Carti, filme si evenimente

Mai ai cinci minute de trait. Ce faci?

, , , Un comentariu

Este o intrebare legitima.

Intr-adevar, putini oameni de care ai auzit au fost pusi in aceasta situatie. Cu toate acestea, daca ai fi pus sa traiesti asa ceva, sunt sigur ca socul psihologic ar fi enorm.

Nu suntem obisnuiti sa traim cu „sabia lui Damocles” deasupra capului, nu putem sa ne ducem „in spate” viata daca stim cu certitudine cand ne vom opri, in aceasta existenta. Desi existenta noastra este finita, definirea cu exactitate a termenului final ne produce o reactie negativa extrem de puternica.

Dar daca…?

Aceasta este intrebarea pe care si-o pune filmul „In time” (In timp). Daca vei avea capacitatea sa devii empatic, sa te scufunzi emotional in acest tip de realitate pe care o prezinta filmul, vei avea un soc neasteptat. Este vorba despre o lume in care oamenii, odata ajunsi al 25 de ani, mai au de trait doar un an, daca nu „isi cumpara” timp. Teoretic, ei ar putea trai o vesnicie (rezultat al ingineriei genetice, ne spune filmul…) dar vor trai efectiv o vesnicie numai daca vor putea… sa-si permita acest lucru.

Timpul devine, astfel, moneda de schimb si mijloc de plata. Esti platit, la serviciu, in timp, cumperi utilizand timpul personal (pe care il mai ai de trait). Dintr-o data, vei vedea conceptul de moneda in alta lumina, deoarece aceasta moneda este legata de viata ta, de cat mai ai de trait.

Departandu-ne putin de moneda-timp si vorbind despre moneda, iti voi spune un lucru pe care il stii: banii sunt importanti pentru tine, reactionezi emotional la lipsa lor si la posesia lor. Acest lucru este posibil deoarece fiecare dintre noi facem o conexiune intre bani si indeplinirea visurilor pe care le avem. Banii inseamna:

  • securitate alimentara (sa ai ce sa mananci)
  • securitate personala (sa ai o casa in care sa dormi, sa fii la adapost de intemperii, de eventuale primejdii)
  • bucurie atunci cand poti darui ceva, celui pe care il iubesti
  • bucurie atunci cand iti poti darui tie lucruri pe care le doresti
  • bucurie atunci cand poti sa faci ceea ce te pasioneaza

Desi legatura emotionala pe care o avem cu banii, banii de zi cu zi, este puternica, ea paleste in comparatie cu emotia pe care o simti daca stii ca mai ai trei minute de trait si trebuie „sa cumperi timp”, in vreun fel sau altul. Banii-timp sunt, dintr-odata, mult mai importanti decat banii pe care ii avem azi.

Plecand de la aceasta paralela, voi trece la esenta filmului de care iti vorbesc: in lumea imaginara a filmului, exista o mana de oameni care tin fraiele sistemului. Ei hotarasc cat valoreaza timpul, cu cat esti platit, dar mai ales cu ce dobanda vei putea imprumuta timp de la „banca de timp”. Ei sunt zeii acelei lumi, cei care pot decide, literalmente, cati traiesc si cat mor, pentru ca ei decid valoarea monedei, deci a timpului pe care il mai ai de trait.

Revenind, din nou, la realitatea noastra, iti spun ca lucrurile stau EXACT LA FEL, in ceea ce priveste moneda: exista o mana de oameni care decid cat valoreaza banii, care este rata dobanzii cu care ii vei imprumuta (hei, majoritatea dintre noi au folosit creditul cel putin o data in viata!) si au la dispozitia lor parghiile prin care pot influenta cat de repede se devalorizeaza banii (inflatia). Nu e vorba de nicio teorie a conspiratiei, e purul adevar. Am incercat sa explic acest fenomen in ebook-ul gratuit „Magia inmulturii banilor„. Este, de asemenea, explicat magistral in filmul „Stapanii banilor”. Poate nu ti se pare important, dar daca stai sa te gandesti, aceasta mana de oameni pot face ca tu sa prosperi sau sa falimentezi, dupa voia lor.

