Carti, filme si evenimente

Valorile personale – Busola vietii TALE

Data trecuta, dupa ce am aflat ca intr-adevar, “Cu jocurile nu-i de joaca!” hotarasem sa merg neaparat la urmatoarea intalnire “Steps4change”.
Raluca Mohanu anuntase un subiect MARE, mare de tot: Valorile personale.
Cand am primit iar invitatia de la Luca, am fost in al noualea cer. Inca o data, draga Luca, multumesc pentru dar!

Si nu m-am inselat. Subiectul este intr-adevar MARE.
O sa va scriu despre el asa cum s-a facut si lucrul in cadrul intalnirii: cu inima.

Asa ne-a invitat si Raluca sa facem, inca din deschiderea seminarului. Asta pentru ca subiectul este foarte “adanc”, si lucrul cu sine e delicat si cere patrunderea in interior, dincolo de tiparele restrictive ale gandirii.E un fel de scufundare launtrica, pe baza intuitiei, pentru a ne descoperi valorile personale.

Am aflat de ce sunt ele atat de importante. Valorile personale sunt reperele care ne orienteaza, care ne “conduc” viata.
Antony Robbins spunea: “valorile ne ghideaza deciziile si, prin urmare, destinul”.
Am incercat cu totii sa ne dam seama de ce e asa. Pentru ca ele sunt niste principii, ele contin practic esenta a ceea ce ne determina miscarea intr-o directie sau alta in viata.
Sunt cuprinse in unul-doua cuvinte si contin, practic, realitatea noastra. Arata ce e CU ADEVARAT important pentru noi, si ele sunt cele care
– ne filtreaza relatiile; in functie de ele legam sau nu prietenii, asocieri, relatii de cuplu etc. si ne raportam mental-emotional la acestea
– ne determina deciziile; in functie de ele alegem un loc de munca, cu o activitate care sa ne reprezinte, o relatie cu un partener etc.
– ne motiveaza, “ne mana in lupta”, cum se zice; facem sau nu facem ceva in functie de ele
– ne limiteaza, marcand ce si pana unde acceptam, ce respingem

In intalnirea aceasta s-au sondat adancurile fiecaruia, deschis, in incercarea de a gasi valorile personale, acelea care arata ce este CU ADEVARAT important pentru noi.
Asta pentru ca nu e chiar usor sa le vedem, sa le reperam. Ele apar ca niste simboluri si sunt mai greu de decelat. Putini sunt cei care incumeta sa isi identifice valorile, astfel incat sa stie cum sa se miste mai usor, mai placut in viata. Multi nu isi dau seama de conflictul interior, acela dintre contextul in care se afla (cariera, relatie personala, alte relatii) si propriile valori, si traiesc un stres zilnic, in loc sa fie aliniati cu valorile lor, traind implinit si cu bucurie.

Raluca a facut, ca intotdeauna, o intalnire plina de surprize frumoase, conducandu-ne de data asta, cu multa delicatete, pe un teren sensibil.
Ne-am identificat valorile personale, prin simbolistica desprinsa din propriile descrieri, pe imagini luate la intamplare. Mie mi-a placut fantastic si imaginea gasita aleator, intoarsa cu spatele, astfel incat “hazardul” sa dezvaluie ce se ascunde acolo, in subconstient. O valoare-cheie, numita valoare nucleu se afla acolo, gata sa fie descoperita. Iar imaginea pe care am gasit-o a fost uluitoare: arata exact drumul spre “ochiul Sinelui”, cautarea mea interioara, de ani de zile…
Prin dialogul pe care am invatat sa-l conducem, ne-am ajutat unii pe altii sa ne identificam valorile esentiale, cele cu adevarat importante. Asa am descoperit ca ne dirijeaza in viata cam aceleasi valori. Interesant! Oameni diferiti, dar cu falori fundamentale comune… Cei mai multi oameni vor sa fie iubiti, sa fie liberi, sa fie in siguranta… isi ghideaza viata dupa Iubire, Libertate, Frumusete, Armonie, Unicitate, Eficienta, Siguranta, Prietenie.
Am aflat ca unele valori sunt mijloace pentru atingerea altora, numite valori-nucleu. De pilda, pentru unii prietenia e un mijloc pentru atingerea sigurantei.Pentru altii acceptarea e un mijloc pentru atingerea linistii…
Totul s-a lucrat foarte intens. In dialog si in lucrul pe echipe am aflat care sunt cele mai importante valori pentru noi. Sunt cateva, care ne ghideaza toata viata. Si cand le atingem, traim implint. Cand suntem departe de ele, ajungem, uneori fara sa ne dam seama de ce, sa tot facem schimbari in viata, in dorinta, de a le atinge…

