Carti, filme si evenimente

Chiar se misca!

, , 4 comentarii

Cum spuneam, Romania pare sa fie atractiva ca piata pentru brokeri si seminarii de trading.

Iar pe segmentul de seminarii se pare ca vom avea parte in Romania de ceva traderi cu greutate. Aceasta este o veste buna pentru cei interesati sa invete trading, care m-au presat sa le dezvalui numele mentorului cu care am invatat eu sa investesc la bursa. Deoarece intresul a fost relativ restrins (doar vreo patru oameni s-au aratat dispusi sa plateasca un curs de nivel mondial, care incepe pe la 300 de euro…) nu a fost cazul sa dezvalui nimic. Daca se vor stringe vreo 20 de oameni atunci il voi contacta.

Pina atunci, ca sa va arat ca nu am uitat de voi, va spun ca sint in discutie cu reprezentantul pentru Romania al unei mari organizatii de educatie financiara, care tine seminarii in zona Asia de sud-est (Australia, Noua Zeelanda…), America de Nord si tari din Europa de Vest.

Primul seminar in Romania va avea loc la inceputul lunii septembrie. Voi reveni cit pot de repede cu informatii deoarece exista un numar limitat de locuri la un pret exceptional. Desigur, voi incerca sa obtin pentru cititorii Milionarul Mioritic un discount sau un bonus suplimentar. 🙂

Mai treceti pe aici!

Standard
Carti, filme si evenimente, Investitii la bursa

Metoda de investitie

, , 6 comentarii

Dupa cum aminteam intr-un alt articol al seriei, metoda de trading este supraevaluata ca importanta in cadrul ecuatiei succesului in trading. Ea reprezinta in jur de 20% din rezultatul final, la urma fata de latura psihologica a activitatii in trading sau fata de money management. O metoda, chiar dintre cele mai bune, este inutila si produce pierderi in mina unui trader indisciplinat, minat de instincte sau in lipsa unui management al banilor (money management).

Cu toate acestea, toti traderii, aproape fara exceptie, insista mult prea mult pe metoda. Ei cauta asa numitul „Holy Grail”, metoda perfecta care da numai rezultate pozitive, indiferent de piata sau de tipul trendului (ascendent, descendent sau lateral). Asa ceva nu exista iar acest lucru ti-l poate spune orice trader serios.

Totusi, din nou si din nou internetul este inundat de nascocitori de metode de trading care pretind ca au descoperit modul in care 95% sau mai mult din operatiile pe care le faci folosind tehnica lor de investitie aduc profituri. Iar traderii, ametiti de betia banilor, se reped sa le cumpere.

Ca trader incepator, cel mai bine este sa incerci sa pornesti in investitii cu o metoda imaginata de un profesionist. Dar aici e paradoxul: cum stii ca o metoda este buna, din moment ce esti incepator? Deoarece majoritatea celora care cumpara metode sint incepatori, ei cad in aceasta capcana si vor iesi din ea numai dupa ce vor plati mii de dolari si vor incerca multe metode.

O solutie este sa bati forumurile de specialitate si sa intrebi in stinga si in dreapta pe cei care au incercat metode. Asta iti ia mult timp si rabdare dar este una dintre cele mai bune solutii. O alta solutie ar fi sa citesti recenzii ale metodelor, realizate de catre traderi care le-au incercat. In viitor voi face si eu asemenea recenzii care pot sa te orienteze in decizia de a cumpara sau nu o metoda. Eu iti recomand sa folosesti amindoua recomandarile inainte de a cumpara.

Ca incepator, e bine sa alegi o metoda care se foloseste pe pietele mai „blinde” (piata de actiuni) inainte de a trece pe cele agresive (optiuni sau contracte futures). De asemenea, e bine sa incepi cu un time frame (unitate de exprimare temporala a datelor de bursa: datele sint livrate in 1,5,15,30 minute; in 1,4,6 ore, in zile sau saptamini… sau alte fractiuni de timp) cit mai ridicat: cotatii in zile sau saptamini. Fiecare metoda functioneaza bine intr-un anumit time frame si pe o anumita piata, deci trebuie sa alegi in consecinta.

Daca esti angajat sau ai timpul ocupat, te avantajeaza o metoda ce foloseste cotatiile zilnice sau saptaminale, care necesita analize la sfirsitul zilei de trading sau o data pe saptamina si care nu necesita urmarirea in timpul sedintei de tranzactionare, cu ordine de iesire din investitie care se executa automat (gen „fire and forget” , intr-o traducere adaptata „investeste si uita”). Cu alte cuvinte trebuie sa alegi metoda care se potriveste nivelului tau de cunostinte si timpului de care dispui.

