In atentia mea

Cursuri online gratuite

, , , 2 comentarii

Dupa cartea „Mai tare ca banca” si deschiderea magazinului online Luca Dezmir Shop, aceasta este cea de-a treia mare realizare a anului 2011, care tocmai se incheie. Va invit la deschiderea platformei de educatie online, L’eDucativ.

Ce este educatia online?

Odata cu aparitia computerului si internetului, a aparut o tendinta extrem de importanta: deschiderea activitatii de invatamant si educatie spre zona virtuala. Una dintre manifestari  este invatamantul la distanta prin intermediul internetului. Un sector al acestui tip de invatamant este cel care se bazeaza pe platforme web, accesibile cu ajutorul browserelor de web (Internet Explorer, Mozilla, Chrome si similare).

Numarul mare al oamenilor care sunt familiar cu aceasta tehnologie (pe care o folosesti si tu, in acest moment, in care citesti acest articol) a fost inspiratia pentru a translata procesul de invatamant din sala de clasa… reala in sala de clasa virtuala, folosindu-se tehnologia web 2.0

Practic, in loc sa mergi la cursuri, accesezi un site de internet, unde gasesti corespondentele virtuale ale experientelor educationale cu care esti obisnuit. Platformele de web-learning (invatare prin web) contin:

  • cursuri
  • sesiuni de cursuri
  • educatori (profesori) care predau aceste cursuri live sau care creeaza cursuri care se acceseaza prin intermediul site-ului
  • clase de elevi
  • grupuri de elevi care lucreaza pe anumite teme
  • retele de socializare care sunt folosite de elevi in scop de invatare si care functioneaza similar cu Facebook
  • dictionare online, legate de tematica cursului
  • forumuri legate de tematica cursului
  • sectiuni wiki (site-uri care contin informatii practice)
  • zone de realizare si prezentare a exercitiilor si temelor pe care le primesc cursantii
  • teste complexe, care se dau online
  • platforme de intalnire live (seminarii web sau webinarii)
  • platforme de coaching unu la unu
  • ….si multe alte facilitati

Ce program foloseste L’eDucativ?

L’eDucativ se bazeaza pe un LMS (Learning Management System sau Sistem de management al invatarii) care este un site complex ce contine functionalitatile pe care tocmai le-am descris mai sus.

Dintre multiplele platforme de LMS, am ales Chamilo, care este Open Source. Chamilo a devenit foarte populara in ultimul timp, fiind folosita pentru educatie de catre spitale, univesitati sau agentii guvernamentale din toata lumea.

Cum mi-a venit ideea

Inca de la inceputul acestui an am cochetat cu ideea ca, la un moment dat,  sa realizez cursuri online pe subiecte de finante personale si investitii. Am vazut ca aceasta modalitate de invatare are un prim succes in randul freelancerilor independenti, cu esecurile si victoriile afarente, fiind reprezentati de Paul Coman, Pera Novacovici si Andreea Papp, pe care ii cunosc personal.

Acestia si-au lansat oferta pe platforme personalizate, care se bazau pe CMS-ul WordPress (CMS inseamna Content Management System sau Sistem de management al Continutului).

Solutiile lor functionau bine, dar nu erau decat dezvoltari ale platformei de blogging WordPress, la care se adaugau diferite facilitati „alipite”, pentru a oferi suportul necesar cursului. M-am gandit ca trebuie sa existe o solutie mai buna, si am gasit-o in LMS-uri.

Ideea mi se parea atat de tentanta incat am suspendat lucrul la viitoarea mea carte („Manual de guerilla fiscala”) si am cautat platforma ideala pentru nevoile mele. Dupa multe cautari, instalari, incercari si esecuri, am optat pentru Chamilo. Unul dintre avantajele enorme era reprezentat de faptul ca putea utiliza o interfata in limba romana.

