Finante personale

Cc: OUG 50: povestea continua

, , Lasa un comentariu

Acest articol a aparut ca guest post in portalul dedicat dezvoltarii personale, empower.ro

Despre OUG 50 am mai scris. In esenta, aceasta ordonanta de urgenta a guvernului dorea sa corecteze anumite practici bancare care au fost caracterizate drept „abuzive”. La vremea la care ele au fost in functionare, cel care dorea sa ia un credit trebuia sa le accepte, pentru ca ofertele bancare prezente pe piata erau extrem de asemanatoare. Cu alte cuvinte, trebuia sa accepti conditiile puse de banca, sau sa nu iei credite.

OUG 50 dorea sa corecteze aspectele de acest gen. Clientii au reactionat pozitiv, inundand ANPC-ul cu sesizari si reclamatii si organizandu-se pentru a declansa procese in grup, contra bancilor.

Marul discordiei a fost reprezentat de faptul ca OUG 50 se refera si la creditele deja in derulare, initiativa care este cu doua taisuri. In principiu e pozitiv sa indepartezi o greseala, dar pe de alta parte, un contract in derulare nu ar trebui sa fie modificat prin interventia unui tert, mai puternic. Aceasta este regula, cel putin in teorie.

Evident, bancile au reactionat.  A inceput un lobby puternic, cu amenintari mai mult sau mai putin voalate, care au vorbit chiar de retragerea de pe piata romaneasca a unor puternice banci straine.  In plus, s-a vorbit „pe la colturi” ca unul dintre acordurile secrete, la acordarea banilor de catre FMI, a fost cel prin care guvernul sa renunte la aplicarea retroactiva a OUG 50.

Pentru modificarea Ordonantei, s-au realizat dezbateri in  Comisia de Buget-Finante. Interesant de remarcat este faptul ca, la un moment dat, aceasta comisie era sub controlul opozitie. Pentru ca PDL sa se asigure ca va obtine trecerea legii „asa cum trebuie”, au suplimentat numarul membrilor cu 4, din care 3 au fost ai PDL, aducand majoritatea puterii in acest organism.

Evident, modificarile au trecut in forma dorita de banci, mai intai in Comisia Buget-Finante. Urmeaza dezbaterea in plenul camerei Deputeatilor, dar nu se intrevad schimbari ale votului.

Reactia analistilor economici, pe blogurile personale, a fost prompta. Cristian Dogaru este transant contra bancilor iar Dan Diaconu abordeaza o linie de echilibru, intre cererile clientilor si pozitia bancilor. Adevarul este undeva la mijloc, ca de obicei. Daca legea va trece in forma actuala, se va renunta la aplicarea retroactiva, ceea ce nemultumeste mii de clienti, care sperau sa-si reduca ratele si sa elimine comisioanele abuzive prezente in creditele lor. Pe de alta parte, in noua formula au fost introduse si elemente cerute de grupurile de clienti, plus alte cateva reglementari in favoarea acestora (detalii aici).

Evident, clientii si reprezentantii lor legali au declarat ca vor ataca decizia la Curtea Constitutionala. Cu alte cuvinte, batalia continua, dar parerea mea este ca „meciurile sunt facute”.  Echitatea ramane un concept care se decide la masa tratativelor, iar cei mai puternici, ca de obicei, isi vor impune conditiile .

Surse:

Parlamentarii dau lovitura de gratie debitorilor, OUG 50 va fi in favoarea bancilor. Ce puteti face.

Fara partinire despre OUG50

ANPC: Avem mii de reclama?ii împortriva b?ncilor

2-3 b?nci amenin?? c? se retrag din România dac? OUG 50 se aplic? la creditele în derulare

OUG 50: Plus 4 membri în Comisie. Grupul PDL (pro-b?nci) devine majoritar

Standard
Finante personale

Reactia bancilor la OUG 50: aroganta si sfidare

, , , , , 7 comentarii

La timpul potrivit, am scris despre conflictul dintre banci si clientii acestora, referitor la Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.50, referitoare la unele schimbari ce trebuie aduse contractelor de creditare (detalii aici si aici).

Intre timp, lucrurile par sa se fi linistit, in sensul ca presa nu mai aminteste despre lupta dintre clientii care au dat in judecata bancile, pentru ca odata cu contractul aditional care trebuia semnat cu clientii, pentru a se alinia la OUG 50, bancile au introdus clauze abuzive, care puteau duce la marirea ratelor.

