Investitii la bursa

Investitor sau speculant. Ce ti se potriveste?

, , 6 comentarii

Metodele de a investi la bursa sint descurajant de multe. Nu numai ca exista actiuni, derivate (options, futures, options on futures), obligatiuni, certificate de trezorerie, burse de marfuri, de valute, derivate ale acestora si inca multe alte intrumente de tranzactionare, dar pentru fiecare dintre ele sint mii si mii de modalitati de investitie descrise in literatura de specializate si alte milioane inca nedescoperite.

Cu toata aceasta diversitate dezarmanta, exista doua tipuri mari de participanti in trading (pentru ca bursa este doar un aspect al tradingului).

Reprezentantii lor sint investitorul si speculantul. Clasificarea se aplica mai mult instrumentelor strict financiare, mai putin celor legate de bursele de marfuri.

Investitorul

Este cel care aloca bani in instrumente financiare, indiferent care sint ele, pe un termen mediu sau lung. De obicei cumpara actiuni ale unei firme, cind aceasta este la inceput, sau chiar imediat dupa oferta publica initiala (listarea la bursa), in ideea ca firma are un mare potential de crestere.

Investitorul trebuie sa aiba solide cunostinte de economie, contabilitate, managment in general, cunostinte despre mecanismele bursiere de tranzactionare si despre legile care le guverneaza. Trebuie analizate o multime de date, de la situatia economica mondiala, cea nationala (a tarii unde activeaza firma), a sectorului de activitate al firmei, apoi datele contabile publice oferita de firma, situatia ei economica, stirile legate de evolutia in afaceri.

In afara de cunostinte iti trebuie experienta. Personal, acest gen de analiza ma depaseste, deoarece nu am educatia de specialitate necesara si nici disponibilitatea intelectuala pentru asa ceva. Dar sint persoane deosebit de pertinente in acest domeniu, si nu il voi aminti decit pe Warren Buffet, cel care la un moment dat (inainte de a dona o mare parte din averea sa) se situa pe locul doi in lista celor mai bogati oameni din lume.

Speculantul

In limba românã, termenul de speculant este pur peiorativ. Este sinonim cu bisnitar, smecher, profitor.

In realitate cuvintul provine din speculum, care in latina inseamna ochelar.

A fi speculant presupune a privi un lucru din lumea inconjuratoare cu niste ochelari, pentru a-l vedea mai bine. Acesti ochelari nu se gasesc de vinzare. Ei sint capacitatea noastra, a fiecaruia, de analiza mentala. Ea este data de cunostintele intr-un domeniu, de capacitatea de a vedea detaliile si de a trage anumite concluzii. Experienta joaca un rol important.

In lumea vestica, a fi speculant este un titlu de glorie. Este privit ca un specialist intr-un anumit domeniu, de obicei financiar, capabil sa vada lucruri pe care marea majoritate a oamenilor nu le vad, sa sesizeze oportunitati , sa gaseasca pirghiile necesare si sa actioneze, in asa fel incit sa obtina un profit. Iar profitul nu apare prin ingenunchierea adversarilor, ci prin sesizarea directiei in care se deplaseaza piata (cerea si oferta).

Investitorul nu este atasat in nici un fel de firma a carei actiuni le cumpara, sau de tara in a carui bonuri de tezaur sau valuta investeste . El cumpara pe termen scurt, cu un singur scop, acela de a scoate profit. Pentru el nu e important daca piata urca sau coboara. De obicei prefera scaderile, pentru ca se pot face mai multi bani intr-o perioada mai scurta de timp. Piata panicheaza si are loc o prabusire, un eveniment fulgerator, in care se pierd si se fac bani multi.

Daca vrei, speculantul este un luptator de gherila. El analizeaza adversarul (piata), care este mult mai puternic decit el. Cind gaseste un punct vulnerabil, actioneaza si smulge pietei un profit.

Eu ma consider un speculant. De fiecare data cind analizez cererea si oferta, incerc sa vad acele lucruri care scapa majoritatii, sa identific directia in care se deplaseaza trenul si sa urc in vagon, inainte ca acesta sa prinda viteza. Este un joc captivant, a carui miza este cistigul sau pierderea. E pasiunea vinatorii, este bucuria punctului ochit cu dibacie sau acceptarea cu seninatate a esecului.

