Carti, filme si evenimente

Documentar: Imperiul banilor de hirtie

, Lasa un comentariu

fiatemp

Titlul original: Fiat Empire
Titlu: Imperiul banilor de hirtie
Data lansarii: 2007

Scenariul si Regia:James Jaeger
Producator: William L. Van Allen , J

Vizionare gratuita: Google
Durata: 59 minute (versiunea gratuita)

Web: http://www.fiatempire.com/

Fiat money este un termen care defineste bancnotele acceptate de stat ca fiind modalitate de plata desi nu sint sustinute ca valoare in metal pretios (de obicei in aur).  Acest gen de bani sint emisi de bancile centrale. De aici apare o discutie interesanta, pentru ca organismul financiar care are functie de banca centrala in SUA, Federal Reserve (rezervele federale sau FED) este un conglomerat care are in spate corporatii private.

Filmul abordeaza crearea FED din perspectiva istorica. In documentar apar experti care definesc FED ca fiind, in esenta,  un cartel bancar, adica un grup de corporatii private din domeniul bancar, cu scopul de a limita competitia, de a-si proteja profiturile si de a se asigura ca nou venitii in domeniul financiar bancar nu vor atenta la aceasta pozitie pe care o are cartelul.

Desigur, FED a aparut ca un hibrid intre stat si corporatiile bancare, cu scopul de a furniza guvernului modalitatea de a obtine fonduri cind si cite are nevoie. Documentarul descrie aceasta motivatie si realizarea implementarii ei.

Documentarul pune mai multe intrebari incomode:

  • de ce nu se vorbeste public despre structura de cartel bancar in care e organizat FED
  • de ce fiecare dintre bancile care constituie FED sint banci a caror structura de actionariat este format din corporatii private (multe nementionate!) deci nu apartine institutiilor statului american

S-ar putea sa credeti ca pe noi, ca cetateni ai Romaniei, nu ar trebui sa ne preocupe aceste probleme pe care le au americanii. Din pacate nu e asa, pentru ca:
-dolarul american reprezinta (inca) moneda de rezerva a majoritatii bancilor nationale din lume
-dolarul american este moneda de cotatie a petrolului
Acestea nu sint decit doua modalitati in care dolarul american detine suprematia in economia mondiala de azi.

Ca atare, cei care detin controlul asupra dolarului american (FED), prin intermediul mecanismelor financiare pe care le au la indemina, detin controlul asupra tuturor fatetelor activitatii economice influentate de dolarul american.

Dintr-odata aceasta problema, aparent strict americana, devine o problema mondiala si, ca atare, o problema care ne priveste pe toti.

A cunoaste aceste aspecte este deosebit de important pentru cultura financiara a fiecaruia dintre noi si ne permite sa intelegem procesele care duc la erodarea avutiei pe care o producem noi, cetatenii, prin munca cinstita, erodare care se realizeaza in principal prin inflatie.

Va recomand acest film care este o completare binevenita la cartea pe care o scrie Robert Kiyosaki si care este disponibila gratuit pe internet, Conspiratia celor bogati.

Standard
Finante personale

Dispozitive care fura datele de pe carduri si codurile PIN

, , Lasa un comentariu

Ingeniozitatea hotilor nu are limite.

Odata cu aparitia ATM-urilor (bancomatelor) si a cardurilor de toate felurile, chiar daca producatorii de carduri au luat masuri pentru securizarea acestora (prin introducerea codurilor PIN), au fost imaginate de catre hoti proceduri pentru a citi datele de pe cardurile magnetice si de a afla codurile PIN.

Aceste activitati se impart in doua categorii:

  • copierea informatiilor de pe cardul magnetic (skimming)
  • aflarea codului PIN in momentul in care este introdus la ATM (cu ajutorul camerelor video miniaturale)

Ambele tipuri de dispozitive sint atasate de hotii de carduri pe ATM si sunt asemanatoare cu designul ATM-ului parazitat, pentru a nu trezi suspiciuni.

Iata zonele in care aceste dispozitive sint atasate la ATM:

unde

Iata cum arata un ATM inainte si dupa ce i s-a atasat un asemena dispozitiv:

1

Dispozitive de Skimming

Sint de diferite tipuri si se ataseaza in apropierea fantei prin care se introduce cardul in ATM. Sageata rosie indica dispozitivul atasat pe ATM.

2

Iata cum arata un asemenea dispozitiv desprins de pe ATM:

3

Inca o varianta de dispozitiv, atasat la ATM (indicat cu sageata rosie):

4

Uite ce contine un asemenea dispozitiv:

5

Al tip de dispozitiv, desprins de pe ATM, cu indicarea locului de unde a fost desprins:

6

Dispozitive de citire a codului PIN

La fel ca dispozitivele de Skimming, cele care citesc codul PIN sint atasate de ATM in diferite pozitii. Ele contin camere video miniaturale care transmit la distanta imagini in momentul in care detinatorul cardului formeaza codul PIN la ATM.

