Investitii la bursa

Falimentul Alpari UK: de ce si ce trebuie sa faci

, , , Lasa un comentariu

In urma cu o saptamana, unul dintre cei mai mari brokeri de Forex din Europa, Alpari UK, a inaintat procedura de faliment. Am scris in blogul meu dedicat tranzactionarii la Forex cu roboti de trading, fapturbo.ro, un articol despre cauza falimentului acestei firme de brokeraj si pasii pe care trebuie sa-i faci pentru a-ti recupera banii de la Alpari UK, in cazul in care ai avut un cont de trading la acest broker.
Pentru a citi articolul, click aici.

Standard
Carti, filme si evenimente

„The Wolf of Wall Street”: distanta dintre film si realitate

, , , , 2 comentarii
Lupul de pe Wall Street

Titlu original: „The Wolf of Wall Street” (Lupul de pe Wall Street)
Productie: SUA, 2013
Regia: Martin Scorsese
Scenariu: Terence Winter, dupa o carte de Jordan Belford
Distributie: Leonardo diCaprio, Jonah Hill, Margot Robbie…
IMBD: http://www.imdb.com/title/tt0993846/

Filmul „The Wolf of Wall Street” pare a fi cel mai profitabil din cariera lui Martin Scorseze. S-a lansat in decembrie 2013 iar in 11 februarie 2014 filmul adusese incasari de 108 milioane de dolari, cu 8 milioane peste punctul de „break even” (cand incasarile acopera costurile de productie). Se pare ca la data la care scriu articolul, incasarile au depasit 300 de milioane de dolari.

Am vazut filmul ieri, impreuna cu sotia. Sunt un mare fan a lui Scorsese, i-am vazut aproape toate filmele, insa acesta nu mi se pare cel mai reusit din cariera sa, cum ai putea crede dupa prefigurarea faptului ca va fi cel mai bine vandut film al sau, de pana acum. Mai mult, nici nota de 8.5 de pe IMDB nu e justificata, dupa parerea mea. E clar ca nu sunt in asentimentul publicului.

Asta nu inseamna ca nu e un film bun! Sotia, la finalul filmului, mi-a spus: „Nu  stiu ce varianta am vazut noi, ca nu are trei ore.” Am verificat contorul filmului: avea trei ore in cap, nici n-am simtit cum a trecut timpul. E unul din putinele filme de trei ore pe care le-am vazut, in care nu ai senzatia ca se prelungeste peste masura. diCaprio face un rol bun, la nivelul lui, povestea te tine „in priza”…si cam atat.

Probabil pentru spectatorul care nu cunoaste lumea bursei si a brokerilor, filmul poate fi fascinant. Pentru mine, care investesc de mai bine de 10 ani , multe din explicatii mi s-au parut in plus, de altfel necesare filmului, pentru spectatorul neavizat. Tocmai din acest punct de vedere pot spune ca acest film, care sigur va intra in constiinta publicului, produce o imagine ingusta, distorsionata, asupra lumii investitiilor bursiere, la fel cum o face si filmul „Wall-Street”.

Care e realitatea

Filmul spune povestea unui broker de succes, care a deschis propria firma si a ridicat-o „in stratosfera”, calcand toate regulile posibile intr-o piata reglementata. Acest lucru s-a facut pentru un singur scop: a castiga cat mai multi bani. Exista asemenea brokeri, din pacate. Ii vezi mai nou in domeniul Forex, chiar si in Romania. Cu toate acestea, brokerii de acest gen nu reprezinta majoritatea, cum ar putea crede marele public.

Majoritatea brokerilor de azi ofera clientilor acces la platforme electronice, accesate prin internet, prin intermediul carora clientii pot lansa direct ordinele in piata. Aceste platforme devin tot mai sofisticate, pana acolo incat pot sa foloseasca programe automatizate de trading (agenti experti, cunoscuti sub numele de roboti de trading). Aditional, brokerii au angajati experti, analisti de piata, care ofera de obicei gratuit recomandari de tranzactionare.

Acestea sunt, in mare, caracteristicile unui cont obisnuit de broker. Exista multiple variatiuni, inclusiv conturi de investitii complet manageriate de broker, in care brokerul are libertatea sa lanseze ordine in numele clientului.

Acest tablou este complet diferit de ce vezi in film, unde clientii sunt presati de catre broker sa intre in anumite investitii, discutand telefonic cu clientul. Acest lucru este posibil si astazi (contactul telefonic), dar este un lucru mult mai putin intalnit decat inainte.