In general, a fi investitor inseamna analiza si rabdare. A fi speculant inseamna perspicacitate, viteza, hotarire, determinare.

Inainte de a decide ce vrei sa fii, trebuie sa te uiti cu atentie in sufletul tau si sa gasesti raspunsul: esti un contemplativ sau un activ? Iti place viteza sau mersul la pas? Vrei cistiguri rapide (dublate pe riscuri pe masura) sau cistiguri care cresc in ani, cu risc minim?

Sint intrebari grele, la care raspunsurile nu vin usor. Pentru ca in noi salasluieste cite putin din fiecare.

  • Daca vizitezi pentru prima data Milionarul Mioritic, poate doresti sa stii mai multe despre acest blog.
  • In cazul in care iti place, iti recomand sa te abonezi prin RSS sau prin email.
  • Daca esti foarte ocupat, descarca un ebook pe care sa-l citesti mai tirziu.
  • Parerile tale sint importante. Lasa un comentariu sau trimite un email.

Iti multumesc pentru vizita!


Milionarul Mioritic este deschis la colaborari!

Daca ai un blog despre sau obisnuiesti sa scrii pe teme de educatie financiara, trimite-mi articole. Ele vor fi publicate in blogul meu daca:
a. aduc contributii originale si se ridica la nivelul criteriilor de calitate indeplinite de articolele din Milionarul Mioritic
b. nu au mai fost publicate

Astept mesajul tau prin email.

Standard
Investitii la bursa

Software on-line gratuit pentru charts (grafice de trading)

, , , , , , , , , , , , , 21 comentarii

Cele doua mari abordari ale tradingului sint analiza fundamentala si analiza tehnica.

Analiza fundamentala studiaza datele economice, performantele, stirile legate de companii, economia tarii in cauza, viata politica, etc. cu scopul de a incerca anticiparea tendintei, de crestere sau scadere a valorii actiunilor, derivatelor, valutelor, etc.

Analiza tehnica pleaca de la premisa ca variatile valorilor de vinzare sau cumparare de-a lungul timpului contin in ele insale suficiente date care, prin analiza matematica si statistica, sa gaseasca modele comportamentale ce pot ajuta la predictia tendintei de crestere sau scadere a valorii actiunilor, derivatelor, valutelor, etc.

Eu prefer analiza tehnica deoarece permite simplificarea si automatizarea procesului de decizie in trading. Pentru a face analiza tehnica a unei perechi valutare (analiza ce se poate aplica si actiunilor, derivatelor, materiilor prime, tuturor lucrurilor care se tranzactioneaza la bursa in lume) ai nevoie de un software specializat care sa preia datele istorice sau in timp real si sa le transforme in grafice.

Pina la mijlocul anilor 1980 acest lucru era realizat de catre investitorul individual prin intermediul creionului si hirtiei milimetrice, citind cotatiile actiunilor din ziarele de specialitate. O munca mecanica din punct de vedere intelectual, a carei singure motivatii era posibilitatea de a detine un sistem matematic de analiza si predictie a preturilor viitoare.

Odata cu calculatoarele personale si accesul la internet, traim ceea ce traderii din trecut doar visau. Avem la indemina unelte extraordinar de puternice, care permit preluarea a milioane de cotatii de la bursa in mai putin de o secunda, date ce le transforma in grafice aproape instantaneu, grafice pe care se pot aplica metode matematice pe care traderul din trecut nici nu banuia ca le poate folosi, datorita complexitatii si volumului extraordinar de calcul.

In plus, daca stii unde sa cauti, toate aceste resurse le gasesti gratuit pe internet sau prin intermediul brokerului tau.

Voi prezenta trei site-uri unde gasiti grafice de cea mai buna calitate, pe care le-am folosit personal de-a lungul timpului si care m-au ajutat sa fac bani la bursa.

STOCKCHARTS

http://www.stockcharts.com

Site auto-definit drept Simplu spus, cele mai bune grafice financiare de pe Web , are citeva distinctii de valoare (titlul „Cel mai bun site de analiza tehnica din 2002 pina in 2007” si „Cel mai bun de pe Web” acordat de revista Forbes pe anul 2003).

