Finante personale

Cc: Romanul a devenit econom si nu mai ia credite. Sau nu?

, , , , , 9 comentarii

Acest articol a aparut ca si guest post in portalul dedicat dezvoltarii personale, empower.ro

Cand citesti ziarele si revistele de profil, blogurile specialistilor si site-urile cu profil economic, mai ca nu te apuca admiratia fata de poporul roman. El a devenit, dintr-odata, econom si chibzuit.

Cifrele par sa vorbeasca de la sine, intr-un sondaj realizat de Daedalus Millward Brown pentru Raiffeisen Banca pentru Locuinte (sursa):

  • 53%  dintre romani au reusit sa economiseasca in 2010
  • 60% au avut ca scop situatiile neprevazute (32% se gandesc la viitorul copiilor lor iar 23% vor sa-si renoveze locuinta)
  • 53% prefera banii lichizi, 32% depun in conturile curente, 13% in depozite la termen si 12% in asigurari de viata/pensii private

Nu numai atat. In 2010, cererea de credite a ajuns la minimul ultimilor 6 ani (sursa)!  Datele certifica faptul ca numarul creditelor noi este mai mic decat numarul creditelor ajunse la scadenta sau rambursate  in avans. In ultimele doua luni ale anului 2010, chiar si soldul restantelor (creditele la care sunt intarzieri in plata ratelor) a inceput sa se stabilizeze.

Aceste cifre par sa spuna ca romanul s-a desteptat, din punct de vedere al educatiei financiare. Chiar daca aceasta trezire s-a datorat crizei mondiale, e o desteptare bine venita.

Sa nu?

Daca te uiti mai atent la cifre, vei vedea adevaratul tablou din spatele primei impresii:

  • 60% economisesc pentru situatii neprevazute. In traducere, de frica, cel mai probabil din cauza crizei economice
  • 23% economisesc pentru consum (adica in final, tot vor cheltui banii)
  • 53% prefera banii lichizi; este cea mai nefericita modalitate de economisire, banii erodandu-se prin inflatie, adica intr-un an, suma tinuta „la ciorap” in lei, isi pierde 8% din valoare
  • 32% depun banii in conturi curente; aceste conturi au dobanda subunitara, adica practic nu au dobanda
  • 13% folosesc depozitele (care, in ultimul timp, au randament real negativ, adica nu reusesc sa acopere pierderea de valoare prin inflatie- sursa)
  • 12% investesc intr-un sistem de pensii/asigurari

Informatiile de mai sus arata ca:

  • majoritatea romanilor economiseste de frica, speriat de criza economica
  • majoritatea romanilor nu are educatie financiara, alegand cele mai proaste metode de economisire
  • o minoritate (25%) folosesc metode care sa contrabalanseze pierderea de valoare ce apare prin inflatie

Si la americani se economiseste mai mult. In schimb, studiile au aratat ca la sfarsitul anului 2010 au lasat-o mai moale. In noiembrie, americanii au o vacanta care este dedicata traditional cumparaturilor. Cifrele au aratat ca anul 2010 a fost cel mai bun an in vanzari, in ultimii patru ani (sursa).

Ce se intampla? Termenul de specialitate este frugality fatigue. Oamenii obosesc sa mai economiseasca. Ei pornesc sa cheltuie ca pe vremuri, desi nu exista o crestere economica in adevaratul sens al cuvantului.

Acest lucru a aparut la americani in 2010, pentru ca la ei a debutat criza. Desi previziunile oficiale spun ca revenirea economica in Romania mai are de asteptat, cred ca romani va intra in frugality fatigue nu peste mult timp. Asa suntem noi: timpul ne face sa uitam repede. Unii analisti cred ca romanii deja au obosit sa economiseasca (sursa).

Iar despre credite, lucrurile sunt mult mai simple. Romanul nu mai ia credite pentru ca nu mai poate. Cei care erau dispusi sa ia credite nu mai pot lua, iar cei care pot lua nu mai vor sa ia. Nu e vorba ca romanul a devenit mai destept, ci ca e obligat sa stea departe de credite.

Concluzie

Romanii nu au invatat lectia. Criza nu le-a aprins dorinta de a invata finante personale. In continuare, ei reactioneaza instinctiv, manati de frica,  si reactiv, dupa ce raul a fost facut. Daca totusi iau decizii bune (sa economiseasca), folosesc metode nepotrivite, care ii fac sa piarda bani.