Initial am vrut sa setez aceasta platforma doar pentru cursurile mele. Apoi m-am gandit s-o ofer si altor traineri din domeniile finantelor personale, investitiilor si dezvoltarii personale. In final, m-am gandit s-o transform intr-o platforma online deschisa.

Ce este L’eDucativ?

Este o platforma de educatie deschisa . Termenul „deschisa” defineste faptul ca:

  • platforma are o latura gratuita, in care vor fi prezente cursuri online , pe (aproape) orice subiect, cu acces liber pe baza de link (detali mai jos)
  • platforma este deschisa la colaborarea cu orice trainer, specialist sau cunoscator din orice domeniu de activitate, care  au realizat sau vor sa realizeze cursuri online, gratuite sau platite (detalii intr-un articol viitor)

Obiectivul meu

Vreau sa fac din L’eDucativ cea mai mare platforma educativa online, in limba romana. Ea va contine cursuri gratuite si platite pe  toate subiectele posibile, fata de care exista interes al consumatorului roman.

De asemenea, ea va deveni o oportunitate de afirmare si o oportunitate financiara pentru creatorii de cursuri, care pana acum au activat in domeniul off line si care vor sa se extinda in online. In acest fel , orice creator de curs se va putea concentra pe ce face mai bine (realizarea si prezentarea de cursuri) iar de suportul tehnic si prezenta online se va ocupa echipa L’eDucativ.

Ce ofera?

Pentru moment, platforma contine doar un singur curs gratuit, realizat de mine, cu titlul „Cum sa faci mai multi bani„. Este un curs cu patru module, fiecare modul se realizeaza intr-o saptamana.  Fiecare dintre cele patru module contine:

  • orarul activitatilor saptamanale
  • cursul propriu-zis, in format video (ulterior si in format audio)
  • suportul de curs (textul cursului)
  • dictionarul cursului
  • bibliografie de studiu
  • resurse online
  • sondaj cu scop educativ
  • temele cursului (exercitii de efectuat de catre cursanti)
  • testul modulului de curs

Cursul se acceseaza pe baza de link. Pentru a primi linkul cursului, trebuie sa iti lasi adresa de email si vei primi un mesaj cu (pe viitor) lista cursurilor gratuite si linkurile de acces. Tot prin email vei fi informat despre noile cursuri care vor apare pe L’eDcucativ.

In viitor, pe langa cursurile gratuite, vor fi disponibile si cursuri platite. Am in plan introducerea de cursuri autorizate de CNFPA, cu a caror diploma poti fi acreditat pentru a functiona in diferite domenii de activitate.

Unde gasesti L’eDucativ

Pentru a accesa platforma, mergi la adresa leducativ.com

Pe prima pagina este formularul care trebuie completat pentru a primi linkul primului curs de pe platforma. Tot prin email vei primi linkurile viitoarelor cursuri gratuite care vor apare pe L’eDucativ.

Standard
In atentia mea

Promotie de sarbatori 2011

, Lasa un comentariu

photo: iprole

Cu ocazia sarbatorilor de iarna, in perioada urmatoare, pana in 20 decembrie, se va desfasura o promotie la Luca Dezmir Shop: orice produs are reducere de 10%.

Pentru a beneficia de reducere, foloseste un cod, care trebuie introdus in campul „Cod de reducere” care apare in formualrul de comanda. Codul este

20DEC

Codul se poate folosi o singura data.

Pentru a vizita Luca Dezmir Shop, click aici.

Standard
In atentia mea

Cazul nr.3: Global Information Network

, , Un comentariu

Global Information Network este un caz care mi se pare extrem de interesant. A fost o placere sa analizez acest caz, pentru ca  inglobeaza domenii diferite, cum ar fi fundatiile offshore (ma documentez pe acest subiect pentru viitoarea mea carte, „Manual de guerilla fiscala”), teoria conspiratiei (care e, pentru mine, un gen de „literatura” de relaxare), MLM si, in final, personalitati colorate care continua sa faca bani, desi au fost condamnate pentru frauda si inselaciune.

Ce e Global Information Network?

