In atentia mea

Yahoo sau FeedBurner te lucreaza pe la spate?

, 10 comentarii

Cuprinsul seriei Adware - reclama nesolicitata

  1. Yahoo sau FeedBurner te lucreaza pe la spate?
  2. Ce-a fost de fapt… si cum am rezolvat problema
  3. Poate chiar am o problema… va rog sa ma ajutati

Acum o luna, cind imi configuram serviciu de RSS, mi-am pus in myYahoo feed-ul de la Milionarul Mioritic. Am vrut sa verific modul vizual in care se reflecta setarile mele de la FeedBurner, serviciul care centralizeaza RSS-ul meu.

Ieri, accesind blogul de la myYahoo, am observat ca browserul meu (sint fan Firefox) imi blocheaza un pop-up window si zice ca Milionarul Mioritic vrea sa deschida aceasta fereastra. „Na”, am zis, „ma ataca virusii imperialisti!” Am instruit browserul sa permita deschiderea de ferestre si a aparut… un site de anunturi matrimoniale. Am inceput sa fac verificari.

Am deschis blogul direct. Nici un pop-up. L-am deschis din nou de la Yahoo: alt pop-up cu reclama. Pina la urma am vazut ca link-ul de la care se deschide blogul si ulterior pop-up-ul este generat de FeedBurner, dar din interiorul ferestrei ce apartine de myYahoo.

M-am suparat. Pina acum nu au folosit aceasta metoda sau nu am observat-o eu. Ce ma deranjeaza este ca eu personal nu primesc nici un cent din aceasta reclama, introdusa pe usa din dos de FeedBurner. E adevarat, serviciul sau de RSS si livrare prin email a continutului este foarte bun, dar modul in care a ales sa-si disemineze reclamele a devenit, pentru mine, cam prea intruziv.

Va rog sa-mi spuneti parerea voastra despre aceasta situatie, daca va deranjeaza reclama care face pop-up. De asemenea, cei care mai au bloguri sa-mi spuneti daca ati observat ceva similar si ce intentionati sa faceti in legatura cu acest lucru.

Standard
In atentia mea

Solutia mea la continutul duplicat din blog

, , , 4 comentarii

Cuprinsul seriei Continutul duplicat pe blog si Google

  1. De ce nu ma deranjeaza double content penalty
  2. Solutia mea la continutul duplicat din blog

robots.txt

„… nu strica daca nu irosesti trafic :)"
Tudor Mateescu, expert SEO

Am scris intr-un articol anterior parerea mea despre continutul duplicat. Am invitat cititorii sa comenteze, sa-mi sugereze moduri de abordare a problemei. Dintre cei care au raspuns, cel mai informat pe subiect a fost Tudor Mateescu, expert in SEO (optimizarea site-urilor web pentru motoarele de cautare). Am inceput un dialog prin email, in care mi-a sugerat variante de rezolvare si resurse pe internet care trateaza subiectul.

Acum citeva zile am citit un articol al lui Jeremy Shoemaker pe aceasta tema. El propunea folosirea unui fisier robots.txt, care este situat in radacina site-ului web. Robotii (de la Google si nu numai) citesc instructiunile din acest fisier inainte de indexarea site-ului . Acolo poti sa treci fisiere sau sectiuni intregi din blogul tau, care nu vrei sa fie indexate.

Citeste continuarea articolului

Standard
In atentia mea

Citi bani se pot face din blogging – blogul de limba romana sau (for now) no man’s land

, , , , , , , 44 comentarii

Cuprinsul seriei Bani din blogging

  1. Citi bani se pot face din blogging – blogul de limba engleza
  2. Citi bani se pot face din blogging – blogul de limba romana sau (for now) no man’s land

Simt cum intru pe teren minat…

Cind am inceput cercetarea pentru acest articol nu am crezut ca intre anumiti bloggeri din Romania exista atita inversunare, injuraturi, amenintari reciproce si comportament de mahala, cind vine vorba de notorietate si de bani din blogging. Eram pe punctul de a renunta.