Intalnirea s-a terminat prea repede. In final, era multa liniste si sala vibra de acea tensiune placuta, care marca lucrul intens cu sine, lucrul in “adancime”. Am apreciat, ca si Raluca, faptul ca oamenii si-au deschis mult inimile si au lucrat cu sinceritate, cautand sa se descopere. Iar unii au fost chiar foarte surprinsi de ce au descoperit despre ei insisi.
In final, nu m-am putut abtine si am povestit si eu o… istorioara personala. V-o spun si voua, celor ce cititi aici:

Veneam seara de la un interivu, unul din cele la care fusesem cand cautam un job… Felul in care se discutase ma dusese iar la o veche preocupare, si venind noaptea pe strada, am intrebat, asa, in sinea mea: “Doamne, oare care este cu adevarat valoarea unui om? La urma urmei, ce-i da valoare?”
Si am bagat mana in buzunar, sa pregatesc cheile, ca sa intru in bloc. Cand le-am scos, mi-a cazut pe jos un biletel. Era blietul de maxi-taxi, pe care scria:
“Bon cu valoare fixa: 10.000 lei”.

Am ramas fara aer si am simtit cum ma scufund in asfalt.
Valoare fixa: 10.000…
Zece mii. In traditia taoista, cele zece mii de lucruri s-au tras din Tao. Din El s-a facut Universul – cele zece mii de fapturi. Mi-am amintit asta instant: Tao te Ching:”Tot Universul este in tine“.

