Ca o tema obsesiva, revenind iara si iara, apare ideea pe care o intilnesc in comentariile si emailurile voastre:
- „Sunt pentru prima oara pe situl tau si sunt usor impresionat…nu am vazut nici addsense:-? si ma tot gandeam din ce oare o castiga omul asta :))”
- „nimeni nu te apreciaza la justa valoare, decat daca plateste ptr.asta. Deci nu sunt de acord cu gratuitatile!”
- ” Foarte interesant ca nu incerci sa obtii bani din aceasta activitate”
- „apreciez faptul ca iti dedici parte din timplul liber scrierii pe blog, fara a cere nimic in schimb”
Sint foarte constient de capcana in care as putea sa cad: lumea are tendinta sa creada ca tot ce este gratuit nu este de valoare. Pentru ce ar da cineva pe gratis un lucru in urma caruia ar putea sa obtina beneficii? Ce il determina sa faca acest lucru, care pare a fi impotriva firii?
Mai ales in Romania, unde te intilnesti la tot pasul cu oameni care vor „sa-ti dea teapa” pentru a cistiga un banut dupa tine, unde tot ce e gratuit e suspectat a fi ori truc ieftin de marketing, ori o shmekerie ce ascunde o intentie nedeclarata.
Trebuie sa va spun, cu mina pe inima, ca va inteleg. Poate mai bine decit credeti. Sint constient de acest tipic de gindire pe care l-ati mostenit de la parinti, pe care l-ati dobindit in contact cu viata de multe ori cinica, orientata spre pecuniar. Tocmai de aceea incerc sa va explic mai pe indelete ce ma face sa adopt aceasta pozitie in legatura cu materialele din Milionarul Mioritic.
Ma bucur ca cel putin unii dintre voi percepeti informatiile pe care le gasiti pe blog ca fiind valoroase. Chiar daca nu toti isi dau seama, faptul ca eu selectez teorii de finante personale din multitudinea informatiilor prezente pe internet sau in carti va economiseste o groaza de timp, timp pe care ar fi trebuit sa-l consumati citind si sortind munti de informatii ce stau la dispozitia oricui.
Eu am testat tot ce va prezint in ebook-urile pe care le gasiti in Biblioteca Secreta. Sint tehnici care au trecut examenul realitatii; mai mult, examenul realitatii romanesti, ceea ce e important pentru voi.
Probabil din cauza perceptiei voastre asupra valorii materialelor rezulta acuitatea cu care aveti senzatia ca nu intelegeti de ce dau gratuit aceste carti.
Desi sinteti convinsi ca gestul meu este neobisnuit, acest lucru este departe de adevar. Trebuie doar sa va uitati cu atentie in jur si veti vedea un fenomen care creste in amploare si va deveni obisnuinta in anii urmatori: gasesti tot mai multa valoare intelectuala disponibila gratuit.
Voi da doar doua exemple din zona software: sistemul de operare Linux si programul Open Office. Doua elemente gratuite de o valoare si o calitate incontestabila. Contrapartida: sistemul de operare windows si microsoft office. Ce om (sau oameni) in toate mintile ar oferi asemenea solutii software fara a cere bani? Si totusi le gasesti. Dar lumea prefera in continuare sa plateasca pentru ceva similar, doar din cauza perceptiei ca „ce-i gratuit nu-i de valoare”.
Gratuitatea in domeniul intelectual devine norma, devine obisnuinta. Au aparut inclusiv standarde de definire si protectie, cum este GPL pentru software si Creative Commons pentru materialele scrise (licenta sub care se inscrie si Milionarul Mioritic). Gasesti tot mai multe personalitati din toate domeniile culturii si stiintei care isi pun la dispozitie gratuit roadele muncii lor catre publicul mondial. Trebuie sa fii orb sa nu vezi asta. De ce m-as impotrivi acestei mega-tendinte?
La urma am lasat optiunea personala.
Viata este un echilibru intre a primi si a darui. Asa functioneaza lumea in care traim. Eu am avut norocul sa primesc idei si concepte care mi-au schimbat radical viata si m-au propulsat pe drumul spre libertatea financiara. Am ajuns sa realizez lucruri pe care nu le credeam posibile. Simt o nevoie acuta sa dau altora cunostintele primite si dezvoltatea de mine, ca o multumire pentru tot ce am reusit sa acumulez, pentru lucrurile bune care mi s-au intimplat de cind mi-am schimbat modul in care privesc viata. Pentru cei care nu au avut un succes rasunator in viata, aceste cuvinte par lipsite de continut, de rezonanta. Cu toate acestea, sint sigur ca printre voi sint oameni care ma inteleg.
Dupa cum am spus intr-un articol anterior, vor exista proiecte legate de educatia financiara care imi vor aduce beneficii financiare. O parte din cistiguri vor fi redirectionate catre Milionarul Mioritic sau vor servi pentru a finanta alte proiecte de educare a tineretului. Ce e important sa intelegeti este faptul ca in spatele acestor servicii sau produse pe bani vor sta intotdeauna elemente de teorie sau de practica ce vor fi prezentate gratuit in Milionarul Mioritic.
Poate asa va veti da seama ca ce va ofer este reflectarea puterii mele de a intelege lumea financiara, este rodul experientei mele in domeniu. Cu parti bune, cu limitarile inerente. Va ofer ce am mai bun. Cititi, alegeti, folositi. Dar va rog sa nu cadeti in greseala de a considera ca ce gasiti in Milionarul Mioritic este lucru lipsit de valoare pentru ca este gratuit.