Pentru mine, descoperirea acestui lucru a fost uimitoare, la vremea aceea. Cand am vazut filmul „In time”, am redescoperit acest lucru, pentru ca am recunoscut in film mecanismele de control monetare prin care elita decidea cine moare si cine traieste.

Te invit sa vizionezi acest film. Sper sa vezi si tu  asemanarea intre sistemul monetar actual si sistemul monetar bazat pe timp, din film. Sper sa-ti dai seama de realitatea pe care o traim, o realitate in care cei care controleaza moneda nu determina cine traieste sau moare, ci daca mjoritatea oamenilor o duc bine sau o duc rau (financiar vorbind).

Sigur, sunt oameni care o duc bine in timp de criza, astazi, dar acest lucru se obtine prin stiinta banilor si efort personal, IN CONTRA CURENTULUI economic in care traim. Daca acei oameni care o duc bine acum, n-ar fi avut cunostintele necesare si forta sa le puna in aplicare, ar fi trait la fel de prost ca majoritatea oamenilor.

Te invit la film!

Titlu: In Time (In timp)
Anul lansarii: 2011
Regie: Andrew Niccol
Distributie: Justin Timberlake, Amanda Seifried
Gen: actiune, drama
IMDB: http://www.imdb.com/title/tt1637688/

Standard
Finante personale

Raspunsul meu la vremurile de criza: guerilla fiscala

, , 2 comentarii

„E criza financiara”.

Aceasta afirmatie nu va spune nimic nou. Simti pe pielea ta reducerile de salariu, disponibilizarile din mediul privat sau de stat, cresterea preturilor. Toate aceste realitati zilnice te apasa, iti fac viata mai dificila. Si pentru ca nu ar fi de ajuns, guvernul adauga si el la apasarea pe care o simti: taxe si impozite noi, inasprirea conditiilor fiscale. In loc sa ne ajute sa iesim din criza, sistemul ne impinge si mai tare spre dezastru.

In aceste conditii, majoritatea dintre noi se lupta deznadajduit cu problemele, pentru a se mentine pe linia de plutire. Cred ca nu e suficient. Trebuie sa ne spunem parerea, sa aratam ca ceea ce se intampla ne indeamna spre dezastru. iar vorbele nu ajung.

Pentru ca vorbele sunt doar o irosire de timp si energie, singura posibilitate pentru a fi auziti este sa facem ceva. Impreuna.

Am pornit un protest aparte, deosebit de ce vezi in mod obisnuit in jurul tau. Plecand de la ideea ca sistemul actual nu numai ca nu ma ajuta in vremuri de criza, ci ma exploateaza si mai puternic, am hotarat sa imi schimb optica: voi face in asa fel incat sa sustin cat mai putin sistemul. Voi cauta toate metodele legale prin care sa platesc cat mai putine taxe si impozite.

Mai mult decat atat, voi face publice metodele mele, in cadrul unei carti pe care o scriu si care se numeste „Manual de guerilla fiscala”. Este un protest care imi va populariza revolta mea fata de ceea ce se intamplasi, in acelasi timp, imi va economisi bani.

Te invit sa te alaturi acestui protest. Citeste capitolele gratuite ale cartii mele, pe care le poti primi prin email, daca te abonezi la site-ul cartii. Trimite mai departe, tuturor prietenilor tai,  invitatia mea, sintetizata in prezentarea Powerpoint si filmul pe care le-am facut. Arata ca simpla critica verbala nu e suficienta, ca e necesar sa faci ceva. Impreuna, cu cat vom fi mai multi, vom avea un cuvant mai important de spus.

Te astept la adresa guerillafiscala.ro

Trimite, prin email, Facebook sau Twitter, link-ul spre acest site (unde se gaseste filmul) si link-ul spre prezentarea Powerpoint, care poate fi descarcata de pe internet (clic aici).

E vremea sa iesi din amortire!

Standard