Inselatorii si „tzepe”

Lucrurile s-au schimbat profund in ultimii ani, Arsenalul brokerilor tzepari s-a modificat si s-a diversificat, au aparut tipuri noi de fraude de care nici nu auzi in film. Actualmente se folosesc pe scara larga metodele vechi, de tipul „pump and dump” (umfla si vinde), folosind internetul pentru a produce umflarea artificiala a actiunile minore (penny stocks, de care se vorbeste in film).

Cu alte cuvinte, filmul nareaza o lume trecuta a brokerilor, din care chiar daca mai sunt folosite tehnici de manipulare a clientilor sau a pietei, acestea sunt profund modificate si amplificate de uneltele electronice de astazi (roboti de trading, investitii de frecventa mare, campanii de marketing prin email sau pe social media, pentru influentarea cotatiilor, etc.)

In ultimii ani, grosul inselatoriilor are loc in domeniul tranzactionarii la Forex (piata valutelor) si in noile instrumente extrem de volatile si periculoase (de genul optiunilor binare).

Sex, drugs & rock’n’roll

Daca ar fi sa te iei dupa film, lumea brokerilor este intrinsec legata de consumul cronic de droguri, de petreceri cu prostituate si de opulenta crasa. Evident ca exista si asemenea exemple, dar ca multe din aspectele filmului, acesta este unul mai putin intalnit. Banii veniti rapid pe fondul unui stres extrem al tranzactionarii pot duce la excese de acest gen, lucru similar intalnit in lumea show-biz-ului, dar a crede ca toti brokerii fac la fel este o exagerare crasa.

Tocmai in aceasta tusa puternica, aproape caricaturala, a exceselor de tot felul sta atractia irezistibila a filmului la publicul larg. Daca ar fi sa numaram de cate ori diCaprio „trage pe nas” cocaina sau se drogheaza cu alte stimulente ori relaxante chimice, sunt sigur ca filmul lui Scorsese ar putea intra in Guiness Book of Records. La fel pot spune despre numarul prostituatelor prezente in film, despre numarul de acte sexuale simulate sau de pozitiile sexuale cu care „te poti delecta” pe parcursul celor trei ore de „spectacol”.

Concluzie

Filmul pare sa marseze pe succesul facil al socantului si sexualului. Dincolo de poveste, care este una simpla, a maririi si decaderii, stau cateva schimburi de replici care apar pe la inceputul filmului, singurele care ar fi putut sa dea substanta filmului. Din pacate, secventa cu pricina este prea scurta in comparatie cu restul filmului.

” Mark Hanna: OK, first rule of Wall Street – Nobody – and I don’t care if you’re Warren Buffet or Jimmy Buffet – nobody knows if a stock is going up, down or f-ing sideways, least of all stockbrokers. But we have to pretend we know.”

„We don’t create shit, we don’t build anything.
Jordan Belfort: No.
Mark Hanna: So if you got a client who brought stock at eight, and it now sits at sixteen, and he’s all fucking happy, he wants to cash it and liquidate and take his fucking money and run home. You don’t let him do that.
Jordan Belfort: Okay.
Mark Hanna: Cause that would make it real.
Jordan Belfort: Right.
Mark Hanna: No, what do you do? You get another brilliant idea, a special idea. Another situation, another stock to reinvest his earnings and then some. And he will, every single time.
Jordan Belfort: Mm-hmm.
Mark Hanna: Cause they’re fucking addicted. And then you just keep doing this, again, and again, and again. Meanwhile, he thinks he’s getting shit rich, which he is, on paper. But you and me, the brokers?
Jordan Belfort: Right.
Mark Hanna: We’re taking home cold hard cash via commission, motherfucker.”

 

Standard
Investitii la bursa

Forexul pentru omul obisnuit: intre apele infestate de rechini si navigarea profesionista

, , , , , , 11 comentarii

Zilele trecute am citit, cu intarziere, un articol scris de Florin de la blogul de finante personale Saakra (blog foarte bun, pe care l-am recenzat in cadrul Buletinului Informativ pe care il editez).  Este un articol care imi aminteste de discursurile “de acuzare” ale comunistilor la adresa capitalismului nemilos. Subiectul nu este capitalismul, ci tranzactionarea la Forex.

Activitatea investitionala la Forex (mai bine zis, speculatia financiara la Forex) este atacata, subliniind aproape in exclusivitate tarele si pericolele care ar parea ca definesc acest domeniu, din punctul de vedere al investitorului obisnuit.