Valoarea unul om: tot Universul

Standard
Carti, filme si evenimente

Cu jocurile nu-i de joaca

Cu jocurile nu-i de joaca!
Vi s-a intamplat vreodata sa fiti mereu fata de cineva in raport de subordonare de forma “cel care incaseaza”, si chiar daca fugiti de omul ala, sa ajungeti a doua oara in acelasi tip de raport? Si a treia? Si a patra? Si a nu stiu cata? Si chiar daca plecati si de acolo, mergand in alta parte, “toate vi se intampla numai voua”? Eu am patit-o exact asa! Mi-a trebuit mult timp sa scap…
Cum zicea Roy Martina, un psihoterapeut din Olanda, unii se prind de schema asta, vad ca e un joc si incearca sa nu se mai izbeasca de acelasi zid. Trag un pic pe dreapta, in loc sa vada ce-i cu zidul ala. Cred ca o pauza ii va ajuta. Si cand se aseaza mai bine si se face ziua, vad un intreg camping, plin de “cortisti”, acolo, pe dreapta… Asteptand…
Cu jocurile nu-i de joaca!
Da. Asa cum s-a vazut si in seminarul Ralucai Mohanu, la care am fost marti, pe 29 septembrie.
Nu stiam ce  va fi, cand am primit invitatia de la Luca Dezmir. Multumesc iarasi, Luca! ai avut asa o inspiratie, cand mi-ai oferit asa un dar!
Pentru ca, pregatindu-ma pentru seminar, am parcurs prezentarea pe site-ul Ralucai, (http://steps4change.ro/2009/09/cu-jocurile-nu-i-de-joaca-29-septembrie-ora-1830/) si am ramas tablou. Despre asta, despre Triunghiul dramatic, am citit mai demult, iar cu desfacerea lui am inceput a lucra de prin iunie, intr-o alta forma de dezvoltare personala. Se potriveste perfect cu ce “lucrez” acum, ca tema, in viata mea!
La seminar m-am revazut cu Raluca si m-am bucurat iar de zambetul ei. Are un “stil”! Dincolo de placerea asta, de a face ceea ce face, care se vede in felul cum comunica ea cu noi toti, e acea usurinta de a ne aduce exact in punctul in care sa descoperim noi insine “secretul” ascuns acolo, expus tocmai pentru a intelege jocul.
De fapt, seminarul si-a propus sa ne lamureasca despre:
– ce sunt jocurile care apar in relatiile noastre
– cum le identificam
– rolurile in care ne “invartim”
– ce mesaje sunt acolo, pentru noi
– cum iesim din joc
Jocurile… sunt cele pe care le jucam tot timpul, sau aproape tot timpul. Cam 75 la suta din timp. Rolurile in care ne invartim, in relatiile noastre, si de care nu ne dam seama. Ehei, ca daca ne-am da, n-am mai juca…
Pentru ca, asa cum ne-a aratat Raluca, nu suntem constienti ca suntem prinsi in joc.
Dar – iata o veste buna – le putem descoperi. Raluca ne-a aratat, pe exemple, cum putem descoperi jocul:
1. Exista un tipar care se repeta. Fac ce fac, si ajung iar in aceeasi situatie. Poate ajung chiar sa spun “eram sigur ca va fi asa.”
2. Rolurile jucate se schimba, prin rasturnari de situatie.
3. Finalul unui joc ne lasa cu un gust amar, cu o dezamagire, o frustrare, si de multe ori si partenerul de joc (de relatie, adica) pateste la fel. Uneori chiar nu pricepem de ci si cum se intampla ceea ce se intampla.
4. Le jucam cu persoane importante din viata noastra. Jocurile apar in relatiile noastre cu copiii si parintii, cu partenerii de cuplu, cu colaboratorii de zi cu zi (colegi, sefi, subalterni), prieteni, fata de care repetam tot timpul niste tipare de reactii.
5.Prinsi in joc, reactionam disproportionat. O replica ne atinge asa de tare, incat facem o intreaga drama dintr-o “chestie” minuscula. Pentru ca jucam rolul, nu suntem constienti si nu avem masura…
6. Jocul are de fapt un mesaj ascuns.Acolo se petrece de fapt altceva. Pentru ca jucam jocul dintr-un anume motiv… Aici e cheia, cum aveam noi sa vedem, condusi asa de bine de Raluca.
Ce se intampla in joc? Ajungem sa ne vedem pe noi in raport cu altii si repetam tiparul, aproape indiferent de noutatea situatiilor. Ele sunt noi, dar reactiile noastre sunt pe tipare.
Conform Analizei Tranzactionale, “Eu si celalalt” , “Eu si Tu”, se vad in diverse pozitii de viata.
Prima, si cea mai rar intalnita, desi ar fi singura de dorit:
1. Eu sunt OK. Tu esti OK.
Indiferent de ce se intampla aici, eu imi asum propria parere, privesc si accept si parerea ta, chiar daca e diferita de a mea. Sunt deschis la solutii, care vor contura modelul “si eu si tu putem castiga din situatia asta”.
2.Eu sunt OK. Tu nu esti OK.
Da… tipar foarte des intalnit, cum ne-am dat seama toti, lucrand pe cate un exemplu de viata. Foaaarte des intalnit! Sistemul lui “eu am dreptate si tu nu”. Eu sunt ok, gandesc si fac bine, dar nu stiu cum de “celalalt” e “defect”, ca gandeste altfel. Ceva e in “neregula” cu el… Este situatia cu “eu am dreptate, tu nu, si eu sunt mai tare, o sa-ti dovedesc cu orice chip asta!” Ma gandem, la curs, cate conflicte de genul asta au dus la rupturi in atatea familii… Uneori la lupte intre clanuri, duse de generatii intregi…
