In atentia mea

10 lucruri din masina care ne pot salva viata

, 4 comentarii

Am privit cutremurata in aceasta seara, o stire despre mai multi romani blocati in trafic prin nordul tarii, in plin camp. Deoarece se pornise o furtuna de zapada, traficul a fost blocat si oamenii au asteptat in masini cu caldura pornita, sa vina cineva sa-i salveze. A durat 4 ore pana au ajuns pompierii pentru a-i putea salva.   Benzina s-a terminat pentru cei mai multi dintre ei, fiind astfel nevoiti sa indure un frig aprig, traindu-si neputinta de a nu putea face nimic. Imaginile erau socante prin neputinta si frica pe care cei salvati o afisau, probabil cu gandul la faptul ca  daca se mai intarzia o noapte in acea stare, lucruri aparent imposibile in sec XXI se puteau intampla pe un drum national.

In articolul de azi voi enumara cateva lucruri pe care fiecare dintre noi ar trebui sa le avem in masina, pentru a evita orice situatie de criza ce ar putea aparea, salvandu-ne chiar viata:

1. Paturi – cele mai importante articole pe care le putem avea pe timp de iarna. E bine sa avem in masina cate o patura pentru fiecare persoana din masina.

2. Incarcator universal de masina – din cauza frigului bateriile telefoanelor se descarca mult mai rapid. E bine sa avem cate unul pentru a pastra un mijloc de comunicare cu exteriorul.

3. Trusa de prim ajutor – ranile usoare pot fi tratate, astfel indepartandu-se astfel panica ce s-ar putea instala.

4. Un sac de nisip – extrem de folositor pentru momentele cand masina derapeaza si nu apare nici o mana de ajutor.

5. Mancare uscata – in categoria aceasta intra fructe uscate, seminte (nuci, migdale, seminte de floarea soarelui), conservele de carne, legume deshidratate si in general orice fel de mancare ne gandim ca o putem depozita pe termen lung, fara sa se altereze. 

6. Kit de masina – de obicei acestea contin lopata, perie de zapada care ajuta la „salvarea” masinii in caz de ninsori abundente.

7. Lanterne – pentru a avea o imagine clara a locului in care ne aflam si pentru a putea semnaliza prezenta noastra in caz de izolare.

8. Baterii extra – necesare pentru buna functionare a celor de mai sus. Ca si bateriile de telefoane mobile, cele pentru lanterne se descarca usor la frig, putand chiar ingheta. E mai bine sa pastram mai multe seturi in locuri diferite, cat mai apropiate de o sursa de caldura.

9. Cabluri de tractare – stim cu toti la ce folosesc si cat de utile devin, mai ales la -10 grade. Nu ezitati si luati-va pentru situatii de criza.

10. Punga cu medicamente: daca suntem pe tratament medicamentos, e important sa luam cateva pilule in plus la noi. Daca nu depindem de vreun tratament, ar trebui sa avem in masina cateva pastile pentru situatii de urgenta, o raceala sau stari de panica ce ar putea aparea.

Stiu ca poate parea obositor sa pornim de fiecare data la drum cu gandul ca am putea sa fim prinsi intr-o „avalansa” dar pentru distantele lungi eu cred ca nimic nu e prea mult pentru a ne proteja.

O iarna usoara si fie sa simtim doar efectele ei placute!

Standard
Finante personale

10 moduri (mai mult sau mai putin) gratuite de a fi in forma

, 2 comentarii

Dragii mei, este iarna dar asta nu ar trebui sa ne opreasca sa facem miscare pentru a fi in forma maxima. Doresc sa va propun cateva idei pe care eu le aplic de cate ori am ocazia. Astept ideile voastre de a face miscare cu buget mic.

1. Mersul pe jos: suntem norocosi ca locuim intr-o tara care are parte de 4 anotimpuri si putem beneficia de multa lumina in fiecare sezon. Chiar acum cand scriu aceste randuri, desi iarna a dat startul, afara e soare si este o temperatura placuta. Nimic nu este mai simplu si la indemana de a scapa de stresul cotidian decat de a-ti pune tenisii in picioare si a iesi la o plimbare. Pe langa efectul de alungare a gandurilor gri, plimbarea are avantajul de a te tine in forma maxima daca reusesti sa mergi 20 min pe zi. De exemplu, mergi la cumparaturi pe jos. Vei reusi astfel sa impusti doi iepuri: faci miscare si nu cumperi lucruri inutile. Cine isi doreste sa care multe sacose??? In pauza de masa invita-ti colegii la o plimbare in zona si redecoperiti imprejurimile. Acasa, daca ai catel esti un norocos, ai miscarea asigurata zilnic.