Trebuie sa recunosc, sunt de acord cu Florin in multe privinte:

  • da, Forexul nu e investitie, e speculatie
  • da, piata actuala a brokerilor detailisti de forex din Romania este sufocata de exemplele negative  care apar in acel articol
  • da, Forex este o piata riscanta, printre cele mai riscante, alaturi de pietele derivatelor financiare

Pe de alta parte, orice articol de analiza trebuie sa fie echilibrat in aprecieri. Iar articolul de care spuneam are doar aprecieri negative la adresa tradingului la Forex, cu exceptia unei mici fraze in care autorul recunoaste ca foloseste el insusi contractele futures pe anumite perechi valutare.

Voi incerca sa rebalansez aceasta privire unilaterala asupra subiectului.

Negativ

Pornesc si eu de la situatia de fapt pe care o experimenteaza traderul obisnuit si traderul incepator, cand vine vorba de Forex.

Piata romaneasca a brokerilor de Forex este dominata de jucatori fara scrupule, a caror unic scop este racolarea de incepatori, fara experienta, pentru a-i jupui de bani. Se folosesc metode de marketing oneroase, in care se prezinta “cazuri” de mecanici sau vanzatoare care fac mii de euro pe luna, din tradingul la Forex. Se sugereaza onestitatea brokerului, oferindu-se cursuri “gratuite” in domeniu, pentru ca traderul incepator sa poata ajunge la performanta.

Privind din perspectiva traderului care functioneaza pe piata investitiilor financiare de peste zece ani si pe piata Forex in ultimii cinci ani, nu pot decat sa simt o greata fara margini fata de aceste metode.

  • exemplele de traderi care fac mii de euro, prezentate in campaniile de marketing, sunt contrafacute, simple minciuni
  • cursurile oferite de brokeri sunt doar simple introduceri in domeniul vast al investitiilor, menite doar sa-ti dea impresia ca stii ceva
  • dincolo de marketing, putin cunoscut de publicul larg este faptul ca acesti brokeri sunt “market makeri” de tip dealing desk, care tranzactioneaza contra clientului, cumparand sau vanzand in contrapartida acestuia, deoarece stiu ca, din punct de vedere statistic, lipsa de experienta a traderului incepator produce mai intotdeauna un trade negativ din care clientul pierde iar brokerul castiga

Aceasta situatie seamana, pentru traderul incepator, cu incercarea de a supravietui, inotand intr-o mare infestata cu rechini.

As putea continua cu multe alte aspecte, mai mult sau mai putin tehnice, dar cred ca cele date mai sus sunt suficiente pentru a-ti face o parere despre situatia de ansamblu.

Pozitiv

Dincolo de tabloul macabru pe care il traiesc traderii incepatori la Forex, care isi pierd conturile pe parcursul primelor saptamani de tranzactionare, se afla realitatea pozitiva, despre care nu vorbeste articolul lui Florin.

La ora actuala au aparut cel putin doua revolutii in domeniul tranzactionarii la Forex:

  • intrarea pe piata a brokerilor de tip ECN sau DMA, care  permit traderilor obisnuiti, care au sute sau mii de dolari in capitalul de trading sa acceada direct la piata Forex adevarata, a conexiunilor in cadrul retelei ce leaga marii jucatori de Forex, accesand marea de lichiditate  a valutelor tranzactionate
  • maturizarea, inceata dar de neoprit, a sistemelor expert de tranzactionare (EA) sau roboti de trading, care automatizeaza procesul de investitie la Forex

Aceste doua oportunitati imense, care se insinueaza pe tacute in peisaj, schimba regulile jocului si permit investitorului (pardon, speculatorului) la Forex sa-si imbunatateasca sansele de a ajunge constant pe profit, in acest “joc” ce pare nu numai haotic dar si masluit de brokerii care iti dau acces la piata.

Evident, fara educatie constanta, informare si seriozitate, nu poti sa fii un investitor de succes. Cei care cred ca un curs oferit de broker le poate aduce, in doua saptamani, mii de euro in profit, folosind un capital de cateva sute de euro, se imbata cu vinul contrafacut care le este servit de brokerii fara scrupule.

Tradingul este o meserie ca oricare alta, care necesita munca si seriozitate. Tradingul este o meserie deosebita de toate meseriile, de o duritate deosebita, care iti poate aduce bogatii sau (pentru majoritatea celor care o incearca) doar mirajul banilor “fara numar”.

Depinde de tine daca alegi profesionalismul si promisiunile pe care acesta le aduce sau inotatul alaturi de rechini.

