Finante personale

Transformarea ca sursa de bani

, , , Lasa un comentariu

Transformarea ca sursa de bani

Una din preocuparile mele, legata de educatia financiara, a fost aceea de a identifica o modalitate prin care sa explic clar si cat mai simplu, care sunt mecanismele prin care poti sa faci bani, în cantitatea pe care ti-o doresti. Am reusit sa fac acest lucru prin descompunerea conceptelor legate de bani, pana la momentul în care raman doar idei simple, care nu mai pot fi reduse: distilarea pana la nivel de esenta. Astfel am ajuns la concluzia ca poti face bani utilizand doua metode, una dintre acestea fiind transformarea.

Izvorul abundentei

Una dintre constantele universului în care traim este transformarea. Ea este felul în care materia, energia si informatia evolueaza continuu, prin procese care duc la variatia entropiei sistemelor. Este dansul  ce aduce schimbare, pe scena realitatii în care ne-am nascut.

La fel, transformarea este una din cele doua surse de bani, pe care am reusit sa le identific. Iata actorii ei:

Omul – este transformatorul.

Materia, informatia, energia si omul – sunt subiectele transformarii.

Spatiul – este scena transformarii.

Timpul – este orarul transformarii.

Material – este unealta utilizata la transformare.

Informatia – este planul transformarii.

Energia – este motorul si modelatorul transformarii.

Pentru a întelege mai bine relatia între aceste elemente, iata un exemplu grafic, al transformarii materiei.

Transformatorul este, ca de fiecare data, omul.

  • subiectul transformarii este materia, în cazul nostru graul, ca materie prima; el valoreaza o suma de bani

  • pentru a actiona asupra subiectului, avem nevoie de un spatiu unde se face transformarea (spatiul fizic al brutariei)

  • timpul este orarul în care se face transformare: e nevoie de timp pentru amestecarea ingredientelor, dospire, coacere

  • unealta transformarii este materia, sub forma utilajelor cu care prelucram graul, pentru ca acesta sa ajunga paine

  • informatia este planul care duce la transformare, adica reteta, descrierea procesului tehnologic de transformare

  • energia este motorul transformarii: ai nevoie de energie electrica pentru malaxorul de paine, energie termica pentru cuptorul de paine etc.

  • pretul de vanzare al painii depaseste costurile: pretul materiei prime si a celorlalte elemente necesare procesului de productie

Iata cum poti sa faci bani, transformand energia:

  • subiectul transformarii este energia solara

  • spatiul este necesar pentru locatia panourilor solare

  • timpul este orarul în care soarele este prezent pe cer

  • materia este unealta care face transformarea (panoul solar)

  • energia este necesara pentru producerea si montarea panoului solar

  • informatia este necesara pentru a produce panoul solar

  • în final obtii electricitate, care poate fi vanduta, iar dupa amortizarea costurilor de productie, vei obtine energie electrica gratuit

Iata cum poti face bani, transformand informatia:

  • transformatorul este omul

  • subiectul este informatia, sub forma de cuvinte sau concepte

  • spatiul în care se face transformarea este locul în care munceste scriitorul, omul de stiinta care concepe o teorie etc.

  • timpul este necesar scrierii romanului sau conceperii teoriei stiintifice

  • materia este unealta: scrii cu un stilou pe hartie, sau la un computer

  • energia este necesara pentru a misca stiloul pe hartie sau pentru functionarea computerului

  • informatia este necesara pentru educatia ta, ca om, pentru a fi capabil sa produci transformarea informatiei

  • produsul finit este opera literara sau lucrarea stiintifica, care se poate vinde sub forma de carti în librarii sau care îti poate aduce premiul Nobel: o suma mare de bani.

Iata cum poti face bani, transformand omul, în activitatea nobila de educator sau antrenor.

  • subiectul transformarii este omul

  • e nevoie de un spatiu în care faci acest lucru: sala de clasa, de exemplu

  • toata lumea stie ca e nevoie de timp pentru a instrui pe cineva

  • baza materiala este extrem de importanta, ea poate varia de la o tablita cu nisip si un bat ascutit (stilul), în perioada romana, pana la tablete si laptopuri, în institutiile moderne de învatamant

  • energia este un factor important, fie numai pentru a asigura confortul fizic al participantilor la actul de învatamant

  • informatia este cea care duce la transformarea omului, în educatie

Transformarea omului poate fi si fizica. Un antrenor de fitness castiga bani ajutand clientii sa ajunga la o forma fizica de invidiat, într-un timp mai scurt.

Probabil cea mai importanta transformare a omului este propria sa dezvoltare personala. Este cea mai eficienta metoda prin care poti face bani mai multi. Un om educat, care cunoaste o meserie, produce mai multi bani decat un analfabet sau o persoana care nu stie decat sa se foloseasca de forta corpului sau, pentru a muta un obiect dintr-un loc în altul.

