In atentia mea

Educatia online la un nou nivel: cursurile gratuite cu diploma de absolvire

, , , , , 5 comentarii
Imagine: svilen 001

Imagine: svilen 001

Internetul a devenit, dupa doar cateva zeci de ani, ceea ce niciun scriitor SF nu a prognozat si ceea ce putini dintre cei care „au pus umarul” la construirea internetului au crezut ca va fi: depozitarul celei mai mari parti a cunostintelor omenirii. Cel putin o parte din internet serveste acestui scop: miliarde de pagini web, miliarde de documente contin cantitati imense de informatie. Mai mult, au aparut proiecte oficiale sau independente de digitalizare a operelor de arta din biblioteci, pentru a fi disponibile pe internet.

In acest context, informatia s-a democratizat. Orice persoana cu acces la internet poate gasi un munte de informatii in domeniul in care are interes sau activeaza profesional. Acest lucru a schimbat modul in care se ofera informatii si modul in care se vand informatii, pentru totdeauna. Mai mult, a aparut un nou trend, pe care putini l-au intrevazut: specialisti independenti de prima mana si institudii superioare de invatamant ofera cursuri de foarte buna calitate, gratuit, pe internet.

E foarte greu sa concurezi cu asa ceva. Poti gasi pe youtube.com lectii video din aproape orice domeniu doresti, universitati de renume din „lumea civilizata” au cursuri online gratuite, mai nou au aparut platforme de cursuri online care cauta sa atraga personalitati si institutii de invatamant pentru a oferi cursuri gratuite.

In aceasta situatie poti crede ca insasi business-ul educatiei va intra in colaps, din cauza concurentei „neloiale” a cursurilor gratuite. De fapt se intampla un lucru deosebit de interesant: doar informatia devine gratuita, in schimb procesul de validare a insusirii ei de catre elev ramane o optiune cu plata. Aceasta noua paradigma mi se pare o solutie eleganta la strigatul intelectualilor, care doresc acces democratic absolut pentru cunostintele omenirii.

Acum mai bine de un an de zile, vazand amploarea pe care a luat-o utilizarea platformelor de invatamant online, am deschis prima platforma independenta de acest fel din Romania, L’eDucativ (leducativ.com). Am lansat o provocare la care putini au raspuns: orice trainer sau specialist intr-un domeniu poate folosi gratuit platforma, atata timp cat si cursurile realizate de el sunt oferite gratuit publicului. Pe de alta parte, am oferit si posibilitatea de a folosi platforma contra cost, pentru cursuri platite.

Acum, constient de noua tendinta pe care o are invatamantul online, m-am decis sa fac o ajustare a politicii L’eDucativ:  voi mentine in continuare oferta de cursuri gratuite si o voi completa cu furnizarea de diplome de participare la cursuri.

Iata schimbarile care vor apare:

  • marea majoritate a cursurilor de la L’eDucativ vor fi cursuri gratuite
  • aceste cursuri vor fi preponderent live (spre deosebire de cele de acum, care sunt cursuri pasive)
  • cursurile live vor avea o data de incepere si una de incheiere
  • materialele didactice vor fi in continuare inregistrate
  • o parte live va fi reprezentata de interactiunea pe forumul cursului
  • tot in cadrul partii live va fi prezent un webinar, la sfarsitul cursului, tinut de realizatorul acestuia, in masura in care realizatorul este dispus sa tina webinarul
  • dupa terminarea cursului, timp de o saptamana, cursantul are posibilitatea sa dea testele de verificare a cunostintelor
  • dupa acest interval cursul va fi indisponibil, pana la o noua sesiune live
  • participantii la curs vor avea posibilitatea sa obtina o diploma de participare, contra cost
  • diploma de participare va fi eliberata de Asociatia pentru Educatie Complementara
  • diploma se va elibera numai pentru cursantii care au parcurs minimum 90% din materialul cursului si au obtinut note de minimum 70% la testele de verificare a cunostintelor
  • diplomele vor fi infoliate si vor fi trimise prin posta
  • acest gen de diplome sunt de ajutor in caz de angajare, demonstrarea cunostintelor in anumite domenii sau tematici, etc.

Cum spuneam, primirea diplomei este optionala. Banii stransi din diplome vor fi folositi pentru:

  • mentinerea in functiune a platformei de educatie online L’eDucativ (cheltuieli cu serverele, cu personalul, cu intretinerea tehnica etc.)
  • plata catre Asociatia pentru Educatie Complementara, pentru serviciul de eliberare a diplomelor
  • plata trainerilor care au realizat cursul

In curand vor apare modificari in designul site-ului L’eDucativ, pentru a reflecta schimbarea de politica si va apare oferta de cursuri gratuite. Cursurile cu plata vor continua sa fie un domeniu activ la L’eDucativ.

De asemenea, L’eDucativ va face eforturi constante pentru a invita la colaborare institutiile de invatamant superior din Romania si profesorii care activeaza in cadrul lor, pentru a realiza cursuri gratuite pe L’eDucativ. Daca activezi in domeniul universitar si doresti sa incepi cu L’eDucativ o astfel de colaborare, te invit sa imi scrii.

Te rog sa lasi un comentariu la acest articol sau sa-mi trimiti un email, in care sa-mi spui parerea ta despre aceasta schimbare de politica si sa-mi spui ce alte propuneri ai, legate de invatamantul online.

Standard