In atentia mea

Am ajuns in vizorul… cuiva

19 comentarii

Am citit cu interes articolul D-lui Fluture, in care sint declarat „muiandrados”  (am cautat pe google, care tace chitic si m-am gindit, poate e limbaj de cartier…) si sint facut cu ou si otet. Se spune despre mine ca <<vinde o carte idioata de genul “cum sa devii bogat dormind cu gura cascata”>> (despre ce carte e vorba? vinde cineva o carte pe blogul meu fara sa stiu?!)  si <<Tot ce face e sa citeze din carti si sa te imbie sa cumperi si tu cacaturi de carti “for dummies”>>.

Imi pare rau, D-le Fluture, ca nu ma ridic la nivelul Dvs. de inteligenta si informare.

Tocmai de aceea va citez un pasaj din „De ce milionar” care nu a ajuns in atentia Dvs.

Daca urmati sfaturile mele nu va garantez ca va veti imbogatii. Ele sint doar un cadru, un ghid de bun simt. Cititi, preluati ce vi se potriveste, incercati. Iar daca va reuseste, eu voi fi un om mai fericit.

In consecinta, va rog sa nu mai treceti pe aici, pentru ca nu scriu pentru nivelul Dvs. intelectual.

In rest, trebuie sa ma bucur sincer ca am ajuns in vizorul unui specialist de talia Dvs. , chiar si pentru critica aspra pe care am primit-o.

Va doresc in continuare noi succese in activitatea Dvs. si indeplinirea tuturor dorintelor.

Cu sinceritate,

Luca Dezmir

Standard
In atentia mea

Cc: Voluntariatul in Romania

10 comentarii

Acest articol a aparut ca si guest post in blogul lui Adrian Soare, succesdublu.ro

Pentru cei care s-au nascut inainte de 1975 si au ceva amintiri din timpul impuscatului ceausescu, termenul de voluntariat are un gust salciu cu o caracteristica aparte. Pe atunci se mergea la munca voluntara, ca pionier sau UTC-ist (citi dintre cei tineri mai stiu ce inseamna aceasta prescurtare?). Se lucra in numele cauzei comuniste, pentru partria socialista, pe ogoare la strinsul recoltei, in tot soiul de alte actiuni. Motivatia trebuia sa fie una proletara. Pare ceva scos dintr-un roman de George Orwell, dar asa era pe atunci. Nu spun, cind mergeam la struguri sau la piersici ne umpleam burtile cu fructe nespalate, pline de vitamine. Cind mergeam la depanusat porumbul era foarte distractiv: batai cu stiuleti, inghesuieli cu fetele pe gramada de porumb. Ah, ce vremuri

Eram tineri si gaseam motiv de distractie chiar si in conditii de munca fortata. Pentru ca asta era voluntariatul. Noi faceam gratuit activitati pe care altii le executau contra plata. Activitati in agricultura. Faceam parte din cooperativa „Munca pe gratis”. Astazi, pina si detinutii de drept comun care planteaza pomi in parcuri sint platiti pentru ce fac!

Impuscatul a fost impuscat, am trecut in capitalismul salbatic. A crescut o noua generatie de tineri, care n-au stat iarna pe frig si pe intuneric si nu au mincat conserve de peste (ca altceva nu se gasea la Alimentara…). Ce s-a intimplat cu voluntariatul?

Astazi lucrurile stau cum trebuie. „Lupii tineri” se implica in actiuni legate de ecologie si mediu, in organizatii puternice cum sint „Salvati copiii„. Sint „minati in lupta” de idealuri generoase si de spirit civic.

E bine dar fenomenul nu se compara cu cel din vestul Europei sau din America. Acolo sint foarte multi tineri implicati in organizatii care utilizeaza voluntari, mai ales in zona care ajuta persoanele defavorizate social. Structurile sint bine inchegate, conduse de ONG-uri cu experienta si bani sau de biserica (indiferent ca e vorba de Catolici sau neoprotestanti). A fi voluntar este o chestie obisnuita, nu o ciudatenie , cum e in Romania. E o modalitate de a te socializa si de a-ti aduce contributia benevola la societate. Pentru unii e un modus vivendi.

Romania e un teritoriu aparte. Voluntariatul e privit cu ochi circumspect in tarisoara noastra, unde foarte multi oameni se straduie sa supravietuiasca de la o zi la alta. Nu pot sa nu spun un adevar: multi dintre tinerii care activeaza ca voluntari in diferite organizatii sin perceputi ca si „fraieri” de colegii lor.

