Finante personale

GRATUIT: resurse video cu Robert Kiyosaki

, , , , Un comentariu

Inainte de a-l demonta pe Robert Kiyosaki intr-un articol special, dedicat celor mai vehementi critici ai sau, va propun o serie de inregistrari video care prezinta cateva dintre cele mai interesante aspecte din noua sa carte, Conspiracy of the rich, explicate aproape didactic. Materialele sunt in limba engleza. Iata titlurile:

  • The 8 Integrities of the B-I Triangle
  • Gold & Silver Investments
  • Creating Infinite Returns Through a Real Estate Investments
  • Creating Infinite Returns Using Paper Assets
  • Print Your Own Money – An Unfair Advantage
  • Why Do Mice Have Small Balls?

Acestea sunt cele mai interesante prezentari video din cadrul videoblogului proiectului. Sunt zeci de minute din care cu siguranta veti invata multe.

Vizionare placuta!

Standard
Investitii la bursa

Dormi linistit, FAP Turbo lucreaza pentru tine …

, , , 17 comentarii

fpt

Lasind la o parte cinismul reclamei de la FNI, care a fentat zeci de mii de romani, pot spune ca titlul este cat se poate de adevarat.

Pentru cine nu stie ce e FAP Turbo, il inivit sa citeasca aceasta pagina.

Am testat acest robot de trading de la inceputul anului, pe conturi demo (cu bani virtual). Saptamana trecuta am pornit tranzactionarea cu bani reali pe un cont de broker de Forex. De acum inainte lucrurile sint ‘pe bune’. In site-ul dedicat proiectului de testare a acestui robot, fapturbo.ro, puteti vedea valoarea contului meu de trading in timp real, adica puteti sti in orice moment citi bani am in cont versus cu cit am pornit precum si toate operatiile tranzactionate de robotul de trading.

Cum spuneam, titlul este cit se poate de real, pentru ca FAP Turbo investeste doar noaptea, incepind cu ora 12.00 AM (ora Romaniei) si continua timp de citeva ore sa analizeze piata si sa lanseze ordine. In fiecare zi il verific, timp de 10 minute, sa vad ce a mai facut iar o data pe saptamina ii fac o ‘revizie’, adica ii ajustez setarile in functie de piata (daca e cazul). In esenta imi ia cam 2 (doua) ore pe saptamina sa-l urmaresc si astept sa-mi produca un profit mediu de 10% pe luna. Da, ati citit bine, banca imi da pentru depozitele mele in US$ 5% pe an iar eu vreau sa fac un profit de 10% PE LUNA.

Daca va intereseaza, puteti citi recenzia primei saptamani de trading cu FAP Turbo la aceasta adresa. Robotul a produs un rezultat indecis (+0.66%) dar consider prima luna a fi de adaptare cu noul broker la care am deschis contul.

Va recomand sa urmariti rezultatele acestui robot. Tradingul automat a inceput sa devina o tehnologie care accede spre maturitate. Personal consider ca va transforma pentru totdeauna modul in care investitorii la bursa fac trading. In saptaminile viitoare va voi aduce detalii despre modul in care evolueaza robotul. Sint foarte increzator ca pot sa-l setez in asa fel incit sa produca profit anual la nivelul pe care il atinge un trader profesionist. Ramane ca timpul sa confirme sau sa infirme intentia mea.

Standard
Investitii la bursa

Cc: Gestionarea impozitarii

, , 2 comentarii

Acest articol a aparut ca si guest post in portalul dedicat dezvoltarii personale, empower.ro

Impozitarea este un subiect deosebit de generos si in acelasi timp iritant pentru multa lume. Din variatele aspecte care ar putea fi discutate despre acest subiect vast ma voi opri la unul important, care ne poate produce probleme daca nu sintem atenti: cum gestionam fondurile pe care le datoram statului ca impozit.

