Sarbatoreste ceea ce doresti sa ti se intample mai des.
Tom Peters
Drumul catre o viata fara datorii poate fi indelungat. Mai ales la inceput, cand te lupti cu obiceiurile financiare paguboase pe care le ai, cand te stradui sa le schimbi si, mai ales, sa te schimbi pe tine, aceasta lupta este dificila. Sa iti modelezi personalitatea, sa devii alt om, poate deveni, cateodata, un proces frustrant, pentru ca rezultatele apar greu.
De aceea, de fiecare data cand obtii o victorie in lupta cu creditele, in lupta pentru a deveni un administrator eficient al banilor tai, e bine sa punctezi aceasta realizare.
Primele victorii trebuie celebrate
In momentul in care vrei sa pornesti ceva nou, inceputul este anevoios. Psihologii spun ca e nevoie de minimum 20 de zile de repetare a unui ritual (de exemplu, sa faci gimnastica de inviorare de fiecare data cand te trezesti) pentru ca acea activitate sa devina obisnuinta. Eu as zice, pentru siguranta, sa tii minte alta cifra: 30 de zile. E vorba de o luna; procesul poate fi inceput la inceputul lunii calendaristice, calendarele sunt structurate pe luni, deci poti sa tii evidenta obisnuintei pe care vrei sa o adopti.
Sa zicem ca e vorba de a incepe un nou sistem de economisire. Multe familii au obiceiul de a folosi un borcan, in care sa stranga banii marunti. De fiecare data cand se termina ziua, toti membri familiei isi vor cauta prin buzunare, prin portmonee si vor strange toate monedele pe care le gasesc. Acestea vor fi depuse in borcan. Este un gest simplu, o modalitate de a economisi.
La sfarsitul lunii in care, zi de zi, aceasta metoda de economisire este folosita, este bine sa marcam victoria, cu un moment festiv. Atentie ce moment alegi! Daca veti sarbatori folosind banii economisiti pentru a merge la restaurant, ati distrus exact rezultatul unei luni de economisire.
La instituirea unui obicei, sarbatorirea primei victorii trebuie sa fie un gest mai mult simbolic, de marcare a momentului. De exemplu, in cadrul familiei, puteti dedica acestui eveniment, cina ultime zile din prima luna de economisire. In cadrul cinei veti face un moment festiv in care veti numara banii, veti nota cifra in caietul de economisire (in care se noteaza sumele economisite in fiecare luna), veti discuta despre cum ati perceput aceasta noua activitate, cat de greu a fost. La sfarsitul cinei, veti inchina un pahar de vin (respectiv, de suc, in cazul copiilor) in cinstea primei luni de economisre „la borcan” si veti ura viata lunga acestei noi modalitati de economisire.
Victoriile repetate trebuie celebrate
Ramanand la exemplu borcanului pentru economisire, este nepractic sa sarbatoresti in fiecare luna acelasi eveniment. Acest lucru produce o obisnuinta, care distruge exact esenta sarbatoririi: existanta unui eveniment deosebit, care trebuie marcat.
Pe de alta parte, e bine ca sa sarbatoresti o victorie repetata, dar care este aparte. De exemplu, puteti seta, in cadrul familiei, un barem pe care vreti sa-l atingeti, ca suma lunara economisita prin metoda borcanului. In luna in care veti atinge, pentru prima data, acest barem, a aparut un motiv foarte serios de sarbatoare. Marcati acest moment, prin metoda cinei festive, sau prin alta metoda similara (se dedica o activitate obisnuita, pentru sarbatorirea unui eveniment neobisnuit).
Prin metoda sarbatoririi victoriilor repetate veti sublinia importanta noii obisnuinte dobandite, faptul ca acest obicei este o parte in cadrul noului stil de viata pe care doriti sa-l obtineti (in cazul exemplului nostru, ca familie, dar acelasi lucru este valabil si pentru tine, daca faci schimbarea ca individ).
Victoriile importante trebuie celebrate
Exista situatii cu adevarat deosebite. Un exemplu ar fi incheierea perioadei de rambursare a unui credit. Aceasta victorie majora trebuie sarbatorita intr-un mod festiv, cu adevarat special.
In functie de tipul de personalitate pe care il ai sau de obisnuintele familiei, sarbatoarea poate fi privata sau „publica”, impreuna cu prietenii sau rudele.
Este important in cel fel alegi sa sarbatoresti evenimentele importante. O poti face prin metoda de mai sus, dedicand un eveniment acestei realizari (eveniment care, de aceasta data, nu este unul obisnuit, dar este un eveniment important) .