Nici americanii nu stau mai bine. O spune seful FED, Ben Bernanke (sursa). Dar asta nu ma incalzeste deloc.

Standard
Finante personale

Cc: Un alt fel de educatie financiara: partea a doua

, , Lasa un comentariu

Acest articol a aparut ca si guest post in portalul dedicat dezvoltarii personale, empower.ro

Pornind de la particularitatile psihologice si de comportament ale adolescentilor din ziua de azi si de la realitatea care ne spune ca educatia financiara poate fi o materie arida, voi expune cateva principii si propuneri care ar putea sa stea la baza unei noi abordari educationale.

Materie optionala sau extracuriculara

Doua dintre cele mai stresante aspecte ale vietii de elev, conform lui Elizabeth Scott (sursa), sunt temele prea multe si testele.  Cauza stresului in timpul testelor  este modul in care elevul va putea prezenta cunostintele acumulate, pentru a fi notat cat mai bine.

Finantele personale ar putea fi prezentate ca materie optionala sau extracuriculara (sub forma de cluburi, cercuri, axate pe diferite domenii). Faptul ca materia nu este obligatorie ar duce, paradoxal, la o atractivitate mai mare din partea elevului.

Sisteme de evaluare care sa nu implice… note

Cum spuneam mai sus, notele sunt privite de catre elev ca un element stresant. In locul notelor s-ar putea folosi sisteme de evaluare care sa ia in considerare numarul de teme abordate, numarul de ore implicate in proiecte sau in jocurile de rol educative,  ajungerea la anumite niveluri in jocurile educative virtuale (vezi mai jos)

Jocul de rol si jocurile virtuale realiste

Una dintre cele mai eficiente modalitati de a invata este sa faci. Jocul de rol este bine primit de elevi si poate constitui o metoda eficienta de achizitionare a cunostintelor. De exemplu, elevul este invitat sa fie unul dintre membri familiei care lucreaza pentru un salariu, avand in intretinere doi copii. El primeste o suma de bani, o lista de cheltuieli lunare obligatorii si o lista de cheltuieli optionale si va trebui sa-si faca un buget.

Jocurile virtuale electronice sunt extrem de eficiente pentru a achizitiona experienta intr=un anumit domeniu. Ele pot fi inspirate din cele existente actualmente (Sims, de care am mai vorbit sau Second life). Aceste MMORRG (Massively Multiplayer Online Role Play Game sau joc de rol online cu foarte multi jucatori) poate avea urmatoarele variante: esti angajat, liber profesionist, patron sau investitor.  Scopul jocului este sa castigi cati mai multi bani, in rolul tau. Jocul are baza pe internet, la el putand participa zeci, sute sau chiar mii de elevi, care sa interactioneze intr-un mediu economic virtual.

Capacitatea de a face bani este recompensata prin trecerea la un alt nivel. De exemplu, din muncitor necalificat poti ajunge muncitor calificat, apoi conducator de echipa, apoi supraveghetor, ceea ce implica un salariu mai mare. Trecerea la un nou nivel poate functiona ca sistem de evaluare a cunostintelor, in loc de notele primite in mod obisnuit. Jocul poate fi jucat in cadrul orelor de finante pesonale, sub indrumarea profesorului, apoi acasa, in timpul dedicat „studiului individual”.

Filme documentare si artistice cu subiect economic

Exista filme extrem de interesante, atat artistice cat si documentare, care pot fi vizionare de catre elevi in timpul liber. Aceasta noua modalitate de aprofundare a cunostintelor este mult mai usor de asimilat de catre elevi decat clasica „tema de acasa”.

Concursuri de tip „Cine stie castiga”

Acest tip de concursuri pot fi realizate in mediu virtual, electronic, chiar pe internet, luand ca model concursul „Conquiztador”. Pot fi implicati elevii dintr-o clasa, dintr-o scoala sau din intreaga tara. Se pot organiza campionate locale, orasenesti, judetene sau nationale, individuale sau inter-scolare.

Concursuri de investitii

Se pot organiza concursuri de investitii virtuale, la bursa de actiuni, de marfuri sau de derivate, folosind cotatiile reale in cadrul platformelor demonstrative, care sunt puse la dispozitie de brokeri. Aceste concursuri pot fi, de asemenea, la nivel local (pe scoala) sau national.

