Finante personale

Stress Test: Bancpost

, , 9 comentarii

Cuprinsul seriei Stress Test: bancile

  1. Stress Test: bancile

Bancpost reprezenta pentru mine o imagine-cliseu, de pe vremea cind, la putini ani dupa revolutie, isi avea sediul in Posta Mare din Timisoara: trupuri inghesuite, asudind in caldura infernala a verii in sala mare, fara aer conditionat, linga un pult mizer, ingust, certindu-se care sa fie urmatorul servit. Din acest punct de vedere am aminat „stresul” pentru Bancpost alaturi de cele pentru alte banci-problema. Banuiam ca lucrurile s-au schimbat de atunci, dar in minte imi raminea proaspat acel episod, asemeni unei senzatii suprarealiste de discomfort.

Am intrat la Alpha Bank, intr-o agentie de cartier, pentru a face o depunere. La iesire  m-am gindit ca mai am la dispozitie citeva minute pentru a stresa una din bancile ce ocupau strada. Nu stiu daca la tine in oras se intimpla acelasi lucru, dar in Timisoara bancile se aduna in clustere, grupuri compacte, hegemonizind portiuni intregi de spatii comerciale, una linga alta, frecindu-si coatele in cautarea clientilor. Cum in grup erau numai banci „cu greutate” la care intentionat amin recenzarea (pentru imaginea sifonata pe care o au sau pentru ca am avut cont la ele si stiu ce le poate capul), am ales ce mi se parea mai greu, ca o incercare de a exorciza amintirile neplacute: Bancpost.

Circulasem citeva minute bune prin aerul rece al diminetii si incepeam sa simt discomfortul frigului. De aceea m-a deranjat ca am gasit cu greu intrarea. Stiam zona ocupata de banca, dupa multiplele firme plasate cu agresivitate spre trotuar si dupa reclamele care umpleau vitrinele. Din punctul in care eram, un bancomat iesea literalmente pe spatiul trecatorilor, ocupind jumatate din pasaj (vezi imaginea de mai jos). El ocupa cimpul vizual in care as fi putut zari intarea. Pina la urma am gasit ce cautam.

La mine in oras bancomatul e si mai tare iesit spre trotuar!

Inauntru era o atmosfera placuta, din punct de vedere termic. Am fost impresionat de faptul ca nu m-a izbit un val de caldura. Cu toate acestea lumea era lejer imbracata. In plus, cit am stat in banca, pentru douazeci de minute, nu mi-a fost frig.

M-am indreptat ca de obicei spre omul de la paza: un tip trecut de cincizeci de ani, imbracat impecabi! Nu era genul de „intelectual” in schimb era foarte respectuos si amabil. I-am spus ca vreau sa-mi fac un cont si am nevoie de informatii. Mi-a spus ca este o singura doamna care ar putea sa ma ajute si e momentan ocupata. M-a invitat sa iau loc.

A zimbit binevoitor. Dintr-o defectiune profesionala am vazut o lucrare masiva, urita de Gaudent (aliaj dentar pe baza de cupru, din timpul erei impuscatului, aliaj actualmente interzis pentru ca afecteaza sanatatea). Contrasta puternic cu costumul impecabil (de la croi la modul in care era calcat).

Dupa trei minute, omul de la paza m-a invitat si m-a condus personal pina la functionara. A fost o surpriza placuta, aceasta curtoazie peste medie. Cei care ma cunosc stiu ca ma imbrac casual, cu blugi, camasa si o geaca de piele si de obicei sint nebarbierit; in nici un caz nu fac imaginea unui om cu bani, deci amabilitatea omului era sincera.

Domnisoara de la birou parea foarte ingindurata, probabil a avut un caz dificil inaintea mea. I-am spus ca vreau informatii despre produsele bancii pentru a-mi deschide un cont.

-Ce fel de cont doriti sa va deschideti?