Sub o denumire identica functioneaza o asociatie a reporterilor de  stiri,  cu baza in New York (click aici). A nu se confunda cu aceasta.

Din punct de vedere al entitatii legale este o fundatie multiforma. Din punct de vedere al modelului de afacere este un MLM. Din punct de vedere al domeniului de activitate este o companie educationala.

Incepe sa se contureze un model: se pare ca GIN este un „animal” cu mai multe capete, cate unul pentru fiecare… functie de care are nevoie.

Organizare

GIN este infiintata ca si fundatie multiforma in insulele Kitts& Nevis. In primul rand, aceste insule sunt cunoscute a fi un teritoriu care, prin legislatie, gazduieste o seama de forme de organizare juridica ce sunt taxate lax. Adica este un asa numit „paradis fiscal”.

Fundatia multiforma este o fundatie de tip special, introdusa doar din 2004. In general, fundatiile pot avea scopuri diferite, declarate la infiintare:

  • cu scop personal (administrarea averii)
  • cu scop patrimonial
  • in scop caritabil etc.

Fundatia multiforma poate lua, de-a lungul existentei sale, orice forma doreste, in functie de scopul ei la momentul respectiv. Este o entitate extrem de versatila. Cei de la GIN au avut un consilier foarte informat…

Initiatori

GIN are la baza, conform site-ului sau, o initiativa pornita de la persoane din (atentie, ca devine interesant…):

  • The Brotherhood
  • The Bilderberg Group
  • The Council on Foreign Relations
  • The Freemasons
  • Yale University’s Skull and Bones
  • The Illuminati
  • The Trilateral Commission
  • si alte societati internationale de elita

Ce mai, e lista completa a organizatiilor „de top”  pe care o cunoaste orice cititor avid de literatura de conspiratie, organizatii care vor sa introduca Noua ordine mondiala.

Si, lovitura de teatru, e vorba de „dizidenti” din aceaste organizatii, care se opun controlului omenirii si vor sa dezvaluie informatii „secrete” care sa ajute oamenii sa devina sanatosi, bogati si fericiti.

Ca sa intelegem mai bine, ni se spune ca din GIN fac parte:

  • miliardari
  • celebritati
  • capete incoronate
  • fosti sefi de stat si guvern
  • lideri mondiali (nu se precizeaza ce inseamna asta…)
  • oameni de stiinta (nu se dau detalii)
  • unii dintre cei mai educati,puternici, si de succes oameni de pe pamant.

Si toti ne vor binele! Mai ca iti vine sa plangi de bucurie…

Structura organizatorica si inscrieri

GIN are 12 niveluri (atentie, cifra cu semnificatie, nu uita de cele 12 luni ale anului, cei 12 apostoli etc.), fiecare nivel iti deschide accesul spre secrete tot mai mari, care sa te ajute sa-ti obtii ceea ce doresti de la viata. Pe bani, evident.

Intrarea in GIN se face pe baza de invitatie, avansarea pe nivele se face dupa principii…secrete.  Ti se va releva informatia care nu apare in filmul „The Secret”, care a ajutat atatia oameni sa ajunga bogati si puterrnici (!).

Revenind la structura, intrarea in GIN necesita o taxa de 1000 US$ si o taxa lunara de 150 US$. In schimb, daca vrei sa promovezi GIN, e gratis (ce noroc!), si primesti 200 de US$ pentru fiecare membru inscris.

Ce castigi din asta?

Pe scurt, tot ce vrei. O lista lunga, de la achitarea datoriilor (de, toata lumea le are) pana la sanatate, relatii personale de succes, bani si, deloc de neglijat, compania unor oameni interesanti.

Cine e, de fapt, in spate?

Daca sapi putin, vei gasi cine a initiat  GIN. Desi se spune pe site ca GIN a fost infiintat de 30 de oameni deosebit de puternici (nenominalizati, evident), in spatele acestei structuri sta Kevin Trudeau. Acesta este autor, realizator de emisiuni radio si antreprenor implicat in afaceri cu produse naturale… miraculoase, printre altele. Asta la suprafata.