Deoarece subiectul merita tratat, am schimbat abordarea: in acest articol nu voi da nume sau adrese de web. O sa fac referiri numai la continutul blogului, abonati RSS, trafic si modalitati de monetizare. De asemenea, aceasta analiza trebuie privita mai mult ca un exercitiu de psihologie socio-economica, pentru ca orice statistica sau fotografie (ce contine cecuri incasate de la Google sau alte firme de publicitate) se poate truca. Din punctul meu de vedere, multe din cifrele pe care le afiseaza bloggerii din Romania sint discutabile.

Voi da exemple din bloguri care se incadreaza in trei categorii de cistiguri declarate.

SUB 100 US$/luna

Cele mai multe bloguri apartin acestui segment. Am vrut sa nu analizez aceasta categorie de venit, dar mi-am spus ca multi wannabe (pro)bloggeri citesc articolul si poate invata ceva.

Cei care cistiga sub 100 US$ au continut variat, de la blog personal la blog de nisa (cum faci bani pe net, gadgeturi, etc). Majoritatea blogurilor arata aproximativ la fel: platforma cu tema din oferta standard, eventual putin schimbata, AdSense (serviciu de reclama text de la Google) peste tot, continut mai mult sau (de obicei mai putin) original.

Apropo de originalitate: e greu sa scrii intr-un fel diferit de altii. Din pacate, stiu citeva bloguri care au un ton aparte, au cititori destui dar nu isi monetizeaza blogul.

Cea mai intilnita greseala la blogurile <100US$ (in afara de lipsa unui continut original) este reclama plasata de la lansarea on-line. Te uiti pe feedburner counter (contor cu numarul de abonati) sau pe trafic stats (statistici cu numarul de vizitatori): cifrele sint subtirele, dar pagina e sufocata de reclame.

Acest tip de blog e prea verde pentru a suporta reclame. Este ca si cum ai cere unui pusti de 11 ani sa care saci de ciment in port. Nu poate. Daca incearca, isi va rupe spatele.

Lasati blogul sa creasca, sa cistige notorietate, sa aibe un nume. Lucrati la continut, fiti originali. Cind comentariile curg girla, cind statisticile se inrosesc sub presiunea vizitatorilor, atunci e momentul sa puneti reclame.

100-1000US$

Aici am sa analizez un caz concret:

  • tipul blogului: personal (comentarii cu iz sarcastic), articole pe teme de how-to-blog
  • statistici: 2683 vitatori unici pe saptamina (sursa trafic.ro), 400+ abonati prin feedburner
  • alte detalii: design curat, functionalitate buna, detinatorul blogului are prezenta extensiva pe retelele sociale (hi5, MySpace, etc.), este moderator la o sectiune a unui forum de blogging
  • sursa veniturilor: adsense, bannere, articole platite, review platit
  • venit declarat in urma cu citeva luni: 500+ US$

Dintre toate blogurile pe care le-am analizat, acesta este pe departe cel mai credibil. Incepind cu suma declarata si terminind cu trafic versus suma declarata.

Nu m-a deranjat in mod deosebit pozitionarea si cantitatea reclamei. Trebuie sa respecti decizia fiecaruia de a scoate bani din blog.

Aici ar trebui sa deschid o scurta paranteza. Cu cit continutul blogului e mai original, mai dens si pe o nisa cu cautare mai mare, cu atit poate suporta mai multa reclama. Un blogger de succes spunea ca nu il deranjeaza faptul ca blogul lui e plin de reclame, pentru ca e constient de valoarea articolelor sale si stie ca un cititor interesat va face slalom printre ele. In plus, cei care iti citesc blogul zi de zi au mai putin tendinta sa dea click pe reclamele, in afara cazului in care faci un review pozitiv la un produs de care sint interesati.