M-a izbit aceasta intrebare, pe care am mai primit-o de la alti functionari. Am zimbit amabil, ca de obicei, si i-am spus:

-Voi sti dupa ce imi veti spune oferta bancii.

Era clar ca domnisoara nu isi revenise dupa cazul anterior.

-Va intereseaza niste depozite?

Aha, alta treaba. Era o functionara „updatata”, nu ma intreba de credite, ci de depozite. I-am raspuns:

-Nu numai, ma intereseaza depozitele, contul curent, cardurile si internet banking-ul. Orice oferta mai interesanta, deosebita.

A inceput sa-mi vorbeasca despre contul de economii Bancpost, cu 11% dobinda pe an. I-am spus ca nu ma tenteaza sa tin banii decit in depozite, pentru ca sint garantate. Mi-a raspuns ca acest cont este garantat. Am cerut confirmarea si a zis:”Da, in suma de 50.000 de euro. Se incadreaza in instrumentele de depozite.”

Contul nu are o suma minima sau maxima, dobinda se calculeaza lunar si se adauga automat in cont. Atasat la cont este un card si servicii de internet banking. La internet banking comisioanele sint reduse (dar mi se par mari, comparativ cu alte banci). Am intrebat de securizarea tranzactiilor. MI-a spus ca exista acces pe baza de parola iar daca vrei sa faci tranzactii trebuie sa dai un cod cu ajutorul unui dispozitiv token. Mi l-a si aratat, ceea ce e un precedent! Dar dispozitivul necesita o garantie de 30 de dolari.

Am mai dorit comisioanele la servicii, ofertele de depozit. Am rugat-o sa mi le printeze iar domnisoara s-a conformat cu eficienta.

La sfirsit am intrebat de cardul American Express (vazusem o reclama in vitrina). Mi-a raspuns ca este un card exclusivist, cu avantaje si dezavantaje. Am intrebat care sint conditiile de acordare. Mi s-a spus ca exista doua tipuri, Green si Gold, la Green trebuie sa ai un salar minim de 1000 de RON. Mi s-au aprins beculetele.

-Devine interesant, am spus. Nu puteti sa-mi detaliati?

Un card American Express e un card de credit exclusivist iar faptul ca orice roman cu un stat de plata de 1000 de RON net il poate accesa mi se pare un lucru excelent. Desigur, acest card are anumite taxe si comisioane cu mult peste medie dar daca este utilizat corect, poate aduce beneficii deosebite:

  • poti avea acces pina la de 7 ori salarul, sub forma unui credit
  • daca folosesti cardul la comercianti, ai comision zero si o perioada de gratie de 55 de zile in care nu platesti dobinda. Daca achiti imprumutul pina la acea data, ai luat, practic, banii pe gratis!. Acest lucru este un avantaj deosebit pentru liberii profesionisti, a caror cistiguri fluctueaza cu timpul. Eu am rezolvat aceasta problema (cistigurile fluctuante) stringind stocuri-tampon de cash, pe care le accesez in lunile cu incasari mai slabe (de obicei lunile septembrie si ianuarie). Acest card ar putea rezolva situatiile de acest gen.
  • la calatoriile in strainatate, in cazul in care platesti cu cardul transportul sau cazarea, beneficiezi de o asigurare de accident
  • cardul are asigurare in cazul zborurilor intirziate si a pierderii bagajelor
  • cardul are asistenta turistica dedicata la peste 2200 de oficii de turism din intreaga lume
  • American Express Travel are reduceri la zboruri, rezervari hoteliere si inchirieri de masini (in anumite locatii)
  • cardul ofera acces la anumite cluburi exclusiviste, unde nu ai putea intra daca nu arati acest card

Mai sint si altele. Pentru detalii vizitati americanexpress.ro

Lucrurile au si un revers. Retragerile la ATM au comisioane intre 2,5 si 3,5%. Dobinda la credit este intre 25 si 27% (enorma). Plus, plus…

Cu cardul asta nu e de glumit. Daca nu esti disciplinat, te arde la buzunar!

