Finante personale

Cc:5 reguli legate de banii pentru traiul zilnic (pentru investitorul incepator si nu numai)

, , Lasa un comentariu

Acest articol a aparut ca si guest post in portalul de dezvoltare personala, empower.ro

De departe cel mai important sector din bugetul personal sau al familiei il reprezinta banii pentru traiul zilnic. Ei iti asigura, inainte de toate, supravietuirea fizica.

Traiul zilnic inseamna cazare, mincare si sanatate. Nimic mai mult. Desigur, in functie de standardul de viata pe care vrei sa il ai, bugetul pentru traiul zilnic poate varia foarte mult. Nu voi intra in detalii. Voi spune doar ca ma refer la standardul de viata mediu pe care il doresti si pe care vrei sa ti-l asiguri.

Cum bugetezi acest standart? Care sint regulile dupa care trebuie sa te ghidezi? Mai jos iti voi da citeva: unele esentiale, altele foarte importante. Ele trebuie sa fie un ghid pe baza caruia sa-ti alcatuiesti propriul set de reguli dupa care sa te ghidezi cind iti gestionezi banii pentru traiul zilnic.

1.nu te baza pe investitii in asigurarea traiului zilnic

Tocmai ai inceput sa investesti. Sau o faci de ceva timp, cu un oarecare succes. In dorinta de a duce genul de viata pe care il doresti (de investitor) vei fi tentat inca din primul moment sa aloci din profitul investitiilor catre bugetul de trai zilnic.

Aceasta este o greseala frecventa pe care o fac investitorii incepatori. Ea se reflecta in moduri interesante asupra calitatii actului de investitie: creeaza o presiune suplimentara pentru obtinerea de rezultate pozitive.

Ca si cum nu ti-ar ajunge stresul intrinsec al actului investitional, tu adaugi unul suplimentar: cel al supravietuirii tale si/sau al familiei tale. E un stres de o factura aparte: acceseaza sentimente foarte intense. Cu instinctul de supravietuire nu e de jucat.

Din cauza presiunii suplimentare vei incepe sa devii sau prea precaut sau excesiv de tolerant la risc (pentru a produce rezultate suplimentare). Oricare ar fi modificarea, ea va produce, paradoxal, o scadere a performantei investitiilor tale, nu o crestere.

Un alt mod in care actioneaza aceasta decizie este reducerea capacitatii de investitie. Daca „ataci” prea devreme fondul tau de investitii (banii pe care ii folosesti la investitii) nu faci decit sa pierzi singele investitiei tale: capitalul. In plus, dispare acel avantaj enorm pe care il are procesul de investitie exponentiala.

Oricum o iei, e rau. Trebuie sa-ti alegi cu grija momentul in care vrei sa-ti asiguri traiul zilnic din investitii.

2. ai inceput investitiile; nu renunta la slujba

Aceasta regula este legata de prima. Slujba ta, care pina acum ti-a asigurat supravietuirea si probabil mai mult decit atit, nu e un bun de aruncat. Continua sa o folosesti ca sursa de venit. In cel mai rau caz poti reduce din timpul patrecut la serviciu dar NICIODATA nu renunta la slujba in momentul in care te-ai apucat de investitii. In plus, vei respecta regula mai multe surse de venit pe care o voi comenta mai jos.

3.asigura-te ca ai mai multe surse de venit

E esential sa nu te bazezi pe o singura sursa de venit in asigurarea banilor pentru traiul zilnic. Aceasta regula este cel mai adesea trecuta cu vederea in ziua de azi.

Nu mai traim vremuri stabile, in care o familie sa isi permita luxul de a avea o singura sursa de venit. A trecut timpul in care tatal, figura patriarhala, era singurul care asigura banii familiei. In situatia in care slujbele se obtin greu si se pierd usor, aceast regula este cel putin de bun simt.