Cit priveste actiunile de binefacere, aceastea sint receptionate de public drept un apanaj al bogatilor care vor sa-si faca reclama gratuita si sa-si imbunatateasca imaginea. In plus, populatia crede ca acest gen de contributie ar trebui facuta doar de cei care au un surplus financiar, nicidecum de marea masa a cetatenilor.

Pentru ca personal sint implicat intr-un proiect voluntar, destinat educatiei tinerilor din Romania, pot sa va impartasesc o parere „din interior”:

  • voluntariatul si contributia in actiuni de binefacere sint activitati care nu au de a face cu starea financiara. E vorba de un impuls interior.
  • chiar daca nu ai bani, iti poti oferi sprijinul fizic, lucrind alaturi de organizatii care curata mediul sau impart produse gratuite in caz de calamitate sau catre categoriile defavorizate social si financiar
  • in asemenea proiecte, 90% din efort este de management si networking (relationare cu societatea si cu colaboratorii voluntari). Nu e vorba de bani!
    Aici exista un mit legat de actiunile de binefacere. Am primit nenumarate email-uri de la cititori care imi spuneau „…ce idee buna cu educatia tinerilor. Si eu am vrut sa fac asa ceva dar nu am bani.” Lipsa banilor e o scuza usoara. Cei care urmaresc articolele mele pe Milionarul Mioritic referitoare la proiect stiu ca majoritatea necesitatilor proiectului sint asigurate prin serviciile voluntarilor, inclusiv designul grafic, programarea software, lucruri care altfel se platesc cu bani grei.
  • lumea crede ca daca m-am implicat si sponsorizez din banii personali un asemenea proiect, banii ma dau afara din casa si sint dispus sa arunc cu ei in stinga si in dreapta. Imi ofera solutii scumpe la probleme pe care eu le rezolv gratuit sau cu bani putini.
    a.m-ar bate Dumnezeu daca as spune ca am probleme cu banii. Dar asta nu inseamna ca sint dispus sa-mi bat joc de ei.
    b.ca investitor am invatat de timpuriu ca trebuie sa ai un riguros management al cheltuielilor, altfel nu faci profit. Acelasi principiu il aplic in proiectul meu destinati tinerilor
    c.incerc sa cresc acest proiect in asa fel incit in final sa se autofinanteze. Banii primiti din exterior inseamna responsabilitate enorma si conditii aditionale. De aceea va rog sa nu-mi mai trimiteti oferte de finantare din surse nerambursabile de la EU sau de la alte organizatii
  • sint suprins sa constat ca mai exista, in acest capitalism dus la extrem, persoane dispuse de voluntariat. Trebuie sa constat un fenomen interesant: cu cit persoanele sau firmele au mai multi bani, cu atit creste reticienta de a se implica in asemena proiecte! Am suprinderea sa vad cum cei mai calzi sustinatori sint elevi de liceu sau firme proaspat deschise.
  • pe de alta parte, trebuie sa recunosc faptul ca ma confrunt de multe ori cu un zid rece. Trimit email-uri in diferite zone si la diferiti oameni si primesc raspuns la 20% din ele. Se prefera lipsa unui raspuns decit un raspuns negativ. Pur si simplu sint ignorat. Mi se pare lipsa de elementar bun simt. Daca nu vrei sa ajuti, macar ai curajul sa refuzi.
  • datorita celor expuse la punctul anterior, sint in situatia in care aproape ca voi renunta sa cer ajutor tintit. Am observat ca apar solutii la problemele mele sau „instantaneu”, din neant (aici sustinatorii „legii atractiei” vor zice „ti-am spus eu!”) sau sa postez o cerere de ajutor pe Milionarul Mioritic si sa astept reactii de la cititori (cum am facut ultima data, cind am spus ca am nevoie de un specialist in baze de date)

E adevarat, proiectul meu e abia la inceput, practic inca nu a fost demarata prima distributie de DVD-uri. Blogul meu e de asemenea mic. Cu toate acestea se pare ca ma descurc binisor cu voluntarii. La aceasta ora am 15 voluntari in distributie (sa vedem cit mai ramin pina la urma-probabil se vor oferi si altii) si o echipa formata din designer grafic, designer in flash, doua traducatoare, o firma de soft plus cea mai valoroasa colaboratoare, Simona de la TUALEGI.NET care este reprezentanta proiectului in legatura cu partenerii si presa.

