Finante personale

In cautarea echilibrului

, , , , 9 comentarii

Dupa ce voi termina de scris acest articol, in cateva ore, voi merge impreuna cu familia la un concert pe care il va sustine Goran Bregovici in parcul Rozelor din Timisoara. Daca nu stii cine este Goran Bregovici, iti spun doar ca e unul dintre cei mai cunoscuti compozitori de muzica de film din Balcani, un adevarat monstru sacru pentru banateni. Il ascultam in liceu si in studentie, pe cand canta in formatia Bielo Dugme. De la inceputul carierei sale a scris si muzica de film, intre altele, pentru doua din filmele lui Emir Kusturita (Underground si  Arizona Dream) si pentru filmul  Borat.

Ti-am dat aceste detalii din viata mea pentru a intelege ca nu sunt un obsedat de munca. Ai putea crede acest lucru pentru ca intretin mai multe site-uri (milionarulmioritic.com, lucadezmir.com, fapturbo.com), coordonez proiectul de educatie complementara Avantaj la start, in acest moment finalizez paginarea cartii „Mai tare ca banca” si sunt in plina activitate de documentare si scriere a unei alte carti, „Manual de guerilla fiscala”. In plus, trei zile pe saptamana lucrez ca medic dentist. Cand stau si ma uit la aceasta lista, aproape ca nu-mi vine sa cred…

Cu toate acestea, imi gasesc timp si pentru alte preocupari:

  • o zi din saptamana o dedic pasiunii mele pentru gradinarit si  pentru intretinerea casei. Imi place sa bricolez, sa repar ce e nevoie in gospodarie. Ma relaxeaza sa ma ocup de cresterea legumelor si zarzavaturilor, am pomi fructiferi, zmeura, mure, agrise si alte specii de arbusti care produc fructe comestibile. In ultimul timp ma preocupa permacultura, care mi se pare o disciplina fascinanta
  • o zi pe saptamana am dedicat-o activitatilor recreative in aer liber. Merg cu bicicleta sau fac excursii de o zi cu prietenii, in zone cu paduri sau la munte. Alteori, pur si simplu stau afara, in hamac, la umbra, cu un pahar de suc (facut, evident, din zmeura mea, crescuta prin metode ecologice), ascult podcasturi sau citesc o carte.

In restul saptamanii, caut sa-mi petrec cat mai mult timp cu familia. In serile libere ne uitam la un film impreuna, la o inghetata sau un pahar cu vin.

Nu a fost intotdeauna asa. Am avut ani in care am lucrat simultan la trei cabinete. Au fost ani in care, mai ales cand am deschis Milionarul Mioritic, care scriam continuu, ma ocupam de dezvoltarea site-ului, ma documentam pe internet si mergeam la lucru, intr-o inlantuire care tinea de dimineata pana seara tarziu. Aceste perioade intense au fost determinate fie de nevoia de bani, fie de obsesia de a face bine ceea ce fac.

Dupa un timp ma opream, obosit, si ma intrebam daca merita. Acest lucru s-a intamplat acum cateva luni. Scriam concomitent doua carti, lucram cinci zile pe saptamana la cabinet, faceam toate celelalte lucruri pe care ti le-am insirat mai inainte. La un moment dat am simtit ca e prea mult. Atunci mi-am schimbat radical programul: am dedicat o zi intreaga pentru iesirea in natura si mi-am redus programul de lucru la cabinet la trei zile. Acum sunt foarte multumit de aceste decizii.

Am scris toate acestea pentru ca probabil si tu esti ca mine. Muncesti din greu, in aceste vremuri pline de lipsuri financiare, pentru a-ti intretine familia. Poate ti-ai luat un job in plus, poate ai inceput o mica afacere. Ajungi tarziu acasa in timpul saptamanii, lucrezi si sambata, iar duminica esti atat de obosit incat iti vine sa dormi in continuu. Acest program te tine departe de sotul/sotia ta, de copil. Crezi ca faci ce trebuie, aproape nici nu iti mai pui intrebarea daca faci bine, pentru tine si pentru familie.

Eu sunt suficient de norocos ca sa-mi permit sa-mi reduc programul de lucru la cabinet. Sunt suficient de norocos ca sa-mi permit sa-mi reduc o zi din programul de scris (la carti sau la site-urile mele), pentru a o petrece in natura. E adevarat, am munci mult pana acum, pentru a-mi pune la punct o multime de surse de venit rezidual, iar asta se simte.

Chiar daca nu ai norocul meu, te rog sa te opresti putin din acest carusel al jobului/firmei/afacerii in care lucrezi si sa realizezi ca toata concentrarea ta spre a face bani iti da peste cap viata. Viata ta inseamna si sot/sotie, inseamna si copil, inseamna si pasiunile tale, insemna si a avea grija de corpul si mintea ta. Trebuie sa cauti un echilibru, trebuie sa dai atentie tuturor acestor laturi ale tale, pentru ca altfel vei plati, in timp, un pret prea tare.

Stiu, iti va fi greu sa reduci din timpul de lucru. Asta va insemna mai putin castig, poate o complicare a lucrurilor. Dar crede-ma (o stiu din experienta proprie), tot acest efort, acest sacrificiu merita. El iti ofera o viata mai apropiata de ideal, o viata mai plina si, in final, fericirea.

Cauta echilibrul, in tot ce faci, dar mai ales in viata ta.  Ia exemplu de la Goran Bregovici, a carui intreaga opera muzicala este dedicata a sarbatorii bucuriile vietii: sarbii stiu sa chefuiasca!

