Finante personale

Economie pe timpul verii

, , , , , , Lasa un comentariu

Stiu: vara s-a incheiat. Cu toate astea, eu scriu un articol despre economii facute pe timp de vara.  Considerati ca sunt idei pe care sa le „rumegati” pana vine urmatoarea canicula.

E vorba de cateva idei mai mult sau mai putin ieftine, care o sa va creasca gradul de confort termic in casa si care, daca aveti aparate de aer conditionat, o sa reduca factura la curent electric.

1. camuflati ferestrele

…cu folie de aluminiu. Este o metoda extrem de ieftina, care reflecta lumina si caldura de la ferestre. Cel mai mare efect il veti avea la ferestrele cu expunere sudica, apoi la cele pe vest si est, in final la cele pe nord. Sa nu credeti ca ferestrele cu expunere nordica nu incalzesc interiorul casei, intr-o zi cu soare canicular! Lumina poate patrunde, reflectata de imobile sau orice alt obiect, iar odata cu lumina solara intra si caldura in casa.

2. montati jaluzele exterioare sau interioare

Foto: rulouri-exterioare.org

Cele exterioare sunt mai scumpe, dar va apara si de grindina. Eu le recomand, mi-am pus la casa cand am construit-o si de atunci ma felicit. Iarna asigura un strat protector suplimentar intre geam si  jaluzea, vara indeparteaza caldura si protejeaza de grindina (ale mele sunt ciobite in cateva locuri, semn ca au salvat geamul de la impactul „fatal”)

3.folositi perdele de plante agatatoare

Ele pot fi folosite pentru a creea, pe timpul verii, o perdea ce protejeaza nu numai fereastra dar si peretii. Daca stati la casa, nu ezitati sa plantati fasole (daca sunteti inclinati spre gradinarit), vita de vie sau plante cu flori (pentru aspectul estetic).

Daca stati la bloc, puneti o glastra pe toata lungimea ferestrei si montati o plasa cu ochiuri mari deasupra ferestrei pentru a conduce plantele.

4.vopsiti acoperisul in alb

Aceasta idee este ultima moda in materie de reducere a temperaturii in interiorul cladirilor. Cu cat stai intr-o zona in care ai mai multe zile senine, cu atat economia e mai mare. Pana si reteaua de magazine Wall Mart din SUA s-a gandit la asta, ei au instalat acoperisuri albe la 75% din cladirile din SUA (sursa).

5.acoperis cu… iarba

Sunt bune izolatoare de caldura, atat iarna cat si vara, dar necesita conditii speciale de montare. Se pot monta pe acoperisurile plane, punand un strat izolator suplimentar, un strat de nisip-pietris, apoi de pamant iar deasupra gazon sub forma de rulou sau, mai simplu, folosind o solutie ca in imaginea de mai jos.

Unele dintre aceste idei pot fi concretizate ieftin, punandu-le chiar voi in aplicare, iar altele pot fi comisionate unui arhitect, pentru a produce efecte arhitectonice deosebite. Depinde de buzunar. In ambele cazuri apar economii de curent electric pe timp de vara, prin reducerea activitatii aparatelor de aer conditionat.

Daca mai stiti si voi alte idei, scrieti un comentariu la acest articol.

Standard