In atentia mea

E-ducatie: cartea electronica (e-book si audiobook)

, , , , , Lasa un comentariu
E-book. Imagine de Stuart Miles, freedigitalphotos.net

E-book.
Imagine de Stuart Miles, freedigitalphotos.net

Cartea a reprezentat, cum am spus in articolul anterior, un salt calitativ in stocarea si portabilitatea informatiei. Fata de papirul, putea arhiva, intr-un volum mai mic, o cantitate mai mare de informatie si, in plus, era mai usor de folosit decat un sul de papirus. In timp ea a evoluat spre forme moderne, cum este cartea electronica, cu variantele e-book si audiobook.

Salturi tehnologice

Tehnologia a dus la aparitia tiparului, care a realizat o adevarata revolutie in educatie. Dintr-o data cartile puteau fi tiparite in sute sau mii de exemplare, cu o viteza colosala fata de realizarea cartilor prin copiere manuala si, in plus, cu costuri mult reduse.

Urmatorul salt tehnologic a fost aparitia computerului. Cartile au putut fi stocate in memoria magnetica si apoi pe CD-ROM, pe hard-disk sau pe alte medii de stocare (memory stick), fiind citite pe ecran. Avantajul era clar: puteai sa arhivezi biblioteci intregi intr-un volum infinitezimal mai mic decat pana atunci (aspect observat de Moore la nivel tehnologic, care a emis legea lui Moore).

Urmatorul pas a fost legat de portabilitate si usurinta citirii. Inventatorii au fost preocupati de:

  • lipsa de portabilitate a primelor computere
  • obosirea ochiului prin citirea timp de ore si ore a unor texte de pe ecranul luminos al computerelor

Asa a aparut cititorul de carti electronice.

Tipuri de carti electronice

Cand spui „carte electronica” sau „carte in format electronic” te gandesti automat la carti care se pot citi. Pe de alta parte, o extindere a termenului de carte electronica ne poate duce la cartea audio, carte este tot o carte, citita si ascultata. Continutul este acelasi (carte), modul de transmitere al informatiei este diferit (in loc de format text, in format audio). Ca urmare, vom avea carti electronice propriu-zise (le voi spune e-book) si carti audio.

E-book

E-book-urile au inceput sa patrunda masiv in lumea consumatorilor de carte doar odata cu aparitia dispozitivelor de citit carti electronice. Cel mai popular a fost Kindle, realizat de Amazon, cel mai mare magazin online de carti si produse fizice din lume. Ulterior au aparut o multime de alte produse similare.

Kindle a adus cateva avantaje enorme care au propulsat popularitatea e-book-urilor:

  • portabilitatea: era extrem de usor, cantarind cateva sute de grame
  • vizibilitate naturala, prin reflexie, cu tehnologia e-ink (cerneala electronica)
  • consum extrem de scazut de energie (prin tehnologia e-ink), ducand la o viata de utilizare de pana la o luna, pentru o singura incarcare a bateriei
  • capacitate de stocare extrem de mare
  • acces instantaneu, prin internet, pentru a putea cumpara milioane de carti din oferta amazon.com
  • capacitatea de a adnota cartile
  • capacitatea de a apela instantaneu dictionare, pentru a cauta termeni necunoscuti

Aceste elemente de versatilitate si comoditate sunt, cu adevarat, revolutionare, aducand cartea la un nivel la care nu ne-am fi gandit ca vom putea ajunge. Acelasi suport (cuvantul), posibilitati extreme.

Mai nou, Kindle a introdus si posibilitatea de a audio carti audio.

Carti audio

Cartile reprezinta un mediu excelent de concentrare si livrare a cunostintelor. Suntem obisnuiti cu ele si le asimilam usor. Pe de alta parte, odata cu cresterea vitezei de interactiune si comunicare din viata noastra, timpul nostru pentru lectura s-a imputinat.

Pentru a nu trebui sa sacrificam timp din activitatile noastre, ne-am orientat spre acele sectoare de timp in care putem sa facem ‘multitasking’, adica sa ne ocupam de mai multe lucruri deodata. Aici intervine cartea audio.

O carte audio se poate asculta. Atunci cand esti in drum spre serviciu sau spre casa, intr-un mijloc de transport in comun sau chiar in propria masina, atunci cand alergi sau esti la sala de fitness, atunci cand muncesti in gradina (cum fac eu), poti asculta o carte audio.