Domnisoara a fost amabila si mi-a raspuns unei intrebari indiscrete: in sistemul bancar romanesc doar Bancpost si UniCredit ofera carduri American Express. Deci si din acest punct de vedere este un card exclusivist.

Mie imi place sa calatoresc in strainatate. Avantajele cardului imi surid, deci s-ar putea sa-mi fac unul, doar pentru cazurile cind trec granita.

Spre final, mi-am dat seama ca prezenta mea produce probleme in banca! Din cinci birouri, doar unul avea functionara, pe care o blocam eu, cu insistentele mele. E drept, cind ma pasioneaza ceva uit de timp.

Am observat ca domnisoara asigura din ochi un client care statea in picioare ca stie de el. M-am intors spre acel domn si i-am spus sa ma scuze, voi termina repede. Am luat materialele informative si am dat sa plec, dupa ce am raspuns de doua ori, negativ,  insistentei functionarei de a-i da emailul meu pentru a-mi trimite detalii despre serviciile bancii.

Am plecat, facind in minte o recapitulare: dupa un start ratat, functionara m-a servit exemplar cu informatii, desi a facut-o rece, profesional, fara pic de cordialitate. Poate cer eu prea mult. Sint obisnuit sa discut lejer cu domnisoarele din banci (oare nevasta-mea citeste articolul?). Nu de aceasta data. Iar ca sa fiu rautacios, si la domnisoara care m-a servit am vazut o lucrare la dintii din fata, lucrare care trebuia schimbata: gingia era retrasa si se vedea putin din metal. Bancpost ar trebui sa acorde o asigurare de servicii dentare pentru angajatii sai 😀

Ambianta: 9

Bunavointa: 9

Informatii:9

Avantaje deosebite: posibilitatea de a accesa un card American Express

Precizare importanta:
Personal nu am o pregatire formala in domeniul financiar bancar  si nu activez in acest domeniu. Ca atare continutul articolelor din seria Stress Test exprima in totalitate opiniiile mele personale. Aceste pareri nu reprezinta (chiar daca par sa fie) o sugestie, indemn, recomandare privind accesarea sau neaccesarea serviciilor bancilor care sint prezente in aceste articole.
Nu am nici un fel de angajament, financiar sau de alta natura, cu nici o banca, angajament prin care sa ma oblig la promovarea unei institurii bancare sau a ofertei acesteia.
Va recomand ca in cazul in care doriti sa va deschide un cont la o banca, sa cereti parerea unei persoane care are studii de specialitate si, mai ales, sa va faceti propriul stress test, vizitind o agentie a bancii in cauza.

Comentarii

comments

Standard

9 gânduri despre „Stress Test: Bancpost

  1. Adrian zice:

    Foarte bun commentul despre Bancpost (in comparatie cu celelalte).
    Desi nu mi-as deschide un cont la Bancpost (mi se pare o banca scumpa si prefer Alpha Bank), trebuie sa recunosc ca au evoluat f mult.

    Si mie imi aduc aminte de perioada liceului, cand mai aveam cate un certificat de depozit la ei (oare mai au asta in oferta?) si statea inghesuiti pe undeva prin Bucuresti unde era si un oficiu postal.

    Asteppt cu interes testul cu Alpha Bank (my favourite bank).

    Succes!