Factorii care influenteaza obtinerea banilor

Dupa ce transformarea a avut loc, exista patru factori care influenteaza obtinerea banilor: perceptia valorii, spatiul si timpul si oferta concurenta.

Perceptia valorii este un element subiectiv, si influenteaza celelalte persoanele în intentia de a oferi bani transformatorului, dupa ce procesul de transformare a avut loc. Fiind subiectiva, este influentata de:

  • calitatea produsului final al transformarii

  • starea fiziologica a persoanei

  • abilitatile intelectuale

  • grad de informare

  • educatie

  • cultura

  • morala

Cel mai simplu exemplu legat de perceptie este pretul unui sendvici. Daca tocmai ai terminat de mancat o masa copioasa, la pranzul din ziua Craciunului, cu aperitiv, o ciorba, sarmale, o friptura cu cartofi pireu si un desert, vor fi putine sanse ca cineva sa-ti vanda un sendvici. Dar daca dupa zece zile de stat fara hrana, în desert, vei ajunge ca prin minune la fast food din marginea unei asezari urbane, cu bani în buzunar, îti vei cumpara cu mare placere cel mai mare sendvici din oferta.

La fel, abilitatile intelectuale (lipsa sau prezenta lor) ne ajuta sau ne împiedica sa apreciem valoare lucrurilor sau serviciilor puse la vanzare. O persoana putin educata sau slab informata va cumpara produse de proasta calitate sau va cadea prada dezinformarii din reclamele la diferite produse.

Educatia, cultura si morala ne modifica profund perceptia asupra lucrurilor. Pentru lumea occidentala, Nasterea lui Venus, o pictura de Sandro Bitticelli, valoreaza milioane de euro, în timp ce de pentru un membru al tribului Piripkura din adancul junglei Amazoniene, ar fi numai buna pentru a acoperi gaura din acoperisul colibei, care îi da atata bataie de cap în sezonul ploios.

Calitatea/calitatile produsului final al transformarii a ramas la urma, pentru ca ea este o suma a elementelor descrise mai sus. Un produs final care nu îndeplineste criteriile de calitate definite infromatia, educatia, cultura si morala clientului îti vor aduce, în cel mai bun caz, o suma de bani derizorie.

Spatiul influenteaza ca element secundar, obtinerea banilor, prin faptul ca oamenii, cu educatie, perceptii culturale si morale diferite sunt distribuiti în spatiu. De multe ori, doar parcurgerea a cativa kilometri, care te transporta dintr-o tara în alta, duce la o schimbare dramatica a valorii percepute de oameni. Un turc din partea turceasca a Ciprului îsi cumpara zilnic cafeaua turceasca de la cafeneaua din colt, dar daca vrei sa vinzi cafea turceasca unui grec din partea greaca a Ciprului, risti sa primesti înapoi continutul cestii, pe camasa ta impecabila.

De asemenea, timpul este tot un element care influenteaza secundar obtinerea banilor, dupa procesul de transformare, prin intermediul perceptiei, care se schimba cu trecerea anilor. Vincent Van Gogh a creat în jur de 900 de picturi si 1100 de desene si schite. Dintre acestea, au fost vandute, în timpul vietii sale, doar cateva zeci1 de picturi. Astazi, opera sa valoreaza miliarde de dolari. Spre exemplu, pictura Portrait de l’artiste sans barbe a fost vanduta în 1998, la o licitatie a casei Christie’s, în New York, pentru 65 de milioane de dolari2.

Oferta concurenta reprezinta alte produse finite ale transformarii, similare cu cel realizat de tine, disponibile la acel moment, spre vanzare. Mecanismul cererii si oferte si piata existenta vor modula valoarea în bani pe care o poti obtine pentru oferta ta. Mai ales cand e vorba de consum de masa, mecanismele de piata vor aduce preturile platite de consumatori într-un coridor îngust de valori, peste care cu greu vei putea obtine mai multi bani decat „pretul corect”.

Concluzie

Pentru a face bani trebuie sa fii un agent de transformare a realitatii din jurul tau. Acest lucru nu este suficient, pentru ca perceptia, spatiul si timpul influenteaza pretul la care vei vinde rezultatul transformarii tale.

Pentru a fi un transformator eficient, va trebui, în primul rand, sa te transformi pe tine, sa te dezvolti personal, pentru a ajunge capabil, mai apoi, sa transformi eficient materia, energia, informatia sau oamenii din jurul tau.

1https://www.vangoghmuseum.nl/en/art-and-stories/vincent-van-gogh-faq/how-many-paintings-did-vincent-sell-during-his-lifetime

2https://www.widewalls.ch/magazine/most-expensive-van-gogh-paintings-auction

Standard