Cand am inceput sa studiez problematica banilor, eram (aproape) ignorant. In afara de cateva principii pe care le stiam din familie, de la parinti, prin observarea directa a practicilor lor financiare in cadrul caminului (informatii, de altfel, de calitate, aveam sa aflu ulterior), eram un ignorant. Primele carti de care am fost atras, pentru a le citi, s-au dovedit a fi carti informative, care contineau analize, tehnici si metode de finante personale si investitii. Prima a fost „Tata bogat, tata sarac” de Robert Kiyosaki.
Pe masura ce citeam tot mai mult, am ajuns sa vanez titlurile, sa le selectez din mers si sa citesc doar cartile care aduceau ceva nou in cultura mea financiara. Inevitabil am ajuns la dezvoltarea personala aplicata in finantele personale. Am inteles ceea ce stiam in subconstient: fara o disciplina inerioare, fara o constientizare a emotiilor pe care le ai fata de bani, nu vei putea deveni prosper, indiferent cat de multe tehnici de finante personale stii.
Timpul a trecut, subiectele se tot imputinau si, la un moment dat, am gasit si a treia categorie de texte: cele spirituale si religioase, legate de finantele personale. Nici aici nu eram chiar un novice, pentru ca imi aminteam din Biblie o seama de elemente care sunt legate de bani. Mai apoi, studiind problematica, am aflat ca in Biblie sunt peste 2350 de versete despre bani si posesiuni materiale, si numai 500 de versete despre rugaciune sau tot atatea despre credinta (sursa). Am inteles ca acest subiect este important pentru culturile neo-protestante crestine, si are un rol central in „repertoriul” unor predicatori.
Dupa Biblie, probabil cea mai importanta religie care acorda o importanta practica problematicii castigurilor materiale si financiare, prin invataturi direct aplicabile banilor si afacerilor, este Budismul. Dar sa nu trec mai departe pana nu fac o recapitulare:
Cele trei motoare
De cele mai mutle ori, acei „guru” care se ocupa de finante personale, au in vedere o singura latura a banilor. Am vazut acest lucru inclusiv in Romania. Niciunul (nici macar eu) nu abordeaza cu egala importanta cele trei motoare care te ajuta sa faci bani:
- informatiile tehnice, strict financiare (tehnici si metode, principii economice)
- aspectele psihologice (psihologie, psihologie aplicata si toate ramurile derivate din psihologie: NLP, analiza tranzactionala etc.)
- aspectele morale, spirituale si religioase
Ordinea de mai sus este exact ordinea in care ele exista, ca pondere, in preocuparile mele. Cum spuneam, majoritatea celor care se ocupa de finante personale si prosperitate, insista pe unul dintre aspecte. Nu vreau sa dau exemple, pentru a nu deschide o polemica sterila, dar te invit sa faci o asemenea analiza la autorii si trainerii pe care ii cunosti (romani sau straini), pentru ca vei ajunge la concluzii interesante.
De ce motoare?
Am folosit termenul de „motor” pentru ca defineste modalitatea de actiune a acestor domenii: ele „pun in miscare” si modeleaza modul in care noi incercam sa ne castigam prosperitatea la nivel general, bazandu-ne pe bani.
- respectand principiile financiare si aplicand tehnici practice, ne crestem castigurile financiare si ne gestionam si investim banii pe care ii facem
- utilizand psihologia si toate domeniile derivate din acestea, ne disciplinam emotiile si le punem in slujba prosperitatii noastre (nu uita, emotiile sunt motorul cel mai important al actiunilor noastre in aceasta realitate, la majoritatea oamenilor)
- avand la baza principii morale si religioase, ne construim modul in care reactionam fata de realitate si, ulterior, inclusiv modul in care facem bani
Care e mai important?
In functie de preferintele, inclinatiile si cunostintele noastre, avem tendinta sa dam greutate unuia sau cel mult la doua dintre motoare. Insistam pe acestea pentru ca le cunoastem sau pentru ca le consideram importante. Adevarul este ca atunci cand vei lua in considereare toate cele trei aspecte, viata ta financiara si prosperitatea personala va cunoaste o transformare calitativa in bine. Iti pot spune din proprie experienta acest lucru.
Si pentru ca, in general, oamenii preocupati de bani au mai putin tendinta de a fi religiosi, iti propun astazi o carte care sa te introduca in problematica budistra a prosperitatii si a banilor.
„Slefuitorul de diamante”
Este o carte scrisa de Geshe Michael Roach si Lama Christie McNally, unde „Geshe” si „Lama” sunt titluri monastice budiste ale autorilor. Cu alte cuvinte, este o carte scris „din interiorul” credintei budiste, si prin aceasta are girul teoreticienilor acestei religii.
Cartea imprumuta titlul (se pare) primei carti tiparite din istoria cunoscuta a lumii, „Sutra slefuitorului de diamante”, o invatatura predata de Buddha acum 2500 de ani. Mi se pare deosebit de interesant ca prima carte „tiparita” este una despre prosperitate si principiile acesteia.
Cartea scrisa de Michael Roach si Christie McNally a fost tradusa in 20 de limbi si publicata in milioane de exemplare. Ea reprezinta, in esenta, o explicare in termenii realitatii moderne, ale vietii personale si de afaceri, a modului moral in care poti sa traiesti si sa conduci o afacere, in asa fel incat sa atingi prosperitaeta si fericirea, indiferent ce inseamna aceste concepte pentru tine.
E o lectura agreabila, din prisma experientei personale a lui Michael, care a contribuit personal la cresterea unei afaceri cu diamante prelucrate, in SUA, si care te introduce in lumea exotica a bresei slefuitorilor de diamante. Cartea te plimba prin SUA si India si iti povesteste istoria autorului in firma respectiva, punctand povestea cu explicatii si comentarii la textul sutrei originale. Pe nesimtite ti se releva principiile care te duc spre prosperitate si modul in care aceasta poate fi atinsa.
Doar un inceput
Iti recomand sa nu ramai la latura budista a interpretarii religioase asupra banilor. Desi religia crestina, prin Biblie, a fost ostracizata pentru tiparele mentale negative pe care, se zice, ni le-a impus (vezi „banii sunt ochiul dracului”), iti propun sa faci o re-descoperire a versetelor crestine legate de bogatie si de bani, prin intermediul unui interpret avizat, si vei descoperi o multime de pilde extrem de puternice (cum e cea a fiului risipitor).
La fel poti face si cu alte religii si convingeri religioase si vei putea sa intrezaresti un tablou de ansamblu. Vei fi uimit ce vei descoperi si vei fi, cu siguranta, imbogatit.
Spor la lectura si descoperiri!