Sursa:

Forexul nu inseamna investitii (Click aici)

 

Standard
Investitii la bursa

Cum se contesta o tranzactie la brokerul de Forex

, , , , , , 5 comentarii

Saptamana trecuta am avut o experienta interesanta de trading, pe care doresc s-o impartasesc cu cei interesati de fenomenul tranzactionarii la Forex. Desi faptele s-au intamplat in legatura cu cei doi brokeri de Forex la care am deschise conturile mele, Alpari.co.uk si TadawulFX, cele intamplate si modul in care am actionat pot fi folosite ca exemplu pentru orice broker la care ai acces printr-o platforma de trading online.

Ce s-a intamplat

La cei doi brokeri am doua conturi:

  • un cont demonstrativ real, cu o suma mica (sute de euro), care il am pentru a arata cum functioneaza un cont de Forex tranzactionat cu roboti. Contul este la Alpari.co.uk
  • contul meu personal de investitii, la TadawulFX, care nu este dat publicitatii

In data de 20 septembrie, la ambele conturi am experimentat o serie de cotatii care au avut un varf inferior neobisnuit: o scadere drastica a preturilor, pentru o perioada scurta de timp, uramata de o revenire la fel de brusca.

Iata cele doua perechi valutare afectate la contul de la Alpari.co.uk, impreuna cu tranzactiile efectuate de FAP Turbo Ichimoku .

Alpari perechea eurchf (click pentru detalii)

Alpari gbpchf (click pentru detalii)

Si respectiv doar perechea gbpchf de la TadawulFx, pentru ca perechea eurchf n-a fost afectata.

Tadawul perechea gbpchf (click pentru detalii)

Mai jos aveti tranzactiile de la Tadawul, unde in acea zi am iesit pe plus, deoarece expunerea pe FAP Turbo a fost mai mica (numar mai mic de loturi tranzactionate):

Tranzactii tadawul 20 septembrie (click pentru marire)

Si doua tranzactii la negativ din cinci la negativ, la Alpari. Au ramas  in lista doar tranzactiile in negativ care au fost minore, pentru ca cele trei tranzactii in pierdere majore, determinate de prabusirea pietei, au fost anulate la cererea mea.

Alpari, tranzactii 20 septembrie (3 anulate, cele cu pierderile cele mai mari)

Cele trei tranzactii anulate au avut pierderi de 30-40 de pipsi (doua dintre ele, valori normale de stop loss pentru Fap Turbo varianta Ichimoku) si una de 78 de pipsi (varianta cu slippage, determinata de viteza mare cu care s-a miscat piata si lipsa cotatiilor pe anumite intervale de pret).

Acestea sunt datele, urmaza desfasurarea faptelor.

Cum a fost

In dimineata de 21 septembrie, ca in fiecare zi in care fac trading, mi-am verificat robotii. Am deschis contul de Alpari, unde aveam cinci tranzactii, toate in pierdere, trei dintre ele in pierdere majora (doua la stop loss si una la dublul de pipsi fata de un stop loss normal).

Evident, am fost curios sa vad cat am pierdut pe contul meu personal de investitii (unde suma este mult mai mare decat la contul demonstrativ si unde tranzactionezi cu aceiasi roboti, la aceleasi setari). Cand am deschis contul, ce sa vezi: eram pe plus (!) si nu aveam decat o singura tranzactie in minus, iar aceea chiar la o pierdere mica.

Am inceput sa verific perechile care au dat pierderile, care au fost tranzactiile in fiecare situatie si care a fost miscarea pietei. Iata ce am descoperit:

  • pierderile au fost pe eurchf si gbpchf la Alpari.co.uk si doar la gbpchf la Tadawul Fx
  • pierderile au fost determinate de un varf negativ, de o unitate de timp (15 minute) dupa care piata si-a reluat cursul normal

Prima mea impresie a fost ca eram in fata unui caz clasic de cotatie gresita (bad quote). Aceasta apare cand serverul brokerului trimite cotatii care ies din anvelopa obisnuita, cotatii care apar doar la o unitate de timp a graficului.

Apoi am inceput sa ma intreb:

  • de ce la Tadawul au fost probleme doar la o pereche
  • de ce la Tadawul am castigat in loc sa pierd

Faptul ca au avut loc cotatii gresite la ambii brokeri m-a dus cu gandul ca problema s-ar putea sa vina de la furnizorii de lichiditati. Deoarece e vorba de doi brokeri, care au furnizori de lichiditati diferiti, aceasta ar putea explica faptul ca Tadawul n-a avut probleme de cotatii la eurchf.

