Cu jocurile nu-i de joaca!
Vi s-a intamplat vreodata sa fiti mereu fata de cineva in raport de subordonare de forma „cel care incaseaza”, si chiar daca fugiti de omul ala, sa ajungeti a doua oara in acelasi tip de raport? Si a treia? Si a patra? Si a nu stiu cata? Si chiar daca plecati si de acolo, mergand in alta parte, „toate vi se intampla numai voua”? Eu am patit-o exact asa! Mi-a trebuit mult timp sa scap…
Cum zicea Roy Martina, un psihoterapeut din Olanda, unii se prind de schema asta, vad ca e un joc si incearca sa nu se mai izbeasca de acelasi zid. Trag un pic pe dreapta, in loc sa vada ce-i cu zidul ala. Cred ca o pauza ii va ajuta. Si cand se aseaza mai bine si se face ziua, vad un intreg camping, plin de „cortisti”, acolo, pe dreapta… Asteptand…
Cu jocurile nu-i de joaca!
Da. Asa cum s-a vazut si in seminarul Ralucai Mohanu, la care am fost marti, pe 29 septembrie.
Nu stiam ce va fi, cand am primit invitatia de la Luca Dezmir. Multumesc iarasi, Luca! ai avut asa o inspiratie, cand mi-ai oferit asa un dar!
Pentru ca, pregatindu-ma pentru seminar, am parcurs prezentarea pe site-ul Ralucai, (http://steps4change.ro/2009/09/cu-jocurile-nu-i-de-joaca-29-septembrie-ora-1830/) si am ramas tablou. Despre asta, despre Triunghiul dramatic, am citit mai demult, iar cu desfacerea lui am inceput a lucra de prin iunie, intr-o alta forma de dezvoltare personala. Se potriveste perfect cu ce „lucrez” acum, ca tema, in viata mea!
La seminar m-am revazut cu Raluca si m-am bucurat iar de zambetul ei. Are un „stil”! Dincolo de placerea asta, de a face ceea ce face, care se vede in felul cum comunica ea cu noi toti, e acea usurinta de a ne aduce exact in punctul in care sa descoperim noi insine „secretul” ascuns acolo, expus tocmai pentru a intelege jocul.
De fapt, seminarul si-a propus sa ne lamureasca despre:
– ce sunt jocurile care apar in relatiile noastre
– cum le identificam
– rolurile in care ne „invartim”
– ce mesaje sunt acolo, pentru noi
– cum iesim din joc
Jocurile… sunt cele pe care le jucam tot timpul, sau aproape tot timpul. Cam 75 la suta din timp. Rolurile in care ne invartim, in relatiile noastre, si de care nu ne dam seama. Ehei, ca daca ne-am da, n-am mai juca…
Pentru ca, asa cum ne-a aratat Raluca, nu suntem constienti ca suntem prinsi in joc.
Dar – iata o veste buna – le putem descoperi. Raluca ne-a aratat, pe exemple, cum putem descoperi jocul:
1. Exista un tipar care se repeta. Fac ce fac, si ajung iar in aceeasi situatie. Poate ajung chiar sa spun „eram sigur ca va fi asa.”
2. Rolurile jucate se schimba, prin rasturnari de situatie.
3. Finalul unui joc ne lasa cu un gust amar, cu o dezamagire, o frustrare, si de multe ori si partenerul de joc (de relatie, adica) pateste la fel. Uneori chiar nu pricepem de ci si cum se intampla ceea ce se intampla.
4. Le jucam cu persoane importante din viata noastra. Jocurile apar in relatiile noastre cu copiii si parintii, cu partenerii de cuplu, cu colaboratorii de zi cu zi (colegi, sefi, subalterni), prieteni, fata de care repetam tot timpul niste tipare de reactii.
5.Prinsi in joc, reactionam disproportionat. O replica ne atinge asa de tare, incat facem o intreaga drama dintr-o „chestie” minuscula. Pentru ca jucam rolul, nu suntem constienti si nu avem masura…
6. Jocul are de fapt un mesaj ascuns.Acolo se petrece de fapt altceva. Pentru ca jucam jocul dintr-un anume motiv… Aici e cheia, cum aveam noi sa vedem, condusi asa de bine de Raluca.
Ce se intampla in joc? Ajungem sa ne vedem pe noi in raport cu altii si repetam tiparul, aproape indiferent de noutatea situatiilor. Ele sunt noi, dar reactiile noastre sunt pe tipare.