Desi nu mai e sub radarul presei (care in mod normal nu e interesata decat de vestile-bomba), subiectul continua sa fie important, pentru a arata modul in care cele mai multe banci inteleg sa-si tratez clientii. Pentru a exemplifica, voi reproduce un dialog, pe care l-am primit prin email, intre un client al unei banci care se claseaza in top 3 intre bancile din Romania si o angajata al bancii. Acest dialog a avut loc cu ocazia discutiei legate de semnarea actului aditional.


Clientul: As dori sa atingem cateva puncte, pe care vreau sa discutam sau unde am neclaritati.
Angajata bancii: Desigur!
C: la punctul … din contract se prevede ca in cazul in care apar modificari ale indicelui EURIBOR sau alte schimbari ce trebuie comunicate clientului, banca il va notifica in scris, SMS, prin telefon, etc.
AB:Asa este.
C:In contract nu se specifica clar. As dori sa adaugam in contract ca optez pentru notificarea prin SMS. Se poate adauga acest lucru?
AB:Banca isi rezerva dreptul de a notifica clientul printr-o metoda la alegerea ei.
C:Sunt sigur ca nu e complicat. Stiu de exemplu ca acest lucru se specifica clar la contractele bancii X.
AB:Banca isi rezerva dreptul de a notifica clientul printr-o metoda la alegerea ei.
C:Am inteles, dar nu cres ca e atat de complicat…
AB:Nu puteti sa ne impuneti metoda prin care notificam.
C:Nu vreau sa impun, e o rugaminte pentru ca, de exemplu, trebuia, conform OUG50, sa ne notificati sa ne prezentam la banca pentru a primi actul aditional. Si nu ati facut acest lucru…
AB:Banca a facut toate eforturile pentru a va notifica.
C:Inteleg, dar sa stiti ca nu ne-a anuntat nimeni.
AB:Banca a facut toate eforturile…
C:Doamna, va spun, nu am primit nici scrisoare, nici telefon, nici SMS, de aceea consider ca e important sa apara in actul aditional…
AB:Banca a notificat.Puteti sa demonstrati ca n-am facut-o?
C: Dar nici Dumneavoastra nu puteti demonstra ca ati facut-o!
AB:Nu ridicati tonul la mine!
C(mai calm):Oricum, Dumneavoastra nu sunteti pusa aici decat sa repetati linia de politica bancara care vi se impune de la sefi…
AB: (nu raspunde)

Pana la urma clientul a semnat actul aditional in forma prezentata de banca, pentru ca singura sansa pentru a-si impune punctul de vedere era sa dea banca in judecata. Banca nu era dispusa sa modifice nici un punct din actul aditional.

Aceasta discutie, alaturi de sutele de procese intentate bancilor cu ocazia procesului de implementare al OUG 50, scot la iveala o serie de realitati:

  • banca negociaza intotdeauna de pe pozitii de forta (vrei, bine, nu vrei, ne vedem la tribunat)
  • banca isi impune intotdeauna conditiile (ne vedem la tribunal)
  • banca se foloseste de capacitatea ei financiara de a angaja avocati bine pregatiti, care ii permite sa aiba sanse sporite in procesele cu clientii
  • banca gaseste fisuri in normele legislative, si le speculeaza (de exemplu, e greu sa demonstrezi ca banca nu te-a notificat, de aceea banca te sfideaza si iti spune sub o forma voalata:” Nu te-am notificat si nu ai cum sa demostrezi ca nu te-am notificat!”
  • banca va calca cu buna stiinta textul legii, aducand in actul aditional clauze suplimentare, fapt interzis de lege prin articolul 95 punctul 4: („Se interzice introducerea in actele aditionale a altor prevederi decat cele din prezenta ordonanta de urgenta. Introducerea in actele aditionale a oricaror altor prevederi decat cele impuse de prezenta ordonanta de urgenta sunt considerate nule de drept.”). Clientii semneaza fara sa citeasca.

Toate aceste tipuri de comportament, si altele similare, prezente la cele mai multe banci care activeaza in sistemul bancar romanesc, arata cu claritate exceptionala care este adevaratul raport dintre banca si client: banca isi trateaza clientii cu arogata si sfidare.

De aceea, inainte de a lua un credit, e bine sa cunosti aceasta realitate, sa nu fii amagit de super-campaniile de marketing si imagine ale bancilor si sa deschizi bine ochii la contractele pe care le semnezi.

Standard