Initiative antreprenoriale

Elevii pot deschide, sub supravegherea profesorilor de specialitate, in cadrul legal specific, mici afaceri, in diferite domeni, de la servicii la productie. Acest gen de activitate se preteaza deosebit de bine in cadrul cercurilor cu tematica antreprenoriala.

Seminarii cu patroni si investitori

Pot fi organizate seminarii avand ca invitati patroni si investitori locali, care pot povesti din experienta personala, pentru a constitui modele cu care sa relationeze elevii.

Seminarii cu specialisti in HR

Specialistii de resurse umane pot tine cursuri specializate de orientare profesionala, in care sa invete elevii cum sa-si alcatuiasca un CV si cum sa participe la un interviu.

Concluzii

Dupa cum vedeti, toate ideile prezentate mai sus sunt neconventionale si par sa fie desprinse mai mult din experimente pedagogice decat din modelul scolar. Pe de alta parte, cred cu tarie ca doar o abordare ingenioasa si curajoasa, a unui nou sistem educational, adaptat particularitatii tanarului de azi, poate creste interesul pentru finantele personale si poate insera un bagaj minim de cunostinte, care mai departe sa trezeasca interesul tanarului pentru a se dezvolta intr-o anumita directie sau in alta.

Acest gen de educatie nu urmareste sa produca doar patroni si investitori, ci ii face pe tineri sa se implice in a juca toate rolurile, inclusiv cele de investitor sau patron, nu numai cele de angajat si liber profesionist. Numai asa ei vor putea sa aleaga in mod constient si sa faca banii intr-un mod care se potriveste cu personalitatea lor.

De asemenea, punand elevii in situatii extrem de asemanatoare cu cele reale (prin jocurile de rol si jocurile multi-player) ei vor putea sa inteleaga ca banii se cheltuie mult mai usor decat se fac si ca gestionarea banilor trebuie sa se realizeze constient, conform unui plan, pentru ca altfel consecintele pot fi dezastruoase, atat pe termen scurt cat mai ales pe termen lung.

Sunt sigur ca asemenea metode educationale vor fi bine primite de tineri, care sunt deschisi la provocari si care vor sa invete activ si intr-un mod cat mai relaxat. Ei vor asimila mult mai usor si mai temeinic concepte care altfel pot fi lipsite de orice atractie, chiar plictisitoare, daca sunt predate in modul clasic.

Nu stiu cat de repede si in ce masura aceste metode vor fi puse in practica in sistemul scolar, dar va pot spune ca le voi promova in cadrul proiectului AVANTAJ LA START, oferind tinerilor sansa de a face din procesul de invatare o experienta interactiva, fascinanta.

Standard
Finante personale

Cc: Un alt fel de educatie financiara: partea intaia

, , , , , Lasa un comentariu

Acest articol a aparut ca guest post in portalul dedicat dezvoltarii personale, empower.ro

Imagine:theswedish

In articolele anterioare am prezentat, poate nu atat de larg cum ar fi trebuit sau cum ar fi vrut unii cititori, capcanele pe care le realizeaza educatie financiara asa cum este ea facuta, de parinti, de institutiile bancare si de scoala. Pentru ca e nepotrivit sa distrugi ceva fara sa pui altceva in loc, va voi impartasi viziunea pe care o am, legata de un alt fel de educatie financiara, care sa nu semene a educatie, dar sa fie.

Am plecat de la constatarea general acceptata (in plus, subliniata de elevi) ca educatia financiara nu are nimic atractiv. Mai mult decat atat, e arida si plictisitoare. Intr-adevar, daca vrei sa faci educatie financiara in sistemul clasic, scriind manuale, care sa aiba explicatii seci, exemple fara sare si piper si teme pentru acasa, care te fac sa casti, nu vei avea nici o sansa in fata elevilor, mai ales daca ei sunt adolescenti.

E adevarat, educatia de finante personale trebuie inceputa devreme. Sunt specialisti care cred ca ea trebuie declansata din momentul in care copilul stie sa numere. Sunt de acord, dar subliniez ca educatia financiara trebuie intesificata la adolescenta. Cat priveste adolescenta, majoritatea observatorilor sunt de acord ca adolescentilor le plac sexul, distractiile si provocarile.

Personal, nu vad cum ai putea implica sexul in educatia financiara, altfel decat sa arati unui tanar adolescent ca daca ai bani, fetele sunt mai inclinate sa iti dea atentie. Cat priveste distractia si provocarile, lucrurile stau total altfel. Acestea pot deveni aliati „de nadejde” in incercarea de a „face loc” in mintea adolescentului pentru un subiect cum sunt finantele personale.