Conform Analizei Tranzactionale, „Eu si celalalt” , „Eu si Tu”, se vad in diverse pozitii de viata.
Prima, si cea mai rar intalnita, desi ar fi singura de dorit:
1. Eu sunt OK. Tu esti OK.
Indiferent de ce se intampla aici, eu imi asum propria parere, privesc si accept si parerea ta, chiar daca e diferita de a mea. Sunt deschis la solutii, care vor contura modelul „si eu si tu putem castiga din situatia asta”.
2.Eu sunt OK. Tu nu esti OK.
Da… tipar foarte des intalnit, cum ne-am dat seama toti, lucrand pe cate un exemplu de viata. Foaaarte des intalnit! Sistemul lui „eu am dreptate si tu nu”. Eu sunt ok, gandesc si fac bine, dar nu stiu cum de „celalalt” e „defect”, ca gandeste altfel. Ceva e in „neregula” cu el… Este situatia cu „eu am dreptate, tu nu, si eu sunt mai tare, o sa-ti dovedesc cu orice chip asta!” Ma gandem, la curs, cate conflicte de genul asta au dus la rupturi in atatea familii… Uneori la lupte intre clanuri, duse de generatii intregi…
3. Eu nu sunt OK. Tu esti OK.
Aici am regasit „modelul” celui care e lipsit de incredere in sine. Care se simte nesemnificativ in raport cu altii. Puterea e doar a celorlalti si noi nu gandim corect…noi suntem „defecti”.
4. Eu nu sunt ok. Tu nu esti Ok.
Nici mie, nici tie nu-ti e bine cu situatia asta. (Toate merg rau, toti sunt incapabili, nici eu nu vad o solutie, nici altii. Ce mai, viata e grea, nu are nici un sens, orice incercare e sortita esecului).
Din aceste jocuri, se contureaza Triunghiul Dramatic.
Asta e partea care mi-a placut cel mai mult! Am recunoscut rolul pe care l-am jucat cu preponderenta in cele mai multe relatii, in viata mea.
Trinughiul dramatic, analizat de Stephen Karpman, arata asa:
Persecutorul este cel mai tare. El are mereu dreptate, organizeaza pe toti si tot, si nu admite replici. Oricum, el e cel care stie si cere ascutare deplina. In jocul puterii, el e cel puternic!
Am regasit in pozitia asta multi dintre fostii mei sefi… care nu acceptau un alt punct de vedere, oricat de bun ar fi fost el, doar pentru ca nu era al lor…
Persecutorul, pentru a exista in aceasta pozitie, are nevoie de o Victima. Un „bietul de mine”. Cineva care nu se recunoaste a fi Ok si cere mereu ajutor, indrumare, atentie… Nu crede ca poate face singur ceva bun, asa cum are de fapt grija sa-i arate Persecutorul…
Si desigur, pe o Victima apare sa o scoate din starea aceea de ‘biet”, un Salvator. Care stie el, poate el, face el, caci el stie si poate. (Oooo, daaaa! Am fost de atatea ori Salvator!)
Raluca ne-a condus in analiza unor situatii de viata si ne-am regasit cu totii in roluri, vazand catre ce tindem. Care din acestea ne atrag mai mult si de ce. De ce? este esential sa aflam. Pentru ca nici unul din roluri nu ne lasa sa ne manifestam asa cum suntem. Acolo, in „de ce” se ascunde o nevoie. Felul in care intram intr-un joc, si mai ales cum iesim din el ne arata nevoia ascunsa acolo.
Rolurile se pot schimba, in acelasi joc:
Victima cere mereu atentie, afectiune, nu-si cauta puterea si prefera sa ia de la altii. Nu are incredere si joaca un „santaj sentimental”, iar cand nu primeste permanent ce cere, poate deveni Persecutor. Slavatorul isi tine victima acolo, in rolul sau, aratand ca doar el poate, iar Victima nu. Are nevoie sa demostreze calitatile de Salvator, care stie si poate. Daca victima „nu asculta” de sfatul sau, Slavator poate deveni fie Victima, fie Persecutor.
Persecutorul doreste sa se faca vazut, ascultat, respectat. Daca nu se intampla asa, poate fi Victima…. Si tot asa.