Nu spun ca trebuie sa ai doua slujbe (desi aceasta solutie poate fi o rezolvare). Daca esti casatorit, ar fi indicat sa ca sotia sa aduca (in vreun fel sau altul- si nu te gindi la prostii!) bani in casa. O alta solutie ar fi sa incerci sa monetizezi un hobby pe care il practici (fotografia sau, de ce nu, blogging-ul). Sau sa ai un venit rezidual de undeva (desi personal nu agreez acest mod de a face bani, network marketing-ul poate fi una din activitatile care aduc venit rezidual). Sint nenumarate solutii. Alege una care ti se potriveste.

4.nu folosi banii pentru traiul zilnic in alt scop

Alta greseala imensa. „Te bagi” in banii de mincare sau cei destinati chiriei/ratei la casa. Cu gindul ca o sa-i completezi, cind poti. Daca nu vei putea? Se intimpla cazuri de acest gen. Nu vei reusi decit sa-ti pui in pericol supravietuirea proprie si cea a familiei.

5.alcatuieste un fond de rezerva

Toti specialistii in finante personale sint de acord cu acest punct. Ar trebui ca fiecare dintre noi sa avem un fond de rezerva in caz de „calamitate financiara” (incapacitate de a produce bani pentru traiul zilnic: accident, pierderea slujbei-indiferent de cauza, boala, etc.) Cei mai multi recomanda un fond care sa asigure supravietuirea timp de 6 luni (in lipsa unei surse de venit). Eu am pusi deoparte bani pentru 12 luni. Indiferent ce se intimpla, intr-un an pot incepe orice alta activitate care sa-mi asigure supravietuirea financiara.

E recomandabil ca acesti bani sa nu fie folositi in alte scopuri (de exemplu in investitii). Daca totusi ii folosesti in investitii, aloca metode cit mai putini riscante in gestionarea lor.

In cazul in care nu ai un fond de rezerva, iti recomand calduros sa incepi sa-ti stringi bani.

Cum am spus, acestea sint doar citeva reguli. Am vrut sa subliniez importanta pe care o are bugetul destinat traiului zilnic, importanta care trebuie asigurata prin impunerea unor reguli de conduita financiara.

Acest post va este oferit de :
librarie.net – cea mai mare librarie romaneasca pe internet

Standard
In atentia mea

Cum sa-ti faci o harta de cuvinte

, Un comentariu

Exista pe internet o unealta gratuita care poate produce o imagine grafica a celor mai folosite cuvinte dintr-un text sau o pagina web. Ea se numeste Wordle si functioneaza ca si tag cloud-ul de la WordPress.

Am fost curios sa testez Milionarul Mioritic si iata ce a iesit:

La inceput m-am socat pentru ca Nik Halik apare de mai multe ori decit cuvintul gratuit (ceea ce nu e cazul!). Mi-am dat seama ca Wordle foloseste feed-ul blogului, care la mine furnizeaza ultimele sapte articole.

Ii multumesc lui Tito de la Puppetmaster Trading Blog pentru informatie (are un excelent blog despre analiza tehnica si trading automat).

Standard
In atentia mea

S-a lansat blogul proiectului AVANTAJ LA START

, 2 comentarii

Intr-un articol anterior va prezentam (cu pipeta) detalii despre proiectul dedicat educatiei informale a tinerilor de liceu (si nu numai) din Romania. Il numeam „proiectul AS” dupa initialele acestuia. A venit momentul sa dezvalui identitatea lui.

AVANTAJ LA START are blog, care s-a lansat on-line astazi la adresa avantajlastart.net. Aceasta dupa ce:

  • am conceput materialele proiectului (cadrele de colaborare cu voluntarii si autorii, indicatiile privind activitatea voluntarilor in distributie) si paginile informative
  • am scris documentatia pentru realizarea softului blogului
  • am cumparat numele de domeniu
  • am instalat si configurat platforma blogului (WordPress)
  • am ales tema
  • am modificat aspectul grafic al temei, implementind logo-ul conceput de Lia Stelea (care mie imi place enorm!)
  • am conceput paginile blogului, am introdus grafica, am verificat functionalitatea site-ului

