

Ca atare ma astept ca preturile apartamentelor sa urmeze trendul deschis de terenuri, mult mai devreme, si sa inregistreze noi scaderi in perioada care vine. Marimea acestor scaderi si perioada cat acestea vor dura depind in mare masura de evolutia economica din Romania si de cea financiara  la nivel local si mondial. Cristian Orgonas spune ca va urma o cadere „cel putin pana la sfarsitul anului 2010”. Personal cred ca ea va fi mult mai lunga, pentru ca nu vad nici o „luminita la capatul tunelului”, din punct de vedere al revenirii capacitatii de cumparare a romanului si a disponibilitatii bancilor de a oferi credite imobiliare lejere pentru populatie.

Unul din posibilele scenarii ar fi o criza imobiliara prelungita, asemanatoare cu cea a Japoniei, care dupa un boom imobiliar, a inregistrat o cadere in 1991. Aceasta a continuat pana in momentul in care proprietatile de clasa „A” din zonele financiare din Tokio au ajuns, in unele cazuri, la 1% din valoarea lor de piata dinainte de cadere, iar locuintele au scazut pana la o valoare de 10% fata de pretul lor dinainte de criza imobiliare.  Preturile si-au reluat cresterea numai in 2007, dar in 2008, odata cu criza mondiala, au inceput sa scada din nou.

Desigur, Romania nu e Japonia si nu ma astept ca locuintele sa scada la 10% din valoarea actuala. Dar un lucru ramane clar:  pretul apartamentelor mai are mult loc de scadere, mai ales pretul apartamentelor vechi.

De citit: Japanese asset price bubble

Standard
Finante personale

Cc: Oamenii cinstiti vor fi intotdeauna saraci

, , , Un comentariu

Acest articol a aparut ca guest post in portalul dedicat dezvoltarii personale, empower.ro

Conceptul de „meme” a fost lansat de cunoscutul biolog evolutionist Richard Dawkins si se refera la:

O unitate de informatie culturala mostenita, utilizata si transmisa de la individ la invidid.

Una dintre cele mai cunoscute meme din zona finantelor personale este cea amintita in titlu:

Oamenii cinstiti vor fi intotdeauna saraci.

Transmisa din tata in fiu, validata de gura vecinei la urechea nevestei, aceasta meme isi are originea intr-o observatie realizata si propagata, evident, de „oamenii cinstiti”.

Cine sunt oamenii cinstiti? Evident, angajatii. Ei, prin contractul de munca, isi vand abilitatile si timpul personal, la un pret mult mai mic decat valoarea lor intrinseca. Prin definitie, ei pierd. Cine castiga? Angajatorul!

Ce face angajatul? Munceste, cinstit.

Ce face angajatorul? Pai nu munceste. Nu conteaza ca a avut ideea, viziunea, a riscat financiar banii proprii sau imprumutati din banca, a facut management, marketing si desfacere. Toate astea nu suna a munca. E „altceva”

Daca angajatul „munceste cinstit”, printr-o antiteza fortata, angajatorul este cel care „nu munceste”, deci printr-o glisare ciudata, face un lucru „mai putin cinsitit”. Si in plus, se imbogateste (uneori, am zice noi).

Tragand linia si privind superficial:

  • angajatul „munceste cinstit” si „intotdeauna va fi sarac” (evident, ca angajat nu te poti imbogati, asta stie toata lumea)
  • angajatorul „face altceva” (in nici un caz nu munceste!) si „se imbogateste”. E de comentat daca o face cinstit sau nu (dilema morala).

Si uite asa s-a nascut o mema (sau „o meme”?).

Lasand la o parte posibila discutie semantica, de analiza sociologica si financiara, sa ne gandim la o situatie ipotetica:  acelasi  „consumator de meme”, fortat de evenimentele crizei economice (e disponibilizat), trece de la ipostaza de angajat la cea de liber profesionist. Sa zicem ca devine instalator.

Datorita faptului ca e harnic, muncitor, corect, ajunge sa aiba tot mai mult de lucru. La un moement dat, cererea pentru serviciile sale sunt asa de mari incat „momeste” un fost coleg, angajat, sa se lase „de patron” si sa vina partener cu el. Cei doi o duc de minune: comenzile curg si sunt nevoiti sa angajeze oameni. Dupa ceva timp, ei devin patronii unei mici afaceri.

Daca, in aceasta situatie, ii intrebi de validitatea continutului aceleiasi meme, iti vor raspunde:

„Ce nerusinat esti! Cum adica, nu muncesc, nu sunt cinstit? Da’ cine naiba se speteste de dimineata pana seara sa aduca comenzi, sa promoveze afacerea, sa verifice oamenii, sa le dea salariile la timp? Cine se lupta cu fiscul care vine in control, cine plateste darile la stat, la zi? Nervi peste nervi! Asta nu e munca?”

Si uite asa, acelasi om, care mai acum ceva timp declara ca „Oamenii cinstiti vor fi intotdeauna saraci” a trecut in tabara cealalata.