Cum spuneam, jocurile ne tin in frustrare si nemultumire. Nevoia care ne-a adus in rol poate fi identificata si satisfacuta altfel decat in aceeasi invartire in rolul aducator de nemultumire, dezamagire, frustrare.
Joaca toti un alt rol decat ar dori. Cum sa scape? Cum sa iesim din joc?
Cand ne dam seama de joc, e deja facut pasul esential.
De fapt, triunghiul poate trece in altul, cand oamenii inteleg ce roluri joaca, isi asuma nevoia si calitatile in acelasi timp, si pot deveni mult mai mult, folosind ceea ce este darul lor.
Persecutorul, care e un bun organizator, mereu energic si curajos, devine Puternic.
Salvatorul, care este dedicat altora si e generos, poate imbratisa o cauza, poate sprijini organizatii, se implica in proiecte de anvergura. Devine Sponsor.
Victima, plina de sensibilitate si receptivitate, devine Vulnerabilul, recunscandu-si nevoile fara teama si aduncandu-le in lumina. El poate intelege in mod foarte sensibil pe altii, este empatic.
Concret, m-am ales in cele trei ore cu o „vindecare” a unei situatii repetitive, prin iesirea din joc. Mi-am dat seama cum ma situam in relatia cea mai „nefericita”: Eu nu sunt OK. Tu nu esti OK, repetand un tipar comportamental si emotional. Am inteles de ce o faceam si ce voiam eu de fapt de la acea persoana. Am intels ce isi dorea si ea si de ce nu eram „happy” nici una. Ceea ce imi cerea este chiar simplu si nu imi face deloc neplacere. Ma incapatanam insa sa-i nu-i ofer ce-si doreste, pentru o … prostie, pur si simplu. Respingeam ceea ce consideram „impus”. De fapt, dorinta mea e sa primesc acelasi lucru ca si respectiva persoana: intelegere si atentie. Ok, ceea ce pot face, o sa fac deja duminica asta, care vine. Voi rupe acel tipar comportamental si abia astept sa vad reactia celeilalte persoane. Sper sa fie la fel de incantata ca si mine de cele cinci minute acordate exact cand si le doreste. Vom fi in pozitia aceea de viata: Eu sunt OK. Tu esti OK.
La urma urmei, o sa fie si acesta un fel de „joc”, dar de data asta placut…
Vi s-a intamplat vreodata sa fiti mereu fata de cineva in raport de subordonare de forma „cel care incaseaza”, si chiar daca fugiti de omul ala, sa ajungeti a doua oara in acelasi tip de raport? Si a treia? Si a patra? Si a nu stiu cata? Si chiar daca plecati si de acolo, mergand in alta parte, „toate vi se intampla numai voua”? Eu am patit-o exact asa! Mi-a trebuit mult timp sa scap…
Cum zicea Roy Martina, un psihoterapeut din Olanda, unii se prind de schema asta, vad ca e un joc si incearca sa nu se mai izbeasca de acelasi zid. Trag un pic pe dreapta, in loc sa vada ce-i cu zidul ala. Cred ca o pauza ii va ajuta. Si cand se aseaza mai bine si se face ziua, vad un intreg camping, plin de „cortisti”, acolo, pe dreapta… Asteptand…
Cu jocurile nu-i de joaca!
Da. Asa cum s-a vazut si in seminarul Ralucai Mohanu, la care am fost marti, pe 29 septembrie.
Nu stiam ce va fi, cand am primit invitatia de la Luca Dezmir. Multumesc iarasi, Luca! ai avut asa o inspiratie, cand mi-ai oferit asa un dar!
Pentru ca, pregatindu-ma pentru seminar, am parcurs prezentarea pe site-ul Ralucai, (http://steps4change.ro/2009/09/cu-jocurile-nu-i-de-joaca-29-septembrie-ora-1830/) si am ramas tablou. Despre asta, despre Triunghiul dramatic, am citit mai demult, iar cu desfacerea lui am inceput a lucra de prin iunie, intr-o alta forma de dezvoltare personala. Se potriveste perfect cu ce „lucrez” acum, ca tema, in viata mea!
La seminar m-am revazut cu Raluca si m-am bucurat iar de zambetul ei. Are un „stil”! Dincolo de placerea asta, de a face ceea ce face, care se vede in felul cum comunica ea cu noi toti, e acea usurinta de a ne aduce exact in punctul in care sa descoperim noi insine „secretul” ascuns acolo, expus tocmai pentru a intelege jocul.
