Foto:Cjcj
Luzer este un cuvant din jargonul adolescentilor.
Cuvantul provine din englezul loser, care inseamna invins, pagubas, ratat. Nu este neologism, doar un imprumut neliterar din engleza, care nu a patruns in limba, cum s-a intamplat, de exemplu, cu trend.
Pe vremea cand eu eram adolescent, nu se stia de luzer. Atunci luzerii se numeau fraieri.
Mi-am amintit de „fraieri” acum cateva zile, cand m-am intalnit, dupa foarte multi ani, cu un fost coleg de liceu. Era dintr-o clasa paralela cu a mea, dar il cunosteam bine, pentru ca era o persoana populara. Stii ce inseamna popular in liceu: acel tanar sau tanara care e „cool”, cum ar zice tinerii de azi, care facea tot felul de prostioare, mai mari sau mai mici, pentru „a iesi in fata”, pentru a atrage atentia celor din jur, a colegilor si a profesorilor.
Smecherii de acest gen erau, de cele mai multe ori, copiii unor oameni importanti: doctori, profesori universitari, avocati. Pe vremea comunistilor, atunci cand am facut eu liceul, clasa de mijloc era un fapt de viata, e drept nu la nivel oficial. In schimb, toata lumea stia ca medicii, militienii, membrii din conducerea partidului intrau in „alta categorie”.
Dintre tinerii cool, cei mai multi faceau parte, prin intermediul parintilor lor, din aceasta categorie. Mai era o categorie de tineri care ieseau in evidenta, tineri care nu aveau parinti „iesiti din comun”. Cand acesti tineri faceau o prostie, le era scazuta nota la purtare sau erau exmatriculati. Spre deosebire de ei, tinerii cu parinti din „clasa de mijloc” nu pateau nimic, erau cel mult mustrati daca spargeau tabla de sticla cu pietre sau daca aruncau o banca pe geam.
Intre acesti tineri, ajunsi aproape de varsta majoratului, circula o vorba: „Doar fraierii muncesc.” In traducere, in jargonul adolescentilor de astazi, poti auzi aceeasi butada, sub forma: „Munca este pentru luzeri.” Acelasi mesaj, alte cuvinte.
Ce m-a socat pe mine, acum cateva zile, cand m-am reintalnit cu colegul meu, a fost nu faptul ca la momentul de astazi era un om al clasei de mijloc, proprietar de reprezentanta ce comercializa produsele unui mare producator de computere, la nivel mondial. Am avut o alta revelatie: in momentul in care colegul a inceput sa vorbeasca de prietenii lui din liceu, cei cu care isi petrecea timpul, acelasi tip de tineri „cool” ca si el, mi-am dat seama ca fiecare dintre ei a ajuns „mare”.
Iata o lista cu ocupatiile tinerilor „cool” din liceul meu:
- proprietari de reprezentante a unor firme mari
- milionari in dolari, proprietari de afaceri
- proprietari de hoteluri
- proprietari de cluburi de noapte
- proprietari de spatii imobiliare
- …
Sunt aceiasi tineri care acum mai bine de 30 de ani considerau ca „Munca este pentru luzeri.” Aceiasi oameni care astazi, prin ceea ce fac, intaresc aceasta zicala.
Nu spun ca ei nu „muncesc”, din contra, intre acesti oameni sunt patroni care poate investesc in afacerea lor mai mult timp decat muncesc eu sau tu. Cultura lor legata de munca si de bani, care in timpul adolescentei venea probabil din familie, le spunea ca „munca este pentru luzeri”.
Stau si ma uit la mine, la ce am facut in viata: am fost angajat (ca medic), apoi liber profesionist (ca medic), apoi iarasi liber profesionist (ca autor). Toata viata mea am muncit (da, sigur, am mai si investit, si inca investesc), dar in esenta sunt, cel putin partial, un luzer.
Sunt un luzer pentru ca familia mea mi-a insuflat ideea de a fi liber profesionist. Poate daca parintii m-ar fi indemnat sa fac altceva decat a fi angajat (ceea ce, in timpul comunismului, era o indeletnicire periculoasa, de bisnitar), probabil la venirea revolutiei as fi ajuns un comercian de succes si apoi un patron bogat.
Ce vreau sa spun este ca suntem, in mare parte, produsul educatiei noastre. Sigur, ne putem schimba pe parcurs, la maturitate, dar educatia este deosebit de importanta, iar schimbarea la varsta adultului este a naibii de grea.