DISTRACTIE

Ideea mi-a venit intr-un moment cat se poate de inedit: o observam pe fiica mea cum se joaca „The Sims„, un single player (joc pentru o persoana) in care ai la dispozitie un personaj adult, care „traieste” intr-un mediu cat se poate de realist. In momentul in care iti iei personajul „in posesie”, primesti o suma de bani si trebuie sa faci ceva cu ei. Curand iti vei da seama ca personajul tau are nevoie de doua lucruri esentiale ca sa supravietuiasca: un adapost si hrana. Aici incep problemele.

Daca ii faci o casa mare, cu multe chestii scumpe in ea, vei ajunge sa nu mai ai bani, iar personajul moare de foame. Fie tii ceva bani deoparte pentru alimente, fie trimiti personajul sa se angajeze. In functie de slujba pe care o primeste, el va avea un salar.

Problemele nu se opresc aici. Daca personajul tau chefuieste toata noapte, a doua zi nu se va scula la timp, intarzie la servici, e dat afara si iar nu are bani. In curand moare de foame.  Asta imi explica intr-o zi fata mea, ca fusese cu  personajul ei  prin padure, toata noaptea, in cautarea cainelui ei care se pierduse, iar a doua zi intarziase la servici si fusese data afara. Nu ea, ci fata din joc.

Nu gasesc o cale mai potrivita pentru a invata un adolescent despre provocarile financiare pe care ti le rezerva viata. Trebuie sa ai un acoperis deasupra capului, trebuie sa mananci, trebuie sa ai timp liber. Toate se platesc cu bani, iar banii nu cad din cer. In plus, daca ai o relatie intima sau esti casatorit, poate apare un copil si, dintr-o data, lucrurile se complica si mai mult. Mama nu va lucra (deci bani in minus) iar copilul are necesitati speciale (deci bani in plus).

Si uite asa, cu ajutorul unui joc pe computer sau pe o consola de jocuri, un tanar invata elementele de baza ale finantelor personale. Sunt sigur ca succesul nebun la adolescenti al „The Sims” nu se datoreaza acestor element, ci mai mult realismului si posibilitatii de a face orice cu personajul, inclusiv in a-l implica in relatii amoroase, chiar si cu extrateresti (ciudat, dar ai si o asemenea optiune in joc…).

PROVOCARE

Adolescenta este varsta provocarilor, in care descoperi viata, realitatea si limitele tale. Este varsta in care crezi ca poti sa muti muntii din loc, in care esti convins ca totul e posibil. Din pacate pierdem aceste sentimente cu timpul, bombardati de negativismul parintilor in special si al adultilor in general, timorati de esecurile inevitabile pe care ni le scoate in fata viata.

Adolescentii vor sa-si cunoasca limitele si sa le depaseasca. Aici se afla explicatia pentru care aceasta varsta este cea in care se incearca sporturile extreme, in care teribilismul este in floare, in care adolescentul vrea sa iasa „in fata” cu orice pret. El doreste sa experimenteze si este gata oricand sa raspunda la provocari. Mai ales asa zisa Generatie Y, cea nascuta dupa 1982, se incadreaza in acest tipar psihologic.

O asemenea caracteristica de personalitate face inutila orice metoda de invatare clasica. Nici nu ma mira faptul ca in ultimii 10-15 ani, profesorii nu mai fac fata nastrusniciilor pe care Generatia Y le „ofera pe tava”.  Tinerii arata o larga paleta de comportamente, de la nelinistea si forfota din ore, la partidele de streaptease facute pe catedra, filmate si puse pe youtube. Ei cauta provocarea cu lumanarea, iar profesorii de azi, cu mici exceptii, nu sunt in stare sa le-o ofere.

ORICE PROBLEMA POATE DEVENI O OPORTUNITATE

Acest citat este unul din favoritele mele. In loc sa incercam sa supresam aceste tipuri de comportamente la tineri, ar fi mai potrivit sa le folosim in scop educativ, sa luam energia fantastica pe care  tinerii o au si doresc sa si-o consume si s-o transformam in ceva creativ.

Am ales sa fac aceasta introducere prelungita, pentru ca propunerile mele in domeniul educatiei financiara sa fie intelese cat mai bine. In articolul viitor voi prezenta la concret cele mai importante directii in care ar trebui sa se concentreze efortul educativ.