2. Ofera-te voluntar: poate nu te-ai gandit pana acum, dar a fi voluntar iti ofera sansa de a face lucruri noi si de a te tine in miscare. Astazi avem multe resurse la care putem apela si sa alegem o activitate apropiata noua. Daca esti ecologist, incearca la MaiMultVerde si vei fi tinut in forma prin actiunile lor de plantari copaci. Poti ajuta copii cu probleme sau aflati in centre de adoptie prin simpla ta prezenta. Afla despre nevoile de voluntariat pe site-ul Voluntar.ro. Pe langa actiunile cu accente sociale, poti gasi evenimente cu tema pur sportiva care isi cauta voluntarii. Inscrie-te!

3. Gradinaritul: da stiu, o proportie covarsitoare dintre noi sta la bloc. Dar in momentul in care ne dorim anumite lucruri, facem ceva ca ele sa se intample, nu? In strainatate a inceput de ceva vreme miscarea de guerilla gardening care isi propune sa readuca la viata spatiile abandonate, de oameni sau primarii, prin plantarea de flori si arbusti. In Romania, miscarea a inceput in mai multe orase, in Timisoara fiind chiar un program sustinut de Primarie. Nu cred ca ducem lipsa de spatii abandonate si ar fi foarte frumos daca am putea sa facem ceva pentru locurile langa care traim. Avem si optiunea de gradinarit in balcoane unde ne putem planta propriile plantute in ghivece si daca avem curaj, chiar legume.

4. Mergi cu bicicleta: daca nu ai avut ocazia pana acum, este un moment bun sa iti iei prietenul/ prietena si sa inveti sa mergi pe bicicleta. Odata invatat, poti fi sigur ca nu il vei uita niciodata, nu?
🙂
Mersul pe bicicleta este cel mai non-invasiv pentru mediu si placut mijloc de a de deplasa pe distante apreciabile. Deoarece in oras inca nu avem la dispozitie un sistem care sa ne permita inchirierea de biciclete si returnarea lor in punctul in care am ajuns, putem totusi practica mersul pe bicicleta cu propriile aparate daca le avem in folosinta. Nu sunt scumpe si ne face bine la muschi. Evident daca esti dispus sa platesti cativa banuti, sunt mai multe centre in Bucuresti in care le poti inchiria.

5. Inoata: inotul face bine la dezvoltarea corpului, musculaturii si iti scufunda toate gandurile negre. Deoarece este iarna afara, singurele mijloacele sunt subscriptiile la piscine private. Din cunostintele mele, in Bucuresti exista bazinul Floreasca si Dinamo, dar din acest an am observat ca au aparut si salile de sport cu piscine incluse, in fiecare cartier. Sunt convinsa ca in fiecare oras putem gasi o piscina care sa va faca placere sa reveniti. Odata cu venirea verii, avem la dispozitie toate strandurile si escapadele la mare.

6. Mersul pe role: odata achizionate, patinele iti vor aduce momente de „panica” dar si multa relaxare dupa kilometri intregi parcursi. Nu ai nevoie decat de o pista buna de pavaj si miscarea e asigurata.

7. Urca un munte: puneti bocancii de munte si porneste in aventura. Cel putin din punctul asta de vedere, Romania este generoasa si indiferent in ce oras te afli, vei gasi un munte pe care sa te cateri. E un motiv bun sa-ti aduni cativa prieteni si sa porniti la drum.

8. Alearga: dimineata sau seara, in week-end alege-ti adidasii comozi si parcurge cateva ture. E un mijloc simplu si non-invaziv pentru buzunar de a face miscare. Este totusi preferat sa facem aceasta miscare in parcuri, deoarce este important ca aerul pe care-l respiram, si circula in organism, sa fie curat.

9. Inscrie-te intr-o echipa sportiva: nu stiu cati dintre voi ati reusit, dar mie mi-ar placea sa fac parte dintr-o echipa de voley cu care sa ma intalnesc in fiecare saptamana pentru o infruntare de cartier. In afara, aceasta este o practica obisnuita, generatoare de mult fun. In Romania, stiu ca exista multe echipe de fotbal unde se aduna prieteni, colegi si se confrunta intre ei. Daca se poate in fotbal, probabil putem organiza si confruntari in voley, tenis sau basketball, nu? 🙂

10. Joaca-te cu copii: de ai copii, miscarea ti-e asigurata. Nu ai decat sa ii urmezi in parcuri si cu o minge sau in freesbee veti aveat miscare pentru intreaga zi. E fun si tonic pentru muschii tai.