Prin urmare,  cand a aparut cartea audio, s-a inregistrat o explozie de vanzari pe piata americana. In SUA exista o epidemie a navetei: angajatii pierd zeci de ore pe saptamana sau pe luna cu naveta. Aceste ore putea fi ‘puse la treaba”, ascultand carti audio.

In ultimul timp, cartile audio au inregistrat o crestere in popularitate si in Romania, mai ales odata cu aparitia telefoanelor inteligente. Capacitatea acestor computere ‘la purtator’ de a obtine prin internet, de a stoca si reproduce, la nevoie, fisiere audio, au dus la consumul de carti audio.

O forma speciala de educatie in format audio o reprezinta cursurile audio, dar despre ele vom vorbi intr-un articol viitor.

Resurse gratuite de e-book-uri si carti audio

Pe internet gasesti carti electronice gratuit. Unele dintre ele sunt disponibile legal, prin depasirea termenului de protectie acordat de legea copyright-ului. Ele sunt oferite de proiecte educationale non-profit.

Mai sunt carti disponibile in domeniul public, oferite de autori. Un exemplu excelent de carti de calitate in domeniul public este Leo Babauta, blogger de talie mondiala, care din 2008 si-a oferit cartile catre domeniul public. Asemeni lui sunt tot mai multi autori moderni, care se adapteaza la noua paradigma, a accesului neingradit la informatie.

Ei mizeaza pe faptul ca publicul este suficient de educat pentru a-i plati pentru munca extraordinara pe care o depun. Din pacate, in Romania, va mai trebui sa treaca multa apa pe Dunare, pana cand constiinta publicului consumator va ajunge la acest nivel.

Am abordat si eu o asemenea metoda, oferind gratuit publicului o seama de carti in format electronic, de mai mica intindere:

  • patru carti care vin odata cu abonarea la Buletinul informativ Luca Dezmir (la care te invit sa te abonezi, vezi la aceasta pagina motivere pentru care ar trebui s-o faci)
  • carti in format electronic oferite gratuit cu ocazia lansarii unor cursuri online
  • capitole intregi din carti scrise de mine (de exemplu primele 70 de pagini din cartea „Iesi din labirint”, le gasesti dand click aici)

Ramane partea atat de controversata a pirateriei. Sunt multe de spus in acest sens, dar nu vreau sa intru in polemica. Pot spune doar ca personal accept piratarea cartilor mele, ca o  pierdere financiara pe care o consider a fi o forma de reclama. Ca atare, dragi cititori, daca va simtiti prea saraci pentru a-mi cumpara cartile, va ramane posibilitatea de a le pirata. Nadajduiesc ca in momentul in care le veti citi si veti gasi valoare in ele, veti face pasul urmator si imi veti achizitiona viitoarele carti pe care le voi scrie.

Nu voi incarca acest articol cu liste de resurse gratuite de carti in format e-book sau format audio. Am scris un articol despre acest subiect. In plus, la o simpla cautare pe Google sau printre postarile pe FB a prietenilor vostri veti gasi asemenea linkuri.

In articolul viitor voi vorbi despre webinarii si despre avantajele acestora.

 

 

Standard
Cartea care imbogateste, Eveniment, In atentia mea

Descarca GRATUIT carti audio (audiobooks)

, , , 42 comentarii

Am scris acest articol special pentru oportunitatea de a descarca gratuit versiunea audio in limba engleza a cartii 7 obiceiuri la oamenii deosebit de eficienti (The 7 Habits of Highly Effective People) de Stephen Covey. O gasiti aici, pentru o perioada limitata.

Cind am vrut s-o downloadez am avut o surpriza neplacuta: audible.com (cei care ofera cartea) nu agreeaza romanii, pentru ca nu te lasa sa o descarci daca ai ip din Romania.

Pentru a trece  peste „impediment”, iti recomand sa citesti un articol care se adreseaza exact acestei probleme. Nu am incercat sa utilizez metoda pentru audible.com dar ar trebui sa mearga. Va rog sa-mi spuneti daca voi ati reusit.

Completare ulterioara: am reusit si eu, urmarind indicatia din comentariul lui Ionut (mersi Ionut!). Am scris un mic tutorial intr-un comentariu la acest articol.

librivox

Cu aceasta ocazie va prezint si un site de unde puteti descarca o seama de carti audio gratuite, din domeniul public. Este vorba de LibriVox. Are si o sectiune dedicata celor care doresc sa se implice ca voluntari in acest proiect de „eliberare” a cartilor in zona audibilului.

via lifehacker

Standard