Finante personale

Chinul lui Sisif in finantele personale

, , , , , Lasa un comentariu
Foto:hisks, freeimages.com

Foto:hisks, freeimages.com

In legendele Greciei antice, Sisif era cel mai vicelan dintre muritori. Pentru ca l-a dat de gol pe Zeus, dand de stire ca acesta a rapit-o pe Aegina, Sisif si-a atras  mania celui mai puternic dintre zei, fiind osandit sa urce pe un deal o stanca uriasa, care ajunsa in varf, data se rostogolea la vale de fiecare data, obligandu-l pe Sisif sa-si reia chinul.

Chinurile bugetului tau

Asemeni lui Sisif, bugetul tau personal se chinuie, luna de luna, sa urce veniturile pentru a acoperi cheltuielile si, de fiecare data, chiar daca reuseste, trebuie s-o ia de la inceput. Acest calvar repetitiv se intampla deoarece exista o inclinatie pe care o are omul: resursele au tendinta de a fi folosite.

Sunt sigur ca ti s-a intamplat si tie: ti-ai cumparat cel mai puternic computer, cu cel mai mare hard-disk de pe piata, dar la un moment dat, peste ani, acel computer a ajuns sa se impotmoleasca in lucrul cu programele iar hard-disk-ul s-a umplut pana la refuz. Aceasta situatie este o exemplificare a modului in care oamenii isi consuma resursele: pana la capat.

Consuma, consuma, consuma

Lucrurile stau exact la fel si in finantele personale: in momentul in care veniturile tale au crescut, ai gasit aproape instantaneu o modalitate de a cheltui banii excedentari:

  • o rata mai mare la casa, pentru ca ai trecut de la doua la trei camere
  • o rata mai mare la masina, pentru ca, nu-i asa, meriti ultimul model de …, care a aparul in aceasta toamna
  • o excursie in …., pe care o visai de mult
  • un gadget mai performant, inca trei perechi de pantofi de firma, geanta … pe care ti-o doreai de ceva vreme.

In subconstientul nostru se scrie, in permanent, o lista de asteptare a dorintelor noastre. Fie ca e vorba de confort, de status social obtinut prin achizitionarea de bunuri sau pur si simplu de proiecte dragi inimii tale, lista e permanent in actualitate si va deveni prioritara de fiecare data cand veniturile vor creste.

Magia listei fara sfarsit

Ai putea spune ca nu e asa, ca o crestere importanta a veniturilor ar epuiza, la un moment dat, lista din subconstient.

Nu-nu, poti sa fii sigur ca lista aceea se va completa, automat, de indata ce o pozitie a sa va fi indeplinita. Si ce sa vezi, pe masura ce veniturile cresc si se indeplinesc tot mai multe puncte de pe lista, pe lista vor apare pozitii tot mai scumpe, care vor fi in concordanta cu… noul statut pe care ti l-ai acordat, in momentul in care ti-ai bifat vechile puncte de pe lista.

Asa functioneaza subconstientului nostru: are o tendinta hegemonica, de a consuma. Aceasta pornire naturala poate fi inabusita doar de experiente repetitive, obtinute prin educatie, sau traumatizante, datorita unor conditii de viata grele, la nivel familial sau personal, care ne influenteaza in copilarie si ne produc un comportament invatat, de respingere cand e vorba risipei.

Al doilea inamic al prosperitatii

Aceasta tendinta de a creste cheltuielile odata cu cresterea veniturilor este al doilea mare inamic al prosperitatii tale. Este un comportament instinctiv, care poate fi corectat doar printr-un efort de vointa, doar prin rescrierea si inlocuirea lui cu un mod nou de a controla cheltuielile.

Mi se pare extrem de interesant faptul ca acest tip de comportament, de cheltuire automata a tuturor resurselor financiare obtinute, este o mimare aproape perfecta a prosperitatii: ai tot mai multi bani, care se traduc in tot mai multe posesiuni materiale sau in alte tipuri de cheltuieli pe care esti in stare sa le suporti. Este o iluzie poleita in aur, pentru ca o analiza la rece a situatiei tale financiare va arata ca:

  • esti plin de datorii
  • toate bunurile obtinute prin credit nu sunt ale tale, ci ale bancii, pana in clipa in care ti se stinge datoria la banca
  • multe dintre bunurile platite cu credit si-au pierdut mare parte din valoare in momentul achitarii lor (exceptie fac imobilele)
  • faptul ca ai tendinta sa cheltui toate veniturile te lasa fara rezerve financiare, adica vei fi descoperit in momentul in care veniturile vor scadea si vei intra automat in incapacitate de a-ti sustine financiar stilul de viata

Cu alte cuvinte, esti permanent pe muchie de cutie, intr-o tangenta continua cu spectrul falimentului.

Solutii la indemana

Iesirea din aceasta situatie se face prin mai multe metode:

  • constientizarea faptului ca trebuie sa economisesti o suma de bani, luna de luna
  • urmarirea continua a fluxurilor de bani, adica a veniturilor si cheltuielilor, pentru a cunoaste in permanenta de unde vin banii, in ce cantitate, pe ce ii cheltui si de ce
  • managementul inteligent al cheltuielilor, pentru ca acestea sa scada, fara ca nivelul si calitatea vietii sa fie afectata
  • gestionarea adecvata a banilor economisiti, in functie de telurile financiare si personale pe care le ai

Sunt tehnici care iti stau la indemana, care te pot ajuta, atata timp cat eiintelepciunea si vointa de a le aplica.

Standard