3. Eu nu sunt OK. Tu esti OK.
Aici am regasit “modelul”  celui care e lipsit de incredere in sine. Care se simte nesemnificativ in raport cu altii. Puterea e doar a celorlalti si noi nu gandim corect…noi suntem “defecti”.
4. Eu nu sunt ok. Tu nu esti Ok.
Nici mie, nici tie nu-ti e bine cu situatia asta.  (Toate merg  rau, toti sunt incapabili, nici eu nu vad o solutie, nici altii. Ce mai, viata e grea, nu are nici un sens, orice  incercare e sortita esecului).
Din aceste jocuri, se contureaza Triunghiul Dramatic.
Asta e partea care mi-a placut cel mai mult! Am recunoscut rolul pe care l-am jucat cu preponderenta in cele  mai multe relatii, in viata mea.
Trinughiul dramatic, analizat de Stephen Karpman, arata asa:
Persecutorul este cel mai tare. El are mereu dreptate, organizeaza pe toti si tot, si nu admite replici. Oricum, el e cel care stie si cere ascutare deplina. In jocul puterii, el e cel puternic!
Am regasit in pozitia asta multi dintre fostii mei sefi… care nu acceptau un alt punct de vedere, oricat de bun ar fi fost el, doar pentru ca nu era al lor…
Persecutorul, pentru a exista in aceasta pozitie, are nevoie de o Victima. Un “bietul de mine”. Cineva care nu se recunoaste a fi Ok si cere mereu ajutor, indrumare, atentie… Nu crede ca poate face singur ceva bun, asa cum are de fapt grija sa-i arate Persecutorul…
Si desigur, pe o Victima apare sa o scoate din starea aceea de ‘biet”, un Salvator. Care stie el, poate el, face el, caci el stie si poate. (Oooo, daaaa! Am fost de atatea ori Salvator!)
Raluca ne-a condus in analiza unor situatii de viata si ne-am regasit cu totii in roluri, vazand catre ce tindem. Care din acestea ne atrag mai mult si de ce. De ce? este esential sa aflam. Pentru ca nici unul din roluri nu ne lasa sa ne manifestam asa cum suntem. Acolo, in “de ce” se ascunde o nevoie. Felul in care intram intr-un joc, si mai ales cum iesim din el ne arata nevoia ascunsa acolo.
Rolurile se pot schimba, in acelasi joc:
Victima cere mereu atentie, afectiune, nu-si cauta puterea si prefera sa ia de la altii. Nu are incredere si joaca un “santaj sentimental”, iar cand nu primeste permanent ce cere, poate deveni Persecutor. Slavatorul isi tine victima acolo, in rolul sau, aratand ca doar el poate, iar Victima nu. Are nevoie sa demostreze calitatile de Salvator, care stie si poate. Daca victima “nu asculta” de sfatul sau, Slavator poate deveni fie Victima, fie Persecutor.
Persecutorul doreste sa se faca vazut, ascultat, respectat. Daca nu se intampla asa, poate fi Victima…. Si tot asa.
Cum spuneam, jocurile ne tin in frustrare si nemultumire. Nevoia care ne-a adus in rol poate fi identificata si satisfacuta altfel decat in aceeasi invartire in rolul aducator de nemultumire, dezamagire, frustrare.
Joaca toti un alt rol decat ar dori. Cum sa scape? Cum sa iesim din joc?
Cand ne dam seama de joc, e deja facut pasul esential.
De fapt, triunghiul poate trece in altul, cand oamenii inteleg ce roluri joaca, isi asuma nevoia si calitatile in acelasi timp, si pot deveni mult mai mult, folosind ceea ce este darul lor.
Persecutorul, care e un bun organizator, mereu energic si curajos, devine Puternic.
Salvatorul, care este dedicat altora si e generos, poate imbratisa o cauza, poate sprijini organizatii, se implica in proiecte de anvergura. Devine Sponsor.
Victima,  plina de sensibilitate si receptivitate, devine Vulnerabilul, recunscandu-si nevoile fara teama si aduncandu-le in lumina. El poate intelege in mod foarte sensibil pe altii, este empatic.
Concret, m-am ales in cele trei ore cu o “vindecare” a unei situatii repetitive, prin iesirea din joc. Mi-am dat seama cum ma situam in relatia cea mai “nefericita”: Eu nu sunt OK. Tu nu esti OK, repetand un tipar comportamental si emotional. Am inteles de ce o faceam si ce voiam eu de fapt de la acea persoana. Am intels ce isi dorea si ea si de ce nu eram “happy” nici una. Ceea ce imi cerea este chiar simplu si nu imi face deloc neplacere. Ma incapatanam insa sa-i nu-i ofer ce-si doreste, pentru o … prostie, pur si simplu. Respingeam ceea ce consideram “impus”. De fapt, dorinta mea e sa primesc acelasi lucru ca si respectiva persoana: intelegere si atentie. Ok, ceea ce pot face, o sa fac deja duminica asta, care vine. Voi rupe acel tipar comportamental si abia astept sa vad reactia celeilalte persoane. Sper sa fie la fel de incantata ca si mine de cele cinci minute acordate exact cand si le doreste. Vom fi in pozitia aceea de viata: Eu sunt OK. Tu esti OK.
La urma urmei, o sa fie si acesta un fel de “joc”, dar de data asta placut…