In plus, el este:

  • condamnat pentru un tip special de furt (larceny) in 1990
  • condamnat pentru frauda cu carduri de credit in 1990
  • condamnat in 1988 la plata unei amenzi de 500.000 US$ pentru informatii false aparute in filme promotionale
  • i s-a interzis realizarea de filme promotionale cu SUA
  • in 1996 a fost dat in judecata de statul Illinois pentru organizarea unei scheme de tip piramidal, pe baza unei structuri MLM
  • in 2010 a fost arestat pentru sfidarea unei curti judecatoresti

Concluzie

In primul rand, daca analizezi GIN vei vedea ca nu trece filtrul de analiza de care vorbeam in primul articol al seriei. Mai mult, daca citesti CV-ul fondatorului, nici nu mai ajungi sa aplici filtrul de analiza, pentru ca activitatile sale sunt definitorii pentru ceea ce face.

GIN e un caz interesant, tocmai datorita modalitatii de abordare:

  • site web deosebit de bine realizat
  • structura organizatorica deosebit de complexa
  • implicarea in „povestea” sa a teoriilor conspirationiste si unor povesti de succes (The Secret)
  • promisiuni de a rezolva orice problema pe care o ai
  • folosirea de structuri MLM
  • folosirea promovarii in retea, pe baze online

Daca scrijelesti poleiala, apar detalii care te edifica imediat despre adevaratele motive care stau in spatele acestei organizatii: obtinerea de profit rapid, prin inselaciune.

Chiar daca GIN nu e implicata direct in „scheme de investitie” financiar, am tinut sa analizez cazul deoarece, intre altele, pretinde sa ofere informatii care sa te ajute sa-ti rezolvi problemele financiare. Dar GIN nu se rezuma la acest aspect, pentru ca oferta sa „educationala” este larga, tocmai pentru a fi tentanta pentru cat mai multe lume.

In articolul viitor voi analiza o structura semanatoare, relativ populara, care se pare ca inca activeaza in Romania.

Resurse

https://www.globalinformationnetwork.com/About-Global-Information-Network/

http://www.naturalcures.com/

http://en.wikipedia.org/wiki/Kevin_Trudeau

Standard
In atentia mea

Cazul nr.2: Safe Depositary

, 3 comentarii

Aceasta „afacere” era inca in functiune in momentul mi-a venit ideea sa incep aceasta serie de articole. Intre timp, Safe Depositary a sucomabat (in a doua parte a lunii octombrie 2011), desi o clona de-a sa inca functioneaza.

Safe Depositary, la fel ca Elitte Aliance, este un HYIP, acronim de la High Yield Investment Program (Program de investitie cu castig mare). Desi se vorbeste, in lumea HYIP, ca ar exista firme „oneste”, personal ma indoiesc. Cine stie o asemenea companie care indeplineste criteriile pe care le-am discutat in articolul anterior si care supravietuieste de mai mult de 10 ani, sa-mi dea un email.

Revenind la Safe Depositary,  iata oferta cu care se prezenta in piata:

  • adresa de site:  safedepositay.com (nefunctional)
  • adresa pagina de Facebook: http://www.facebook.com/safedepositary (inca functionala)
  • incorporare: Panama, exista pe site intrarea din registru public din Panama, acum nu poate fi accesat pentru ca site-ul e nefunctional
  • model de business: asset management (management al activelor) prin depozite de bani care sunt administrate de companie si ofera dobanzi deosebit de mari
  • modalitate de inmultire a banilor : „activitate intensa a zeci de specialisti care se ocupa cu management, marketing, tranzactionarea actiunilor, matematica si tehnologii inalte” – o amalgamare de termeni care nu spune nimic (Elitte Aliance avea o abordare mai articulata…).  Se vorbeste undeva si de o divizie Forex…
  • depozit minim: 10 USD sau EUR
  • contributia se face se face prin contract, disponibil in format pdf (!) sau prin Alert Pay (vezi articolul trecut)
  • nu sunt taxe de management al contului, nu sunt taxe de infiintare a contului
  • poti castiga bani prin recomandarea de clienti (sistem de marketing in retea)
  • tranzactiile de investitie se afisau pe site (nu pot verifica, pentru ca site-ul e inchis)
  • garantia contului pana la 500 USD, data de firma si de 40.000 USD data de statul Panama (!)- asta imi aminteste de FNI garantat de CEC…
  • nu are limite de retragere a banilor
  • posibiliatate de compounding (reinvestirea profitului)
  • randament 2.3% pe zi

