Finante personale

Responsabilitate si responsabilizare

, , , , , , , Lasa un comentariu
Nu cred ca responsabilitatea este o trasatura inascuta a speciei umane. As spune mai degraba ca este una dobandita. In lupta pentru supravietuirea sa si a familiei sale omul a fost obligat sa-si asume responsabilitati. Constientizarea acestora l-a determinat apoi sa-si planifice actiunile, sa-si creeze tactici si strategii de supravietuire.
In societatea contemporana de tip social (asa cum este ea asumata de catre Uniunea Europeana) supravietuirea nu mai este conditionata de efortul personal responsabil. Simplul concept de solidaritate sociala exclude necesitatea responsabilizarii individului pentru propria sa existenta. Obligarea membrilor activi si responsabili ai societatii sa contribuie din munca lor la intretinerea membrilor inactivi (nu neaparat neputiciosi) ai aceleiasi societati duce in mod inevitabil la demotivarea celor din prima categorie si cresterea numerica a celor din a doua.
Exact acest lucru s-a intamplat in societatea romaneasca in ultimii 60 de ani si este pe cale sa se intample in intreaga Europa pe masura ce vechile generatii, obisnuite sa munceasca si sa-si asume responsabilitati se vor retrage din viata activa.
Fara sa avem (din familie, din scoala sau din societate) o educatie care sa ne predispuna la  aceasta asumare, fara a avea o traditie nationala in acest sens, este oare responsabilitatea un concept perimat pentru societatea romaneasca?
Eu inteleg responsabilitatea ca fiind reversul libertatii. O moneda cu doua fete, niciuna posibila fara cealalta, potentandu-se reciproc.
Cum poate fi libera o persoana incapabila sa-si asume responsabilitatea propriei sale vieti? Ce alegeri poate face un individ care nu isi poate organiza propria viata?
Dar ce libertate poate avea un cetatean caruia nu i se permite sa faca alegeri? Ce responsabilitati isi poate asuma un om lipsit de libertate?
Prinsi in vartejul acesta vicios, din care nu ni se permite sa iesim, cum vom face sa rupem cercul? Caci este evident, cata vreme nu ni se va permite sa fim responsabili, cum oare sa ne imaginam ca suntem liberi?
Libertatea nu inseamna doar sa putem spune ceea ce vrem. Libertatea inseamna sa avem dreptul SA ALEGEM ceea ce credem ca e mai bine pentru noi si pentru copiii nostri. Libertatea inseamna sa avem dreptul inclusiv la alegeri gresite. Dar sa fim capabili sa ne asumam asta.

Ce inteleg eu prin libertate sociala?

Inteleg sa am dreptul de a-mi alege singura modul in care sa-mi asigur sanatatea. Daca gresesc si nu ma asigur trebuie sa am dreptul sa platesc (cu multi bani sau chiar cu viata) greseala mea. Deocamdata unii platesc cu viata greselile altora iar aceia nu au nici macar bunul simt sa si le asume.
Inteleg sa am dreptul de a-mi constitui singura, din ceea ce castig acum, fondul de pensie. Deocamdata sunt obligata sa donez buna  parte din munca mea unui sistem social construit ca o uriasa piramida Ponzi. Jocurile financiare de acest tip sunt interzise prin lege. Dar daca insusi statul este creatorul si administratorul unui astfel de joc el devine nu interzis, ci obligatoriu pentru toti cetatenii.
Doresc sa-mi invat fiul, acum adolescent, mai multe despre resposabilitate, nu prin vorbe ci in mod practic.
Exista candva (iar prin alte parti ale lumii exista si acum) obiceiul ca urmasii sa participe, inca de copii, dupa puterea lor, la afacerea familiei. Aceasta nu inseamna doar munca, inseamna si construirea sentimentului de apartenenta, de utilitate, inseamna responsabilizare.
Sotul meu ne povesteste cum in copilarie, lucrand la cules de struguri intr-o vacanta, si-a cumparat cu banii castigati prima bicicleta.
Noua nu ni se mai permite acum sa facem asta.
S-ar considera exploatare a minorilor.
Eu cred ca munca, in vacanta, nu insemna exploatare. Cred ca inseamna o experienta ce nu poate fi inlocuita de altceva.
Asa ca voi astepta ca fiul meu sa implineasca 16 ani pentru a avea varsta legala la care poate munci. Din pacate asta insemna si sa dea cu nasul de birocratia corespunzatoare si de obligativitatea de a ceda jumatate din munca lui catre stat si sistemele sale de asistenta.

Cat de educativa ar fi o astfel de experienta? Cat de motivanta?
Ne miram ca cei care au posibilitatea aleg sa munceasc la negru?
Ne miram ca cei care au avut posibilitatea sa se pensioneze la 42 de ani (care, apropos,  este varsta mea actuala) au fost fericiti sa o faca?
Ne miram ca unii au fost dispusi sa dea spagi pentru a fi declarati “invalizi” de pe la 35 de ani?
Eu cred ca adultii din societatea noastra nu sunt responsabili.
Eu cred ca adultii din societatea noastra nu sunt liberi.
Ma intreb cum vom putea sa ne invatam copiii sa fie liberi si responsabili?
Ma intreb, fara a fi liberi si responsabili, cum vom reusi sa supravietuim ca popor?
Standard