Este unul din primele site-uri folosite de mine, a carui valoare o recunosc si astazi. Chart-urile sale sint generate sub forma de pagini web cu imagine. Se pot modifica folosind variabilele din josul imaginii unde pot fi configurate atributele cotatiilor, graficele suprapuse peste cotatii si indicatorii tehnici de sub cotatii.

Sint disponibile peste zece tipuri de grafice si unelte de analiza, eu va recomand Sharp Charts, care folosesc candele (luminari) japoneze si indicatorii uzuali.

Datele disponibile sint Intraday (din ziua respectiva) intirziate (+15 minute) si istorice.

Avantaje: gratuit, simplu de folosit, recomandate incepatorului
Dezavantaje: optiuni limitate ale parametrilor si a numarului de indicatori, optiuni limitate de analiza mouse-on (folosind mouse-ul direct pe chart pentru a primi informatii instantaneu), nu se pot deschide mai multe ferestre simultan.

PROPHET

http://www.prophet.net
Dintre variantele multiple de chart-uri va recomand Java Charts, foarte versatile, cu o multitudine de indicatori usor de modificat din parametrii, cu posibilitatea de a salva Template-uri (daca va inregistrati) . Pe linga varianta gratuita sint disponibile variante platite cu date in timp real (real-time) si pachete de analize optionale.

Datele disponibile sint Intraday (din ziua respectiva) intirziate (+15 minute) si istorice gratuit, intraday cu plata.

Avantaje: versatilitatea , gratuit
Dezavantaje: nu se pot defini indicatori dupa formule proprii

PRO REAL TIME

http://www.prorealtime.com

Unul dintre cele mai configurabile, daca nu cel mai bun sistem de grafice disponibile printr-o platforma web, foloseste java producind grafice foarte precise, care pot fi marite la dimensiunea ecranului. Pot fi modificate in variante nenumarate, pot fi introduse formule proprii, pot fi programate scripturi prin care sa se analizeze anumite strategii. Tehnologie mouse-on cu multiple date suplimentare furnizate intr-o fereastra separata, se pot deschide chart-uri multiple.

Datele disponibile gratuit sint numai la sfirsitul zilei (End Of Day). Pentru intraday se plateste, taxe variabile in functie de provenienta datelor, pe planuri tarifare complexe.

Avantaje: calitate si complexitate pentru investitorii sofisticati, variante simplificate pentru cei incepatori
Dezavantaje: date intraday disponibile cu plata.

La sfirsit dar nu in ultimul rind va voi prezenta pachetul de analiza grafica pe care il folosesc eu la ora actuala:

IB CHARTS

http://www.ibcharts.com

Este un pachet deosebit de complex, cu functiuni similare cu Pro Real Time, in afara de functiile programabile. Calitatea graficelor este deosebita. Va recomand sa-l downloadati rapid de la http://ibcharts.com/download.php, alegind varianta 3.3 BETA

Dezvoltarea proiectului a fost abandonata iar dezvoltatorul nu mai raspunde la email-uri. Pacat, era un program de mare viitor. Si e ABSOLUT GRATUIT.

Dupa cum ii spune numele, IBCharts este destinat celor care au un abonament la brokerul Interactive Brokers, unde am si eu un cont. Este unul dintre cei mai buni, daca nu cel mai bun discount broker. Pachetul de grafica foloseste datele de la Interactive Brokers (IB), care sint furnizate gratuit clientilor IB. Date de la o multitudine de piete, incepind cu cele americane si terminind cu cele europene si asiatice. Un deliciu!

Daca sinteti incepator, va recomand sa abordati site-urile in ordinea in care le-am recenzat. In cazul in care sinteti hotarit sa va faceti un cont la IB, incepeti cu Stockcharts si continuati cu IBCharts.

Dar inainte de grafice, trebuie sa va familiarizati cu teoria.

  • Daca vizitezi pentru prima data Milionarul Mioritic, poate doresti sa stii mai multe despre acest blog.
  • In cazul in care iti place, iti recomand sa te abonezi prin RSS sau prin email.
  • Daca esti foarte ocupat, descarca un ebook pe care sa-l citesti mai tirziu.
  • Parerile tale sint importante. Lasa un comentariu sau trimite un email.