  2. Simona zice:

    Buna ziua. Va rog sa cititi si mesajul meu inainte sa mai laudati Bancpost-ul. Acum am citit articolul. Eu am un credit ipotecar la ei, am lucrat cu acei oameni de la Bancpost cateva luni si pot sa spun ca nu sunt toti asa. Cea mai mare greseala pe care am facut-o a fost sa ascult sfatul unei angajate Bancpost si sa iau un credit de la ei. Unii(in special cei tineri) sunt foarte nesimtiti si incompetenti(daca vreti sa va convingeti, duceti-va la sucursala Alba Iulia. Bancpost-ul, dupa ce ca are oameni incompetenti, mai are si comisioane foarte mari care nu sunt relatate in totalitate atunci cand se aplica pentru un credit sau un card. Mie mi-au marit dobanda fara sa ma anunte. Mi-au trimis doar un SMS prin care eram atentionata ca am restanta, desi eu depusesem in totalitate banii pentru rata. Baietelul de la sucursala la care facusem creditul, plin de nesimtire, mi-a spus ca eu trebuia sa ma interesez daca dobanda creste sau nu si cu cat creste, desi in contractul meu scria altfel. Am vrut sa le fac reclamatie la ANPC pentru acest lucru, daca as fi intrat in baza de date a datornicilor. Cele mai bune banci sunt BCR si CEC Bank. Asa ca, va sfatuiesc sa va depuneti banii acolo. Acum si eu am la BCR un depozit sigur cu o dobanda buna si abia astept sa scap de Bancpost. Eu am fost si sunt total nemultumita de ei. Buna ziua.

  3. Luca zice:

    Simona,

    e foarte bine ca ne-ai impartasit experienta ta.

    pe de alta parte articolele se numesc stress test si nu cit de bune sint bancile. sint teste facute la agentiile din timisoara si parerile mele despre oferta bancilor pe care le-am stresat.

    trecind peste nesimtirea „baietelului” iti spun din proprie experienta ca e bine sa ai in contul de unde ti se „trage” rata mai mult decit rata pe care o cunosti. aceasta problema este foarte raspindita si nu esti singura persoana care a patit asa. in astfel de situatii nu ai decit doua solutii:
    1.sa te feresti de probleme facind cum ti-am sugerat
    2.sa actionezi, reclamind banca la ANPC

    asta e si ideea cu stress test-urile, ca lumea sa constientizeze importanta calitatii serviciilor bancare (adica lumea sa se uite la servicii nu la oferte, cum face de obicei) si necesitatea de a verifica personal banca inainte de a lua un credit.

    cit despre bank post, daca esti atit de suprarata pe ei poti sa-ti transferi creditul la banca preferata printr-o refinantare (care, evident, te costa…)

  4. popa iuliana zice:

    sa zicem , ca de mai mult de 25 de ani ma invirt in mediul bancar , pt mine BANC POST a fost si ramine ce a mai inapoiata din toate sensurile , ca aspect, ca informati pr client , angajati , directori , . . totul se inpute de la cap , . . .
    cunosc , de fapt am avut ocazia sa aud vorbind un ditector municipiu care are imaginea unei tiganci de satra , comportament de mahala , atitudine si mai rau . . deci ce pretenti sa avem de la angajati
    cred ca pilele strica tot , . . asa a ramas ,

  5. maricela zice:

    Simona, nu stiu daca ti s-a adus la cunostinta faptul ca BCR-ul este una din putinele- s-ar putea chiar singura- banci care comisioneaza transferurile intrabancare( din cont BCR in cont BCR). Legat de Bancpost- au comision de inchidere cont 🙂

  6. Mihaela zice:

    Am un cont de economii la Bancpost si sunt foarte multumita. Am si internet banking si merge bine. Unitatea unde merg eu arata Ok, oamenii de la ghiseu amabili. Mie imi place la Bancpost si sincer diferenta fata de trecut e enorma.

  7. Valentina zice:

    Buna

    Foarte interesant articolul, trebuie sa spun totusi ca nu este vorba despre „Stress Test: Bancpost” ci despre „stress functionar”, este posibil ca daca se intampla sa fie alt functionar reactia sa fie alta si in final rezultatul sa fie altul.
    Dupa cum sti se poate sa fie vorba si de temperamentul si educatia fiecaruia, nu numai de profesionalism.

  8. Luca Dezmir zice:

    Valentina,

    e adevarat, dar in principiu fiecare firma are o anumita politica de personal dupa care angajeaza, deci angajatii sunt alesi dupa aceleasi criterii la acea banca…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.