Probabil ca in momentul in care proiectul se va lansa cu adevarat (si in cazul in care se va dovedi un succes) vor exista mai multe oferte de voluntariat. Pina atunci doresc sa le multumesc public voluntarilor implicati in acest proiect, care vor fi nominalizati pe blogul proiectului, la care lucrez in acest moment. Fara munca lor, plina de generozitate si entuziasm, nu s-ar putea concretiza ideile care imi sint atit de dragi. VA MULTUMESC!

Standard
In atentia mea

Cum sa-ti transferi site-uri cu adrese .ro la Bluehost

, , 2 comentarii

Acest articol este scris de Ionut Pepenar, caruia ii multumesc pentru contributia sa.

In urma serialului facut de Milionar si tinand cont ca in septembrie imi expira gazduirea ambelor domenii, am ales sa merg pe mana Bluehost. Bine, asta dupa ce am luat in calcul si HostGator, dupa ce am cautat pe net pareri. Insa cu atat de mult patos a vorbit Milionarul, incat am decis sa merg pe mana lui. Iar acum vreau sa va povestesc din experienta mea si sa va invat ce sa (nu) faceti.

Un prim pas l-a facut Luca, prin articolul „Transferul site-urilor cu nume de domeniu .ro pe Bluehost” .
Dar hai sa o luam de la inceput.
Am doua domenii .ro. Pe ambele le gazduiam la un provider, dadeam anual cam 2 milioane pe fiecare si nici nu eram multumit de solutie. Pe ambele aveam subdomenii, mai exact bloguri. Cu baze de date, cu o gramada de fisiere, e-mailuri, etc. Dar, dupa cum spuneam, nu mergeau foarte bine. Imi trebuia o solutie mai rentabila. Care e Bluehost (click pe banerul din dreapta daca vrei sa-ti schimbi gazduirea). Pentru ca ofera in pret (vreo 2.3 milioane pe an) un domeniu gratis, plus hosting pentru 1000 de domenii ad-on.

Atentionare: pasii sunt pentru mutarea domeniilor .ro, nu pentru altele, nu stiu daca se aplica la fel! Ei spun ca nu „suporta” .ro, dar se refera la partea de owner pentru billing. Gandeste-te ca suntem singura tara unde domeniul se cumpara „pe viata”. Deci domeniul e platit si e al tau. La celelalte domenii, cu plata anuala, e domeniul tau dar ownership-ul pe partea de billing poate ajunge la provider (mai concret te poti muta la noul provider care ia ownership-ul si se ocupa el sa-ti emita factura cand trebuie reinnoit domeniul). De aici au aparut discutiile cu cei de la Bluehost si cu „suportat”-ul domeniului. Nu aveau cum sa ia partea de billing, pentru ca domeniul era deja al meu!

1) PRIMUL LUCRU pe care trebuie sa-l faci inainte de a face orice demers este sa faci backup la tot! La tot!
Ca sa fii sigur, fa-o din doua locuri (eu asa am facut, iar backup-ul facut intr-un loc s-a dovedit ca era „busit”, am avut noroc cu al doilea, chiar si acum stau sa ma intreb ce se intampla daca faceam un singur back-up).
Fa backup la:

  • baze de date (toate)
  • domeniu (in cPanel ai optiune la Backups sa faci Full Backup)
  • pentru ca uneori baza de date poate fi prea mare si apar blocari la download, e bine sa downloadezi cu un client FTP tot site-ul (chiar e de folos, eu asa m-am ajutat cel mai mult)

Asigura-te ca fisierele nu sunt corupte, mai gandeste-te odata daca vrei sa faci transferul si treci la treaba.

Recomadare: daca ai blog, incearca sa anunti schimbarea sau, daca nu anunti, nu mai scrie nimic dupa ce ai facut backupul.

2) Te-ai hotarat dar nu stii ce sa faci mai departe.
Te duci la bluehost.com, iti alegi pachetul dorit si iti alegi si numele nou pe care vrei sa ti-l ei (poate fi numele pe care il ai la .ro, numai ca acum ti-l iei cu .com; poate fi orice alt nume, practic e un site gratis). Urmezi pasii pentru plata si in cateva minute ai domeniul. Ai si cPanel. Cand poti intra in cPanel (nu se creaza instantaneu) treci la punctul urmator.