Intre timp, EnkoSoft sub conducerea lui Sergiu Hriscu a conceput si realizat platforma software a blogului, care consta in:

  • sectiunea de sustinatori ai proiectului, care gestioneaza datele si face urmarirea celor care doresc sa puna un banner pe blogul sau site-ul lor, cu link spre blogul AVANTAJ LA START
  • sectiunea de baze de date a autorilor
  • sectiunea de baze de date a voluntarilor in distributie, in care acestia isi introduc datele personale si datele privind distributia DVD-urilor cu materiale informative

Dupa primele testari (trei runde de verificari) a urmat instalarea pe serverul blogului de la Bluehost dupa care au mai urmat doua testari. Pentru ca platforma de baze de date cu interogare web este destul de complexa, e posibil sa mai fie lucruri de ajustat. La fel si in functionalitatea web a blogului.

De aceea va rog sa vizitati blogul si sa trimiteti administratorului un mesaj cu eventualele probleme intilnite.

Stiu ca multi dintre voi, interesati doar de articolele de finante personale, imobiliare sau bursa, s-au plictisit citind post-urile despre proiectul AVANTAJ LA START. De acum inainte, cei care doresc sa urmareasca activitatea proiectului vor accesa blogul acestuia ( le recomand sa se aboneze prin RSS sau prin email pentru a primi ultimele noutati). Pe Milionar voi posta doar scurte atentionari despre evenimentele importante, indicind articolele ce apar in blogul AS (Avantaj la start…).

Va multumesc pentru sprijin si va invit sa vizitati blogul.

 Precizare importanta!
Acest articol contine linkuri de promovare si linkuri de afiliat.

Standard
Carti, filme si evenimente

Modificari de ultima ora la seminarul Nik Halik

, 2 comentarii

Datorita unei conjuncturi exceptionale, organizatoarea seminarului lui Nik Halik, D-na Alina Chis a decis punerea in oferta a unui numar limitat de bilete de intrare la acest eveniment, pentru cele doua locatii (Constanta si Bucuresti) la un pret deosebit: 47 RON.

Plata se poate face prin transfer bancar in contul organizatorului evenimentului sau la intrarea in sala.

Cei care doresc sa beneficieze de aceasta reducere, sint rugati sa completeze un formular de intentie, dupa care vor primi prin email detaliile platii.

Standard
In atentia mea

Milionarul Mioritic face cura de slabire

, Lasa un comentariu

Adica isi micsoreaza ritmul de aparitie al articolelor. Temporar. Pina in 15 septembrie.

In aceasta perioada voi fi plecat „in concediu” asa ca am redus numarul post-urilor. Va ofer subiecte mai lejere, in general propuneri de documentare si republicari dupa articole aparute in alte bloguri. Filmele sint chiar interesante, iar unul dintre ele il pot numi „controversat”.

Comentariile vor fi deschise dar vor apare numai dupa moderare, din ratiuni evidente 🙂

De aceea va rog sa va spuneti parerea in legatura cu materialele care vor apare dar in acelasi timp sa fiti rabdatori cu aparitia lor pe blog, pentru ca nu stiu in ce masura voi avea acces la un computer (da, m-am hotarit sa nu iau cu mine laptop-ul!).

De asemenea, voi raspunde la email-uri in masura posibilitatilor. Voi reveni pe baricade incepind cu 15 septembrie, cind ma asteapta un volum mare de munca legat de proiectul AS, care intra pe ultima suta de metri: selectia finala a materialelor, editare, multiplicarea DVD-urilor (sau CD-urilor, voi vedea cit spatiu ocupa informatia), printarea, stabilirea cailor de distributie…

Am multe planuri legate de blog (inclusiv un face-lift, adica un nou home-page), voi vedea in ce masura ma descurc cu timpul.

Pina atunci va urez vacanta placuta (celor care mai sint in vacanta) si sa ne revedem cu bine.

Standard