Cat despre faptul ca la Tadawul am avut pierderi mult mai mici, explicatia nu putea fi decat una: executiile la Tadawul sunt mai bune. Tadawul este STP (Straight Through Processing), adica ruteaza direct ordinele de la furnizorii de lichiditati, iar Alpari e Dealing Desk, deci foloseste un sistem intern de procesare a ordinelor de la clienti, fapt ce ar putea explica faptul ca piata s-a prabusit si nu au fost cotatii care sa fie disponibile (robotul a putut executa doar un ordin mult departat de stop loss-ul intern). Aceasta concluzie este sustinuta de faptul ca, desi la Tadawul avem aceiasi cadere brusca, ordinul s-a executat mai bine) vezi graficul de la tadawul.

Ce era de facut?

Desi nu m-am mai confruntat cu o asemenea situatie (sa fiu afectat de o cadere de cotatii suspecta de la broker), am stiu exact ce aveam de facut: am scris rapid un email la cei doi brokeri, contestand cele trei ordine in pierdere.

ATENTIE! Acest lucru trebuie facut in primele 24 de ore de la realizarea tranzactiilor, in caz contrar, daca nu actionezi, se considera ca esti de acord cu executiile respective.

Raspunsul brokerilor

A fost extrem de promp. De la Alpari am primit, imediat, un email in care se spunea ca vor verifica situatia apoi, in cateva ore, o confirmare au fost anulate ordinele respective.

Intre timp am scris un articol pe fapturbo.ro, unde dadeam alerta legata de aceasta situatie (vezi aici articolul)

De la Tadawul am primit, de asemenea, imediat, un email care spunea ca vor analiza situatia. In plus, am primit un telefon in doua ore, in care se reafirma ce se spunea in email.  La acea ora problema era rezolvata la Alpari, lucru pe care l-am spus celor de la Tadawul, cum ca au fost probleme cu lichiditatile de la un furnizor de lichiditati, ceea ce banuiam ca se intampla si la Tadawul.

In scurt timp  (20 de minute) am primit inca un telefon, in care cei de la Tadawul ma anuntau ca:

  • intr-adevar, problema venea de la un furnizor de lichiditati
  • mai precis era vorba de o banca centrala (deoarece la cele doua perechi valutare era comuna chf, banuiesc ca era vorba de banca centrala a Elvetiei)
  • mi s-a spus ca s-au verificat inregistrarile si ca era vorba de un ordin real de piata, nu de o greseala de cotatie, pentru ca vorbeam la telefon cu o persoana care era in echipa de coordonare a departamentul de cotatii (!)
  • mi s-a spus ca se stia ca alti brokeri au anulat tranzactiile in cauza
  • mi s-a spus ca, deoarece era vorba de un ordin real, nu de o greseala de cotatie, nu e etic sa mi se anuleze ordinul in pierdere

Aceasta era pozitia oficiala, asa ca n-aveam ce face. Pierderea mea era mica, oricum acoperita de celelalte tranzactii ale zilei, ziua iesise la pozitiv, deci i-am spus persoanei ca accept situatia. Persoana a continuat sa-si ceara scuze pentru situatie (!!) si a spus ca spera ca inteleg ca nu e vina lor, ca e o tranzactie reala, si mi-a mai repetat asta de vreo doua ori. Am continuat sa confirm ca e ok, dupa care persoana mi-a multumit de cateva ori si am terminat convorbirea.

Concluzii

1.

Alpari UK si TadawulFx sunt brokerii mei de ani buni. Ii recomand ca solutii de luat in seama. Situatia pe care v-am relatat-o mi-a confirmat increderea in ei pentru ca:

  • au actionat extrem de rapid la cererile mele
  • au dat raspunsuri in cateva ore
  • au justificat motivul solutiei
  • si-au aratat in continuare disponibilitatea la comunicare

Chiar daca solutiile au fost diferite, ele au fost perfect justificate de informatiile prezentate. Daca a fost vorba de o miscare a bancii centrale Elvetiene sau nu, asta o stiu doar brokerii in cauza, pentru ca eu nu am reusit sa gasesc informatii despre aceasta miscare, pe internet.

2.

Situatia a mai aratat un lucru: desi ambele conturi au fost tranzactionate cu roboti situti pe acelasi VPS, din SUA,  FAP Turbo Ichimoku,  ce tranzactioneaza pe contul de la Tadawul s-a descurcat foarte bine si a redus pierderea. Acest lucru se datoreaza faptului ca Tadawul este STP Broker, pe cand Alpari e dealing desk.