Standard
Finante personale

Cc: Educatie financiara de calitate: JARomania

, , Lasa un comentariu

Acest articol a aparut ca si guest post in portalul dedicat dezvoltarii personale, empower.ro

JAR vine de la Junior Achievement Romania.

Junior Achievement Romania este o organizatie non-profit fondata in anul 1993, parte a Junior Achievement Worldwide® SUA si Junior Achievement – Young Enterprise Europa .

Misiunea organizatiei este sa inspire si sa pregateasca tanara generatie pentru a reusi in economia de piata.

Aceste informatii apar in site-ul JARomania. Dincolo de ele se afla, poate, cea mai echilibrata abordare privind educatia economica si financiara, destinata publicului larg, pe care o poti intalni in Romania.

Activitatea JAR  poate fi sintetizata in cifrele urmatoare, pentru anul scolar 2008 – 2009:

  • au beneficiat de programele educationale 325 300 elevi si studenti
  • au fost implicati 3 587 profesori
  • din 1 750 institutii de invatamant
  • din 334 localitati din Romania
Un raport detaliat poate fi citit aici.

Programele JAR se adreseaza tinerilor, incepand cu ciclu primar si terminand cu facultatea.

JAR are patru elemente educationale majore:

  • educatie economica, in care priveste fenomenul economic in mare si se prezinta elementele de baza pentru a intelege structura si mecanismele care functioneaza in economie
  • educatie antreprenoriala, are ofera informatii despre afaceri, functionarea lor si exemple de afaceri care pot fi dezvoltate
  • educatie financiara, in care se traseaza elementele principale ale finantelor personale si cateva elemente despre investitii
  • educatie pentru orientare profesionala, in care se dau repere importante pentru a intelege elementele care stau la baza succesului profesional

Nu cunosc o abordare mai potrivita, deoarece:

  • se pun bazele de lucru prin furnizarea de informatii despre economie
  • se prezinta toate modalitatile prin care se pot face bani (ca angajat, patron, investitor, mai putin explicit ca liber profesionist, dar am putea incadra aceasta categorie in „educatie antreprenoriala”)
  • se prezinta o sectiune de finante personale

Metodele de predare JAR includ, pe langa sistemul clasic, concursuri, proiecte de antreprenoriat virtual, investitii virtuale in portofolii de actiuni. Cu alte cuvinte, o seama de abordari practice, directe, care aduc in fata tanarului experienta de a face ceva si de a invata direct.

Nici nu ma mir ca se promoveaza o asemenea viziune educationala, pentru ca JA (Junior Achievment) este o organizatie care activeaza din 1919 si si-a centrat activitatea pe educarea in spiritul liberei initiative economice. Cu alte cuvinte, stimuleaza educarea pentru a deveni intreprinzator particular, pentru a furniza tinerilor elemente de educatie financiara generala si de finante pesonale. Aici este cheia succesului si a viziunii unitare.

Lasand la o parte laudele care, pentru unii, pot parea excesive, nu pot sa nu aduc in discutie anumite aspecte cu care nu sunt de acord. JAR a deschis larg usa expertilor din sistemul bancar, adica au facut exact acel lucru care il consideram o posibila amenintare pentru educatia financiara a publicului larg. In programele de finante personale (cum sunt de exemplu „Banii si bugetul”) sunt invitati sa participe consultanti din sistemul bancar, care inevitabil vor face exact acea promovare partizana de care vorbeam in articolul anterior.

Desigur, este dreptul JAR de a-si promova cum doreste materialele educative, dar sunt sigur ca o prezentare impartiala a problematicii  finantelor personale, de catre alti experti-voluntari, care nu sunt angrenati in sistemul bancar, ar fi mult mai nimerita, pentru a creea acea dezlipire de orice promovare partizana.

Este laudabil si meritoriu ca bancile doresc sa se implice in educatia financiara, dar consider ca cea mai buna solutie este ca ele sa se limiteze la a sponsoriza societatile non-profit implicate in educatia financiara, fara nici o alta imixiune atasata acestui gest de responsabilitate sociala. Sa nu uitam ca nu e nevoie sa vina la clasa un expert din banca X pentru a ne spune ce sunt produsele financiar bancare si cum pot fi ele folosite de publicul larg. Orice expert in finante poate face acest lucru, si o va realiza echilibrat, echidistant, daca va analiza toate ofertele din sistemul bancar, nu numai cea oferita de banca ce este prezenta cu specialisti-voluntari in cadrul programului educational.