La final, te rog lasa un comentariu la acest articol si spune-mi care este situatia din viata ta si cum vezi tu modificarile pe care ar trebui sa le faci, pentru a duce o viata mai echilibrata.

Standard
Finante personale

Responsabilitate si responsabilizare

, , , , , , , Lasa un comentariu
Nu cred ca responsabilitatea este o trasatura inascuta a speciei umane. As spune mai degraba ca este una dobandita. In lupta pentru supravietuirea sa si a familiei sale omul a fost obligat sa-si asume responsabilitati. Constientizarea acestora l-a determinat apoi sa-si planifice actiunile, sa-si creeze tactici si strategii de supravietuire.
In societatea contemporana de tip social (asa cum este ea asumata de catre Uniunea Europeana) supravietuirea nu mai este conditionata de efortul personal responsabil. Simplul concept de solidaritate sociala exclude necesitatea responsabilizarii individului pentru propria sa existenta. Obligarea membrilor activi si responsabili ai societatii sa contribuie din munca lor la intretinerea membrilor inactivi (nu neaparat neputiciosi) ai aceleiasi societati duce in mod inevitabil la demotivarea celor din prima categorie si cresterea numerica a celor din a doua.
Exact acest lucru s-a intamplat in societatea romaneasca in ultimii 60 de ani si este pe cale sa se intample in intreaga Europa pe masura ce vechile generatii, obisnuite sa munceasca si sa-si asume responsabilitati se vor retrage din viata activa.
Fara sa avem (din familie, din scoala sau din societate) o educatie care sa ne predispuna la  aceasta asumare, fara a avea o traditie nationala in acest sens, este oare responsabilitatea un concept perimat pentru societatea romaneasca?
Eu inteleg responsabilitatea ca fiind reversul libertatii. O moneda cu doua fete, niciuna posibila fara cealalta, potentandu-se reciproc.
Cum poate fi libera o persoana incapabila sa-si asume responsabilitatea propriei sale vieti? Ce alegeri poate face un individ care nu isi poate organiza propria viata?
Dar ce libertate poate avea un cetatean caruia nu i se permite sa faca alegeri? Ce responsabilitati isi poate asuma un om lipsit de libertate?
Prinsi in vartejul acesta vicios, din care nu ni se permite sa iesim, cum vom face sa rupem cercul? Caci este evident, cata vreme nu ni se va permite sa fim responsabili, cum oare sa ne imaginam ca suntem liberi?
Libertatea nu inseamna doar sa putem spune ceea ce vrem. Libertatea inseamna sa avem dreptul SA ALEGEM ceea ce credem ca e mai bine pentru noi si pentru copiii nostri. Libertatea inseamna sa avem dreptul inclusiv la alegeri gresite. Dar sa fim capabili sa ne asumam asta.

Ce inteleg eu prin libertate sociala?

Inteleg sa am dreptul de a-mi alege singura modul in care sa-mi asigur sanatatea. Daca gresesc si nu ma asigur trebuie sa am dreptul sa platesc (cu multi bani sau chiar cu viata) greseala mea. Deocamdata unii platesc cu viata greselile altora iar aceia nu au nici macar bunul simt sa si le asume.
Inteleg sa am dreptul de a-mi constitui singura, din ceea ce castig acum, fondul de pensie. Deocamdata sunt obligata sa donez buna  parte din munca mea unui sistem social construit ca o uriasa piramida Ponzi. Jocurile financiare de acest tip sunt interzise prin lege. Dar daca insusi statul este creatorul si administratorul unui astfel de joc el devine nu interzis, ci obligatoriu pentru toti cetatenii.
Doresc sa-mi invat fiul, acum adolescent, mai multe despre resposabilitate, nu prin vorbe ci in mod practic.
Exista candva (iar prin alte parti ale lumii exista si acum) obiceiul ca urmasii sa participe, inca de copii, dupa puterea lor, la afacerea familiei. Aceasta nu inseamna doar munca, inseamna si construirea sentimentului de apartenenta, de utilitate, inseamna responsabilizare.
Sotul meu ne povesteste cum in copilarie, lucrand la cules de struguri intr-o vacanta, si-a cumparat cu banii castigati prima bicicleta.
Noua nu ni se mai permite acum sa facem asta.
S-ar considera exploatare a minorilor.
Eu cred ca munca, in vacanta, nu insemna exploatare. Cred ca inseamna o experienta ce nu poate fi inlocuita de altceva.
Asa ca voi astepta ca fiul meu sa implineasca 16 ani pentru a avea varsta legala la care poate munci. Din pacate asta insemna si sa dea cu nasul de birocratia corespunzatoare si de obligativitatea de a ceda jumatate din munca lui catre stat si sistemele sale de asistenta.

Cat de educativa ar fi o astfel de experienta? Cat de motivanta?
Ne miram ca cei care au posibilitatea aleg sa munceasc la negru?
Ne miram ca cei care au avut posibilitatea sa se pensioneze la 42 de ani (care, apropos,  este varsta mea actuala) au fost fericiti sa o faca?
Ne miram ca unii au fost dispusi sa dea spagi pentru a fi declarati “invalizi” de pe la 35 de ani?
Eu cred ca adultii din societatea noastra nu sunt responsabili.
Eu cred ca adultii din societatea noastra nu sunt liberi.
Ma intreb cum vom putea sa ne invatam copiii sa fie liberi si responsabili?
Ma intreb, fara a fi liberi si responsabili, cum vom reusi sa supravietuim ca popor?
Standard