Mai jos apare un ATM cu un dispozitiv atasat. Il gasiti in imagine? Daca nu ar fi indicat prin sageata rosie, cu greu ai putea sa-ti dai seama ca nu face parte din ATM!

7

Iata dispozitivul detasat de ATM.

8

Uite ce contine dispozitivul:

9

Mai jos alte doua imagini cu un dispozitiv detasat si continutul acestuia:

10

11

Alte dispozitive sint disimulate sub forma unor cutii cu fluturasi publicitari. Mai jos dispozitivul atasat la ATM si inca o imagine cu el desprins, pentru a se vedea camera video:

13

14

Alte dispozitive seamana cu o tastatura, dar e vorba de o tastarua falsa plasata peste cea adevarata:

16

Cum combati aceste metode de furt?

In primul rind trebuie sa te uiti cu atentie la bancomat, pentru a vedea daca are atasate parti suspecte, pe care nu le-ai vazut pina atunci.

E preferabil sa iti scoti banii tot timpul la acelasi bancomat. Invata designul bancomatului. De fiecare data cind scoti bani de la bancomat, priveste-l cu atentie, ca sa nu aiba atasate dispozitive suspecte. Urmareste mai ales zonele din apropierea fantei de introducere a cardului si zonele de deasupra tastaturii (vezi prima imagine din articol, care arata zonele predilecte in care se monteaza aceste dispozitive).

Daca vezi asemenea dispozitive, anunta politia sau banca de care apartine bancomatul.

Precizari importante

Acest articol a  folosit ca si sursa de informatie si sursa a imaginilor un pdf produs de o firma de securitate din Australia. Am preluat acest pdf via lifehacker.com , care l-a preluat de pe consumerist.com

Puteti descarca acest pdf de aici (text in limba engleza).

Va recomand sa trimiteti adresa acestui articol prietenilor si cunoscutilor, prin email.

Standard
In atentia mea

Tineri antreprenori in vremuri de criza

, 2 comentarii

ta

La invitatia Cameliei (careia ii multumesc pentru link) am vizitat site-ul proiectului Tinerii Antreprenori, o initiativa care mi se pare foarte interesanta.

Voi analiza pe scurt acest proiect, pentru ca el pare a fi o resursa foarte buna pentru tinerii care vor sa se implice in activitatea economica.

Ce inseamna Tinerii Antreprenori

Este un proiect sustinut de JCI Bucuresti, destinat tinerilor intre 18 si 35 de ani, menit sa furnizeze o educatie bazata pe mentorat. Initiativa mi se pare deosebit de buna din acest punct de vedere, pentru ca fiecare tinar care participa in proiect va avea parte timp de 4 saptamini de un mentor, persoana cu experienta care il va indruma la locul sau de munca (al mentorului).

In prima editie de anul trecut, din 203 participanti au fost selectionati 18 candidati pentru mentorat. Se urmareste transmiterea de know how prin mentorat si training direct de la persoana la persoana (one to one).

Cine organizeaza proiectul?

JCI este acronimul de la Junior Chamber International, o organizatie care isi are originile in 1915 in SUA si care s-a lansat la nivel mondial in 1944. Ea are ca scop networking-ul si transmiterea de idei si proiecte inspre tineri pentru a ajuta comunitatile din care provin acestia.  JCI se marketeaza ca organizatie mondiala de tineri antreprenori si tineri manageri. Puteti accesa site-ul sau aici.

Informatii suplimentare

Pe site-ul proiectului Tinerii Antreprenori poti gasi urmatoarele sectiuni:

  • despre proiect
  • cui se adreseaza
  • organizatori
  • mentori
  • sfaturi antreprenoriale
  • despre prima editie (inclusiv prezenta in mass media)

Noua editie

Practic a inceput deja, la 1 Aprilie (data neinspirat aleasa) s-au lansat inscrierile, proiectul va avea loc in luna mai, daca am inteles bine inscrierile sint deschise inca.

Participarea este gratuita, selectarea se face pe baza de interviuri, in functie de numarul de mentori disponibili (am numarat vreo 30 pe lista de mentori, persoane interesante…).

Parere personala

Mi se pare o initiativa excelenta, mai ales prin faptul ca da ocazia tinerilor de perspectiva sa invete direct de la sursa, de la persoane care au reusit in mediul de afaceri.  Va recomand sa va incercati norocul!