Aceasta discutie pare neimportanta pentru multi dintre voi, care sinteti angajati. Daca ati ramane la acest stadiu toata viata, probabil ca problema gestionarii fondurilor destinate achitarii impozitelor nu va exista niciodata. Din moment ce vizitati acest site sint sanse mari ca doriti sa va imbunatatiti situatia financiara, iar acest lucru inseamna explorarea altor surse de venit decit cele salariale. Ca urmare, va veti intilni cu problema impozitarii, indiferent de modul in care veti face bani.

Voi imparti problema fondurilor destinate impozitelor in functie de categoria de venituri

Venitur salariale

Practic, aceasta problema, a gasirii banilor care vor fi virati catre stat pentru a achita impozitul pe veniturile salariale este lasata in seama angajatorului. Acesta, la angajare, iti va spune salariul brut, pentru ca sa para mai mare. Va trebui sa intrebi, de fiecare data, salariul net si sa intrebi cum se face achitarea impozitului. Raspunsul ar trebui sa fie: ne ocupam noi de asta.

Ca atare, daca singurul tau venit este din salarii, angajatorul trebuie sa achite impozitul pe care il datorezi statului, dar este important sa verifici daca o si face .

Venituri din investitii imobiliare

Poate parea ciudat ca a doua categorie de venituri pe care o abordez o reprezinta veniturile din investitiile imobiliare, dar ea are o legatura strinsa privind procedura cu veniturile salariale, si anume, din punct de vedere legal, altcineva trebuie sa se ocupe de ele.

Cind vinzi o proprietate pe care ai cumparat-o in scop de investitie, la realizarea contractului de vinzare-cumparare, notarul are datoria sa-ti opreasca la plata comisionului si impozitul pe care il datorezi statului pentru realizarea tranzactiei. Este important sa tii seama de prezenta acestuit impozit, pentru ca notarul ti-l va retine oricum. De aceea e bine sa il incluzi in pretul de vinzare pentru a nu intra in pierdere in timpul investitiei.

Veniturile din tranzactionarea la bursele din Romania

Ca sa tranzactionezi la bursa ai nevoie de un broker. Conform legii, in timpul derularii tranzactiei care incheie investitia (de exemplu dupa ce vinzi in profit niste actiuni pe care le-ai cumparat mai devreme), brokerul trebuie sa-ti retina automat o suma reprezentind impozitul aferent profitului realizat.

Iarasi e bine sa te intereseti daca brokerul o face si, in plus, daca vireaza acesti bani catre stat.

Veniturile realizate din dobinzi

In functie de legile in vigoare, care se schimba in timp, dobinzile la depozitele bancare se pot impozita sau nu. De obicei banca are datoria de a vira catre stat acest impozit. Intreba la banca daca legea prevede asemenea impozite si daca banca o face din oficiu.

Alte tipuri de venituri

Aici intervine problema gestionarii fondurilor. Aceste ‘alte venituri’ sint foarte diferite dar le-am grupat pentru ca au o mare latura comuna: trebuie calculate si virate de catre tine personale. Aici se incadreaza:

  • impozitele realizate in firma ta (le calculeaza contabilul dar trebuie sa decizi tu virarea banilor)
  • impozitele din cistigurile bursiere la operatii realizate in strainatate (trebuie mentionate intr-o fisa speciala din declaratia globala a veniturilor si se plateste de tine, la administratia financiara; detalii in acest articol)
  • impozitele din drepturile de autor (trebuie mentionare intr-o fisa speciala din declaratia globala de venituri si se plateste la administratia financiara)
  • alte venituri din strainatate, de exemplu daca ai un blog si primesti bani din Adsense (trebuie mentionare intr-o fisa speciala din declaratia globala de venituri si se plateste la administratia financiara)
  • alte venituri asemanatoare, care nu se incadreaza in cazurile de mai sus (intreaba inspectorul financiar de care apartii)

Cea mai mare greseala pe care o fac incepatorii, despre care vreau sa va vorbesc, este de a nu fi atent cind incasezi banii din acest tip de cistiguri, mai ales daca e vorba de o suma mai mare de bani. Majoritatea dintre cei care nu s-au gindit la acest aspect, s-ar putea sa fie tentati sa cheltuie acei bani sau pur si simplu sa-i investeasca mai departe, lasind problema impozitului pentru mai tirziu, la momentul in care ea devine actuala.