3) Daca tu ti-ai cumparat domeniul .ro sau tu esti titularul, e mai usor.
Daca nu, trebuie sa vezi cum faci sa modifici nameserverele, s-ar putea ca hoster-ul initial sa se prinda ca vrei sa pleci si sa-ti puna bete in roate.
Te duci la rotld.ro, alegi Domenii .ro, apoi Administrare Domenii si in sfarsit On-line. Cu fereastra deschisa, deschizi cPanel-ul de la Bluehost si alegi de la Domains optiunea Addon Domain
Alegi casuta „Use a domain that is not already associated with your account” si pui domeniul tau (in cazul meu era e-altfel.ro) si dai enter. Bluehost incepe verificarea si te anunta sa modifici nameserver-ul la Rotld (daca citesti postul asta nu mai trebuie sa faci chiar toti pasii la inceput, faci cam in 2 ore chestia cu Addon Domain, doar modifici la RNC nameserverele cu cele noi: NS1.BLUEHOST.COM, NS2.BLUEHOST.COM). Daca nu am fost clar sau nu stiti ce e aia cu RNC, ROTLD, intreaba si it raspundem 🙂

Dupa vreo 2 ore dupa ce ai modificat te duci la Addon Domain si scrii iar domeniul si dai enter. O sa treci la pasul urmator, unde alegi Addon Domain si apoi la „Create a new directory” scrii numele directorului pe care il vrei (in cazul meu a fost public_html/ealtfel, pentru ca in public_html, adica in radacina, am ales sa instalez WordPress-ul pentru domeniul cumparat). La fel si la subdomeniu. Si teoretic asta e tot. DAR NU E!

4) Intri pe ftp pe domeniul primar (sa zicem domeniumeu.com daca asta ai achizitionat, pentru ca ai domeniulmeu.ro). User, parola, preferabil configurare de Use Passive Mode (as WWW), eu asa am folosit.
Daca ai un site simplu, doar text, e simplu. Copiezi tot continutul pe care l-ai salvat la punctul 1 in folderul public_html/ealtfel. Te asiguri ca ai index.html, index.htm sau index.php si gata.
O perioada s-ar putea sa accesezi din browser versiunea veche a site-ului.

RECOMANDARE: cand te apuci sa faci acest transfer, asigura-te ca esti acasa o zi ca sa poti repara orice greseala cat mai repede.
PONT: ca sa vezi cand incepe propagarea DNS-ului, cel putin la ISP-ul tau, deschide din cand in cand o fereastra de DOS (start->run->cmd) si scrie ping domeniultau.ro. Vezi ce IP raspunde. Daca e ceva cu 72.x.x.x esti la noul provider.

Daca aveai insa si bloguri… Treci la punctul 5. Altfel site-ul e gata si asta inseamna ca in maxim 72 de ore toata lumea o sa vada site-ul gazduit la noul furnizor (d’aia nu e bine sa te certi cu vechiul furnizor, poate sa-ti stearga site-ul si, cei care te vedeau cu ajutorul vechilor DNS-uri, nu o sa mai acceseze site-ul).

5) Aici e un pic mai lung si trebuie multa atentie. O sa spun pasii pentru un singur domeni (blog), daca ai mai multe faci de mai multe ori aceeasi pasi (da, dureaza mult ? ).
Pornim discutia de la blog.e-altfel.ro
a) Te duci in cPanel la Domains -> Subdomains . Introduci aici numele subdomeniu (ATENTIE: vezi ce alegi din lista derulanta din dreapta! Alege domeniul corect!). Alege apoi si unde o sa fie radacina subdomeniului (eu am ales public_html/blog dar puteam sa aleg si public_html/ealtfel/blog; recomand totusi prima optiune).
b) Te duci in Backups si la „Restore a MySQL Database” cauti baza de date pe care ai salvat-o de la providerul vechi (punctul 1). Dureaza cateva minute (depinde de DB) pana se uploadeaza.

c) cand s-a terminat upload-ul, te duci la MySQL® Databases, iti creezi un user si apoi il adaugi la baza de date cu full access.