Iti multumesc pentru vizita!


Milionarul Mioritic este deschis la colaborari!

Daca ai un blog despre sau obisnuiesti sa scrii pe teme de educatie financiara, trimite-mi articole. Ele vor fi publicate in blogul meu daca:
a. aduc contributii originale si se ridica la nivelul criteriilor de calitate indeplinite de articolele din Milionarul Mioritic
b. nu au mai fost publicate

Astept mesajul tau prin email.

Standard
Investitii la bursa

Resurse bibliografice despre investitiile la bursa

, , , , , , 45 comentarii

Literatura despre trading este imensa. Au aparut sute, mii de titluri, de la carti de informare generala asupra subiectului, pina la carti de nisa, despre produse si strategii esoterice. De asemenea sint o multime de reviste, tiparite sau on-line, pentru investitorul de rind sau pentru specialisti din industria investitiilor.

Problematica tradingului pare sa nu aiba sfirsit. Cu toate acestea, cartile cu adevarat importante sint putine. Sint doar citeva titluri de referinta, care au fost copiate, interpretate, rastalmacite.

Noul venit care vrea sa se informeze are in fata o sarcina herculeana: sa gaseasca diamantele intr-un munte de zgura. Am consumat mult timp inainte de a incepe sa citesc, informindu-ma despre valoarea cartilor. Sint carti importante, care au un rol covirsitor in formarea ta ca trader.

Din pacate, cele mai multe nu sint traduse in romaneste. Ce a aparut sint colportari, adaptari si interpretari egocentrice ale specialistilor momentului. Foarte putine sint traducerile din original.

Iti recomand doar trei, sint carti cu care sa incepti, carti de informare generala, editate de Institutul Român de Valori Mobiliare:

John M. Dalton – Piata actiunilor (How The Stock Market Works), editura Hrema, 1999, IBSN 973-99573-0-7
Jacob Bernstein – Piata contractelor futures (HowThe Futures Market Works), editura Hrema, 2000, ISBN973-99573-1-5
Robert Zipf – Piata obligatiunilor (How The Bond Market Works), editura Hrema, 2000, ISBN 973-99573-2-3

O lectura agreabila, recreativa si informativa totodata, daca o citesti cu filtrul de rigoare, deoarece a aparut pe vremea comunistilor, in 1982 la editura Albatros este In zgomotul bursei, de un colectiv de autori care il cuprinde si pe actualul guvernator al Bancii Nationale, Mugur Isarescu, atunci un ilustru necunoscut.

Trecind la literatura de limba engleza, trebuie sa subliniez ca multe dintre cartile citite de mine sint in format electronic. Sint mai ieftine decit cele tiparite pe hirtie si mult mai usor de obtinut, prin internet, platind cu carte de credit sau de debit. Unele carti sint disponibile numai in format electronic, altele gratuit facind parte din pachete de strategii de trading vindute on-line. Pentru a gasi cartea, cauti pe Google si vei gasi variantele sale si locul de unde poti sa cumperi.

Voi da titlul si autorul, raminind la latitudinea ta sa alegi formatul.
Fiecare din cartile de mai jos reprezinta valori de baza ale educatiei traderului.

Steven B. Achelis – Technical Analysis from A to Z
Mark McRae – Trading for Beginners
Mark McRae – Introduction to Forex
John J. Murphy – Technical Analysis of the Financial Markets
Alan S. Farley – The Master Swing Trader
Mark Douglas – The Disciplined Trader
Mark Douglas – Trading in the Zone
Edvine Lafevre – Reminiscences of a Stock Operator
Jack D. Schwager – Stock Market Wizards : Interviews With America’s Top Stock Traders
Steve Nison – The Japanese Candlestick Charting Techniques
Dirk du Toit- Bird Watching in Lion Country
William F. Eng – The Day Trader’s Manual
Thomas N. Bulkowski -Encyclopedia of Charts Patterns

Lista este doar un inceput. Pe masura ce citesti, iti gasesti tehnici de trading care ti se potrivesc si vei vrea sa citesti mai mult. Internetul este plin de resurse si recomandari.