Accepti provocarea? Ce metoda se potriveste cel mai bine? Tu ce ai adauga la lista mea?

Standard
Finante personale

Mancare frugala sau despre obiceiuri alimentare

Lasa un comentariu

Mancarea ocupa un loc esential in vietile noastre. Mancarea este unul din cele mai importante lucruri din lume pe langa muzica, filme si carti (adica povesti), asa cum spunea o persoana pe care o admir. Eu as adauga si calatoriile.

E usor de evidentiat aceasta idee, daca este doar sa ne uitam la cate bloguri culinare au aparut pe net, dintre care unele sunt chiar maiestrite.

Deoarece aici incercam sa vedem cum putem cheltui mai putini bani decat producem, dar in acelasi timp sa savuram viata,  am sa va propun o serie de sugestii personale despre cum putem fi frugali in bucatarie:

1. Antreneaza-ti vointa si tine post: stiu ca pentru multi dintre noi, carnivori innascuti, postul este echivalent cu lipsa hranei, cel putin a celei delicioase. Mult timp asa am crezut si eu, dar cu fiecare ocazie de acest fel (zilele de post marcate in calendar) am incercat sa vad ce e dincolo de aceasta restrictie animala. Mai intai am constatat ca este un exercitiu de vointa. Fiind un obicei atat de des repetat, schimbarea lui echivaleaza cu renuntatul la fumat. Credeti-ma stiu oameni care experimenteaza stari de sevraj dupa un pranz fara carne.  Postul mai are un echivalent si la portofel: renuntand la alimentele de origine animala, bugetul alocat hranei scade cam cu 30%. Merita, nu? Daca va este prea dificil, incercati postul mai usor cu lactate si oua. Oare ce-o fi in mintea vegetarienilor? Iata un moment bun sa aflam.

2. Consuma alimente de sezon: am mai scris anterior despre culorile din farfuria ta.  E sfarsit de toamna si cu toate astea, pietele sunt bogate. La ora la care citesti acest articol, acolo se vind cartofi, dovleci, struguri, gutui, prune afumate, morcovi, gogosari, sfecla rosie, fasole uscata. Destul de generoasa oferta, nu? Alegand alimentele de sezon in defavoarea celor frumos ambalate dar fara gust culese din sere, ai ocazia sa-ti reamintesti gusturi de mult uitate, sa gatesti mancaruri gustoase si sa economisesti cativa banuti.

3. Elimina fast-food-ul: mancarea „grabita” nu are doar dezavantajul pretului mare ci si lipsa valorilor nutritive. Dupa doua ore, iti dai seama ca trebuie sa mananci iar, indiferent de cat de mare a fost meniul comandat. Mai am un argument: nutritionista mea preferata M. Bilic spune ca e indicat sa mananci doar ingrediente pe care le recunosti: hamburgerul nu aduce nici a pui nici a vita, asa ca de ce l-as cumpara? Crispy strips am inteles ca dau dependenta, dar eu nu pot intelege cum arata puiul care a stat la baza lor.

4. Mananca savurand, adica incet: nu te grabi cand mananci. Ai tendita sa mananci mai mult decat ai nevoie, si nu mai simti gustul. Inlocuieste fast food cu slow food. Mananca mai putin si mai gustos. Toate sunt posibile cu bani la fel sau mai putini.

5. Incearca sa pronunti ingredientele mancarii tale: daca ti-e greu sa citesti ingrediente ca  disodium guanylate, hydrogenated, si dimethylpolysiloxane de pe ambalajul mancarii tale, inseamna ca mai bine renunti la pranzul pe care ti l-ai ales. Daca nu esti fan al mancarii gatite, poti foarte bine sa bine faci un pranz delicios cu un sendvis format din „resturile” puiului de aseara si o salata. Healthy &  tasty!

6. Uita-te dupa viermisori: legumele si fructele, pe care le cumperi in stare naturala,  este imposibil sa nu aiba mici „vecini”. Daca sunt evitate de viermisori inseamna ca sunt foarte tratate cu chimicale pentru a fi depozitate pe termen lung. Evita-le, si treci pe cele care au pamant pe ele sau sunt mai putin aspectoase. Gust garantat!