Vi s-a intamplat vreodata sa fiti mereu fata de cineva in raport de subordonare de forma “cel care incaseaza”, si chiar daca fugiti de omul ala, sa ajungeti a doua oara in acelasi tip de raport? Si a treia? Si a patra? Si a nu stiu cata? Si chiar daca plecati si de acolo, mergand in alta parte, “toate vi se intampla numai voua”? Eu am patit-o exact asa! Mi-a trebuit mult timp sa scap…

Cum zicea Roy Martina, un psihoterapeut din Olanda, unii se prind de schema asta, vad ca e un joc si incearca sa nu se mai izbeasca de acelasi zid. Trag un pic pe dreapta, in loc sa vada ce-i cu zidul ala. Cred ca o pauza ii va ajuta. Si cand se aseaza mai bine si se face ziua, vad un intreg camping, plin de “cortisti”, acolo, pe dreapta… Asteptand…

Cu jocurile nu-i de joaca!

Da. Asa cum s-a vazut si in seminarul Ralucai Mohanu, la care am fost marti, pe 29 septembrie.

Nu stiam ce  va fi, cand am primit invitatia de la Luca Dezmir. Multumesc iarasi, Luca! ai avut asa o inspiratie, cand mi-ai oferit asa un dar!

Pentru ca, pregatindu-ma pentru seminar, am parcurs prezentarea pe site-ul Ralucai, (http://steps4change.ro/2009/09/cu-jocurile-nu-i-de-joaca-29-septembrie-ora-1830/) si am ramas tablou. Despre asta, despre Triunghiul dramatic, am citit mai demult, iar cu desfacerea lui am inceput a lucra de prin iunie, intr-o alta forma de dezvoltare personala. Se potriveste perfect cu ce “lucrez” acum, ca tema, in viata mea!

La seminar m-am revazut cu Raluca si m-am bucurat iar de zambetul ei. Are un “stil”! Dincolo de placerea asta, de a face ceea ce face, care se vede in felul cum comunica ea cu noi toti, e acea usurinta de a ne aduce exact in punctul in care sa descoperim noi insine “secretul” ascuns acolo, expus tocmai pentru a intelege jocul.

De fapt, seminarul si-a propus sa ne lamureasca despre:

– ce sunt jocurile care apar in relatiile noastre

– cum le identificam

– rolurile in care ne “invartim”

– ce mesaje sunt acolo, pentru noi

– cum iesim din joc

Jocurile… sunt cele pe care le jucam tot timpul, sau aproape tot timpul. Cam 75 la suta din timp. Rolurile in care ne invartim, in relatiile noastre, si de care nu ne dam seama. Ehei, ca daca ne-am da, n-am mai juca…

Pentru ca, asa cum ne-a aratat Raluca, nu suntem constienti ca suntem prinsi in joc.

Dar – iata o veste buna – le putem descoperi. Raluca ne-a aratat, pe exemple, cum putem descoperi jocul:

1. Exista un tipar care se repeta. Fac ce fac, si ajung iar in aceeasi situatie. Poate ajung chiar sa spun “eram sigur ca va fi asa.”

2. Rolurile jucate se schimba, prin rasturnari de situatie.

3. Finalul unui joc ne lasa cu un gust amar, cu o dezamagire, o frustrare, si de multe ori si partenerul de joc (de relatie, adica) pateste la fel. Uneori chiar nu pricepem de ci si cum se intampla ceea ce se intampla.

4. Le jucam cu persoane importante din viata noastra. Jocurile apar in relatiile noastre cu copiii si parintii, cu partenerii de cuplu, cu colaboratorii de zi cu zi (colegi, sefi, subalterni), prieteni, fata de care repetam tot timpul niste tipare de reactii.

5.Prinsi in joc, reactionam disproportionat. O replica ne atinge asa de tare, incat facem o intreaga drama dintr-o “chestie” minuscula. Pentru ca jucam rolul, nu suntem constienti si nu avem masura…

6. Jocul are de fapt un mesaj ascuns.Acolo se petrece de fapt altceva. Pentru ca jucam jocul dintr-un anume motiv… Aici e cheia, cum aveam noi sa vedem, condusi asa de bine de Raluca.

Ce se intampla in joc? Ajungem sa ne vedem pe noi in raport cu altii si repetam tiparul, aproape indiferent de noutatea situatiilor. Ele sunt noi, dar reactiile noastre sunt pe tipare.

Conform Analizei Tranzactionale, “Eu si celalalt” , “Eu si Tu”, se vad in diverse pozitii de viata.