Aceasta scapare de la un posibil codex de deontologie in educatia financiara nu diminueaza catusi de putin valoarea exceptionala a programelor educationale ale JARomania. Chiar si cu promovare partizana, programele educationale de finante personale sunt bine structurate si isi indeplinesc menirea, aceea de a informa tinerii.

Voi sublinia inca o data: meritul extraordinar al Junior Achievement este ca se implica in programe educationale care includ elemente practice, de antreprenoriat si investitii, „hands on” (pune mana) cum spun americanii. Cea mai eficienta metoda de a face educatie este sa pui elevul sa faca. Acest lucru este bine sa fie inteles de catre factorii de decizie din ministerul de profil: educatia economica, antreprenoriala si de finante personale poate fi extrem de arida in cazul in care este predata prin metoda clasica: manual, profesorul in fata clasei, scrie cu creta lectia, da teme si le verifica ora urmatoare. Este nevoie de o metoda noua de predare, iar acest lucru este cunoscut de Junior Achievement, inca de la inceptului secolului trecut.

In articolul urmator voi expune viziunea mea personala legata de educatia financiara in sistemul de invatamant.

Standard
Finante personale

Cc: „Cine-mparte parte-si face” sau capcana educatiei financiare realizata de banci

, , Lasa un comentariu

Acest articol a aparul ca guest post in portalul dedicat dezvoltarii personale, empower.ro

Sistemul bancar este implicat in educatia de finante personale la toate nivelurile, de la cele mai mici banci pana la banca centrala. E vorba de bancile din SUA si vestul Europei. Acest tip de educatie se face de mult, de dupa Marea Criza din 1930, cand bancile obisnuiau sa imparta gratuit clientilor pamflete sau brosuri cu istorioare care erau menite sa stimuleze economisirea.

Mai nou, acest gen de activitate a patruns si in Romania. Lansat sub forma unui concurs de finante personale, un site al unei mari banci din Romania, detinuta de o banca austriaca, a „pus pe net” o resursa ce contine materiale de educatie fiannciara. Sub aceasta umbrela , strecurate printre articolele cu informatii financiare (bine scrise, de altfel) se strecurau „soparle” cu produsele financiare ale bancii respective, menite sa faca reclama intr-un mod inedit.

Intr-o tara in care educatia financiara se face sporadic in scoli, nu pot decat sa salut astfel de initiative. Decat nimic, mai bine educatie prin promovare partizana (de produse sau servicii). Pentru ca asa trebuie privita o initiativa de acest gen, care se foloseste de o nevoie (cea a educatiei financiare) ca vehicul de plasare a mesajelor promotionale.

De asemenea, am  recenzat un site de educatie financiara, sustinut printr-un program in care sunt parteneri organisme ale guvernului roman, organizatii non profit alaturi de o institutie non bancara de credit. Acolo nu am vazut nici o reclama la produsele respectivei institutii de credit, care probabil sustinea financiar acea initiativa in numele unei „responsabilitati sociale” atat de la moda astazi, in lumea corporatista, tintind de fapt o expunere la un public tinta, interesat de aspectele financiare ale vietii de zi cu zi.

In situatia actuala, in care, cum spuneam, in invatamantul romanesc nu poti alege nici macar ca disciplina optionala o ora de educatie financiara (situatie din majoritatea scolilor noastre), orice forma de educatie de acest gen, venita indiferent de unde, este mai buna decat „alternativa zero”, adica lipsa ei.

Pe de alta parte, am vazut intr-o scoala din Timisoara o tentativa de patrundere cu materiale „educative” pe teme de finante personale, produse de catre o banca. Aici lucrurile se schimba radical. Nu mai e vorba de a lansa acest gen de informatie si de reclama pe un canal cu accesare generala (cum e internetul), la toate tipurile de public, ci de a patrunde in scoli, la un public neavizat si usor influentabil, cu un produs care, disimulat in spatele unui aparent continut educational, are o clara valenta de promovare comerciala a serviciilor unei anumite banci.

Este o prima modalitate de infiltrare „prin usa din spate” in atentia viitorilor consumatori de produse financiar bancare. Ea imi aminteste de perioada comunista, cand fiecare elev primea de la CEC, una din putinele institutii de economisire de stat, un carnet de economisire. Atunci era legitim, pentru ca nu existau decat banci de stat. Acum, in economia de piata, mi se pare, sa zicem, … nepotrivit.