Standard
In atentia mea

Paste fericit!…

Un comentariu

…si sa va aduca iepurasul tot ce va doriti!
bunny

Standard
Finante personale

Cc: Blocaj… numai din cauza ta

, , , 7 comentarii

Acest articol a aparut ca si guest post in portalul dedicat dezvoltarii personale, empower.ro

De-atunci au ramas flash-urile clipelor de neuitat acoperite de parfumul indepartat al unor traini intense, specifice virstei.

Aveam paisprezece ani si mi se parea ca lumea se imparte in alb si negru. Nu putea fi decit bun sau rau, placut sau neplacut, rece sau cald. Intr-o asemenea lume, dragostea este un sentiment trait la maxim, a carui neimplinire te poate fringe.

Iubeam o fata. Pe ascuns, consumindu-ma in fiecare clipa in care nu era aproape de mine, cum fac toti tinerii la prima iubire din viata lor. Am intilnit-o intimplator in curtea scolii, intr-o pauza. Se transferase cu citeva zile in urma. Statea intr-un grup de fete, rizind cu pofta, trecindu-si la intervale regulate mina prin parul lung si aruncind priviri fugare grupului de baieti din clasele terminale de liceu. Am fost vrajit pe loc.

De atunci nu puteam decit sa fiu cu minte la ea. Imi faceam planuri ascunse, ma gindeam cum sa ajung in atentia ei, cu ce s-o impresionez. Eram la acea vreme mai scund decit marea parte a elevilor de aceiasi virsta, evident nu excelam la baschet, sportul liceului si bineinteles nu eram un tip popular. Sansele mele de reusita erau minime.

Cu toate acestea imi faceam planuri in continuare. In fiecare pauza imi cautam de lucru pe linga grupul fetelor in care aleasa era prezenta, incercind sa fiu luat in seama, discutind cu voce tare si abordind un comportament „macho”. Evident, nu reuseam decit sa fiu caraghios. In contrapartida, baietii care ii atrageau ei atentia jucau baschet, punindu-si la o parte sacourile uniformei si suflecindu-si minecile barbateste. Purtau incaltari sport „de firma”, cum aveau doar fii doctorilor si directorilor. Eram in plin comunism. Eu, evident, nu ma incadram in aceasta categorie.

Dar eram hotarit sa actionez.
Desi era doar ianuarie, am inceput sa ma gindesc ce martisor sa-i cumpar. Mi-am facut o lista cu teme legate, evident, de iubire: amorasi, inimi rosii, flori diferite… Nu reuseam sa-mi dau seama care dintre ele va avea cel mai mare impact. In momentul in care au aparut primii vinzatori de martisoare, am inceput sa scanez „piata”. Eram la curent cu toate modelele, inclusiv cele mai nou aparute. Imi alocasem un buget generos din banii de buzunar si eram hotatir sa cumpar cel mai grozav martisor. Evident l-am cumparat, pe cel care credeam, cu mintea de atunci, ca ma va ajuta sa intru in favorurile ei.

De 1 Martie, intr-o pauza, am cautat momentul potrivit pentru a-i da martisorul. Asteptam sa fie singura, sa pot sa-i spun discursul pregatit, sa vad care este reactia. A trecut prima pauza: inghesuiala in jurul ei. Era una dintre cele mai populare fete din serie deci baietii se inghesuiau sa-i dea martisoare. A doua pauza: la fel. Nu mai aveam decit o sansa, asa ca la primul sunet al  clopotelului am tisnit din banca si m-am infiintat la usa clasei ei. Cind a iesit, inconjurata de prietene, m-am inghesuit sa ajung la ea. Colegele chicoteau in jurul meu, in timp ce stateam paralizat cu martisorul im mina, fara sa pot articula un sunet. Ma uitam la ea, ea privea la mine ca si cum ar spune: „Asta ce mai vrea? A, sa-mi dea un martisor…” Mi-a luat martisorul din mina si mi-a spus un multumesc pe fuga, uitindu-se in alta parte, in timp ce se departa cu grupul ei.

Am ramas pe loc, inlemnit. Pierdusem ocazia. Ratasem momentul. Lumea parea ca se prabuseste in jurul meu. Zilele urmatoare am fost posomorit, irascibil. Nu-mi convenea nimic, nu ma putea intelege cu nimeni. Dupa doua saptamini, cind mi-am mai revenit din esec, am incercat s-o caut din nou. La un moment dat am ajuns sa o prind, prin nu stiu ce minune, singura intr-o pauza. M-am dus spre ea, am articulat un „Ceau” anemic. Mi-a raspuns absenta la salut. Nu isi amintea de mine. S-a intors incet si a plecat spre sala de clasa.