Multe dintre elementele de mai sus sunt asemanatoare cu Ellite Aliance, altele sunt  imbunatatiri ale „modelului de business”.  Chiar si asa, firma nu avea anumite elemente de verificare care sa-i ofere bonitate:

  • nominalizarea structurii de conducere- au fost nominalizati cativa traderi  (Scott Price, Lenny McDonalds dar daca cauti pe net dupa ei, vei gasi doar intrarile legate de Safe Sepositary, deci sunt personaje fabricate), precum si toata echipa de conducere, cu nume extrem de comune, fara a indica referite (ca si cum ai spune ca managerul este Popescu Gheorghe, dar pentru a-l diferentia de ceilalti 1513 Popescu Gheorghe din Romania, nu oferi date suplimentare- CV sau macar date verificabile…
  • reglementarea de catre organistme de reglementare oficiale, de prestigiu
  • auditarea contabilitatii
  • prezenta de customer service activ, functional

Interesant de semnalat ca exista o companie-clona, avand adresa de site safe-depositary.com, care se ocupa cu aceleasi activitati (HYIP) , a caror comisioane frizeaza absurdul:  400% castig in 10 ore, nici macar nu pot sa-mi dau seama cum ar putea cineva, cu capul pe umeri, sa creada asemenea oferte. Daca ele sunt pe net, probabil se gasesc persoane cu glanda lacomiei atat de hipertrofiata incat sa raspunda unor asemenea programe „de castig financiar”.

De ce Safe Depositary si Elitte Aliance?

Am analizat aceste „afaceri” pentru ca am primit emailuri de promovare in limba romana si am gasit zeci de bloguri in limba romana care le promoveaza. „Piata” firmelor de tip HYIP contine mii de firme, dar numai cateva au patruns in zona de limba romana.

In articolul urmator voi analiza un sistem deosebit, care functioneaza (inca…) in Europa, pentru ca cel care il organizeaza are interdictie in SUA pentru a realiza asemenea „afaceri”.

De la voi…

Va rog sa lasati un comentariu si sa-mi spuneti daca ati primit asemenea emailuri cu oferte Safe Depositary, daca ati „investit”, daca ati pierdut sau castigat. Am citit pe net de persoane care au castigat …2,2 $ si se declarau multumite. Evident, puteti folosi anonimatul sau nume de tip Alias: nu  ma intereseaza identitatea ci experienta voastra, pentru a fi auzita si de altii, ca sa invete ceva din ea.

De asemenea, va rog sa-mi spuneti de alte asemenea oferte, in limba romana, pe care le-ati primit.

Va multumesc.

Standard
In atentia mea

Divertisment de Duminica

, , Un comentariu

Bancomat in Rusia

Am dat intamplator de o colectie uimitoare cu fotografii despre Rusia. La unele am ras copios. La altele nu stii, sa plangi sau sa razi, iar cateva sunt de-a dreptul uimitoare…

Trebuie sa le vezi NEAPARAT. Nu au (aproape) nicio legatura cu banii, decat, eventual, cu faptul ca exista saracie si criza in Rusia, ca peste tot in lume.

Daca nu gasesti macar o singura fotografie care sa te faca sa razi in hohote, iti dau banii inapoi 😉

Standard