Daca VPS-ul ar fi fost localizat in Europa sau, mai bine, in Cipru, unde e sediu Tadawul, probabil pierderile ar fi fost si mai mici. Am in vedere o posibila relocare a VPS-ului, pentru a creste viteza de executie a ordinelor.

3.

Am vazut ca FAP Turbo Ichimoku, cel care a tranzactionat ordinele celor doua perechi valutare, poate sa faca fata unor caderi bruste a pietei, daca:

  1. este legat de un STP broker sau un ECN broker
  2. viteza de transmitere a ordinelor este buna

Acest lucru imi confirma din nou faptul ca folosirea robotilor de trading este viabila pe orice piata, atata timp cat folosesti robotul potrivit, ai un broker potrivit si un VPS potrivit.

Standard
Investitii la bursa

DreamTeam: analize si posibile concluzii (partea a III-a)

, , , ,

Cuprinsul seriei Cazul "DreamTeam Capital Management"

  1. Cazul „DreamTeam Capital Management”

Motto: „Fear and greed drive the stock market”

Precizare importanta: acest articol se bazeaza pe informatiile adunate de pe internet, din presa sau din comentariile lasate de cititori la articolele dedicate acestui subiect. Daca in cadrul articolului apar informatii eronate, rog sa fiu contactat si voi aduce modificarile necesare, daca informatiile sunt probate.

Aceasta ultima parte este cea mai importanta, deoarece se va referi la greselile pe care le-au facut investitorii in momentul in care au facut alegerea de a-si incredinta banii catre firma DreamTeam.  Ea este, de fapt, esenta seriei de articole, scopul pentru care am abordat subiectul.

Investitori sau nu?

In unul dintre comentarii s-a avansat ideea ca persoanele care au dat bani catre DreamTeam nu sunt investitori in adevaratul sens al cuvantului. Iata ce zice investopedia.com despre actul investitiei:

The act of committing money or capital to an endeavor (a business, project, real estate, etc.) with the expectation of obtaining an additional income or profit.

In traducere:

Actul de incredintarea a unui capital sau a unui efort catre un business, proiect, proprietate imobiliara etc. asteptand sa se obtina un profit aditional sau un venit.

Deci incredintarea unei sume de bani catre o firma cu scopul de a produce profit este un act de investitie. In concluzie, persoanele care au avansat bani catre firma DreamTeam isi pot aroga statutul de investitori.

Acest fapt este subliniat in plus de validitatea plangerilor pe care cei pagubiti le-au trimis la CNVM, organism care  a luat in considerare aceste plangeri.

Cum se ia o decizie

Dupa cum se stie din marketing, majoritatea deciziilor de cumparare luate de catre publicul larg sunt decizii emotionale, nu rationale. Acest element esential este stiut si exploatat. Daca te vei uita cu atentie la majoritatea reclamelor, vei vedea ca ele se muleaza dupa acest principiu. Incepand de la samponul de par, trecand prin cafea si ciocolata (!), reclamele la multe produse declama avantajele sentimentale ale consumului (cucerirea unui iubit, relatii pozitive cu prietenii, etc.)

Aceiasi tactica a fost folosita si in promovarea produselor DreamTeam, fapt care ne arata ca cei care au gandit promovarea stiu „cu ce se mananca” marketingul. Voi aminti doar cartea scrisa de cei trei, care are titlul „FOREX – invata ce inseamna sa fii LIBER!”

Reproduc din comunicatul de presa legat de aparitia cartii:

Pentru noi, DreamTeam, FOREX reprezinta pasaportul catre LIBERTATE. Acolo gândim, crestem, asteptam si … ne bucuram de rezultate!

Se insista pe conceptul de libertate, care este suficient de larg pentru a rezona in mintea oricui, chiar daca fiecare isi imagineaza altceva.

Procedeul in sine nu poate fi acuzat, pentru ca este larg folosit. Am subliniat utilizarea lui pentru ca sa intelegeti pe ce baza s-a luat decizia investitorilor. A fost o decizie emotionala, nu analitica.

Ce trebuia analizat?

In primul rand, in momentul in care analizez o firma, ma uit la mai multe aspecte:

  • locul de incorporare
  • avize de functionare de la organismele de control din bransa
  • persoanele care intra in componenta firmei
  • usurinta de a stabili contactul cu  personalul firmei
  • prezenta publica a conditiilor de colaborare cu firma

Locul de incorporare este Romania. Din acest punct de vedere firma se incadreaza in standardele mele, pentru ca aflandu-se in jurisdictia tarii este relativ usor sa declansezi o actiune judecatoreasca in caz de probleme.