Urmatoarele saptamini am reintrat in starea de melancolie. Desi fusesem respins, nu puteam sa-mi iau gindul de la ea. Eram, evident, blocat  intr-o relatie care nici macar nu incepuse. Ma simteam prins in capcana, imposibil sa actionez.

X   X   X

Am cunoscuti care lucreaza la companii multinationale. Multi ar „ucide” pentru o asemenea slujba, bine platita dupa standardele economiei romanesti. Acesti oameni muncesc de dimineata pina seara, isi iau de lucru si in week-end, isi dau silinta sa faca totul bine. Se ofera primii la trainingurile pe care le face firma, incearca sa iasa in evidenta prin rezultatele lor, se agita la sedintele de lucru din departament, se ofera sa lucreze in plus cind se cer voluntari pentru diferite proiecte.

Cu tot acest efort sincer de a face „ce trebuie”, sint intr-o continua lupta cu banii. Au rate mari de achitat, pentru ca si-au cumparat cu credit apartamentul in care stau si si-au luat o masina „de firma”, in concordanta cu statutul social pe care il au. Incearca sa tina pasul cu colegii, mergind la ski in Austria si la mare in Grecia. Dar de fiecare data, la sfirsit de luna, nu reusesc sa puna bani deoparte. Nu pot sa faca mai mult de atit: o casa, o masina si citeva concedii.

Daca ar reusi sa ia o pauza din viata  pe care o au, care e programata riguros intre casa si serviciu, daca ar putea sa zica  stop pentru un moment si sa priveasca de sus intregul peisaj ar vedea ca sint blocati: viata lor este incatusata. Au uitat de visele pe care le aveau in adolescenta sau tinerete, s-au indepartat de ele, dindu-le la o parte pentru un trai confortabil. Acum, cind si-au amintit de ele, isi dau seama ca nu au nici timp si nici bani pentru a-si urma pasiunile. Si se simt blocati, fara sa poata iesi din aceasta situatie.

bocaj

Ma uit la ei si imi dau seama ca fac aceiasi greseala pe care am facut-o si eu acum douazeci si cinci de ani, cind ma gindeam doar la ea: se concentreaza pe o problema, o situatie din care nu au sanse sa evadeze. Isi consuma toata energia pentru a rezolva o problema care nu are rezolvare. Atita timp cit continua sa fie in acest status quo, nu vor putea sa obtina ceea ce vor cu adevarat de la viata. Pentru ca au facut o alegere, atunci, demult, crezind ca e mai bine sa optezi pentru confort (doar e o dovada de maturitate, nu?) decit sa mergi spre lucrurile care te pasioneaza in viata.

Nu ii acuz, departe de mine gindul! Exista oameni care se simt bine in aceasta ipostaza. Nu vor mai mult de la viata si cred ca si-au atins potentialul maxim in momentul in care au o casa confortabila si o masina care poate merge cu 200 de kilometri la ora. Cel putin acestia nu se pling de soarta lor, nu se lamenteaza ca lucrul e greu, ca ratele sint mari. Ei nu sint blocati pentru ca ei au ajuns unde au dorit.

Dar cei care se simt frustrati au o problema mai mare decit pot sa-si dea seama. Daca esti in pozitia in care regreti ca nu ti-ai urmat visul, in care ti se pare ca pretul confortului este prea mare, nu poti iesi din acest blocaj decit daca renunti la designul pe care l-ai imprimat existentei tale. Trebuie sa cauti un alt proiect, o alta structura care sa-ti permita sa dispui de timpul si banii de care ai nevoie pentru a face ce-ti place.

E o decizie foarte grea, este un efort colosal sa pleci din starea de” bine” in care te afli, sa-ti regindesti viata si sa pornesti spre alte tinte.

Iti sugerez ceva: nu te rupe dintr-o data de viata de acum. Incearca sa-ti reduci din timpul acordat serviciului si croieste un plan care sa-ti ofere libertatea financiara ce iti va permite sa-ti urmezi telul. Fa pasi mici, calculati, aproprie-te incet dar sigur de viata pe care ti-o doresti. Efortul merita pentru ca, peste ani, uitindu-te in spate, vei vedea ca decizia a fost buna si sacrificiul a meritat. Cel care va obtine toate laudele esti tu.

Epilog

Dupa zilele ingrozitoare in care ma simteam neinteles si aveam senzatia ca lumea se sfirsise, sentimentele negative  pareau sa se dilueze. Treptat am pornit sa redescopar viata de liceu, sa ma antrenez in activitati cu prietenii mei. Dupa citeva luni am inceput sa caut cu privirea alte fete „interesante”, de aceasta data doar pentru a le studia. Lucrurile au revenit la normal in cele din urma, de la sine. Ceea ce nu se va intimpla in viata cunostintelor mele, care se simt prinse in lanturile clasei de mijloc.

Standard