De fapt, seminarul si-a propus sa ne lamureasca despre:
– ce sunt jocurile care apar in relatiile noastre
– cum le identificam
– rolurile in care ne „invartim”
– ce mesaje sunt acolo, pentru noi
– cum iesim din joc
Jocurile… sunt cele pe care le jucam tot timpul, sau aproape tot timpul. Cam 75 la suta din timp. Rolurile in care ne invartim, in relatiile noastre, si de care nu ne dam seama. Ehei, ca daca ne-am da, n-am mai juca…
Pentru ca, asa cum ne-a aratat Raluca, nu suntem constienti ca suntem prinsi in joc.
Dar – iata o veste buna – le putem descoperi. Raluca ne-a aratat, pe exemple, cum putem descoperi jocul:
1. Exista un tipar care se repeta. Fac ce fac, si ajung iar in aceeasi situatie. Poate ajung chiar sa spun „eram sigur ca va fi asa.”
2. Rolurile jucate se schimba, prin rasturnari de situatie.
3. Finalul unui joc ne lasa cu un gust amar, cu o dezamagire, o frustrare, si de multe ori si partenerul de joc (de relatie, adica) pateste la fel. Uneori chiar nu pricepem de ci si cum se intampla ceea ce se intampla.
4. Le jucam cu persoane importante din viata noastra. Jocurile apar in relatiile noastre cu copiii si parintii, cu partenerii de cuplu, cu colaboratorii de zi cu zi (colegi, sefi, subalterni), prieteni, fata de care repetam tot timpul niste tipare de reactii.
5.Prinsi in joc, reactionam disproportionat. O replica ne atinge asa de tare, incat facem o intreaga drama dintr-o „chestie” minuscula. Pentru ca jucam rolul, nu suntem constienti si nu avem masura…
6. Jocul are de fapt un mesaj ascuns.Acolo se petrece de fapt altceva. Pentru ca jucam jocul dintr-un anume motiv… Aici e cheia, cum aveam noi sa vedem, condusi asa de bine de Raluca.
Ce se intampla in joc? Ajungem sa ne vedem pe noi in raport cu altii si repetam tiparul, aproape indiferent de noutatea situatiilor. Ele sunt noi, dar reactiile noastre sunt pe tipare.
Conform Analizei Tranzactionale, „Eu si celalalt” , „Eu si Tu”, se vad in diverse pozitii de viata.
Prima, si cea mai rar intalnita, desi ar fi singura de dorit:
1. Eu sunt OK. Tu esti OK.
Indiferent de ce se intampla aici, eu imi asum propria parere, privesc si accept si parerea ta, chiar daca e diferita de a mea. Sunt deschis la solutii, care vor contura modelul „si eu si tu putem castiga din situatia asta”.
2.Eu sunt OK. Tu nu esti OK.
Da… tipar foarte des intalnit, cum ne-am dat seama toti, lucrand pe cate un exemplu de viata. Foaaarte des intalnit! Sistemul lui „eu am dreptate si tu nu”. Eu sunt ok, gandesc si fac bine, dar nu stiu cum de „celalalt” e „defect”, ca gandeste altfel. Ceva e in „neregula” cu el… Este situatia cu „eu am dreptate, tu nu, si eu sunt mai tare, o sa-ti dovedesc cu orice chip asta!” Ma gandem, la curs, cate conflicte de genul asta au dus la rupturi in atatea familii… Uneori la lupte intre clanuri, duse de generatii intregi…
3. Eu nu sunt OK. Tu esti OK.
Aici am regasit „modelul” celui care e lipsit de incredere in sine. Care se simte nesemnificativ in raport cu altii. Puterea e doar a celorlalti si noi nu gandim corect…noi suntem „defecti”.
4. Eu nu sunt ok. Tu nu esti Ok.
Nici mie, nici tie nu-ti e bine cu situatia asta. (Toate merg rau, toti sunt incapabili, nici eu nu vad o solutie, nici altii. Ce mai, viata e grea, nu are nici un sens, orice incercare e sortita esecului).
Din aceste jocuri, se contureaza Triunghiul Dramatic.
Asta e partea care mi-a placut cel mai mult! Am recunoscut rolul pe care l-am jucat cu preponderenta in cele mai multe relatii, in viata mea.