Deci, cine are dreptate?

Standard
Finante personale

O poveste despre taxe

, 2 comentarii

Acum catva timp, am primit prin email, de la Jeni, o poveste despre taxe. Mi s-a parut interesanta si hazlie, asa ca am sa o reproduc mai jos:

Într-o dimineata, stapânitorul unei cetati fu trezit de niste strigate care se auzeau din piata: „Hai la mere! Mere dulci cum n-ati mai gustat !”.
Ridicându-se indispus din pat si privind pe fereastra, vazu un târgovet ce vindea, într-adevar, mere, înconjurat de o multime de musterii.
„Trebuie sa fie tare bune merele alea”, îsi spuse mai-marele cetatii si, facându-i-se pofta, îl chema pe primul sau sfetnic si îi porunci: „Ia cinci galbeni si mergi în piata sa cumperi mere de la târgovetul acela”.
Primul sfetnic îl chema pe paharnic si îi spuse: „Uite patru galbeni, du-te si cumpara mere”.
Paharnicul se adresa, la rândul sau, stolnicului: „Poftim trei galbeni, de care sa cumperi mere de la târgovetul acela”.
Stolnicul îl chema pe primul strajer îi dadu doi galbeni si îl trimise în piata.
Acesta dadu un galben unui strajer din subordine, iar acela se duse la târgovet si îi lua la rost: „Hei, ce tot strigi asa ? Ai tulburat somnul mai-marelui cetatii, iar drept pedeapsa mi-a poruncit sa-ti confisc caruta asta cu mere”.
Zis si facut.
Întors la seful sau, strajerul se lauda: „Am facut un târg nemaipomenit. Cu un galben am cumparat o jumatate din caruta cu mere a targovetului”.
Primul strajer merse la stolnic: „M-am târguit si, cu cei doi galbeni pe care mi i-ai dat am reusit sa cumpar un sac cu mere !”. Stolnicul – repede la paharnic: „Cu trei galbeni am luat o tolba întreaga cu mere”.
Paharnicul dosi jumatate din cantitate si apoi merse la primul sfetnic: „Iata, cei patru galbeni mi-au ajuns doar pentru o jumatate de tolba cu mere”.
Iar primul sfetnic se înfatisa dinaintea stapînitorului cetatii si glasui: „Maria ta, iata, am îndeplinit porunca. Numai ca de acei cinci galbeni n-am reusit sa târguiesc decât cinci mere”.
Mai-marele cetatii musca dintr-un mar si cugeta: „Hmmm… Cinci mere pentru cinci galbeni… scump, foarte scump ! ?i, cu toate astea, târgovetul acela avea o multime de cumparatori. Înseamna ca lumea o duce bine, are bani. Ia sa maresc eu birurile !”

Standard
Finante personale

CashBase- urmarirea finantelor personale

2 comentarii

Valentin Bora mi-a asemnalat, acum catva timp, un soft realizat de un roman, Filip Chereches-Tosa. Este vorba de un program online pentru a-ti urmari veniturile si cheltuielile, ChashBase, pe care il puteti gasi aici.

Am mai recenzat asemenea programe cu baza online, dar acesta mi se pare deosebit de usor de folosit. Pe site exista si un scurt tutorial video, in engleza, pentru ca autorul a lansat acest program pentru piata internationala.

Daca nu aveti obisnuinta de a va urmari fluxul de monetar (veniturile si cheltuielile), va recomand acest program, care este un start bun. Ulterior, daca vi se pare pare simplu, puteti trece la alte programe de urmarire a cheltuielilor, printre care sa nu uitati de fisierul de tip excel pe care l-am construit eu si care este disponibil odata cu ebook-ul gratuit „Controleaza banii sau ei te vor controla pe tine„.

Standard
Finante personale

Cc: Blues de bugetar…partea a II-a

, , 5 comentarii

Acest articol a aparut ca si guest post in portalul dedicat dezvoltarii personale, empower.ro

Intr-o serie de articole despre gestionarea unei crize financiare majore am discutat pe larg despre metodele practice pe care le poti folosi in cazul in care te afli in impas financiar deosebit de grav. Tehnicile folosite sunt la indemana oricui, e nevoie doar de disciplina, determinare si actiune neintrerupta.

Situatia bugetarului este una speciala, pentru ca el are un profil psihologic aparte. In cartea mea, „Iesi din labirint„, am propus cinci tipuri psihologice, in functie de modalitatea de a face bani:

  • dependentul
  • specialistul
  • visatorul
  • creatorul
  • speculatorul

In prima categorie intra angajatii, care se bazeaza in totalitate, pentru a-si castiga traiul, pe o forta externa, fie ca e vorba de un patron sau de stat (in calitate de angajator.  Bugetarul este cea mai radicala forma de dependent, pentru ca el a ales activ sa fie angajat la stat, care este considerat a fi cel mai „sigur” angajator. Ca atare, bugetarul are din start o inclinare puternica spre stabilitate si nevoie de protectie.