Aceasta este o greseala. Ei nu iau in considerare faptul ca, pina la timpul in care vor trebui sa plateasca la stat impozitul datorat pentru profitul care tocmai l-au obtinut, situatia lor financiara se poate inrautati. Ca urmare, in momentul in  care a venit sadenta la impozitare (mai ales daca au facut un profit mare), si daca afacerea sau veniturile au inregistrat scaderi importante, nu vor mai avea bani pentru a plati impozitul. Iar statul nu te iarta de impozit.

Solutia mea

Aceasta solutie vine din experienta si este determinata de faptul ca tradingul (una din modalitatile preferate in care investesc) nu realizeaza cistiguri constante. Poti avea ani deosebit de buni, in care ‘dai lovitura’ dar urmatorul an poti iesi pe minus. De aceea am imaginat o metoda care sa nu-mi produca probleme la achitarea impozitelor (care se realizeaza la un an dupa aparitia profitului).

In momentul in care imi retrag profiturile din trading, de la broker si imi aduc banii in tara (pentru ca nu investesc decit la bursele din strainatate, iar daca vrei sa stii de ce citeste acest articol) , automat voi pune deoparte suma necesara impozitarii plus o marja de siguranta, pentru a ma protejade pierderile ce pot apare in urma modificarilor de curs valutar, deoarece am profit in dolari SUA si platesc impozit in RON. Acesti bani ii depun la banca intr-un depozit pentru ca pina la anul, cind trebuie sa platesc darile catre stat, mai este timp. Prin dobinda la depozite am o masura suplimentara contra erodarii prin inflatie sau modificarile de curs valutar. Personal folosesc o metoda suplimentara de protectie: pentru ca tranzactionez preferential la Forex (bursa valutelor), voi face depozitele in valuta care anticipez ca o sa se aprecieze in viitoarea perioada de timp pina la scadenta impozitului.

In principiu, aceste trei metode de protectie ar trebui nu numai sa imi pazeasca sumele puse de o parte pentru impozit dar sa le si inmulteasca. In conditii normale, cind va trebui sa platesc impozitul, din cauza acestor artificii financiare, s-ar putea sa ramin cu bani in plus!

In acest fel, chiar daca anul viitor voi fi pe minus cu tradingul, eu am asigurate sumele necesare platirii impozitului.

Aceasta metoda poate fi folosita la orice surse de venit care nu prezinta constanta. In investitii in general, nimic nu e constant, deci merita sa luati in consideratie aceste idei.  Asemenea metode se incadreaza in ceea ce eu numesc ‘inginerii financiare’, carora le-am dedicat o serie de articole in Milionarul Mioritic.

Standard
Investitii la bursa

YouTube EDU sau educatie la nivel inalt (plus seminar de Value Investing)

, , , , Lasa un comentariu

Prin bunavointa lui Bogdan Milescu, caruia ii multumesc, am aflat despre o initiativa foarte interesanta a YouTube, aceea de a oferi public inregistrarea video a unor cursuri care sint predate la cele mai prestigioase colegii si universitati americane (puteti studia lista lor aici).

yte

Iata cateva date de audienta:

  • MIT – aproape 29.000 abonati
  • UCBERKLEY  – 26.000 abonati
  • STANDFORD UNIVERSITY – 23.000 abonati

O lista la acest moment poate evidentia:

  • prezentari de IT – 1800
  • teme de business – 1200
  • comunicare – 850
  • leadership – 480

Am dat o cautare dupa mai multi termeni si am gasit un simpozion din 2008 pe teme de Value Investing . Pentru a va deschide apetitul, voi spune ca value investing este metoda prin care investitorul gaseste firme a caror cotatie la bursa este mica (in comparatie cu valoarea firmei) dar prezinta o mare promisiune de crestere, fiind metoda favorita prin care Warren Buffett si-a strins averea.