Prima, si cea mai rar intalnita, desi ar fi singura de dorit:

1. Eu sunt OK. Tu esti OK.

Indiferent de ce se intampla aici, eu imi asum propria parere, privesc si accept si parerea ta, chiar daca e diferita de a mea. Sunt deschis la solutii, care vor contura modelul “si eu si tu putem castiga din situatia asta”.

2.Eu sunt OK. Tu nu esti OK.

Da… tipar foarte des intalnit, cum ne-am dat seama toti, lucrand pe cate un exemplu de viata. Foaaarte des intalnit! Sistemul lui “eu am dreptate si tu nu”. Eu sunt ok, gandesc si fac bine, dar nu stiu cum de “celalalt” e “defect”, ca gandeste altfel. Ceva e in “neregula” cu el… Este situatia cu “eu am dreptate, tu nu, si eu sunt mai tare, o sa-ti dovedesc cu orice chip asta!” Ma gandem, la curs, cate conflicte de genul asta au dus la rupturi in atatea familii… Uneori la lupte intre clanuri, duse de generatii intregi…

3. Eu nu sunt OK. Tu esti OK.

Aici am regasit “modelul”  celui care e lipsit de incredere in sine. Care se simte nesemnificativ in raport cu altii. Puterea e doar a celorlalti si noi nu gandim corect…noi suntem “defecti”.

4. Eu nu sunt ok. Tu nu esti Ok.

Nici mie, nici tie nu-ti e bine cu situatia asta.  (Toate merg  rau, toti sunt incapabili, nici eu nu vad o solutie, nici altii. Ce mai, viata e grea, nu are nici un sens, orice  incercare e sortita esecului).

Din aceste jocuri, se contureaza Triunghiul Dramatic.

Asta e partea care mi-a placut cel mai mult! Am recunoscut rolul pe care l-am jucat cu preponderenta in cele  mai multe relatii, in viata mea.

Trinughiul dramatic, analizat de Stephen Karpman, arata asa:

triunghi

Persecutorul este cel mai tare. El are mereu dreptate, organizeaza pe toti si tot, si nu admite replici. Oricum, el e cel care stie si cere ascutare deplina. In jocul puterii, el e cel puternic!

Am regasit in pozitia asta multi dintre fostii mei sefi… care nu acceptau un alt punct de vedere, oricat de bun ar fi fost el, doar pentru ca nu era al lor…

Persecutorul, pentru a exista in aceasta pozitie, are nevoie de o Victima. Un “bietul de mine”. Cineva care nu se recunoaste a fi Ok si cere mereu ajutor, indrumare, atentie… Nu crede ca poate face singur ceva bun, asa cum are de fapt grija sa-i arate Persecutorul…

Si desigur, pe o Victima apare sa o scoate din starea aceea de ‘biet”, un Salvator. Care stie el, poate el, face el, caci el stie si poate. (Oooo, daaaa! Am fost de atatea ori Salvator!)

Raluca ne-a condus in analiza unor situatii de viata si ne-am regasit cu totii in roluri, vazand catre ce tindem. Care din acestea ne atrag mai mult si de ce. De ce? este esential sa aflam. Pentru ca nici unul din roluri nu ne lasa sa ne manifestam asa cum suntem. Acolo, in “de ce” se ascunde o nevoie. Felul in care intram intr-un joc, si mai ales cum iesim din el ne arata nevoia ascunsa acolo.

Rolurile se pot schimba, in acelasi joc:

Victima cere mereu atentie, afectiune, nu-si cauta puterea si prefera sa ia de la altii. Nu are incredere si joaca un “santaj sentimental”, iar cand nu primeste permanent ce cere, poate deveni Persecutor. Slavatorul isi tine victima acolo, in rolul sau, aratand ca doar el poate, iar Victima nu. Are nevoie sa demostreze calitatile de Salvator, care stie si poate. Daca victima “nu asculta” de sfatul sau, Slavator poate deveni fie Victima, fie Persecutor.

Persecutorul doreste sa se faca vazut, ascultat, respectat. Daca nu se intampla asa, poate fi Victima…. Si tot asa.

Cum spuneam, jocurile ne tin in frustrare si nemultumire. Nevoia care ne-a adus in rol poate fi identificata si satisfacuta altfel decat in aceeasi invartire in rolul aducator de nemultumire, dezamagire, frustrare.