Nu exista alta posibilitate de redresare pentru un bugetar decat gasirea altei surse de venit. Toate celelalte metode (greve, demonstratii, etc.) nu fac decat sa lase decizia in solutionarea problemei sale (salariul prea mic) tot in seama angatatorului, unde capacitatea de actiune a angajatului este limitata. Dar pentru, bugetarul are de depasit trei piedici majore.

Aspectul psihologic

Din start bugetarul crede ca un job ar trebui sa fie suficient. In fond el a facut ceea ce i se cere: s-a angajat,  si-a oferit munca in contrapartida unui salariu, considerat de cele mai multe ori insuficient. Cu alte cuvinte, a facut destule sacrificii si se simte indreptatit sa primeasca ceea ce isi doreste: siguranta locului de munca.

A cere unui bugetar sa-si ia un al doilea job este ca si cum ai cere unei plante sa faca fotosinteza noaptea, la lumina becului. E prea mult, e nefiziologic, e strigator la cer! De aceea cei mai multi bugetari nici macar nu iau in considerare o alta sursa de venit, in momentul in care salariul devine insuficient. Prefera sa injure guvernul, patronul, sistemul, sa faca greva, sa iasa la demonstratie, sa se vaite si sa ceara in loc sa-si „ia soarta in maini” si sa-si gaseasca singur o solutie.

Ai spune ca acest comportament este o relicva a cetateanului asistat de societatea comunista. Multi romani in varsta regreta „vremea lui Ceausescu” in care „toata lumea avea de lucru” si „nimeni nu murea de foame”. Adevarul este ca indiferent de oranduire, va exista o categorie de oameni care doresc siguranta si conforul dar nu sunt dispusi sa fie proactivi pentru a le obtine.

Acesta este obstacolul major peste care trebuie sa treaca bugetarul pentru a iesi din marasmul financiar personal in care se afla.

Aspectul educational

Bugetarul nu a fost invatat „cum sa faca”. Nu stie sa inspecteze piata muncii in cautarea de oportunitati, nu este pregatit pentru realitatea job hunting-ului, in care trebuie sa trimiti n cereri de angajare pana obtii interviuri, in care trebuie sa mergi la n interviuri pentru a avea o sansa de angajare.

Ce sa mai vorbim de cunostintele necesare pentru a-si deschide o afacere proprie! Cum spuneam mai sus in articol, pentru a iesi din impas bugetarul are nevoie de alte surse de venit, iar una dintre cele mai bune surse de venit este propria ta afacere. Poate „afacere” suna prea mult, cand e vorba de o activitate generatoare de venit prin utilizarea abilitatilor profesionale proprii. E suficient sa lucrezi in domeniul tau pentru a face bani. Profesorii pot medita, asistentele medicale pot ingriji pacienti sau face injectii, functionarii din administratie pot acorda consiliere in domeniile pe care le cunosc. Toate aceste activitati pot genera bani, dar trebuie sa-ti cauti clientii, sa stii sa te promovezi, sa-ti gestionezi singur resursele si timpul, iar acest lucru nu este invatat la scoala si nu este cunoscut de un bugetarul. El va trebui sa fie autodidact si sa-si gaseasca surse de informare.

Aspectul motivational

Chiar daca ai informatiile necesare, trebuie sa treci la actiune. Fara actine nu se pate concretiza nici un rezultat, nu se poate atinge nici un tel. E nevoie de motivatie suficienta pentru a te scula din fata televizorului si a face ce e necesar pentru a-ti asigura o noua sursa de venit.

Odata pornit la drum, e nevoie de disciplina pentru a face ceea ce trebuie, de determinare pentru a continua atunci cand te-ai plictisit sau ai obosit. De multe ori, bugetarul obisnuit sa ia ordine de la sef si sa traga chiulul cand nimeni nu il supravegheaza, va avea deficiente majore in toate segmentele enumerate mai sus.

Concluzie

Auzind despre cele scrise de mine, cei mai multi bugetari vor stramba din nas, vor spune ca nu mai au timp si energie sa faca asa ceva. In spatele scuzei lor sta comoditatea, obisnuita dependentei si in final frica de a porni pe un drum care ii sperie. Ei se vor complace in situatia lor, preferand sa se lamenteze pe la colturi, cu vecinii sau cunoscutii, despre situatia lor disperata, decat sa faca ceva. Doar o situatie cu adevarat disperata ii poate scoate din inertie.

Pe de alta parte, exista si dintre bugetqari oameni care se urnesc mai usor, care cauta solutii si care, in final, vor parasi acest angajator la fel de instabil ca oricare altul, care este statul, punand mai multa energie in pentru a rezolva solutia lor. Ei sunt cei care „se vor descurca” si care in final, cine stie, vor incerca sursa corecta pentru rezolvara problemelor financiare: munceste pentru tine, nu pentru altii.

Standard