Finante personale

Cc: Intre libertate si siguranta

, , , , , Lasa un comentariu

Acest articol a aparut ca si guest post in portalul dedicat dezvoltarii personale, empower.ro

„They who can give up essential liberty to obtain a little temporary safety, deserve neither liberty nor safety.”

Cei care renunta la liberatea lor pentru a obtine o siguranta temporara, nu merita nici libertatea, nici siguranta

Benjamin Franklin

Benjamin Franklin a fost unul dintre geniile Americii din secolul al XVIII-lea. Considerat de americani a fi un „founding father„, (parinte intemeietor) al statului american, alaturi de alte 7 personaje cheie ale politicii americane, care au semnat Declaratia de independenta in 1776.

Franklin a fost o personalitate complexa, activand ca inventator, jurnalist, tipograf, diplomat si  om de stat. Sunt binecunoscute (de americani) lucrarile sale in care se apleaca asupra modului in care sa-ti gestionezi finantele personale. Din acest punct de vedere este unul dintre preferatii mei, si il citez extensiv in cartea  „Iesi din labirint„.

Desi citatul de mai sus se refera la o situatie din domeniul politic, el poate fi interpretat si din punct de vedere financiar, iar puterea lui este evidenta in ziua de azi. Dar inainte de a incepe comparatia cu timpurile moderne, sa ne definim termenii:

Libertate

Daca adaugam cuvantului „libertate” atributul „financiar” obtinem „libertate financiara„, care poate fi definita a fi situatia in care poti lua orice decizie in viata ta, fara a fi limitat de factorul financiar. Cu alte cuvinte, ai suficienti bani incat sa faci ceea ce doresti.

Siguranta

La fel, daca adaugi cuvantului „siguranta” atributul „financiar” obtinem „siguranta financiara„. Cel mai bun exemplu de siguranta financiara este reprezentat de „asigurarile sociale” care, dupa cum le spune numele, ar trebui sa a produca o siguranta financiara.

Cine opteaza pentru libertatea financiara?

O minoritate. Acei care nu vor sa fie dependenti, care doresc sa-si cladeasca viitorul personal si financiar pe propriile puteri. In aceasta categorie se incadreaza liber profesionistii, patronii si investitorii.

Cine opteaza pentru siguranta financiara?

Majoritatea populatiei. Toti cei care sunt angajati, care isi schimba libertatea pe „siguranta” unui loc de munca oferit de patron. Ce trebuie sa faca patronul? Sa le ofere  de lucru si bani, intr-o lume in care trebuie sa te lupti pentru a avea de lucru. Pe angajat nu il intereseaza acest aspect, el plateste pretul dependentei prin diminuarea castigurilor, primind in schimb un salariu „asigurat”. Exista, in randul populatiei, convingerea ca statul este cel mai bun, cel mai „sigur” angajator.

Ce se intampla astazi

Piata muncii trece, de vreo doua decenii, prin transformatri fundamentale:

  • au disparut slujbele „pe viata„, locul de munca unde te angajezi la tinerete si de la care te-ai pensionat
  • angajatii trec de la un patron la altul, in cautarea celui mai bun salariu sau a celor mai atractive beneficii
  • au aparut slujbele orientate pe proiect, slujbe sezoniere sau de cateva sezoane, care dispar dupa terminarea proiectului respectiv
  • dinamica fortei de munca este deosebit de activa

Pe langa aceste tendinte generale, odata cu criza economica, au aparut:

  • reduceri ale salariilor pe acelasi orar, alternativa la disponibilizare
  • disponibilizari masive
  • disponibilizari in sectorul „sigur” al angajatilor bani
  • mai nou, reduceri la toate nivelurile, ale beneficiilor financiare care intra in categoria „asigurari sociale”, de la pensii la indemnizatiile de maternitate

Adevarul

La prima vedere, ai putea crede ca citatul din Benjamin Franklin este dur, necrutator, poate chiar cinic. In schimb, el este doar  dureros de adevarat. Atata timp cat esti dependent de cineva, indiferent de cine, esti la mila celui de care depinzi. Indiferent daca e vorba de o persoana (patronul), caruia poti sa-i spui in fata daca nu-ti convine ceva, sau este un organism impersonal (statul), la care poti sa protestezi cu eficienta unui latrat la luna, lucrurile stau la fel: nu ai nici o putere. Aceasta este realitatea si trebuie sa te apleci umil in fata ei.

Nu spun ca in timpurile de azi, criza este mai usoara pentru liber profesionisti, patroni sau investitori. Nu spun ca ei se descurca bine in comparatie cu angajatii. Dar nu ai cum sa negi ca, atunci cand o duce rau, un liber profesionist, patron sau investitor, are libertatea de a imbunatati sau de a schimba modul in care face banii, pentru a iesi din impas. Aceasta libertate ii asigura, in prima etapa, supravietuirea, apoi propasirea.

Spre deosebire de cei care au renuntat la libertate (in sens financiar) pentru siguranta (financiara) si care, dupa cum se vede cu ochiul liber, nu au obtinut, astazi, niciuna dintre ele.

Standard