Acest gen de investitie se potriveste si pentru cei care tranzactioneaza la BVB.

Simpozionul are peste 14 ore de prelegeri (nu stiu exact cate pentru ca am pierdut urma dupa a unsprezecea prezentare).

Mai jos aveti primul calup, de doua ore, prezent pe YouTube EDU. Nu am ascultat decat primele 15 minute din film dar mi s-a parut usor de inteles si foarte dens in informatii.

Standard
Investitii la bursa

Cc: Forex? Prima data pune mina pe carte!

, , 4 comentarii

Acest articol a aparut ca si guest post in portalul dedicat dezvoltarii personale, empower.ro

In ultimul timp am observat un fenomen foarte interesant. Tot mai multi cititori ai Milionarului Mioritic ma intreaba despre Forex.

Pentru cei care nu stiu, Forex deriva din cuvintele Foreign Exchange (bursa valutara) si reprezinta cea mai mare piata de tranzactionare din lume.

Cauzele pentru acest interes subit fata de Forex sint multiple:

  • o crestere deosebita a numarului de brokeri de Forex care au aparut in ultimul timp
  • o campanie tot mai agresiva de publicitate pe care o realizeaza brokerii de Forex pentru atragerea de noi clienti
  • campanii de marketing direct ale brokerilor (care suna telefonic potentialii clienti propunindu-le deschiderea unui cont)
  • deziluzia investitorilor romani fata de BVB, unde s-au pierdut suna mari de bani
  • atractivitatea mare a pietei Forex (functionala aproape 24 de ore din24 timp de cinci zile pe saptamina)
  • prezenta Forex-ului in revistele cu profil economic

Lumea se intreaba, pe buna dreptate, cei cu Forexul asta.

Pe scurt:

  • e cea mai riscanta piata de investitii din lume
  • in plus, la ora actuala volatilitatea din Forex (viteza de miscare a cotatiilor) este foarte mare
  • datorita leverage-ului (tranzactionarii in marja, cind primesti bani in imprumut de la brokerul tau) poti sa-ti pierzi foarte rapid banii din cont
  • este una dintre cele mai complexe piete, pentru ca se coteaza concomitent doua variabile (cele doua monede ale cursului de schimb)

In concluzie, daca nu aveti cunostinte solide de trading sau sinteti incepator, nu are rost sa va apropiati de Forex.

Asemenea afirmatii veti gasi cu greutate in presa economica. Cu toate acestea am avut placerea sa citesc un articol care prezenta foarte echilibrat aceasta problema.  A aparut in wall-street.ro si citeaza parerea a unui broker si a unui analist de la doua firme de brokeraj din Romania.

Articolul trateaza un subiect drag mie: tinerii si investitiile la Forex.

Personal recomand tuturor tinerilor sa studieze investitia la bursa. Aceastea reprezinta pentru mine una din activitatile cele mai dificile pe care le-am intreprins in viata dar care m-au recompensat enorm pe plan intelectual. Am invatat o multime de lucruri pe care le aplic in viata de zi cu zi.

Recomand investitiile la bursa si mai ales Forexul dar numai dupa un temeinic studiu al trading-ului in general. Trebuie sa citesti mult, sa faci exercitii cu bani virtuali, sa studiezi  atent pietele inainte de a te gindi de a-ti deschide un cont la un broker.  Chiar si dupa luni si ani de buchiseala trebuie sa fii constient ca banii se pot pierde foarte usor, intr-o clipa, chiar daca esti foarte atent.

Nu uita ce spune unul dintre traderii pe care eu ii stimez, Alan S. Farley

” Chiar si un maestru in trading trebuie sa primeasca ce-i ofera piata cu umilinta, acceptare si umor.”

Standard