Milionarul Mioritic va avea o sectiune unde voi recenza aceste carti si altele pe aceasta tema.
Lectura placuta!

Daca vizitati pentru prima data Milionarul Mioritic, poate doriti sa stiti mai multe despre acest blog.
In cazul in care va place, va recomand sa va abonati prin RSS sau prin email.
Parerile voastre sint importante. Lasati un comentariu sau trimiteti un email.
Va multumesc pentru vizita!
Standard
Investitii la bursa

Investitiile la bursa: pro si contra

, , , , , , , , , , , , , , 10 comentarii

Desi in ziua de azi, odata cu computerele si accesul la internet, poti deveni foarte usor investitor la bursa, ca sa supravietuiesti la bursa este mult mai greu. Statistic vorbind, doar 10% din cei care investesc in acest sector reusesc sa obtina profit. Din punctul meu de vedere, este cea mai solicitanta si grea activitate pe care am facut-o in viata mea. Si nu sint un individ care sta in fotoliu si se uita la televizor.

Din pacate, lucrurile astea rareori sint spuse. Cel care doreste „sa intre pe bursa” este asaltat de un marketing agresiv, prin diverse canale media, dar mai ales prin internet. Imaginea traderului este una de rock-star, care face bani multi intr-un mod agreabil si usor. Se pune accent pe latura sclipitoare a trading-ului, lasind la o parte capcanele sale mortale. Acest model de prezentare se numeste minciuna prin omisiune.

Nu vreau sa sperii pe nimeni. Doresc sa fii bine informat inainte de a lua decizia de a deveni trader. Parerile Pro si Contra din acest articol te ajuta sa-ti faci o idee.

PRO

-poti incepe cu putin bani (se poate deschide un cont la un broker de Forex cu 200-500 US$)
-tehnicile propriu-zise de trading pot fi invatate foarte usor. Sint o multime de metode pe net, gratuite sau platite
-acces prin internet la instrumente deosebit de puternice de analiza si reprezentare grafica, multe gratuite
-unele metode de trading sint deosebit de blinde cu timpul tau, necesitind doar cel mult 30 de minute pe zi
– posibilitatile de profit sint, teoretic, nelimitate; se pot obtine obscen de multi bani din trading; deoarece 10% din traderi castiga ce pierde restul de 90%, va faceti o idee…
-poti face trading de oriunde in lume, daca ai un laptop si acces la internet.

Tentant, nu?
Sa vedem urmatoarea sectiune…

CONTRA
-riscul de a pierde bani in trading este enorm; la inceputul activitatii mele am pierdut 25% din cont in doua zile si mi-au trebuit multe luni bune ca sa recuperez pierderea
-una este sa aplici un set de reguli pentru a face trading, alta e sa intelegi ce se intimpla; ca sa poti face o analiza cit de cit competenta, trebuie sa citesti mii de pagini de carti de trading si sa analizezi grafice timp de cel putin doi ani de zile
-mai greu decit aspectul intelectual este cel emotional; iti trebuie un autocontrol extraordinar sa nu „iesi” dintr-un trade care, pentru o perioada de timp, este in pierdere, inainte de a intra in profit
-trebuie sa ai o atitudine de respect si umilinta fata de piata; puterea bursei este enorma; daca n-o respecti, se razbuna crunt pe tine
-bursa nu tine cont de succesul tau de pina atunci in viata; un trader de succes trebuie sa aiba un alt set de calitati intelectuale si emotionale fata de un profesionist de succes

Ca sa fac o analogie, bursa este ca si alpinismul: riscuri mari (dar care pot fi tinute sub control prin cunostinte teoretice si experienta) si satisfactii pe masura, inaccesibile celor care nu practica acest gen de activitate.

Cum ti se pare?

Daca vizitati pentru prima data Milionarul Mioritic, poate doriti sa stiti mai multe despre acest blog.
In cazul in care va place, va recomand sa va abonati prin RSS sau prin email.
Parerile voastre sint importante. Lasati un comentariu sau trimiteti un email.
Va multumesc pentru vizita!
Standard