Peste 1000US$

Lucrurile devin mai interesante si mai greu de verificat.

Am reusit sa selectez trei tipuri de bloguri care se incadreaza in acest tipar financiar:

  1. bloggeri cu vechime de peste trei ani, de notorietate, cunoscuti in blogosfera, peste 1000 abonati RSS, peste 10.000 vizitatori unici pe saptamina; facind o extrapolare, cu pornire de la datele credibile prezente pe net, incasarile acestora ar trebui sa salte cu usurinta peste cifra de 1000 US$ pe luna
  2. bloggeri „de scandal”, eu i-as numi mai degraba scandalagii; fac vilva in jurul lor, posteaza imagini cu statistici si fotografii cu cecuri incasate; declara ca se ocupa si cu alte tipuri de site-uri cunoscute pentru afluenta de vizitatori (pornografie, hack, etc.)
  3. bloggeri romani cu bloguri de limba engleza, pe subiecte tematice (de la ciocolata la dezvoltare personala- bloguri de nisa); aici lucrurile sint mai clare, declaratiile sint sustinute de statistici clare (peste 5000 abonati RSS, peste 50.000 vizitatori unici pe saptamina); declara ca se cistiga 2-3000 US$ pe luna; de obicei au mai multe bloguri.

Ultima categorie nu ar trebui incadrata in acest articol, nefiind bloguri de limba romana. Cu toate acestea, i-am inclus aici pentru ca unii autori au si bloguri in limba romana.

Chiar si la acest nivel, cei mai „tari” bloggeri romani ai momentului nu se pot compara ca trafic si cistig financiar cu omologii lor de talie medie din blogosfera de limba engleza. Nu exista, inca, un problogger roman, in adevaratul sens al cuvintului. Se poate trai din blogging, dar nu la nivelul celor din zona anglo-saxona.

Constatari personale :

  • in anumite cazuri cifra cistigului din blogging este invers proportionala cu limbajul vulgar si/sau gradul de contestare; cu cit se declara cifre mai mari cu atit persoana in cauza ar putea avea sindromul Tourette sau este atacata mai tare de altii
  • la cazurile de mai sus, cu cit cifra de cistig este mai mare cu atit apar inadvertente sesizabile la o analiza detaliata (incongruente intre numarul de vizitatori afisati de statistici si cistig, probleme tehnice legate de unele scripturi care, de exemplu afiseaza numarul vizitatorilor on-line, etc.)
  • cei care sint banuiti ca ar face bani multi (datorita numarului de bloguri, calitatii continutului, numarului de vizitator/abonati RSS) nu declara citi bani fac
  • doar blogurile cu trafic mare pot incerca alte metode de monetizare decit clasicele AdSense si bannere
  • bloguri cu acelasi numar de vizitatori si/sau cu acelasi numar de abonati prin RSS declara cistiguri diferite; e foarte important si cum monetizezi blogul, nu doar numarul de vizitatori
  • sumele peste 3000 US$/luna se obtin (deocamdata) numai din bloguri de limba engleza; blogul „pur” de limba romana cu greu poate ajunge la aceasta cifra

Toate aceste constatari ma determina sa cred ca blogosfera romaneasca pluteste intr-o „dulce” copilarie, macinata de sindromul no man’s land, cind peisajul este colorat de existenta mai multor grupuri heterogene. Nu se incheaga nimic, nu exista profesionalism, pentru cititorul de bloguri nu exista posibilitate de alegere (sa poti citi zeci de bloguri pe aceiasi tema).

Mai avem mult pina departe…

Standard
In atentia mea

Citi bani se pot face din blogging – blogul de limba engleza

, , 15 comentarii

Cuprinsul seriei Bani din blogging

  1. Citi bani se pot face din blogging – blogul de limba engleza
  2. Citi bani se pot face din blogging – blogul de limba romana sau (for now) no man’s land

Moda blogului este in plin avint. Lumea se apuca de blogging pentru ca e trendy. Ar mai fi un motiv, pe care putini il declara dar multi il spera: au auzit ca se pot face bani din asa ceva, cica usor. Vor sa incerce si ei.