7. Gateste creativ: nu te limita la aceleasi feluri de mancare. Urmand sfaturile de mai sus, cu siguranta poti realiza diferite combinatii pentru a obtine gusturi alese, din ingredientele de sezon.

Tu ce alte obicieiuri ai? Ce ai adauga la lista mea?

Standard
Finante personale

10 idei pentru o viata frugala

, , 10 comentarii

Putem economisi fara sa a trai o viata cu privatiuni? Putem cheltui acelasi buget pe bunuri de care sa ne bucura mai mult timp? Ce am putea schimba, ici si colo, astfel incat sa economisim cativa banuti si, in acelasi timp, sa traim satisfactii multiple?

Iata cateva idei. Lista poate fi continuata cu ideile voastre creative.

1. De unde cumperi alimentele? Principalele optiuni sunt hipermarketul si piata. Cred ca fiecare stie ca piata, ca loc de desfacere a bunurilor micilor producatori, este de multe ori o optiune mai ieftina decat hipermarketul. Dar nu doar pretul ma determina de multe ori sa o aleg: este localizata mai aproape, dar mai important decat asta, am certitudinea ca produsele sunt naturale, mai bio.  Si nici nu trebuie sa platesc o avere ca sa ma inscriu in noul trend – bio. Pe langa acestea, mai traiesc si un sentiment placut ca ajut micii producatori, tarani sa supravietuiasca economic.

2. Ce cantitati de bunuri cumperi? Ma refer aici la acele oferte care ne atrag privirea (2 la pret de 1, 25% gratis) si care ne obliga sa bagam mana mai adanc in buzunar. Psihologii au demonstrat ca dispunand de o cantitate mai mare de produs vom avea tendinta sa consumam mai mult decat am face-o in mod obisnuit. Astfel, daca ne luam un balsam de rufe cu 50% mai multa cantitate (si un pret evident mai mare) il vom termina la fel de repede ca si pe cel in cantitate normala.  Mergi pe varianta clasica la pret mai mic, asta daca nu esti un „as” la consumul rational al resurselor.

3. Unde mananci? Mancatul in oras este un sport care se plateste scump. In schimb de ce nu ai incerca sa aduci restaurantul la tine acasa? Internetul e plin de bloguri care iti prezinta, prin poze, pas cu pas toate retetele pamantului. Gatindm traiesti sentimentul ca ai reusit sa faci ceva cu mana ta, si mai ai si certitudinea ca ingredientele sunt proaspete. Mananci si creezi timp de calitate alaturi de partenerul tau.

4. Inchiriezi sau cumperi? Acesta este un subiect vast, dar vroiam sa subliniez doar cateva idei derivate din experienta personala. In momentul in care inchiriezi, costurile sunt clare: chiria prestabilita si cheltuielile de intretinere lunara,. In rest nu mai poti avea mari surprize, care sa-ti afecteze bugetul. In schimb, achizitionarea unei case continua sa fie o nebuloasa in care bancile au un rol major de a mentine costurile netransparente. Concluzia mea: pana nu esti relaxat finanaciar si iti permiti sa pui lunar deoparte in jur de 1000 Euro, eu zic sa lasi ideea achizitionarii unei case deoparte, pe o perioada mai indepartata.

5. Negociezi sau iei ce ti se ofera? Sunt locuri si momente in care lumea se asteapta de la tine sa intri in joc si sa negociezi. De exemplu: la piata, la intrari la muzee (cand sunteti mai mult de 4 ar trebui sa beneficiati de reducerea de grup), in alegerea ofertelor de turism, etc. Am abordat acest subiect deoarece am prieteni care sunt foarte reticenti la acest obicei, considerand ca nu vor sa trasnmita ideea ca nu-si permit. Eu nu cred ca despre asta e vorba,  ci mai curand demosntram ca ne cunoastem drepturile si faptul ca tinem la banii nostri.

6. Cumperi iarna sanie si vara trasura? Reusesti sa profiti de reducerile de sezon? Orice produs din colectia de sezon va fi cu mult mai scump decat cel de anul trecut, sau daca-l achizitionezi in anotimpul urmator. 

7.  Se simte anotimpul in farfurie? A manca utilizand legumele de sezon este o metoda la indemana oricui de a economisi cativa banuti. Este toamna afara, si sper ca ai gatit macar odata pana acum o placinta de mere, si o supa de dovleac. Unde mai pui ca sunt si mai gustoase decat daca gatesti cu legume crescute in sere.