Trinughiul dramatic, analizat de Stephen Karpman, arata asa:
Persecutorul este cel mai tare. El are mereu dreptate, organizeaza pe toti si tot, si nu admite replici. Oricum, el e cel care stie si cere ascutare deplina. In jocul puterii, el e cel puternic!
Am regasit in pozitia asta multi dintre fostii mei sefi… care nu acceptau un alt punct de vedere, oricat de bun ar fi fost el, doar pentru ca nu era al lor…
Persecutorul, pentru a exista in aceasta pozitie, are nevoie de o Victima. Un „bietul de mine”. Cineva care nu se recunoaste a fi Ok si cere mereu ajutor, indrumare, atentie… Nu crede ca poate face singur ceva bun, asa cum are de fapt grija sa-i arate Persecutorul…
Si desigur, pe o Victima apare sa o scoate din starea aceea de ‘biet”, un Salvator. Care stie el, poate el, face el, caci el stie si poate. (Oooo, daaaa! Am fost de atatea ori Salvator!)
Raluca ne-a condus in analiza unor situatii de viata si ne-am regasit cu totii in roluri, vazand catre ce tindem. Care din acestea ne atrag mai mult si de ce. De ce? este esential sa aflam. Pentru ca nici unul din roluri nu ne lasa sa ne manifestam asa cum suntem. Acolo, in „de ce” se ascunde o nevoie. Felul in care intram intr-un joc, si mai ales cum iesim din el ne arata nevoia ascunsa acolo.
Rolurile se pot schimba, in acelasi joc:
Victima cere mereu atentie, afectiune, nu-si cauta puterea si prefera sa ia de la altii. Nu are incredere si joaca un „santaj sentimental”, iar cand nu primeste permanent ce cere, poate deveni Persecutor. Slavatorul isi tine victima acolo, in rolul sau, aratand ca doar el poate, iar Victima nu. Are nevoie sa demostreze calitatile de Salvator, care stie si poate. Daca victima „nu asculta” de sfatul sau, Slavator poate deveni fie Victima, fie Persecutor.
Persecutorul doreste sa se faca vazut, ascultat, respectat. Daca nu se intampla asa, poate fi Victima…. Si tot asa.
Cum spuneam, jocurile ne tin in frustrare si nemultumire. Nevoia care ne-a adus in rol poate fi identificata si satisfacuta altfel decat in aceeasi invartire in rolul aducator de nemultumire, dezamagire, frustrare.
Joaca toti un alt rol decat ar dori. Cum sa scape? Cum sa iesim din joc?
Cand ne dam seama de joc, e deja facut pasul esential.
De fapt, triunghiul poate trece in altul, cand oamenii inteleg ce roluri joaca, isi asuma nevoia si calitatile in acelasi timp, si pot deveni mult mai mult, folosind ceea ce este darul lor.
Persecutorul, care e un bun organizator, mereu energic si curajos, devine Puternic.
Salvatorul, care este dedicat altora si e generos, poate imbratisa o cauza, poate sprijini organizatii, se implica in proiecte de anvergura. Devine Sponsor.
Victima, plina de sensibilitate si receptivitate, devine Vulnerabilul, recunscandu-si nevoile fara teama si aduncandu-le in lumina. El poate intelege in mod foarte sensibil pe altii, este empatic.
Concret, m-am ales in cele trei ore cu o „vindecare” a unei situatii repetitive, prin iesirea din joc. Mi-am dat seama cum ma situam in relatia cea mai „nefericita”: Eu nu sunt OK. Tu nu esti OK, repetand un tipar comportamental si emotional. Am inteles de ce o faceam si ce voiam eu de fapt de la acea persoana. Am intels ce isi dorea si ea si de ce nu eram „happy” nici una. Ceea ce imi cerea este chiar simplu si nu imi face deloc neplacere. Ma incapatanam insa sa-i nu-i ofer ce-si doreste, pentru o … prostie, pur si simplu. Respingeam ceea ce consideram „impus”. De fapt, dorinta mea e sa primesc acelasi lucru ca si respectiva persoana: intelegere si atentie. Ok, ceea ce pot face, o sa fac deja duminica asta, care vine. Voi rupe acel tipar comportamental si abia astept sa vad reactia celeilalte persoane. Sper sa fie la fel de incantata ca si mine de cele cinci minute acordate exact cand si le doreste. Vom fi in pozitia aceea de viata: Eu sunt OK. Tu esti OK.
La urma urmei, o sa fie si acesta un fel de „joc”, dar de data asta placut…
