Acest articol a aparut ca si guest post in portalul dedicat dezvoltarii pesonale, empower.ro

Articolul de saptamana trecuta a produs mai multe discutii decat as fi anticipat. Este un lucru bun pentru ca exista, inca, dorinta de comunicare. Este un lucru rau, pentru ca arata cat de des intalnim aceasta problema.

Au fost 22 de comentarii la site si destul de multe mesaje venite prin email. Va multumesc voua, tuturor celor care ati avut curajul sa recunoasteti ca ati trecut printr-o asemenea situatie. Va multumesc pentru ca ati impartasit cu noi modul in care incercati sa rezolvati o asemenea problema.

Iata raspunsurile voastre cele mai semnificative (raspunsuri date pe site-ul empower.ro – n.a.):

• eu ma duc la culcare, ca sa nu fac o criza de depresie (dar banii nu reprezinta niciodata motivul real)
• iau o pauza si evaluez ce am, ce nu am, de ce nu am. si, de fapt, daca ce vreau eu este atat de important incat sa merite consumul de energie si disperarea?
• de obicei, primul pas pe care il fac nu are legatura directa cu rezolvarea problemei… asa ca schimb mediul, rearanjez, creez o apdatare a mediului meu interior si exterior. apoi imi aduc aminte cine sunt. poate am uitat:).. ce potente am, pe care nu le-am folosit, care din ele ar fi folositoare azi si aici.
• eu de exemplu ma tund, imi schimb lookul:)
• E bine sa ne revizuim comportamentul, actiunile si sa vedem unde gresim
• daca sacul pe care vrem sa il urnim este prea mare pentru fizicul si energia noastra personala, inseamna probabil ca am acumulat in el lucruri prea multe, de care nu mai avem nevoie… am luat asa zisul sac si l-am golit de inutilitati, uneori inlocuindu-le cu lucruri mai sanatoase
• Eu…stau intr.un colt al cmerei pana trece criza!Glumesc!
• ma intorc la mine si aflu ce nu am scos la iveala din traista cu povesti:)
• Stiu ca trebuie sa fac ceva , sa actionez, dar parca imi lipseste vointa.
• plang si apoi ma duc la culcare
• incerc sa ma informez cat mai mult, poate gasesc o oportunitate e una din solutiile pe care le aplic curent ,in rest ma gandesc sa transform in bani prin vanzare lucruri de care ma pot debarasa si incep sa ma gandesc cat mai mult la o evadare din Romania ,care nu mai e promitatoare deloc.
• Ma rog lui D-zeu, sa-mi lumineze mintea ca sa pot vedea IDEEA…si intotdeauna ea apare, atat cat sa se rezolve situatie.
• Eu, când nu mai pot – financiar – fac Consiliu de familie, abordând subiectul „cheltuieli” ?i dau curs propunerii so?ului meu de a reînfiin?a „caietul de cheltuieli” – nu ajungem niciodat? s? facem bilan?ul, dar simplul fapt c? exist? ne determin? s? ne cenzur?m cheltuielile…
  Personal, caut s? muncesc mai mult – am posibilitatea s? fac „ore suplimentare” ?i cheltuiesc mai pu?in. ?i m? rog divinit??ii s?-mi dea în continuare oportunitatea s? pot munci mai mult, ca s? compensez dezastrul crizei economice.
  A te lamenta, a da vina pe factori exteriori mi se pare o form? de la?itate – nu vreau s? spun cu asta c? nu blamez guvernan?ii români, c? nu sunt dispus? s?-i supun unei ?edin?e de Woodoo, dac? a? avea ocazia, nu înseamn? c? nu am convingerea c? practic? un genocid mai subtil decât Ceau?escu, dar caut s? rezolv EU situa?ia, în ceea ce m? prive?te…

Au fost multe alte mesaje, care nu reuseau decat sa arate cu degetul catre criza/conducatorii nostri/tara de c… in care traim. Ele arata cu claritate ca oamenii, de multe ori, pot doar sa-si descarce greul pe care-l tin in suflet. Acest gen de raspunsuri au fost doar o minoritate.

Ceilalti au reactionat. Unii doar mental, neputand sa treaca la actiune. Altii s-au rugat la Divinitate, pentru ajutor si indrumare. Cei mai multi s-au uitat spre interior, pentru a gasi inspiratie si putere, dupa care au trecut la actiune.

Indiferent de modul in care au reactionat, au facut-o cat se poate de uman. Daca au reusit sau nu sa treaca de greutati, asta e alta poveste. Inclin sa cred ca doar analiza situatiei, realizarea unui plan si trecerea la actiune reprezinta o solutie viabila, in asemenea situatii.

Discutiile s-au indreptat, la un moment dat, spre o alegere la care, personal, nu m-am gandit.  Ce faci: ramai in situatia produsa de realitatea in care traiesti (in Romania de azi) sau admiti ca ti-ai depasit capacitatea de adaptare si schimbi arealul, plecand spre alte zari mai primitoare?

Personal cred ca aceasta solutie… poate fi o solutie. In mod clar este legata de actiune, in mod sigur produce sanse marite de a rezolva problema. De aici ar putea pleca o alta discutie:

• solutia da dovada de limitare (sau autolimitare?)
• e un mod de a recunoaste ca ai gresit in actiunile tale de pana acum?
• e vorba de un act de lasitate, de o capitulare?
• e o tradare a tarii?

Fiecare persoana isi manifesta instinctul si are datoria sa supravietuiasca fizic. Acest lucru este justificabil, folosind orice metode prin care nu se produce un rau asupra persoanelor din jur. Nu vad nicio greseala in a pleca din tara, atunci cand crezi ca nu mai poti. Iar daca gestul tau, multiplicat de zeci sau sute de mii de ori, la nivel de natiune, produce probleme tarii, iti atrage doar suta mia parte din vina.

Am cunoscut o multime de oameni care au plecat din Romania, pentru a lucra si apoi a se stabili in strainatate. Am stiu detalii despre viata lor aici, inainte de a pleca. Multi dintre ei au ajuns la capatul puterilor. I-am intalnit dupa ce s-au stabilit „departe”, mi-au povestit cum au reusit sa-si schimbe viata in bine.

Pot spune cu mana pe inima ca acei oameni merita sa fie fericiti. Acolo unde sunt, au mai mult decat aici, au propasit (intr-o masura mai mare sau mai mica) si, din cauza acestui lucru, pot da inapoi ceva:  familiei apropiate (sot, sotie, copil), restului familiei (parinti, frati), poate prietenilor. Daca ar fi ramas aici, n-ar fi putut sa daruiasca nimic.

Eu sunt in masura sa fac publice asemenea pareri personale. Am ramas aici, desi avea posibilitatea sa plec in lume, de nenumarate ori. Mai mult de jumatate din colegii mei de facultate sunt prin vestul Europei, prin America de Nord sau prin alte parti ale globului. Am ramas, continui sa traiesc aici, deci nu mi se poate imputa faptul ca am o parere „de la caldurica”. Iar parerea mea e clara: fiecare are datoria sa supravietuiasca, sa propaseasca, sa dea inapoi din ceea ce a primit, acolo unde are cele mai mari sanse sa realizeze aceste deziderate.

De ce n-am plecat? Cum am rezistat financiar, in aceste perioade tulburi? Ce fac atunci cand lucrurile nu ies cum vreau eu? Va invit sa cititi saptamana viitoare (promit sa nu mai aman raspunsul…).