Finante personale

Un Kiyosaki mai agresiv decat in mod obisnuit

3 comentarii

Aruncand o privire de ansamblu asupra ofertei de metode de finante personale pe care o ofera autorii care abordeaza acest domeniu, pot spune cu usurinta ca aceste metode se impart in doua categorii mari:

  • recomandarile clasice (restrange-ti cheltuielile, economiseste, investeste conservativ si diversificat, etc.)
  • restul

Cand spun ‘restul’ sa nu credeti ca e vorba de o oferta foarte larga. Din contra, exista doar cateva voci distincte care predica altceva decat teoriile clasicele din domeniu. Una dintre aceste voci este Kiyosaki.

Traim, fara indoiala, vremuri ciudate. Expertii ne asigura ca aceasta criza economica si financiara este altfel decat cele de pana acum, ca ea nu numai ca nu a putut fi prezisa dar este extrem de greu de controlat. Mai mult, sunt experti care pretind ca cel mai greu punct al crizei nu a trecut.

Ca atare, realitatea se schimba. Din acest punct de vedere, mi se pare o greseala profesionala ca in calitate de specialist de finante personale sa dai aceleasi recomandari de ‘iesire din criza’ ca si acum cinci-zece sau zeci de ani in urma. A vorbi de economisire in stilul clasic (pune bani de-o parte, luna de luna, intr-un cont de economii la banca) in aceasta perioada in care FED ‘arunca cu banii din elicopter’ (dupa o celebra fraza a fostului sef  FED, Alan Greenspan), este cel putin o naivitate. Daca acest lucru il face un cetatean obisnuit, pe care statul nu s-a inghesuit sa-l invete finante personale prin sistemul de invatamant, este un lucru pardonabil. De un alt tratament ar trebui sa beneficieze un specialist in finante personale.

Pentru a realiza mai bine despre ce vorbesc, va recomand sa vizionati acest clip, in care se arata cantitatea imensa de bani pe care FED a aruncat-o pe piata, pentru a contracara criza financiara actuala. Acesti bani vor produce o inflatie care va eroda economiile populatiei, care vor ramane in conturi cu sume fara nici un fel de valoare.

Daca nu puteti viziona acest clip, dati click aici.

Am facut aceasta introducere mai lunga pentru a va arata importanta adaptarii solutiilor de finante personale la actuala situatie prin care trecem.

In urma cu cateva zile Robert Kiyosaki a raspuns la zece intrebari puse de cititorii din toata lumea, in cadrul unei emisiuni realizate de revista Time. Intrebarile si raspunsurile sunt fara indoiala interesant de vizionat. Nu acest lucru  vreau sa-l subliniez, ci prezenta televizata a unui Kiyosaki mai dur decat de obicei, care nu se sfieste sa catalogheze transant recomandarile ‘clasice’ referitoare la finantele personale. Am ramas surprins de duritatea replicilor. Am incercat sa explic aceasta ‘iesire’ ca rezultat al iritatii lui Kiyosaki fata de  obstinatia cu care o parte din specialistii de finante personale continua sa recomande aceleasi tehnici care nu numai ca nu au efect azi, dar reprezinta un real pericol pentru cei care le vor utiliza.

Va propun acest interviu (pe care il puteti viziona aici) si va rog sa comentati referitor la modul in care se exprima Kiyosaki.

Comentarii

comments

Standard

3 gânduri despre „Un Kiyosaki mai agresiv decat in mod obisnuit

  1. GubyIQ zice:

    eu ii dau dreptate… am un mare disrespect fata de industria fondurilor din state care`l iau drept model pe Buffett sau Soros si spun ca si „average man” are sansa de a se imbogati daca baga lunar o parte din salariu in fond…hello, Buffett si restul numai average nu sunt
    in legatura cu inflatia si cu banii aruncati din elicopter (parca bernanke era poreclit helicopter ben) aici nu sunt asa de sigur..in sensul ca si wealth destruction`ul a fost si este asa de puternic incat nu stim daca tot ce s-a printat pana acum a acoperit macar gaurile, sa nu mai vorbim de surplus care sa dea in inflatie…oricum asta e o discutie academica cu argumente solide de ambele parti

  2. Razvan zice:

    Au trecut ceva ani de cand a lansat Tata Bogat Tata Sarac, si probabil ca simte ca trebuie sa se trezeasca cei care inca mai spun:
    Mergi la scoala, invata, ia note bune si vei avea o slujba sigura.
    Cine isi aminteste de replicile astea? Cine da sfaturile astea?

    Sa revin la intrebarea ta, eu nu cred ca foloseste un limbaj dur ci unul direct. Este timpul sa se trezeasca toti cei care inca dorm si nu recunosc gravitatea situatiei economice actuale.

  3. Stefan Murgeanu zice:

    mi-a placut foarte mult interviul, multumesc Luca 🙂

    nu e dur deloc, este direct (thanks, razvan) si ma bucur ca este asa, sper sa iol auda cat mai multi [vorba lui: cat de prost trebuie sa fii sa crezi sfaturile clasice, vazand cum banii tai se duc in bonusuri de zeci de milioane $ pt brokeri?!?!)

    si a raspuns foarte clar cum te poti imbogati indiferent de conditia actuala: MISCA-TI FUNDUL!!!

    succes 🙂

Lasă un răspuns