Cind am inceput sa ma documentez pentru acest articol, m-am concentrat pe resursele usor de gasit: cele de limba engleza. Desi ai putea crede ca „vesticii” (termen general, mai bine spuneam cei-din-tarile-dezvoltate-de-limba-engleza) sint mai slobozi la gura, nu e chiar asa. Unii intr-adevar flutura cecuri de la Google pe la nasul novicilor, aratind cit au cistigat dintr-un foc, mai fac aluzii procentuale la sursele de venit, dar nimeni, absolut nimeni nu si-a publicat declaratia de venit anuala. Mi se pare normal.

Cu romanii e mai greu. Cei care fac bani nu spun, iar cei care spun nu sint credibili (sau distorsioneaza, nu precizeaza in cit timp au facut banii respectivi). Nu degeaba e vorba din popor: cutzu care latra nu musca.

Sapind tot mai adinc in solul netului, mi-am dat seama ca problema se imparte clar in doua segmente: noi si ei. Adica blogul de limba romana (ce pretentios suna!) si blogul de limba engleza. Atentie, de limba engleza. Sint o groaza de stranieri care scriu in engleza, inclusiv romani.

Plecind de la aceasta concluzie, m-am gindit ca ar fi bine sa impart articolul in doua parti. Tocmai cititi partea despre blogurile in limba engleza. V-am aburit destul, sa trecem la treaba.

SHOW ME THE MONEY

Acesta este primul lucru pe care il zice romanul. Prost obicei. Ce va intereseaza cit cistig? raspunde bloggerul de limba engleza.
Cistig destul!

Am luat la analizat segmentul de mijloc, pentru a nu fi acuzat ca ma ocup de virfuri (dom’le, noi nu sintem genii!) sau de marea masa a bloggerilor care abordeaza problema „dupa ureche” (dar nu sintem nici talpa blogului!).

Culmea, dintre ei sint destui care ridica perdeluta si iti sugereaza cam cit se cistiga din blogging. Ca sa-i incadrez cumva, va spun ca au intre 15.000 si 40.000 de abonati prin RSS si au in jur de cinci sute de mii – un milion de pagini accesate pe luna.

Natural, printre ei se afla preferatii mei.

Steve Pavlina, care are un blog de dezvoltare personala, a aruncat de-a lungul timpului cifre peste bord, sugerind ca la 6 luni de la inceperea blogului, in aprilie 2005 facea 4.12 dolari pe zi iar acum mai bine de un an (29 octombrie 2006) cifra lui zilnica se ridica la 1000 de parai. De atunci n-a mai spus nimic, doar ca i se pare ca blogul lui e undermonetized, adica poate scoate mai mult. Dar nu se streseaza. Probabil ii ajunge.

Unul dintre cei mai cunoscuti experti in blogging, Darren Rowse, australian de obirsie, detine o retea de bloguri, dintre care cele mai importante sint Problogger si Digital Photography School. Tind sa-l cred cind declara ca face din blogging o suma de sase cifre (cistig pe an), deoarece cele doua bloguri amintite au in clipa de fata in jur de 40000 de abonati fiecare si intre 13 si 20 de mii de vizitatori unici pe zi.

Un alt favorit de-al meu, Jeremy Shoemaker, de la Shoemoney, are printre imaginile din blogul sau o fotografie cu un cec de 133000 US$, primit de la Google in 2005. Si el are o retea de bloguri si este implicat in alte proiecte. Abonati: peste 14000.

Daca scurmi destul de adinc, aproape fiecare blogger are o anumita referire despre cit cistiga. Poti face calcule si indirect. Nu are importanta cifra exacta, ci ordinul de marime. Din acest punct de vedere, bloggerii de succes din strainatate, in special in bloguri de limba engleza, cistiga peste 10.000 de dolari SUA pe luna.