Avizul de functionare a fost dat de CNVM (Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare), abilitata pentru a controla activitatea societatilor de acest tip. Aici apar doua probleme:

  • avizul de functionare al DreamTeam Capital Management a fost ridicat de catre CNVM in 16 decembrie 2008 (vezi aici). Cu toate acestea, o multime de oameni au incredintat bani personalului firmei si dupa aceasta data.
  • domeniul de activitate al firmei DreamTeam Capital Management este de consultanta financiara, nefiind o societate de administrare a investitiilor. Ca atare, investitorii nu aveau voie sa furnizeze bani catre societate, ci doar sa isi deschida conturi la un broker (cu ajutorul firmei)  si sa fie consiliati. Acest aspect a fost sesizat de conducerea firmei, care a incercat, dupa o activitate de 2 ani, sa deschida o a doua firma, DreamTeam SAI care avea domeniul de activitate corect (societate de administrare a investitiilor)

Persoanele care intrau in componenta firmei aveau o imagine publica foarte buna, data de specializarea lor si de istoricul in domeniul investitiilor la bursa. Din pacate acesta a fost principalul aspect care a fost luat in considerare de investitori, aspect care, evident, nu a fost suficient.

Din punct de vedere al comunicarii, se pare ca personalul firmei a fost usor de contactat, punct pozitiv in criteriile de evaluare. Acest lucru a devenit problematic incepand din vara anului 2009.

Dupa cunostinta mea, nu au existat pe site informatii detaliate despre termenii colaborarii cu firma DreamTeam. Acesta este un element negativ major, pentru ca o firma nu poate fi considerata a avea o politica transparenta daca nu afiseaza public termenii contractelor care le semneaza cu clientii.

Aspecte tehnice

Aspectele tehnice reprezinta a doua baterie de evaluari, nu mai putin importante. Ele iti dau informatii despre modul in care performeaza firma careia vrei sa-i incredintezi banii. Sunt de analizat:

  • durata de functionare
  • rapoarte publice ale randamentelor unor conturi
  • istoria colaborarii cu firma (usurinta retragerii fondurilor investite)
  • rapoarte contabile
  • rapoarte de audit intern sau extern

Durata de functionare a firmei era mica. Pe de alta parte am intalnit comentarii care spuneau ca Eugen Pavel a primit bani pentru a fi investiti pentru prima data in urma cu 7 ani, inainte de constituirea firmei. Aceasta informatie ramane de vazut daca poate fi verificata.

Oricum, dupa toate standardele, o durata de functionare de 2 ani este extrem de mica pentru o firma din acest domeniu de activitate. Nu se pot face analize concludente cu privire la activitatea firmei, randamentele obtinute, etc. pe de alta parte, domeniul consultantei in investitii bursiere este foarte nou in Romania.

Am inteles ca existau, cel putin la un moment dat, rapoarte publice ale conturilor, prezente pe site. Nu pot sa confirm sau sa infirm, pentru ca site-ul firmei era inchis in momentul in care l-am vizitat prima data si a ramas inchis de atunci. Stiu de unele declaratii din presa privind randamentele conturilor, dar acestea nu au valoare daca nu sunt dublate de rapoarte de la brokeri.

Istoria colaborarii cu firma arata, conform unor comentarii la articole, ca au existat persoane care au ridicat profitul din investitii. Ca atare, acest element era cunoscut si a reprezentat un aspect pozitiv la adresa firmei.

Rapoartele contabile ale firmei nu au fost disponibile cu usurinta. Dupa ce am cautat timp de mai multe ore am gasit un asemenea raport pe internet (vezi aici) dar acest lucru a fost posibil numai pentru ca am experienta in gasirea datelor pe internet.

Rapoarte de audit intern sau extern nu au existat, dupa cunostinta mea. Acesta este un element negativ major care a fost, se pare ignorat total de investitori.

Sursa capitalului de investitie

Dupa cum spuneam intr-un capitol anterior, este extrem de important ca in investitii sa nu folosesti decat bani pe care esti dispus sa-i pierzi. Aceasta este una dintre regulile esentiale in trading, care este subliniata de fiecare dintre cartile serioase de specialitate. Este o regula atat de importanta incat ea este prezenta in toate diclaimer-urile de pe site-urile de trading (vezi articolul acesta).

Aceasta regula majora a fost incalcata de o multime de investitori care au incredintat bani catre DreamTeam. Ei au imprumutat bani de la banca pentru a fi folositi intr-o activitate de investitie extrem de riscanta. Consecintele au fost catastrofale, dupa cum reiese din comentariile dramatice ale unor cititori.