Daca aveti copii, incercati sa retineti acest lucru. Cand faceti planuri, impreuna cu copiii vostri, despre cum o sa-si castige banii cand ajung adulti, nu uitati sa le spuneti ca pot fi si altceva decat luzeri. Acest lucru le va deschide ochii si sunt sigur ca o sa va multumeasca, mai incolo, dupa ce trec de varsta de 30 de ani.
Suntem oarecum aceeasi generatie si am cunoscut si eu foarte bine acest gen de oameni. Dupa parerea mea,indraznela celor mai multi dintre ei, nu se baza pe niste calitati native iesite din comun de curaj,istetime si gandire libera ci doar pe sentimentul ca orice ar face beneficiaza de IMPUNITATE.Ei erau constienti ca fac parte dintr-o asa zisa ” elita” comunista care isi putea permite orice si era intangibila pentru ca facea parte din SISTEM. Dupa 1989 exact acesti oameni au prosperat nu pentru ca aveau o anume educatie vis a vis de munca, ci pentru ca sistemul a continuat sa existe, sa functioneze si sa prospere ca o organizatie mafiota, ca un club inchis . Cei ce faceau parte din sistem au prosperat pentru ca au avut INFORMATII inaccesibile publicului larg , au avut CAPITAL disponibil acumulat prin mijloace mai mult decit neortodoxe inainte de ‘ 89, si au avut SPRIJINUL COLEGILOR DIN SISTEM.
Ei aflau de exemplu primii ce active se vor privatiza, la ce licitatii sa participe si castigau acele licitatii intotdeauna. Outsiderii nu ar fi avut nici o sansa. Daca au invatat ceva prin educatie intr-adevar util aceea a fost DISPRETUL PENTRU REGULILE SOCIALE pe care ei au fost invatati de mici sa le incalce fara consecinte.Nici unul dintre ei nu a facut bani respectind regulile ci TRISAND . Iar trisorii castiga intotdeauna
Intrebarea ar fi – ce au avut sau ce au in comun acesti colegi din liceu? 🙂
… probabil au stiut ce au vrut, au fost perseverenti (precum o fetita ce este cu mama ei la cumparaturi si nu se opreste din plans pana nu obtine ceea ce doreste) si au reusit!
Interesanta abordare! Felicitari!!!
asa e, Catalin, acesti oameni au ceva in comun, ceva ce nu avem noi, restul de 95%. adica luzerii 🙂
Robert, ce spui tu este adevarat, dar nu se poate aplica la toti cei din lista scurta, despre care vorbeam in articol. in schimb adevarul tau este fara putinta de a fi contrazis: ii si vad in fata pe cei care se inscriu 100% in tabloul descris de tine 😉
Omule,nu stiu de ce asociezi aceasta definitie”luzer” la persoana ta,poate doar pt ca nu detii vreo pravalie sau nu conduci vreo masina care sa intoarca priviri…Cunosc astfel de „nonluzeri”care conduc afaceri,fara a se sti exprima gramatical corect si chiar nu am de gand sa-mi educ copilul in ideea perseverarii prostiei si lipsei de caracter pt ca nu fi considerat „luzer”,se poate sa am gandire mediocra ,de luzer:)
A fi luzar e o stare de spirit, la fel ca a fi batran. Comparatia nu-i prea buna da’ asa e vorba.
Daca te consideri luzar, poate ca si esti. Vestea buna e ca nu e o problema asa de mare… Li se intampla multora. Vestea proasta e ca nu trece de la sine, ba dimpotriva!
Daca nu faci nimic sa te schimbi sigur ai sa ramai/devii un luzar.
Alta veste buna: parerea altora despre subiect nu prea conteaza. Doar daca nu esti un luzar si pui mai mult pret pe ce zic altii dacat pe ce simti tu.
Daca-mi permiteti, mai despic firu-n patru dupa Martisor.
Nicoleta,
cred ca identificarea afacerilor si a investitiilor cu prostia si lipsa de caracter este o fortare, o „realitate” departe de adevar.
Nelu,
sunt absolut de acord cu tine. esti ceea ce simti ca esti, nu ceea ce spun altii despre tine. din pacate am fost invatati sa ne vedem prin oglinda parerilor celor din jurul nostru, si asta e o dovada de lipsa de respect fata de propria noastra parere despre noi.
in fond, ce daca dupa parerea persoanelor respective (la care m-am referit in articol) as fi un luzar? daca eu ma simt bine in pielea mea si sunt fericit, nu-mi trebuie altceva 😉