Cit le-a trebuit pina au ajuns acolo? Cit muncesc pe zi? Banii vin dintr-o sursa sau din mai multe? Sint intrebari care merita puse.

  • din ce spun bloggerii, iti trebuie cel putin doi ani sa ajungi la un asemenea nivel de cistig
  • e vorba de multa munca; pentru a ajunge sa cistigi atitia bani, nu sint suficiente patru ore pe zi; trebuie sa te ocupi de management, marketing, contabilitate si in plus trebuie sa scrii continut!
  • cei care au cifre de afaceri de sute de mii de dolari pe an, cu mici exceptii, au cel putin doua bloguri; multi dintre ei sint implicati in alte proiecte (retele de bloguri, servicii de consultanta in blogging)
  • la acest nivel de venit trebuie sa-ti pui la punct si aspectul financiar-contabil; trebuie sa fii (in traducere pentru sistemul fiscal roman) sau persoana fizica autorizata sau SRL

Una peste alta, este o profesiune. Nu poti fi un blogger de succes, ca in exemplele de mai sus fiind student si muncind doar doua ore pe zi. Cine iti spune asta minte.

Cam asa stau lucrurile la blogurile de limba engleza. Despre romani, numai de bine. In articolul urmator.

Standard
In atentia mea

Noi functionalitati la Milionarul Mioritic

, , , 5 comentarii

Cuprinsul seriei WordPress: de la hosting gratuit la hosting platit

  1. Milionarul Mioritic se muta pe alt server
  2. Milionarul Mioritic pe hosting platit
  3. Noi functionalitati la Milionarul Mioritic
  4. Lista de bunatati pe blog
  5. Lucrurile noi trebuie reparate des

Unul din motivele care au cintarit enorm in decizia mea de a trece blogul de la wordpress.com pe hosting platit a fost libertatea de exprimare. La wordpress (hosting gratuit) nu te lasa sa introduci plugin-uri care contin cod de programare. Cele mai interesante plugin-uri sint scrise in javascript si php si necesita inserare de cod in post sau in widget – imi cer scuze celor care nu se pricep la programare dar cititi mai departe, m-am oprit din aberatii 🙂

Desi nu am introdus toate plugin-urile dorite, sint citeva pe care vreau sa le propun atentiei voastre. Ele sint legate de libertatea cititorului de a face ceva legat de articolul pe care tocmai l-a citit.

  • comenteaza acest post – nu e propriu zis un plugin, ci o transformare a codului pe care am facut-o eu; imediat dupa post, daca nu sint comentarii, apare textul „Comenteaza acest post” iar daca sint comentarii se specifica numarul acestora
  • recomanda acest post (prin email) – daca apesi acest link, ajungi la o pagina care are un formular; prin completarea formularului poti sa trimiti unui prieten recomandarea de a citi acest post; trebuie sa completezi numele si adresa persoanei careia ii trimiti recomandarea precum si citeva rinduri adresate acesteia
  • printeaza acest post – citeodata ai nevoie de un articol tiparit pe hirtie; apasind acest link ajungi la o pagina la care textul este prezent in format numai bun pentru imprimanta, fara imagini si fara coloana din dreapta, doar articolul
  • aboneaza-te prin RSS – te poti abona prin RSS cu acest link, care te duce la feedburner, unde poti alege modul de abonare; cred ca voi face o sectiune explicativa despre RSS, pentru ca am observat cititori care nu stiu avantajele acestui serviciu
  • aboneaza-te prin email – acest serviciu este foarte popular, mai mult de 60% din abonatii mei au optat pentru email; facilitatea este furnizata tot de feedburner, este usor de folosit si practica

Lucrez in continuare la suprize, le voi prezenta cind apar.

Lectura placuta!

Standard