Mai e putin, dar aici m-am chinuit cel mai tare pana sa ma prind.
d) Trebuie sa fii atent la punctul a) si la unde ai pus radacina, pentru ca nu trebuie neaparat sa fie la fel ca la vechea gazduire. Pentru ca simt ca e greu de urmarit, uite cum am gresit eu:
– la punctul 3 am zis ca mi-am pus Addon Domain la public_html/ealtfel
– la furnizorul vechi aveam toate fisierele de la bloguri in public_html/ealtfel/nume_blog
– am facut prostia sa pun si la furnizorul nou fisierele sub public_html/ealtfel, uitand ca de fapt blogul l-am setat sa se duca in public_html/blog

PONT: pentru ca o data creat un subdirector nu se vede prin FTP daca esti deja conectat, iti recomad sa te deconectezi si sa te reconectezi, pentru ca nu-l vezi si uiti si pui toate fisierele cum am facut eu.

Ok, deci ti-ai amintit ca la punctul a) ai ales public_html/blog. Copiezi acolo toate fisierele salvate la punctul 1 pentru blog (wp-admin, wp-content, wp-include si restul de fisiere).

ATENTIE! Important! Trebuie sa modifici fisierul wp-config cu noul username, noua parola si noua baza de date (cand dai import se schimba numele bazei de date – daca inainte era domeniuvechi_blog, acum va fi domeniunou_blog)!

La Fel De Imporant!: la 2-3 zile dupa ce ai inceput modificarile de DNS si ai reusit sa muti site-ul la noua gazduire, trebuie sa iei legatura cu vechii furnizori si sa le spui sa stearga orice inregistrare despre domeniul tau din DNS-urile lor.

Si gata?!? Aproape! Teoretic acum ar trebui sa mearga. Sa ne reamintim:
– ai creat subdomeniul si ai ales cu grija root-ul pentru el
– ai creat baza de date (import), user-ul si parola si ai asignat user-ul bazei de date
– ai uploadat prin FTP toate fisierele (inclusiv wp-config modificat)

Ok, vezi prima pagina si vrei sa intri pe un link dar nu merge! Te loghezi in Dashboard si te duci la Settings, Permalinks. Fara sa modifici nimic, ii dai Save Changes.
Asta e tot! Nu e greu, dar trebuie atentie. Si sa citesti cu atentie ce scrie aici. Eu le-am descoperit singur, a durat vreo 2 zile. Recunosc, intrasem un pic in panica, pentru ca erau vreo 10 bloguri. Dar acum sunt linistit. Si bucuros ca pot sa te ajut pentru momentul in care vrei sa faci un astfel de transfer.

Pentru ca e destul de mult scris, iti recomand ca, daca ai intrebari, sa dai un mail. Sa intrebi. Eu iti pot raspunde daca imi scrii pe ealtfel{la} gmail {punct } com.

 Precizare importanta!
Acest articol contine linkuri de promovare si linkuri de afiliat.

Standard
In atentia mea

Cc: Cameron Johnson sau cum sa reusesti chiar daca esti adolescent

, , Un comentariu

Articol publicat ca si guest post in portalul dedicat dezvoltarii personale, empower.ro

Poti ajunge milionar prin forte proprii inainte de douazeci de ani. Dar trebuie sa incepi devreme.

Viata lui Cameron Johnson, de pina acum, este un exemplu paradoxal. Desi creeaza si vinde companii incepind de la noua ani, el a avut o copilarie si o adolescenta obisnuita. A incercat sa nu-si sacrifice aceasta perioada importanta a vietii pentru bani. Si a reusit.

Intr-un interviu cu Yanik Silver, el dezvaluie povestea aventurii sale in domeniul afacerilor si principiile care l-au condus in viata si in bussines. Va recomand aceaasta inregistrare atit voua, adolescentilor cit si adultilor pentru ca niciodata nu este prea tirziu ca sa incepi!

[display_podcast]

Ii multumesc Liei pentru ca mi-a sugerat sa ascult acest interviu.

Acest post va este oferit de :
librarie.net – cea mai mare librarie romaneasca pe internet

Standard
In atentia mea

Transferul site-urilor cu nume de domeniu .ro pe Bluehost

, , 4 comentarii

Bluehost este fara indoiala un serviciu de hosting bun. De aceea, pentru cei dintre voi care ar fi tentati sa isi trasfere site-urile si blogurile care au nume de domenii .ro am scris un tutorial in care am incercat sa cuprind cit mai multe din problemele care ar putea sa apara.