Joaca toti un alt rol decat ar dori. Cum sa scape? Cum sa iesim din joc?

Cand ne dam seama de joc, e deja facut pasul esential.

De fapt, triunghiul poate trece in altul, cand oamenii inteleg ce roluri joaca, isi asuma nevoia si calitatile in acelasi timp, si pot deveni mult mai mult, folosind ceea ce este darul lor.

Persecutorul, care e un bun organizator, mereu energic si curajos, devine Puternic.

Salvatorul, care este dedicat altora si e generos, poate imbratisa o cauza, poate sprijini organizatii, se implica in proiecte de anvergura. Devine Sponsor.

Victima,  plina de sensibilitate si receptivitate, devine Vulnerabilul, recunscandu-si nevoile fara teama si aduncandu-le in lumina. El poate intelege in mod foarte sensibil pe altii, este empatic.

Concret, m-am ales in cele trei ore cu o “vindecare” a unei situatii repetitive, prin iesirea din joc. Mi-am dat seama cum ma situam in relatia cea mai “nefericita”: Eu nu sunt OK. Tu nu esti OK, repetand un tipar comportamental si emotional. Am inteles de ce o faceam si ce voiam eu de fapt de la acea persoana. Am intels ce isi dorea si ea si de ce nu eram “happy” nici una. Ceea ce imi cerea este chiar simplu si nu imi face deloc neplacere. Ma incapatanam insa sa-i nu-i ofer ce-si doreste, pentru o … prostie, pur si simplu. Respingeam ceea ce consideram “impus”. De fapt, dorinta mea e sa primesc acelasi lucru ca si respectiva persoana: intelegere si atentie. Ok, ceea ce pot face, o sa fac deja duminica asta, care vine. Voi rupe acel tipar comportamental si abia astept sa vad reactia celeilalte persoane. Sper sa fie la fel de incantata ca si mine de cele cinci minute acordate exact cand si le doreste. Vom fi in pozitia aceea de viata: Eu sunt OK. Tu esti OK.

La urma urmei, o sa fie si acesta un fel de “joc”, dar de data asta placut…

Standard
Carti, filme si evenimente

Recenzie post eveniment: Comunicarea de impact

Ca urmare a participarii la un seminarul  organizat de Raluca Mohanu in seria Pasi spre schimbare, Mihaela Gheorghe ne prezinta o cronica post-eveniment, cu aceasta ocazie lansandu-se  ca autor colaborator la Milionarul Mioritic. Va invit sa cititi articolul ei.

Ca un frumos cadou de Pasti, am primit de la Luca Dezmir o invitatie sa particip la seminarul Ralucai Mohanu “Comunicarea de impact sau despre arhitectura limbajului”, din seria Pasi pentru schimbare.

Marti, 28 aprilie, m-am pregatit sa fiu un soi de Gulliver in Brobdingnag, tara Uriasilor. Ma gandeam cum o sa inteleg eu limbajul trainerilor, si mai ales ca asta era a o etapa din seria intilnirilor lunare, la care eu nu fusesem…

Dar a fost cu totul altfel! Pe Raluca o stiam din poza de autor de pe Empower.ro. Ceea ce poza nu putea sa transmita este zambetul. Caldura unui zambet care te face instant sa te simti bine si sa te destinzi. Gata sa faci pasii spre schimbare.

In atelierul de vreo douazeci de persoane m-am simtit imediat ca intre prieteni. Oameni din diverse zone de preocupari profesionale, impartasind un interes comun pentru a isi cunoaste si imbunatati modul in care comunica. Am intalnit-o si pe Daniela David, care scrie tot pe Empower.ro. Ne-am bucurat si am lucrat impreuna.

Prin simplul exercitiu de prezentare a participantilor si prin ascultarea modului in care se prezinta cineva, Raluca ne-a introdus deja in lumea tiparelor lingvistice. Si a punctat intii de toate ceea ce este esential de retinut: comunicarea inseamna “punere in comun”.

De aici si rezolvarea, in intentia noastra de a comunica. Toti dorim sa transmitem un mesaj si sa ne facem auziti si intelesi. Pentru asta, avem nevoie de a gasi modalitatea de transmitere a mesajului astfel incit “celalalt” sa prinda ce am vrut noi sa trasmitem. Asta se face pe baza unui limbaj comun.