De ce? Pentru ca bancile sunt interesate sa promoveze modalitatile de gestionare ale finantelor proprii care se pliaza cel mai bine serviciilor pe care le furnizeaza ele.

Exemple (ipotetice)

  1. Poti sa-ti construiesti o casa luand un credit imobiliar (de acord). Noi avem produsul x (promovare partizana: exista si alte modalitati prin care sa-ti construiesti casa decat a lua un credit garantat cu imobilul respectiv. De exemplu  sa faci bani din propria firma sau din investitii, pana cand ai bani sa-ti construiesti casa- cum am facut eu. Toate aceste „alte posibilitati” sunt lasate deoparte de banca, pentru ca ea este interesata sa-si promoveze propriul produs.
  2. E bine sa investesti (de acord). Foloseste fondul de investitii de la banca noastra (promovare partizana, pentru ca elevul ar putea sa creada ca nu exista alte modalitati de investitie decat produsele bancare de gen X- lasand la o parte prezentarea informatiei legate de investitiile la bursa printr-un broker, de investitiile in metale pretioase, de investitiile imobiliare, etc.)

Sunt sigur ca ati prins ideea. Daca am permite continuarea prezentei in scolile din Romania, a unor produse de educatie-promovare lansate de banci, cum se face acum, urmatorul pas logic pentru banci ar fi sa promoveze manuale de finante personale, in  care sa fie trecute cu vederea exact informatiile alternative, legate de finantele personale, care ar fi „solutia concurenta” la produsele lor.

Aici este o problema majora in lumea de azi. Bancile, prin capacitatile lor financiare, au bugete generoase de reclama si promovare, care plaseaza consumul pe credit ca o alternativa dorita, moderna si eficienta in ati rezolva problemele pe care le ai (casa, masina, obiecte de consum). Clasa de mijloc din ziua de azi (in marea ei majoritate) nici nu concepe altfel modul in care isi rezolva aceste probleme. Ajungem intr-o situatie ca cea de acum, in care tocmai creditul acrodat excesiv, catre sectoare ale populatiei care nu isi pot permite, produce probleme majore ale functionarii sistemului financiar mondial. Sa nu uitam ca criza actuala a fost declansata de asa numitele credite imobiliare sub-prime, acorda in SUA, credite catre persoane nu si le puteau permite.

Revenind la situatia noastra din tara, nu pot sa nu observ aceasta tendinta a bancilor se a se implica agresiv in educatia financiara. Acest lucru reprezinta pentru mine un semnal de alarma, o tendinta care poate duce la situatia in care, datorita puteri financiare pe care o au, bancile sa aiba un cuvant greu de spun in modul in care se face educatia financiara in scoli, prezentand acele moduri de gestionare ale finantelor personale care indreapta oamenii, inevitabil, spre produsele bancare.

Bancile au rolul lor esential in economia de azi, dar este bine sa se inteleaga:

  • incepand de la mic: nu e nevoie sa iei bunuri de consum pe credit , acum, cu ajutorul unui credit. Economiseste cateva luni, plateste cu banii jos si vei avea produsul mai ieftin
  • chiar si bunurile de consum scumpe (imobiliare, automobile) se pot cumpara cu banii jos, daca gasesti metode eficiente de a face bani multi (deschide o firma, investeste)
  • economisirea la banca nu este singura modalitate de a te proteja de inflatie; exista o multime de vehicole aditionale, cum sunt cumpararea de titluri de stat, care sunt extrem de sigure

Banca ramane un organism important pentru lumea de azi:

  • creditele pentru deschiderea sau sustinerea unei afaceri sunt extrem de importante si sunt exact opusul creditelor de consum
  • prin banci se fac operatiuni de transfer care sunt extrem de necesare in economia de astazi
  • banca ramane una din institutiile cele mai sigure prin care sa-ti economisesti banii (desi aceasta afirmatie este discutabila, mai ales in ziua de azi)

Cu alte cuvinte, departe de a nega cateva roluri pozitive pe care le au bancile, trebuie sa spun ca ele nu ar trebui sa faca educatie financiara in scoli, decat cel mult ca sponsor al unor materiale educationale in care sa nu fie prezente in nici un fel ofertele lor comerciale. Despre acest element voi vorbi in articolul viitor.

Standard