Sa presupunem ca ai cumparat metoda si esti nerabdatori sa o folosesti. Iata citeva dintre greselile cele mai frecvente pe care le fac incepatorii:

  • nu citesti cu atentie metoda, pina o intelegi. O metoda buna da rezultate daca e aplicata intocmai. Daca nu ai inteles cum functioneaza sau cum se aplica, e preferabil sa ceri informatii suplimentare celui care a imaginat-o
  • ai inteles metoda dar nu o exersezi. Orice metoda noua trebuie exersata pe date istorice apoi in parareal pina cind procesul de investitie devine aproape automat. Iti recomand sa citesti acest articol pentru mai multe detalii.
  • ai inteles metoda dar nu o aplici intocmai. E o greseala mult mai frecventa decit crezi. Poate apare mai ales dupa citeva rezultate pozitive. Atunci crezi ca esti suficient de bun si poti modifica parametrii tehnicii de investitie pentru a obtine rezultate si mai bune. Dar metodele cu adevarat bune sint testate pe ani sau zeci de ani de date istorice iar parametri lor sint ajustati pentru a obtine cea mai ridicata rata de reusita. Nu faci decit sa schilodesti o metoda care functioneaza si care ti-a dovedit-o prin rezultate pozitive

In concluzie, invata metoda, exerseaz-o si aplic-o intocmai. Acest parcurs te asigura ca banii pe care i-ai dat au fost cheltuiti cu folos. Nu degeaba unul dintre cei mai mari traderi de azi, Alan S. Farley, spunea intr-una din cartile sale:

„Combine the discipline of a saint and the tenacity of a bulldog through every trading opportunity.”
(Intr-o oportunitate de trading trebuie sa combini disciplina unui sfint cu tenacitatea unui bulldog.)

Standard
Cartea care imbogateste, Carti, filme si evenimente

Cum sa faci o recenzie

, 9 comentarii

Am observat un lucru interesant: unul dintre cele mai populare cuvinte dupa care este gasit Milionarul Mioritic este… recenzie. Dupa cum arata si sondajul de opinie despre temele blogului, cartea care imbogateste este categoria cea mai populara dupa investitiile la bursa. Asta m-a determinat sa scriu un articol despre cum se face o recenzie.

Sint mai multe reguli pe care as vrea sa le subliniez:

  • alege un domeniu de carte in care te pricepi (ai expertiza)
  • documenteaza-te despre autor (ce a mai scris, cind a scris cartea pe care doresti s-o recenzezi)
  • CITESTE CARTEA! e stupid ca trebuie sa subliniez dar multi dintre cei care recenzeaza o carte nu fac decit s-o rasfoiasca, in cel mai bun caz s-o citeasca pe sarite
  • nu uita sa amintesti elemente tehnice legate de carte (editura, titlu, autor, gen, numar de pagini si orice alt detaliu care crezi ca ar interesa cititorul)
  • nu povesti cartea (e o greseala in care se impotmolesc o multime de recenzori)
  • in timpul lecturii noteaza pe un caiet sau pe o foaie citate sau idei care te impresioneaza
  • la sfirsitul cartii, cind ideile si impresiile sint proaspete, incearca sa notezi starea de spirit pe care o simti la finalul lecturii
  • realizeaza o analiza critica (daca experienta si cultura iti permit)
  • opteaza pentru o parere personalizata, e cea mai gustata de cititor

Intre ultimele doua tipuri de recenzii, eu optez pentru una, alta sau amindoua in functie de dispozitie sau de mesajul pe care vreau sa-l transmit. De cele mai multe ori aleg sa stimulez apetitul cititorului pentru lectura, trasind citeva idei intrigante care m-au determinat pe mine sa iau cartea in mina si s-o citesc pina la capat. Daca e in contradictie cu ideile mele personale despre subiect, incerc sa argumentez.

In concluzie, o recenzie se poate face in nenumarate moduri. O parte din personalitatea recenzorului se reflecta in recenzie. Tocmai aici e cheia unei reusite care ne face sa citim recenzii inainte de a incepe lectura unei carti.

Standard
Carti, filme si evenimente, Filme documentare, Finante personale

Impresii post-vizionare: ISTORIA INVENTIILOR – BANII

, Un comentariu

Am asteptat cu interes sa vad documentarul pe care vi l-am anuntat intr-un articol anterior. Poate din aceasta cauza (sperante prea mari) impresia finala a fost de dezamagire.

Sint un pasionat al documentarelor. Marea majoritate a timpului pe care mi-l petrec in fata televizorului il dedic canalelor din grupul Discovery. M-am obisnuit cu stilul lor, cu calitatea indubitabila a informatiei, cu prezentarea deosebita. Desigur, nu toate sint exceptionale, dar redactorii reusesc sa aleaga materiale de calitate.

ISTORIA INVENTIILOR nu este un serial de top. Probabil nici nu se doreste. Este mai degraba dedicat elevilor si s-ar incadra mai bine la The Learning Channel.

Daca privesti din acest unghi de vedere, documentarul este bine facut. Episodul despre bani reuseste sa surprinda esentele, atingind principalele etape de evolutie istorica a banilor, de la folosirea metalelor pretioase, la monede, bani de hirtie, „bani de plastic” (carti de credit si debit) pina la ultimul tip de instrument de plata (plata prin telefon celular, atit de populara in Japonia). Fara a intra in detalii care sa te confuzioneze, documentarul reuseste sa fie grafic, prezentind relativ alert traseul modalitatilor de plata de-a lungul timpului.

Un documentar recomandat elevilor sau celor care nu sint pasionati de acest domeniu.

Standard
Carti, filme si evenimente, Finante personale

Alege bogatia: video de prezentare

, , , 2 comentarii

Organizatorii seminarului Alege Bogatia mi-au semnalat aparitia unui video de prezentare al evenimentului. Pentru mai multe detalii citeste articolul meu despre acest curs. Si nu uita de reducerea de 10% oferita cititorilor Milionarului Mioritic!

Te invit sa urmaresti filmul:

Standard