Ma folosesc aici de suportul de curs primit de la Raluca, suport in care am gasit foarte bine explicat ca simplul dialog nu inseama comunicare.
” Comunicarea este un concept care ne poate duce in eroare. Deoarece, ceva spus nu inseamna ceva auzit. Ceva auzit nu inseamna neaparat si ceva inteles. Ceva inteles nu inseamna si ceva cu care celalalt este de acord. Ceva cu care celalalt este de acord nu inseamna si ca va actiona”. (Raluca Mohanu)

Descoperind structurile limabjului, pe baza programarii neuro-lingvisitce (NLP), putem vedea usor cum comunica unii si cum o fac ceilalti.
Asta mi-a placut fantastic in atelierul Ralucai! Prin cateva exercitii simple, am putut sa ne dam seama cum facem noi “pachetul” informatiei si cum il primesc ceilalti, in functie de structura limbajului lor.
Cum unii, in comunicare, folosesc expresii de tipul “vreau sa obtin, “sa realizez”, “sa am”, “sa ating”, etc., verbe si expresii care arata apropierea de ceva. Altii folosesc pe “vreau sa ma asigur ca”, “sa prevenim”, “sa scap de”, “fara”, etc, fiind inclinati spre a se indeparta de ceva.

Pe caz concret, cei din sala au inteles cum, in sedintele lor de vinzari, de pilda, este dificil sa sustii un proiect pe limbajul “apropierii”, in fata cuiva care, din pozitia de sef, era orientat pe schema “indepartarii”. Ei, si atunci cand vrei sa trasmiti mesajul, cand vrei sa realizezi un anume impact, e esential sa recunosti stilul de abordare, de constructie a comunicarii celuilalt, pentru a vorbi pe limba lui.

Acest limbaj comun, gasit si folosit pentru realizarea unui anume scop – cel pentru care facem actul comunicarii – este deosebit de important in toate relatiile. El face sa trecem de neintelegere si sa construim ceva impreuna, in loc sa intoarcem spatele unul altuia, imbufnati ca nu am fost intelesi. De fapt, noi trebuie sa ne facem intelesi. Asta e o adevarata arta. Secretele ei, iata, sint dezvaluite de Raluca.

Cu foarte mare impact in diverse domenii: vinzari, recrutare, copywriting, dezvoltarea propriei cariere, modelul LAB Profile (Language and Behavior Profile) ajuta enorm in a stabili cadrul in care “se misca” fiecare – eu si partenerul meu de dialog – astfel incit sa descoperim limbajul comun si sa vorbim aceeasi limba.

Inca ceva, foarte important, ne-a fost dezvaluit de Raluca. Invatind ce spun eu si ce aude, sau mai bine zis vrea sa auda “celalalt”, pot face ca mesajul meu sa isi gaseasca poarta spre urechea lui.
Un caz discutat a fost cel in care o persoana transmite mesajul de tip “optiuni”, prezentand variante, posiblitati, alegeri. Partenerul de discutie, construit pe sistemul “proceduri” – care cere sa i se prezinte pasi, etape, mod de realizare step-by-step -, se asteapta la scenarii, nu la prea multe variante, care il coplesesc… Prin scurta, dar consistenta dirijare a dialogului, Raluca a adus pe cea care prezentase impasul in comunicare la a vedea limbajul comun. Si, foarte usor, au aparut si solutiile, variantele de vorbit aceeasi limba…

Mie mi-a prins tare bine toata aceasta incursiune in arhitectura limbajului, fiind tot timpul intr-un soi de film interior in care mi-am vazut felul in care comunic la noul loc de munca. Ce noroc am avut sa ma prind de modul in care sefa mea isi structureaza comunicarea! Ceva-ceva prisesesem eu, dar acum ma simt deja inarmata cu tot ce trebuie. Si unde mai pui ca m-am prins si de cum imi construiesc eu comunicarea. Deja am facut un mare pas spre schimbare. Spre imbunatatirea comunicarii cu oricine.

Pentru toata aceasta fantastica lucrare facuta doar in trei ore, si mai ales pentru modul direct si cald in care ne-a facut sa ne desfasuram, invatind pe loc si inca multe, multumesc din suflet, Ralucai Mohanu!
Si la fel, multumiri de dar lui Luca!

PS: Deja ma gandesc la urmatorul seminar al Ralucai: “Mentalitatea abundentei”. Suna grozav, nu-i asa?

Standard