O alta modalitate este de a marca sarbatoarea printr-un lucru facut mai rar, o activitate aparte:
- o cina in oras, la un restaurant cu specific culinar exotic
- o scurta iesire de weekend
- o mica petrecere, impreuna cu prietenii
Victoriile importante trebuie marcate deosebit fata de sarbatorirea reusitelor „obisnuite”. De aceea, modul in care le marchezi trebuie sa fie perceput ca atare, indiferent de solutia pe care o folosesti.
Sarbatoreste in concordanta cu importanta evenimentului
Exista doua reguli de baza in sarbatorirea reusitelor, mai ales cand acestea sunt legate de finantele personale sau de bani, in general:
- in functie de importanta evenimentelor, sarbatoreste diferit
- cheltuiala cu sarbatorirea nu trebuie sa fie mai mare de 10% din valoarea reusitei financiare
Trebuie sa adaptezi modul in care marchezi momentul la tipul victoriei. Daca vei folosi aceaiasi metoda pentru toate victoriile, se creeaza o legatura nefericita: pentru tine, toate victoriile sunt la fel. Victoriile minore vor fi exagerate, victoriile majore isi vor pierde importanta.
Ca atare, marimea evenimentului trebuie sa fie diferita. Mai ales la victoriile importante, trebuie sa fii inventiv, sa te gandesti la lucruri deosebite, care sa iti produca satisfactii speciale. In acest fel, a tunci cand iti vei stabili noi teluri, vei asocia viitoarele victorii cu sentimente pozitive traite la sarbatorile anterioare si vei fi deosebit de motivat in urmarirea telurilor pe care ti le-ai propus.
La fel de importanta este dimensionarea modalitatii de a sarbatorii la marimea victoriei financiare. Cum am spus mai devreme, este total neproductiv sa sarbatoresti prima luna de economisire, cheltuind toti banii economisiti. Cifra de 10% din valoarea castigului obtinut, ca buget pentru a sarbatorii acel castig, este un ghid, pe care sa-l folosesti in dimensionarea cheltuielilor. Desigur, daca gasesti metode semnificative de a marca momentul, folosind mai putin de 10% din castig, este excelent!
Mai ales la sabatorirea victoriilor minore, e important sa cauti sa nu cheltui bani. Metoda cinei festive, in familie, este un bun exemplu. Cauta sa cuplezi activitati obisnuite la momentul festiv, prin metode care sunt legate mai ales de socializare. Nu trebuie sa cheltuiesti bani ca sa fii fericit. Chiar si o dupa-masa petrecuta in familie, intr-un mod mai special (in care invatati un nou joc), poate fi un mod de a sarbatori o victorie.
Sabatoreste pentru o noua viata
Evident, cea mai mare sarbatoare va fi, pentru tine, atingerea telului propus: lichidarea tuturor datoriilor. Odata ajuns la punctul final al calatoriei, vei intelege ca sarbatoarea, desi importanta, nu e punctul terminus. Pe parcurs, de-a lungul lunilor sau anilor care au trecut, ai invatat multe lucruri despre tine, despre bani, ti-ai transformat modul in care reactionezi si iti conduci finantele personale.
Sfarsitul este doar inceputul. Achitarea tuturor ratelor trebuie sa devina doar un punct de inceput din noua ta viata, in care finantele personale joaca un rol important. Banii nu trebuie sa fie un scop in sine, ci doar o unealta pe care o poti folosi pentru a-ti atinge telurile, scopurile in viata. Ca atare, trebuie sa le dai importanta pe care o merita, dar nu trebuie sa devina o obsesie.
De acum inainte, concentreaza-te in fiecare zi pe ce trebuie sa faci. Scopul tau va fi altul: obtinerea independentei financiare, starea in care ai suficiente venituri reziduale, venituri din care poti sa traiesti, chiar daca ai hotarat ca nu mai trebuie sa muncesti. Veniturile reziduale necesita un mic efort pentru a le intretine, dar acesta este infim in comparatie cu timpul pe care il petreci ca angajat, liber profesionist sau patron care isi conduce singur propria afacere.
Acesta este un subiect fascinant, subiectul unei alte carti, un subiect pe care ar trebui sa-l cunoasca toti cei care vor sa duca o viata in care banii nu mai reprezinta o problema. Dar daca vrei sa traiesti aceasta viata, primul pas pe care trebuie sa-l faci este sa te scuturi de povara creditelor pentru cheltuieli personale. Acestea iti consuma resursele, te fac sa platesti in plus, cateodata dublul valoarii produsului cumparat.
E momentul sa pui capat acestei obisnuinte, sa devii eficient, sa muncesti pentru tine, nu pentru a imbogati bancile. E timpul sa-ti creezi o noua viata, cu noi modalitati de a face bani, cu noi metode de a-ti indeplini necesitatile si dorintele.