8. Esti in pas cu moda? A te imbraca inseamna sa spui o poveste despre tine, despre cum te simti sau despre statutul tau. Dar cat esti dispus sa platesti pentru asta? Incearca sa gasesti cele mai bune oferte sau magazine care nu te falimenteaza de la prima cumparatura.

9.Iti place sa daruiesti? A darui inseamna sa dai din prea multul tau cuiva in nevoie sau care ar putea sa se bucure de ceea ce-i oferi. In plus, te face sa te simti bine, ai sentimentul unei fapte bune. Poti oricand sa gasesti lucruri care-ti prisosesc si pe care nu le mai folosesti sau faci o placinta si vrei sa se bucure si vecinii tai de ea. La randul tau ai putea sa primesti lucruri de care ai nevoie, economisnd un buget considerabil.

10. Care a fost momentul vietii tale? Incearca sa-ti amintesti cele mai bune momente din viata ta si sa intelegi ce anume ti-a produs aceea stare de fericire, bucurie. Prietenii, zambetul iubitei, impacarea dupa o perioada de cearta? Ce anume? Lectia este ca  nu e nevoie sa cheltui prea multi bani pentru a fi fericit si impacat cu tine.

Tu ce trucuri folosesti pentru a trai bine pe bani putini? Cum reusesti sa-ti tii in frau cheltuielile si totusi sa-ti traiesti viata din plin?

Standard
Finante personale

Ce este viata frugala

5 comentarii

Putem trai mai bine cu bani mai putini? Putem ajunge sa facem tot ce ne dorim, fara a cheltui o avere?

Daca citesti acest articol inseamna ca te intereseaza deja cum ai putea sa economisesti bani, fara a te abtine de la lucrurile care iti fac placere. Este cea mai buna atitudine pe careo  poti avea acum. Cu totii resimtim criza, iar asteptarile de redresare nu sunt deloc optimiste. Cu toate acestea, viata este acum – nu putem amana la nesfarsit lucrurile care ne dau satisfactii sau ne ajuta sa traim mai bine.

Stilul de viata frugala este o lectie valoroasa insusita pe timpul crizei financiare. Dar ce inseamna mai exact? Din pacate, in DEX Online nu am gasit decat o referire  la hrana frugala, modesta. Nici site-urile aferente nu sunt mai generoase pe acest subiect. Am cautat in engleza si iata ce am gasit: “practising economy; living without waste; thrifty”. Deci stilul de viata frugal este economicos, chibzuit, bine administrat, evita risipa.

Stilul de viata frugal presupune un management inteligent al banilor. Cand stii cati bani ai in banca, cat costa sa-ti platesti facturile, poti incepe sa iei decizii mai bune despre cum sa-ti cheltui banii. Iti poti permite luna aceasta perechea aceea de pantofi? E momentul acum sa-ti iei masina? Punandu-ti la punct un buget frugal, vei sti exact ce iti permiti dar mai ales ce nu-ti permiti.

Stilul de viata frugal presupune sa cheltui inteligent. Dispunand de o radiografie a bugetului tau, vei incepe sa fii mai chibzuit cu ceea ce cheltuiesti. Cat costa o paine? Aceasta era intrebarea capcana intr-una din campanii electorale, dar de ce nu, ni se aplica si noua. Vei incepe sa cauti cele mai bune oferte, nu te mai entuziasmezi la fiecare aparitiei a noului iPhone, si sa pui in balanta raportul calitate –pret, mai des.

Stilul de viata frugal iti solicita creativitatea. Cum pot calatori mai mult pe aceiasi bani? Cum pot  sa-mi platesc creditele mai usor si mai repede? Cum pot manca paella fara sa platesc o avere la restaurant? Viata frugala ne stimuleaza sa iesim din rutina, sa ne descoperim descoperi hobby-uri, si sa facem toate acele lucruri pe care le amanam demult. Toate astea prin folosirea creativitatii si descoperirea mijloacele economice de a le realiza.

De ce sa traim frugal? Pentru ca e funny! Si sexi! Eu practic acest stil de mai bine de un an de zile si iti spun ca ma bucur de viata mai mult ca niciodata. Viata nu e o insiruire de sarcini si acumulari lipsite de satisfactii . Informandu-te corect si folosindu-ti creativitatea, viata frugala presupune sa descoperi ce iti place si sa pui in practica.

Iti propun, ca pe parcursul acestor articole, sa descoperim impreuna stilul de viata frugal si modul in care acesta ne poate imbogati viata. Cu putina economie si creativitate poti sa-ti construiesti viata dorita.

Standard