Contractul

Cum spuneam mai inainte, nu au existat, public pe site-ul firmei, termenii de colaborare intre firma si clienti. Mai mult, au existat cazuri in care oamenii au dat banii fara nici un contract semnat, pe baza unor hartii de mana. Este o greseala majora. Aceste persoane vor avea dificultati maxime in a recupera banii avansati.

In concluzie

Din analiza de mai sus reiese ca investitorii au facut cel putin cateva greseli majore:

  • au luat decizia de a investi intr-o firma care nu avea dreptul, prin forma de organizare, sa ia bani de la investitori (fiind declarata o firma de consultanta)
  • au dat banii catre firma si in timpul in care aceasta era radiata din registrul CNVM (practic au incredintat banii catre o persoana particulara)
  • au incredintat banii pe baza unor contracte de mana, care prevedeau ca se face un imprumut catre firma
  • s-au bazat pe o decizie emotionala, nu pe una analitica
  • au folosit bani imprumutati pentru a face investitii

Recomandari pentru investitori

Una din metodele de a realiza investitii este aceea de a incredinta bani unei firmei de administrare a investitiilor sau unui fond de investitii. Personal nu agreez acest gen de investitie pentru ca:

  • nu am nici un control asupra procesului de investitie
  • indiferent daca firma pierde sau castiga bani pentru mine, eu trebuie sa platesc un comision
  • daca firma pierde banii furnizati de mine, ea nu poate fi trasa la raspundere

Daca totusi vrei sa alegi aceasta metoda de investitie, iata o lista pe care trebuie sa o parcurgi, legata de firma si de activitatea ei. Verifica:

  • locul de incorporare
  • avize de functionare de la organismele de control din bransa
  • persoanele care intra in componenta firmei
  • usurinta de a stabili contactul cu  personalul firmei
  • prezenta publica a conditiilor de colaborare cu firma
  • durata de functionare
  • rapoarte publice ale randamentelor unor conturi
  • istoria colaborarii cu firma (usurinta retragerii fondurilor investite)
  • rapoarte contabile
  • rapoarte de audit intern sau extern

De asemenea:

  • investeste doar bani pe care iti permiti sa ii pierzi
  • nu imprumuta banii pentru investitii!
  • citeste cu atentie contractele pe care le semnezi
  • nu incredinta bani fara contracte cu termeni clari
  • nu incredinta bani unor firme care nu au in domeniul de activitate administrarea portofoliilor clientilor
  • nu incredinta bani pentru investitii, pe baza unor contracte care specifica alt motiv de incredintare a banilor
  • dupa o perioada de 1-2 luni, retrage o suma pentru a testa firma
  • retrage periodic banii din profit, pentru a recupera banii investiti; in acest fel, dupa ce ai recuperat toti banii, vei investi numai cu bani din profitul anterior

Nu stiu in ce masura publicul va invata ceva din cazul DreamTeam.  Sa nu uitam ca dupa episodul „Caritas” au mai existat „afaceri similare”, e drept de mai mici dimensiuni. Este in primul rand rolul organelor de profil (cum este CNVM) sa ia masuri pentru ca sa previna asemenea situatii. Se pot lua decizii simple, cum ar fi obligativitatea postari unor anunturi informative pe site-urile firmelor de profil si in cadrul contractelor, obligativitatea afisarii publice a termenilor de colaborare, etc.

Desigur, faptul ca pe pachetele de tigari apare cu litere mari riscul la care se expun fumatorii nu produce efectul scontat (renuntatul la fumat). Dar cel putin fumatorii nu pot spune ca nu au fost avertizati. La fel cum fumatul exercita o atractie puternica, datorita conventiei sociale si a reclamelor eficiente, investitiile financiare vor reprezenta in permanenta un magnet, la gandul castigurilor rapide si consistente. Este un fapt legat de natura umana. Este decizia fiecaruia, dreptul fiecaruia, dar cel putin sa fie o decizie informata. Din aceasta cauza am facut efortul sa ma documentez si sa scriu aceasta serie de articole. Sper ca straduinta mea sa nu fi fost in zadar.

Precizare finala:

Dedic aceasta serie de articole lui Traian Stan, investitor de o valoare deosebita, si eforturilor sale laudabile de a promova investitiile la bursa, de a informa permanent traderii si de a ajuta la crearea unui mediu investitional sanatos in Romania.

Precizare importanta:
La acest articol comentariile sunt inchise. Pentru explicatii va rog sa cititi
acest articol.

Standard