Bluehost e ok dar nu e perfect. Ei spun in paginile promotionale ca suporta numele de domenii internationale  iar in tutorialul 1 si tutorialul 2 iti explica in detaliu cum sa faci. Cu toate acestea sint necesare niste precizari, in functie de situatia in care sinteti.

Am un nume de domeniu .ro

Acest caz este cel mai simplu si poate fi rezolvat elegant. Pentru aceasta, va  trebui sa ai concursul firmei de net care ti-a achizitionat numele de domeniu .ro  Ei trebuie sa modifice numele de servere (name server) pe serverul lor de DNS pentru a indica locul unde se afla site-ul tau (serverul Bluehost) si anume:

Primary Server Hostname: NS1.BLUEHOST.COM
Primary Server IP Address: 74.220.195.31

Secondary Server Hostname: NS2.BLUEHOST.COM
Secondary Server IP Address: 69.89.16.4

Nu e nevoie sa te pricepi la nimic. Pur si simplu da link-ul acestui articol celor de la tehnic si ei vor seta, pe baza celor descrise mai sus, serverul de DNS ca sa indice noua locatia a site-ului (sau blogului) tau.

In plus, mai ai un avantaj. Daca numele tau de domeniu este siteulmeu.ro, cind iti faci un cont nou la Bluehost poti achizitiona gratuit un nume de domeniu, care poate fi siteulmeu.com sau .net sau .info (verifica care nume e disponibil). Ulterior din meniu cPanel poti sa faci in asa fel incit ambele nume de domeniu sa indice site-ul (sau blogul) tau.

OBSERVATII IMPORTANTE

  1. Inainte de a face acest lucru, vorbeste cu firma in cauza. Intreaba-i daca sint dispusi sa faca acest lucru si daca iti cer o taxa pentru redirectare. Fii prevazator pentru a nu regreta mai tirziu.
  2. Dupa ce ai redirectat numele de domeniu .ro spre Bluehost (de la firma care ti l-a achizitionat), modificarea se face in 24-48 de ore, timp in care site-ul si blogul tau nu poate fi accesat.

Am mai multe domenii .ro

Bluehost permite hostarea unui numar nelimitat de domenii, dar e un clenci: nu poti hosta pe un cont Bluehost decit un domeniu.ro Daca ai mai multe domenii .ro trebuie sa iti cumperi mai multe conturi Bluehost, deci devine scump. In acest caz nu e rentabil sa-ti treci site-urile pe Bluehost.

Eu (pina in momentul de fata) am doua conturi la Bluehost dar din motive de strategie (pe unul e Milionarul Mioritic si pe altul e  blogul proiectului AS), desi as fi putut folosi un singur cont pentru ambele bloguri.

Am mai multe site-uri in subdomeniile unei adrese .ro

Acesta este cazul lui ionut Pepenar. Cind Ionut m-a intrebat daca poate tine mai multe site-uri in subdomenii ale aceluiasi domeniu, i-am spus ca e ok. Si chiar e, ai la dispozitie doua variante de redirectare, Addon Domain si Parked Domain, dar acest lucru e valabil numai pentru numele de domeniu de tip .net, .org, .com, .biz, .info

Se pare ca nu poti tine site-uri in subdomeniile unui domeniu .ro la Bluehost. De exemplu, poti tine pe Bluehost www.e-altfel.ro dar nu poti tine blog.e-altfel.ro sau fun.e-altfel.ro

Concluzie

Se poate hosta pe Bluehost un site cu nume de domeniu .ro dar numai unul singur si nu este suportata, pentru acest nume de domeniu, existenta mai multor site-uri in subdomenii. Acestea sint limitarile si trebuie sa tineti seama de ele in momentul in care va ginditi sa deschideti un cont la Bluehost.

P.S. nu am stiu aceste informatii de la inceput. Le-am descoperit in momentul in care Ionut Pepenar a incercat sa-si transfere domeniile la Bluehost si a intimpinat probleme. Ionut e un deschizator de drumuri si trebuie ovationat ca atare 🙂

Pe de alta parte, s-ar putea sa fie alte situatii la care nu m-am gindit, legate de domeniile .ro. Problemele apar de multe ori de unde nici nu te astepti si cer solutii ingenioase. Daca vor apare asemenea situatii, voi completa acest articol.

 Precizare importanta!
Acest articol contine linkuri de promovare si linkuri de afiliat.

Standard